Cazul Groenlanda: Suntem în NATO sau în Pactul de la Varșovia?

După o întâlnire dezastruoasă Danemarca-SUA, justificarea UE pentru trimiterea unor militari în Groenlanda este văzută ca o umilire în fața lui Donald Trump  

Cazul Groenlanda: Suntem în NATO sau în Pactul de la Varșovia?

După o întâlnire dezastruoasă Danemarca-SUA, justificarea UE pentru trimiterea unor militari în Groenlanda este văzută ca o umilire în fața lui Donald Trump  

Întâlnirea de la Washington dintre ministrul de Externe al Danemarcei, cel al Groenlandei, omologul său american și vicepreședintele SUA a fost un dezastru. O zi mai târziu, pe 15 ianuarie, decizia mai multor state UE de a trimite o misiune militară în Groenlanda a fost interpretată de unele publicații europene ca ridicolă sau ca o autoumilire a UE.

Impas în dosarul Groenlanda

„Nu am reușit să schimbăm poziția americană. Este clar că președintele Trump are această dorință de a cuceri Groenlanda, și am făcut foarte clar să înțeleagă că acest lucru nu este în interesul Danemarcei sau al Groenlandei”, a declarat ministrul Lars Lokke Rasmussen în cadrul unei conferințe de presă, alături de omoloaga sa groenlandeză, Vivian Motzfeldt, și ea prezentă la reuniune.

The Wall Street Journal relatează că în cadrul negocierilor cu Danemarca, administrația Trump va face o ofertă financiară. SUA ar dori să cumpere insula arctică. Însă fostul premier Lars Lokke Rasmussen a declarat că nu a primit o asemenea ofertă.

Președintele Trump dorește Groenlanda din rațiuni de securitate națională. „Problema este că Danemarca nu poate face nimic dacă Rusia sau China vor să ocupe Groenlanda, în timp ce noi, putem face orice. Ați văzut asta săptămâna trecută cu Venezuela”, le-a spus el jurnaliștilor din Biroul Oval. Comandantul american al trupelor NATO din Europa, generalul Alexus Grynkewich, a sustinut, mult mai diplomatic, această cauză. A declarat, la o conferință de securitate din Suedia, că Arctica a devenit ”linia frontului unei competiții strategice”. ”Spărgătoarele de gheață chineze și navele de cercetare sunt în apele Arcticii, iar cercetările lor nu sunt în scopuri pașnice, ci pentru a obține avantaj militar”, a spus generalul.

Obediența preventivă a UE  în cazul Groenlanda

Reacția europeană: trimiterea unei misiuni militare în Groenlanda. Teritoriul autonom danez nu are armată. Danemarca a anunțat, înainte de întâlnirea de la Washington, că-și va ”întări prezența militară în Groenlanda” și va coopera pentru a întări securitatea. Însă misiunea europeană – cu participarea Danemarcei, Germaniei, Franței, Norvegiei, Suediei, Marii Britanii – stârnește zâmbete amare în presa europeană.

Pentru Berliner Zeitung, misiunea europeana este un act de ”obediență preventivă” față de SUA. Este limpede ca lumina zilei că trimiterea câtorva zeci de militari europeni în Danemarca este un răspuns la planurile de anexare a insulei de către SUA. Însă ministrul german al Apărării nu vrea să-l supere pe președintele Trump si spune: ”Rusia și China folosesc militar Arctica tot mai mult, pun în discuție libertatea căilor de comunicație”. ”În loc să spună lucrurilor pe nume, Pistorius vrea să fie prietenul lui Trump”, îl admonestează Bild pe ministrul german.

”Este o încercare futilă de a descuraja planurile de invazie ale lui Trump, de a-i arăta că europenii sunt gata să securizeze Arctica împotriva potențialei acțiuni militare a Chinei și Rusiei”, scrie Berliner Zeitung”. Probabil încercarea aceasta va fi în van, pentru că Trump a declarat deja că promisiunile de securitate ale europenilor nu-i vor schimba hotărârea. ”Însă europenii preferă să îngenuncheze din precauție, pentru că nu vor să strice relația cu daddy Trump”.

Suntem în NATO și UE sau în Pactul de la Varșovia și CAER?

Suddeutsche Zeitung laudă însă decizia trimiterii militarilor europeni în Groenlanda. Ar fi o încercare de a apăra insula împotriva anexării, nicidecum o încercare de a obține înțelegere la Washington. „Pentru NATO, în acest conflict este în joc totul. Dacă Trump ar lua într-adevăr insula prin constrângere și ar alipi-o Statelor Unite, acesta ar fi sfârșitul alianței. NATO nu este Pactul de la Varșovia. Puterea sa nu poate supune membrii după bunul plac și apoi să se aștepte ca alianța să reziste. Pentru a putea face acest lucru, Moscova a trebuit să ocupe cândva jumătate din Europa”, scrie Suddeutsche Zeitung. Pe de altă parte, în criticile adresate Europei la Conferința de Securitate de la Munchen din urmă cu un an, vicepreședintele JD Vance a subliniat niște simptome care apropiau UE de CAER-ul creat de URSS în anul nașterii NATO, pentru a supune economic lagărul socialist.

Profesortul John J. Mearsheimer consideră că trimiterea militarilor in Groenlanda este, într-adevăr o încercare de a arăta că aliații europeni pot apăra insula. Însă, spune el, asta nu va fi o piedică în calea lui Trump. În cazul în care SUA vor trimite o misiune militară cu scopul de a anexa Groenlanda, NATO va mai exista doar de jure, spune Mearsheimer.

Europenii ar trebui să părăsească NATO?

Au însă de ales aliații europeni? Da și nu, scrie Eurointelligence. ”Ceea ce ar trebui să facă UE în schimb este să pregătească în mod credibil, cu costuri clar evaluate, o eventuală ieșire din NATO în cazul în care SUA ar lua Groenlanda prin forță. Este nevoie de o creștere dramatică și credibilă a mizelor. Iar cu toții știm că acest lucru nu se va întâmpla”.

Sau să invoce clauza de apărare din Tratatul UE?

A doua variantă este sugerată de Politico.eu: invocarea clauzei de apărare din Tratatul UE. Articolul 42, alineatul 7. A fost vorba despre această clauză și în scenariul unei aderări a Ucrainei la UE, cu obținerea garanțiilor de securitate refuzate acum de Rusia.

„În cazul în care un stat membru este victima unei agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte state membre au față de acesta obligația de a-i acorda ajutor și asistență prin toate mijloacele aflate la dispoziția lor, în conformitate cu articolul 51 din Carta Organizației Națiunilor Unite. Aceasta nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate și apărare a anumitor state membre.” Unii specialiști spun ca aceasta clauza a Tratatului UE este mai puternică decât Articolul 5 din Tratatul NATO, însă forțele sunt mai mici decât în cadrul NATO.

Ecologiștii din PE vor pregătiri pentru expulzarea trupelor SUA

Doar Franța a folosit această clauză, în 2015, cerând ajutor după atacurile teroriste ale organizației Stat Islamic, la Paris. În acest fel au ajuns trupe europene în Mali, pentru a se ocupa de organizațiile teroriste din fosta colonie franceză. Atunci presa europeană a fost împărțită, susținând că Franța dorește ”autonomia strategică” a Europei pentru a-și rezolva problemele în fostele colonii pe spezele UE. Pentru aceasta este însă nevoie de unanimitate. În cazul actual al Danemarcei, un veto din partea Ungariei sau Slovaciei este aproape sigur. Exista și dezbateri care pornesc de la faptul ca Groenlanda s-a retras din Comunitatea Economică Europeană (predecesoarea UE) în 1985. Însă Groenlanda a rămas parte a regatului danez.

Vicepreședintele Verzilor din Parlamentul European, germanul Serghei Lagodinsky, este adeptul folosirii articolului 42.7 din tratatul UE. El cere stabilirea de pe acum a acțiunilor ce vor urma: evacuarea trupelor SUA din bazele lor din UE, interdicții pentru zborurile americane și acces restricționat pentru companiile americane în UE.

Așa ar arăta cea mai gravă formă de conflict între SUA si UE, în cazul unei anexări a Groenlandei. Acțiuni militare ale UE sunt excluse. UE nu are decât câteva zeci de ofițeri la Bruxelles care nu pot coordona mai mult de 3000 militari. Și nu au experiență decât în misiuni de menținere a păcii.

Soluții pentru Groenlanda în Congresul SUA

O altă soluție împotriva unei anexări a Groenlandei vine din America, din Congresul SUA. Pentru ca Groenlanda sa devina teritoriu american, este necesara aprobarea Congresului. Opoziția poate fi puternică chiar și în actualul Congres dominat de Partidul Republican. Totuși, Senatul SUA a votat împotriva unei rezoluții care l-ar fi împiedicat pe președintele Trump să recurgă la noi acțiuni militare în Venezuela, fără a notifica Congresul.

În Congresul SUA au fost depuse inițiative legislative pentru a interzice în mod expres anexarea sau ocuparea cu forța a unui teritoriu NATO – inclusiv Groenlanda – fără consimțământul statului aliat. Desigur, Trump are opțiunea de veto pe o asemenea lege. Congresul ar depăși acest veto doar printr-o majoritate de două treimi în fiecare dintre cele două camere. Pe de altă parte, există și congresmeni republicani care au depus un proiect de lege care oferă cadrul legal pentru anexarea și transformarea Groenlandei în cel de-al 51-lea stat al american.

Calea compromisului este cea mai indicată și depinde de administrația Trump dacă va accepta să preia doar controlul operațional în Groenlanda, iar de guvernul danez dacă va accepta ca Groenlanda să rămână doar de jure parte a regatului. Chiar și așa, ar fi o intelegere ca o frunză de smochin care să acopere faptul că NATO este o alianță goală.

 

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. O scurta vreme prospatura patro nimica emil mi s-a parut in regula, adica rupt de propaganda sesese eku, dar de ieri cand a Dej ject tat diversiunea cu „Ceausescu ‘defectorul'” si-a dat arama pe fatza ca fiind ceausistul Anonim/anonim…

  2. Cand recitzi din altzii, pe care-i alegi de fiecare data cu sfintzenie stefangheorghista, e firesc sa fii Con siderat dupa fac CIE sul si ASE mana area lor…Paktul de la Varsovia a comis o multime de INVAZII atat in tarile membre, cat si a tarilor limitrofe!!!Congresul trebuie sa condamne ORICE INVADARE A UNOR STATE cu SCOPUL ANEXARII, nu numai Groenlanda!!! In spiritul CONSTITUTIEI!!!r

  3. Si mai avrem pretentii de la CM aka CR ….bascalie pe toata lini
    Vorba unui francez ,buyet distept’Trump e cel mai mare marxist al epocii’ a scos morala crestina din SUA

  4. Olanda a trimis UN soldat,Anglia a trimis UN soldat.Cred ca ia trimis in concediu la pescuit.Cat de gretoasa este situatia.CIRC TOTAL.

  5. Ministerul danez al Apărării a sugerat reconsiderarea transferului de avioane de vânătoare americane F-16 către Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Tobias Roed Jensen, a subliniat că aeronavele ar putea fi necesare pentru a proteja Groenlanda, a cărei securitate este considerată în prezent o prioritate pe fondul tensiunilor cu Statele Unite.

  6. SUA poate anunta iesirea din NATO in timpul ocuparii Groenlandei si nemtii se se vor preda precum la Stalingrad. . Pe de alta parte NATO n-a intervenit in conflictul dintre Turcia si Grecia si nici Ceausescu n-a respectat Pactul de la Varsovia la interventia din Cehoslovacia.

  7. in Pactul de la Warsovia erau tari civilizate .
    insa NATO este format indeosebi din tari coloniste .Gena responsabila cu ” asuprirea” se transmite in corpul bolnav al NATO si U.E.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.