UPDATE 13.15 Robert Negoiță a declarat, într-o intervenție la Antena 3, că nu i-a construit fratelui său niciun drum public. „Am construit drumuri publice pentru Sectorul 3″, a spus primarul Sectorului 3, potrivit news.ro.
„Din punctul meu de vedere, atâta vreme cât drumul construit este public, e liber pentru a fi folosit de orice cetăţean care are nevoie de el. Eu consider că e absolut normal ca drumurile publice să fie plătite din bani publici. Faptul că nu i-am plătit o despăgubire unui proprietar privat, i-am făcut un deserviciu”, afirmă primarul.
Negoiţă mai spune că reprezentanţii Primăriei Sectorului 3 au fost împiedicaţi de Primăria Capitalei să facă „toate documentele necesare”.
„Relaţia cu Primăria Capitalei n-a fost funcţională până acum. N-am reuşit să facem exproprieri, avem solicitări din partea cetăţenilor, pentru că e foarte mult trafic pe străduţe aglomerate . Acolo unde am găsit soluţii am făcut drumuri. Varianta legală e să facem documentaţie de urbanism, exproprieri si apoi să construim.
Din cauză că noi avem toate documentaţiile blocate de patru ani la Primăria Generală, noi nu putem să ne facem treaba în mod legal şi corect. Cu exproprieri şi cu toate cele şi cu documentație de urbanism. Chiar şi-aşa cetăţenii, pe bună dreptate, ne solicită lucrurile astea”, a mai declarat Negoiţă.
Pentru ce a făcut DNA percheziții acasă și la primăria condusă de Robert Negoiță
Robert Negoiță este vizat de o anchetă penală. Procurorii DNA au făcut percheziții atât la primărie, cat și acasă la Negoiță. Potrivit surselor Cotidianul ar fi vorba despre un drum construit de Negoiță pentru fratele său, afaceristul Ionuț Negoiță. Procurorii caută documente.
Fratele lui Negoiță construia în zonă un bloc de locuințe, iar Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, a refăcut drumul spre imobil.
În august 2025, Recorder publica o investigație cu titlul „Stăpânii Sectorului 3. Primarul Negoiță a construit un drum din bani publici pentru dezvoltatorul Negoiță”.
Jurnaliștii semnalau faptul că „Robert Negoiță a folosit resursele primăriei pentru a construi o șosea pe terenul privat deținut de fratele său”. Acesta „i-a așternut un covor de asfalt chiar în locul unde acesta urmează să ridice mai multe blocuri și un centru comercial”.
„Drumul construit cu utilajele, oamenii și materialele primăriei ar fi trebuit să aibă la bază un proiect trecut prin Consiliul Local al Sectorului 3. Iar în proiect ar fi trebuit să figureze suma investită. Primarul nu s-a mai încurcat în astfel de detalii, ci doar a dat ordin să se facă. Șoseaua s-a făcut în câteva zile. A fost finanțată din bani publici, dar nu se știe cât a costat și nu-i aparține primăriei”, mai scriau reporterii Recorder Andrei Udișteanu și Ciprian Ranghel.
La mai puțin de o săptămână de la publicarea investigației, procurorii DNA au descins la Primăria Sectorului 3, nota Recorder.
Comunicatul oficial al DNA
Între timp, DNA a transmis și un comunicat oficial. „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2017–2025, a unor infracțiuni asimilate celor de corupție.
Faptele investigate ar fi fost comise de funcționari publici, cu sprijinul unor complici și vizează lucrări de construire și asfaltare a mai multor străzi din Sectorul 3 al municipiului București, ce ar fi fost realizate fără documente legale.
În cursul zilei de 5 februarie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, dintre care două sunt sediile unor instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”
Ce spune prefectul despre drumul lui Negoiță
Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, afirmă că drumul a fost construit peste o magistrală de gaz „fără niciun fel de autorizaţii”, transmite news.ro. El adaugă că „la vremea respectivă Prefectura a solicitat Primăriei Sectorului 3 mai multe documente, primind doar o parte dintre acestea”. Nistor reclamă tergiversări în cazul celorlalte acte cerute.
”Am constatat ceva trist, că s-a construit peste o magistrală de gaz, fără autorizaţii de niciun fel. Pe un teren al unor privaţi, nici măcar nu era terenul primăriei. Acolo erau nişte foste drumuri de pământ. Nişte uliţe practic, peste care Primăria Sectorului 3 a construit. Am înţeles şi atunci necesitatea. S-a dezvoltat foarte mult zona, era trafic destul de mare:Era nevoie de acele drumuri. Din păcate, totul a fost făcut pe repede-înainte «hai să le asfaltăm, că nu mai stăm după autorizaţii». Ar fi putut să se întâmple o nenorocire ca în Rahova, de exemplu”, a declarat, joi, la Digi 24, prefectul Andrei Nistor.
Nistor spune că la vremea respectivă a avut mai multe discuţii cu reprezentanţii Primăriei Sectorului 3. „Chiar şi în teren”, subliniază Nistor, care spune că le-a cerut „absolut toate documentele”.
”Au trimis o parte dintre acestea. Le-am cerut documente inclusiv pentru toate construcţiile care au fost în zonă, pentru că am avut şi alte sesizări. Unele dintre ele nu s-au adeverit, dar, din păcate, lucrurile n-au arătat roz. Tot din păcate, nu au reuşit să remedieze până acum situaţia. Deşi noi am tot făcut reveniri să vedem în ce stadiu sunt. Dar ei s-au blocat în (n. red. răspunsuri de genul) «nu găsim constructori, nu găsim oameni care să se ocupe»,”, a mai spus Nistor. Prefectul a menționat că nu a sesizat procurorii despre acea situaţie.
Noul consilier al premierului Bolojan, mesaj pe Facebook despre ancheta DNA
„Eu i-am făcut plângerea penală pentru că a construit ilegal drumuri în beneficiul imperiului imobiliar Negoiță. Mă bucur că procurorii se mișcă, în sfârșit.
Spun „în sfârșit” pentru că i-am mai făcut plângeri penale lui Negoiță și în trecut — și nu s-a întâmplat nimic. Sunt 4 ani de când au murit doi muncitori într-un șantier ilegal ordonat de Negoiță.
E bine că presiunea numirii noului procuror-șef la Direcția Națională Anticorupție a generat o hărnicie pe care nu am mai văzut-o de mulți ani. Altfel, nu se mișca nimic.
A pornit de la dezvăluirea Recorder — documentarul văzut de toată țara. De acolo a plecat totul.
Dacă tot sunt procurorii la Negoiță, să se uite și după:
– legăturile cu Parcul IOR,
– achizițiile pentru Hala Laminor,
– achizițiile de pavele
– și multe, multe altele.
Toate sunt deja în plângerile depuse la DNA. Nu trebuie să caute departe”, a scris Vlad Gheorghe pe Facebook.
Robert Negoiță mai are două dosare la DNA
În 2022, procurorii DNA l-au trimis în judecată în dosarul numit generic Rosal. L-au acuzat de „două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave”. Plus instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave. Și complicitate la fals intelectual.
„În realizarea atribuțiilor de serviciu, inculpatul Robert Sorin Negoiță ar fi aprobat, întocmit și semnat o serie de acte. Iar la 20 noiembrie 2013, pe baza actelor, ar fi prezentat membrilor Consiliului Local al Sectorului 3 spre a fi votat un act adițional la contractul de salubritate.
Prin actul adițional respectiv, consilierilor locali li s-a promis că se va implementa de către operatorul de salubritate S.C. Rosal Grup S.A. un „sistem de containere îngropate” pe raza Sectorului 3. 449 containere îngropate. Costurile erau suportate de operatorul de salubritate.
În realitate, sub pretextul implementării programului, Robert Negoiță ar fi determinat votul pentru prelungirea nelegală a contractului de salubritate cu încă 10 ani.
Actul adițional prin care se prelungea nelegal termenul contractual cu operatorul de salubritate ar fi fost ulterior semnat de inculpatul Robert Sorin Negoiță.”
Acuzat că a aprobat în mod ilegal construirea unui bloc
În 2023, DNA a început urmărirea penală pe numele lui Robert Negoiță într-o altă speță pentru „săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”.
În ordonanța procurorilor se arată că, în perioada 2015-2021, Negoiță ar fi aprobat emiterea presupus nelegală a unor documente necesare construirii și intabulării unei construcții (bloc) situate în zona centrală a municipiului București.
Averea lui Robert Negoiță
Robert Negoiță are 14 terenuri agricole și 11 intravilane.
Mai are și patru case și un spațiu comercial, precum și alte patru construcții a căror destinație nu e clar definită în declarația de avere cea mai nouă, depusă în 2024.
Nu are în schimb nicio mașină.
Are acțiuni sau părți sociale de peste zece milioane de euro. Dar și datorii și credite care însumează aproape 63 de milioane de euro.
Salariul anual net este de 232.092 de lei. 3.868 de euro pe lună.
Cine e Robert Negoiță
Robert Negoiță este primarul sectorului 3 din 2012, aflat la al patrulea mandat. Înainte el a fost deputat PSD.
În 2004 a intrat în PSD. În 2006 a fost ales vicepreşedinte al organizaţiei de tineret a PSD (TSD). În 2007 a fost ales preşedinte al Ligii Tinerilor Întreprinzători Social Democraţi (LTISD). Iar în 2008, a devenit secretar executiv al organizaţiei centrale a PSD. În 2010, a fost ales vicepreşedinte al PSD şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Ilfov.
În 2020, înainte de alegerile pentru Primăria Sectorului 3 a plecat din PSD și a creat propria formațiune politic – Partidul București 2020. El a reușit să câștige un nou mandat de edil, chiar dacă nu mai era în Partidul Social Democrat.
A plecat din PSD din cauza lui Dragnea
„După aproape 20 de ani de când am început aventura politică, dedicându-mi toate energiile şi priceperea unui partid de a cărei ideologie m-am simţit întotdeauna cel mai apropiat, a venit astăzi momentul să închei acest capitol.
Anunţ public, astăzi, că nu voi mai candida din partea PSD la alegerile locale din această toamnă.
Despre motivele acestei decizii previzibile am tot vorbit, dar o să le punctez încă o dată pe scurt: în ultimii cinci ani, am trăit numeroase dezamăgiri şi revolte în calitate de membru PSD.
Epoca Dragnea a fost o adevărată tragedie pentru cel mai mare partid din România, în care politica pumnului în gură a consfinţit dictatura absolută a unui individ ce a adus şi promovat în conducerea PSD-ului multe nulităţi, a căror singură calitate a fost aceea de a lătra la ordin şi de a asculta cu sfinţenie comanda ‘Stăpânului'”, a scris Robert Negoiţă la vremea respectivă, pe pagina de Facebook, potrivit Agerpres, preluată de RRA.
La scurt timp Organizația PSD Sector 3 a fost dizolvată, iar conducerea interimară a fost preluată de omul Gabrielei Firea, Aurelian Bădulescu. El a și candidat împotriva lui Negoiță, dar a pierdut.
Ciolacu l-a felicitat pentru revenirea în PSD
În 2024, s-a întors în PSD.
„Robert Negoita s-a întors acasă, în PSD. Iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Pentru că se reface un întreg care a reușit să performeze la cel mai înalt nivel în București. De urat, nu am ce să îi urez lui Robert decât să continue în același fel. Pentru că nu doar PSD-ul va avea de câștigat, cât mai ales bucureștenii”, scria Adrian Vigheciu pe Facebook, în 2024.
Nu agream partidul, dar omul si-a favut treaba pt oameni. Daca il obstructionezi in proiecte a gasit metoda pt a rezolva, totusi, problema. Merita multumiri si nu DNA.