Traian Băsescu trebuie să primească banii drept contravaloare a indemnizației suspendate ca urmare a verdictului de colaborator al Securității.
Instanța i-a dat câştig de cauză în procesul cu Administraţia Prezidenţială.
Decizia nu este definitivă.
”Admite cererea. Anulează Ordinul nr.55/2022 şi adresa SG 6462/26.05.2022. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 754.234,84 lei reprezentând indemnizaţia lunară netă acordată persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român aferentă perioadei 23.03.2022- 31.07.2025. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 17.648 lei”, se arată în minuta instanţei.
Decizia poate fi contestată în termen de 15 zile de la comunicare.
În martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit definitiv că Traian Băsescu a colaborat cu fosta Securitate sub numele conspirativ „Petrov”.
În același an, plata indemnizației a fost sistată.
Un an mai târziu, instanța a sesizat CCR cu privire la sintagma din Legea 406/2001 care exclude persoanele despre care s-a constatat definitiv că au fost lucrători sau colaboratori ai Securității.
În 1 iulie 2025, CCR a decis, cu unanimitate de voturi, că legea în baza căreia i s-au ridicat privilegiile de fost şef al statului lui Traian Băsescu este neconstituţională, fiind contrară prevederilor constituţionale privind principiului legalităţii.
Judecarea cauzei a fost suspendată inițial până la soluționarea excepției, apoi a decis să treacă la deliberări.
Sa dea banii copilului pleznit! E pe inregistrare.
Dom Basescu nu trebuia sa raspunda penal ptr vanzare flotei Maritime a Romaniei, flota cu peste 300 de vapoare ?!?!?!????!????
Ce fata de borfas are Turnatorul de Petrov! Si putin ii pasa de parerea oamenillr! Un beso tit!
Cei care l-au verificat prima data si l-au gasit curat ca lacrima dandu-i liber ca candidat trebuie sa-i plateasca banii.
Rusine!!! Sluguta a primit ce si-a dorit.
statul, ci judecatorii care au dispus asa ceva!
Platesc romanii, inclusiv cei inteligenti care nu l-au votat .
Înainte că nu-i greu! La Petrov sunt banii dumneavoastră! Si va mai mirati de ce copiii sunt criminali sau sar de la etaj!
Astia care doresc schimbarea legilor justitiei, nu sar in sus de ‘bucurie’? Sau doar la comanda si doar pentru un anumit partid? Pai, cum, legea este aplicata doar pentru adversarii politici? Asta l-a sustinut in campania electorala pe ND, iar acum trebuie sa dam din banii nostri, compensatii? Bai, aia de la ‘VaVedem’ sau cum va numiti, nu mai faceti proteste ca ‘nu stiu cine’ ii scapa pe infractori? Gata, liniste, e vorba de basescu…’daddy’ al vostru.
Bănoasa meseria de ciripitor / turnător, tot sa-ti pândește prieteni / rudele / vecini / prieteni.
Basescu e basescu! Oricine altcineva care a colaborat cu Securitatea, nu va avea castig de cauza in instanta. Ca asa spune Legea…nu si-n cazul ‘Petrov’.😉
Securistii, turnatorii au fost, sunt si vor fi stalpii societatii.
Structurile care au protejat, protejeaza si vor proteja nomenclatura „in functie” are aceasi logica ca inainte de ’90.
Conducerea de Partid si Stat, bratul sau inarmat si ”cooperativa ochiul şi timpanul” sunt pereni.
Partidele, guvernul, parlamentul etc sunt doar anexe. Esti in mare eroare.
Arde-i pe corupti…
Putem sa platim in m onede din Pb, decat ?
Dupa ce a turnat are de recuperat ? dar cit a furat cu Mircea ,fratiorul ,cu Bercea cumatrul si cu altii nu-i ajung ?
PUTIN, PT INFORMATORI SI TURNATORI. OR SE TAIE PRIMELE 2 CIFRE 1 SI 5 , ORISE PUN ZEROURILE IN FATA CELOR 2 CIFRE.LEGEA SPUNE CA-SI PIERDE DREPTURILR PT FALS IN DECLARATII???JUDECATORII CARE AU DAT HOTARAREA AU FOST NUMITI PE SEMNAURA SA SAU:::???