Scriitoarea şi traducătoarea Annie Bentoiu a încetat din viaţă la vârsta de 88 de ani, anunță Mediafax.
Annie Bentoiu este autoarea volumelor „Strada Mare” şi „Voyage en Moldavie”.
De asemenea, aceasta a publicat în limba franceză traduceri din literatura română şi mai multe volume de poezie şi proză poetică, la Lausanne, Éditions de l’Aire, printre care „Poèmes I”, „Poèmes II”, „Dix méditations sur une rose”, „Phrases pour la vie quotidienne” şi „Voyage en Moldavie”.
În anul 2000, Annie Bentoiu a primit Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler. Bentoiu, fiica unui medic român şi a unei elveţiene din cantonul francofon Vaud, a studiat la Şcoală Centrală de Fete din Capitală, apoi la Facultatea de Drept şi a urmat cursuri de literatură şi istorie la Institutul Francez din Bucureşti. În 1949 s-a căsătorit cu compozitorul Pascal Bentoiu.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.