Un român a fost torturat într-o secție de poliție

Doi polițiști din Verona riscă să petreacă ani grei în închisoare pentru că ar fi torturat mai multe persoane, mai ales cetățeni străini.

Rami Cristescu - senior editor
Un român a fost torturat într-o secție de poliție

Doi polițiști din Verona riscă să petreacă ani grei în închisoare pentru că ar fi torturat mai multe persoane, mai ales cetățeni străini.

Un român ar fi fost torturat și umilit într-o secție de poliție din Verona. Imagini surprinse în 2022 și 2023 arată cum agenții pălmuiesc un cetățean italian. Totodată, videoclipurile arată agresarea unui român cu spray lacrimogen, după ce acesta a fost trântit la pământ. Acum, procurorii din Verona cer până la 11 ani de închisoare pentru cei doi polițiști.

Ancheta se bazează pe mai multe filmări surprinse în „sala Acquario” a sediului poliției din Verona. Aceasta este sala destinată persoanelor reținute din sediul poliției de pe via Lungadige Galtarossa.

Polițiștii sunt acuzați că ar fi torturat mai multe persoane aflate în stare de reținere sau arest. Victimele erau în general dependenți de droguri sau cetățeni străini fără adăpost.

În memoriul depus marți de procurori, aceștia cer pedepse dure pentru polițiști, scrie Libertatea. Procurorii cer 7 ani și 4 luni de închisoare pentru Alessandro Migliore, acuzat inclusiv de refuz și omisiune în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și 3 ani și 10 luni de închisoare pentru Loris Colpini, acuzat și de vătămare corporală, cu agravanta discriminării sau urii rasiale.

„Imaginile din sala Acquario vorbesc clar. Probele furnizate de sistemele de supraveghere video nu au fost niciodată contestate de Curtea de Casație”, a declarat în instanță procurorul, citat de publicația italiană Corriere del Veneto.

„Clientul meu a suferit o dublă nedreptate. A sunat la poliție pentru că fusese rănit la cap și s-a trezit arestat și dus la sediul poliției, fără ca cineva să fi explicat vreodată de ce”, a declarat avocata românului.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.