Premierul Ilie Bolojan, interimar la Ministerul Energiei, susține că va modifica modul de acordare pentru sporurile destinate angajaților care lucrează cu fonduri europene.
”Vom introduce evaluări lunare, iar sporul va fi legat de livrabile: dosare soluţionate, plăţi deblocate, termene respectate”, susține Ilie Bolojan.
Totodată, Ilie Bolojan mai spune că: „Plata lucrărilor de investiţii şi accesarea fondurilor europene. Când am preluat interimatul la Ministerul Energiei, am cerut o situaţie a proiectelor de investiţii, să văd câţi bani s-au plătit, câte cereri de plată sunt în analiză şi unde stau dosarele. Să putem lua măsuri pentru a termina investiţiile până în august şi să nu pierdem banii europeni. Am văzut că avem bani, avem proiecte, dar avem blocaje şi probleme care întârzie lucrările”.
Bolojan arată că, pe fondurile europene din PNRR, anul acesta, în primele 4 luni, s-au făcut plăţi de 60 milioane euro.
”Există încă 135 milioane euro solicitaţi la plată, în 82 de cereri neprocesate, multe depuse de luni de zile. De anul trecut, cea mai mare parte, câteva şi din 2024 (graficul alăturat, pe trimestre). Mai avem 4 luni pentru a putea termina lucrările şi a face plăţi. Am mai avea de achitat peste 400 milioane euro, fără cererile depuse şi nerezolvate. Întârzierile sunt mari, iar concluzia este simplă: nu este suficient să avem finanţare. Trebuie să avem organizare, procesare rapidă şi plăţi făcute la timp. Altfel, lucrările nu se vor termina şi putem pierde fondurile europene”, menţionează şeful Executivului.
El menţionează că nu elimină stimulentele pentru colegii care muncesc. ”Eliminăm plata lor din oficiu. Cine livrează trebuie recompensat. Cine nu livrează nu poate primi aceleaşi beneficii doar pentru că, pe hârtie, totul arată „foarte bine”. Până la sfârşitul lunii august, pentru a recupera întârzierile şi a nu pierde fondurile europene, este nevoie de efort şi de o bună organizare”, spune şeful Executivului.
Atentie la hastagvirus !!Extrem de periculos !
de ce n-ai pornit in 2025 CTE Iernut, vii acum sa ne spui ca poti? de ce n-ati finalizat hidro construite de epoca de aur…a nu vor progresistii/Buzoianu
cumperi baterii de stocare ESS chinezesti sau nu ? :) Ai voie ? Nu de alta dar sunt mai ieftine … sau cumperi doar di la prietenari contra comision