ALDE vine cu soluții pentru contracararea crizei

O inițiativă de lăudat în aceste vremuri incerte și tensionate vine de la ALDE. Formațiunea politică propune românilor să dezbată zilnic o solicitare care poate și trebuie să ajungă la urechile guvernanților României! „O situație excepțională obligă la măsuri excepționale. România trebuie să realoce cel puțin 25% din fondurile europene din exercițiul financiar 2014 – 2020 pentru contracararea efectelor economice ale crizei generate de coronavirus!!!, afirmă Varujan Vosganian, purtătorul de cuvânt al ALDE.

Cer președintelui Klaus Iohannis și prim-ministrului Ludovic Orban să propună urgent Consiliului European, respectiv Comisiei Europene elaborarea unui program de realocare a fondurilor europene, pentru Uniunea Europeană și pentru România, în scopul evitării recesiunii economice!

Pentru exercițiul financiar 2014 – 2020 România a primit din partea Comisiei Europene o sumă de 31 mld euro. Din aceasta, până în ianuarie 2020 s-au cheltuit doar 11,6 mld euro, adică 38%!

În exercițiul financiar 2007 – 2013, România a pierdut peste 5 miliarde de euro pe care n-a fost capabilă să le absoarbă, iar alte sume au mers către programe care nu și-au dovedit în timp utilitatea, cum au fost cele 2 mld euro către POSDRU (Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resursei Umane). Toate indiciile arată că situația se va repeta și în actualul exercițiu financiar. Putem să pierdem cel puțin 6-7 miliarde de euro!!! Așadar, o realocare de cel puțin 25% din fondurile europene nu ar afecta programele în derulare, dar ar crea posibilitatea utilizării unor sume uriașe, care altfel s-ar pierde.

Cele 6-7 miliarde de euro obținute prin realocare pot fi utilizate pentru susținerea domeniilor și firmelor grav afectate de epidemia de coronavirus, ar susține companiile să-și păstreze efectivele de salariați, chiar în condițiile șomajului tehnic, ar oferi linii de credit pentru producție, ar contribui la eliminarea blocajelor financiare, ar oferi surse pentru capitalizarea fondurilor de garantare și cogarantare care înlesnesc accesul la credite și ar crea surse pentru programele de susținere a firmelor din domenii importante în condiții de epidemie și de izolare (producția de produse farmaceutice, prelucrarea materiilor prime alimentare etc.). În plus ar permite luarea unor măsuri de sprijin pentru industrii grav afectate, cum ar fi generalizarea și către firmele private avoucherelor de turism., prin deductibilitatea fiscală a acestora“, afirmă Varujan Vosganian, purtătorul de cuvânt al ALDE.

 

Începând de astăzi, vă invit să dezbatem zilnic o solicitare pe care o propun guvernanților României!O situație excepțională obligă la măsuri excepționale. România trebuie să realoce cel puțin 25% din fondurile europene din exercițiul financiar 2014 – 2020 pentru contracararea efectelor economice ale crizei generate de coronavirus!!!

Publicată de Varujan Vosganian pe Miercuri, 18 martie 2020

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

6 Comentarii

  1. Au solutii? Poate le trece prin cap sa mai inventeze inca o taxa, pentru virusul corona-sars. Ca doar alesii astia, cu partidele lor si liderii lor, n-au impovarat cu destule taxe, la multe dintre ele nici nu stim unde se duc banii si oricum nu primim nimic in schimb pentru ca le platim acele taxe.

  2. mos Costache , mare amator de privit la televizor impreuna cu prietenul sau Pandelache , il intreaba pe prieten dupa ce ia mai multe cinzeci „la bord ” : ma Pandelache , tu vezi mai bine ca mie mi s-au spart ochelarii , ma asta hotganian asta nu e ma ala de zicea sa ne numere „oauale ” de la gaini si de la rate si sa ne puna taxa de aia de ii zice impozit .
    ” Da ma asta e” ii raspunde prietenul dupa ce priveste bine la ecran si mai da peste cap o cinzeaca , se sterge la gura cu maneca camesei si continua : ma , da eu tot nu stiu cum facea el sa stie cate „oaua” fac orataniile mele., bag seama ca inventa el un aparat de ala , il punea la coada fiecarei gaini si cum facea oul , pac la hotganian asta si el le numara .
    Mos COstache ; ma , da destept mai esti , taci din gura ca iar il apuca numaratul „oaulor” si poate i le numara si pe ale lui ala de a facut si un pic de puscardia , unu adrian nastase .

  3. Deci ALDE propune dezbateri si nu solutii la problemele noastere de azi!!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.