PSG e ce-a de-a doua finalistă a Ligii Campionilor

PSG s-a calificat pentru a doua oară consecutiv în finala Ligii Campionilor, competiție pe care și-a adjudecat-o anul trecut.

De Florin Toader - Redactor coordonator
PSG e ce-a de-a doua finalistă a Ligii Campionilor

Ousman Dembele (stânga), Desire Doue (dreapta) și antrenorul Luis Enrique (în plan secund) se pregătesc să celebreaze a doua calificare consecutivă a PSG în finala Ligii Campionilor FOTO: X/@futtmais

PSG s-a calificat pentru a doua oară consecutiv în finala Ligii Campionilor, competiție pe care și-a adjudecat-o anul trecut.

PSG și Arsenal se vor înfrunta în finala celei mai importante competiții intercluburi din lume, care se va disputa la Budapesta, pe 30 mai.

Paris Saint-Germain, deţinătoarea trofeului, s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor general 6-5, potrivit News.ro.

După un tur spectaculos la Paris, în 28 aprilie, scor 5-4, miercuri PSG a remizat cu Bayern la Munchen, scor 1-1. Golul parizienilor a fost marcat de Dembele, în minutul 3. Bayern a egalat în minutul 90+4, prin Kane.

Cele două echipe au evoluat în următoarele formule:

Bayern Munchen: Neuer – Stanisic (Davies ’67), Upamecano (Karl ’85), Tah (Kim ’68), Laimer – Kimmich, Pavlovic – Olise, Musiala (Jackson ’79), Diaz – Kane. Antrenor: Vincent Kompany

PSG: Safonov – Zaire-Emery, Marquinhos, Pacho, Mendes (Mayulu ’85) – Ruiz (Beraldo ’76), Vitinha, J. Neves – Doue (Hernandez ’76), Dembele (Barcola ’65), Kvaratskhelia. Antrenor: Luis Enrique

A arbitrat portughezul Joao Pinheiro.

În cealaltă semifinală, Arsenal a trecut de Atletico Madrid, scor general 2-1.

Astfel, finala PSG – Arsenal se va disputa în data de 30 mai, pe Puskas Arena din Budapesta.

Anul trecut, PSG a câştigat trofeul învingând în finală cu scorul de 5-0 echipa Inter Milano, meci arbitrat de Istvan Kovacs. Paris Saint-Germain a jucat finala şi în 2020, însă atunci a triumfat cu 1-0 Bayern Munchen.

Arsenal Londra a mai ajuns o singură dată în finala Ligii Campionilor, în 2006, când a fost învinsă cu 2-1 de FC Barcelona.

Luis Enrique, antrenor PSG: Este incredibil să jucăm a doua finală a Ligii Campionilor la rând

Antrenorul Luis Enrique a lăudat calităţile jucătorilor de la PSG, care, după egalul de miercuri seară de la München cu Bayern (1-1), s-a calificat pentru a doua finală consecutivă din Liga Campionilor.

„A fost un meci de foarte înaltă clasă. Am început partida foarte bine şi, după ce am marcat, am avut şi mai multe ocazii. Am demonstrat încă o dată ce fel de echipă suntem, răspunzând la aşteptări. Am câştigat mai multe dueluri decât în meciul tur şi am fost periculoşi la fiecare contraatac. Să ajungem la a doua finală consecutivă este ceva incredibil. Suntem foarte mulţumiţi”, a afirmat Luis Enrique.

Vincent Kompany, antrenor Bayern Munchen: Liga Campionilor s-a terminat pentru noi, dar sezonul viitor vom avea noi ambiţii

Antrenorul echipei Bayern München, Vincent Kompany, a declarat că frustarea eliminării în semifinalele Ligii Campionilor este mare, dar a afirmat că nu poate fi dezamăgit de jucătorii săi.

„Nu pot fi dezamăgit. Desigur, până la urmă, este frustrant. Ar fi trebuit să fim mai eficienţi în careul de pedeapsă al adversarului. Felicitări echipei Paris Saint-Germain. Am jucat două meciuri foarte strânse. În ceea ce priveşte deciziile arbitrului, există cu siguranţă loc de proteste. Nuno Mendes ar fi trebuit să primească un al doilea cartonaş galben şi să fie eliminat în duelul său cu (Konrad) Laimer. Liga Campionilor s-a terminat pentru noi, dar sezonul viitor vom avea noi ambiţii. Sunt deja foarte motivat. Ştiu cât de greu este să câştigi această competiţie; adesea se reduce la detalii, dar ştiu şi că putem face mai bine. De asemenea, sper ca unele dintre deciziile arbitrului să ne fie de folos atunci”, a declarat Kompany.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.