Primele reacții după căderea Guvernului

BREAKING NEWS. Orban: Persoana desemnată să fie premier sunt eu

Ludovic Orban a declarat, după anunțul căderii  Guvernului Dăncilă, că persoana desemnată pentru funcția de premier din partea PNL va fi chiar el, în cazul în care membrii vor fi chemați la formarea noului guvern.

„Orice declarație legată de ceea ce se va întâmpla de acum înainte, o vom face după reuniunea BPN. Se știe foarte bine că în cazul în care vom fi chemați să formăm Guvernul, persoana desemnată să fie premier sunt eu, Ludovic Orban”, a declarat liderul PNL.

Totodată, Ludovic Orban a spus, la scurt timp după ce a căzut Guvernul Dăncilă, că i-a mulțumit președintrelui Klaus Iohannis pentru implicarea sa, considerând că rolul șefului statului a fost decisiv.

„Mulțumesc președintelui Klaus Iohannis pentru implicarea în succesul acestei moțiuni. Le mulțumesc liberalilor care au fost prezenți toți. le mulțumesc tuturor partenerilor politici care au fost alături de noi în acest demers și care au stat până la final. (…) I-am mulțumit președintelui a cărui sprijin a contat enorm, dacă nu a fost chiar decisiv”, a spus Ludovic Orban.

Întrebat dacă a vorbit cu președintele înainte sau după vot, Orban nu a putut preciza.

Barna, cu anticipatele

Dan Barna, liderul USR, a declarat joi, după ce moțiunea de cenzură a trecut, că privește spre viitor, soluția fiind alegerile anticipate. El mai spune că nu a votat împotriva Vioricăi Dăncilă ca să vină Victor Ponta la putere.

”Guvernul Dăncilă nu mai e. A intrat în istorie și foarte sus în topul cabinetelor incompetente de care această țară a avut parte. Nu e niciun motiv să sărbătorim. Fiecare zi pe care martorii lui Dragnea au petrecut-o în Palatul Victoria a fost o zi pierdută. Lecția pe care trebuie să o reținem e că niciodată acestor oameni nu trebuie să li se mai dea șanse. Nu fac decât să fure, ce nu fură distrug și ce nu pot distruge compromit”, a scris pe Facebook Dan Barna.

El mai precizează că nu a votat împotriva Vioricăi Dăncilă ca să vină Victor Ponta la putere.

”Nu am votat pentru guverne care să continue criza politică. Am votat pentru claritate și rezolvarea crizei. Privim spre viitor. Soluția sunt anticipatele. Ne întoarcem la popor, poporul are întotdeauna dreptate”, a conchis Barna.

Dar Tomac ce zice?

La rândul său, președintele PMP, Eugen Tomac, a declarat joi, după ce moțiunea de cenzură a trecut în Parlament, că ”oficial s-a încheiat epoca Dragnea” și că s-a demonstrat că politicieni ”cu viziuni diferite își pot da mâna în interesul acestei țări”.

”Oficial s-a încheiat epoca Dragnea. Victorie pentru români. Din respect pentru români. Este un lucru extraordinar. S-a demonstrat că oameni politici cu viziuni diferite își pot da mâna în interesul acestei țări”, a declarat Eugen Tomac.

El a mai spus că urmează o perioadă dificilă, dar că ”în mod sigur va fi un guvern capabil să reclădească încrederea între stat și cetățeni”.

”Esențial e că s-a făcut acest pas. Iată că un guvern care nu a vrut să vină în Parlament pentru restructurare e trimis acasă”, a adăugat liderul PMP.

Reacții din PSD

Președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu a declarat, joi, că PSD va respecta Constituția, în contextul adoptării moțiunii de cenzură de către Parlament. Social-democratul a precizat că va veni alt Guvern.

„Sunt 238 de voturi. Ce să spun? Respectăm Constituția. Și azi de dimineață v-am spus că nimeni nu avea majoritate. Înseamnă că opoziția a convins mai mulți dintre parlamentari. Acesta e rezultatul. Asta este democrația. A trecut moțiunea. Vine alt Guvern. Respectăm Constituția și mergem mai departe”, a afirmat Marcel Ciolacu, după ce moțiunea a fost adoptată de către Parlament.

Președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, joi, pentru Mediafax, că succesul moțiunii prin care Guvernul Dăncilă a fost demis s-a datorat, printre altele, și anumitor deficiențe în gestionarea majorității parlamentare.

„E un moment în care anumite deficiențe în gestionarea majorității parlamentare pe care a avut-o PSD a condus la succesul acestei moțiuni. Sigur, moțiunea e un act singular, care o consecință majoră, aceea a căderii Guvernului, asta înseamnă că și programele pe care acest guvern le-a inițiat vor fi evident stopate, pentru că eu nu cred că un guvern al opoziției va urma programul PSD. În aceste condiții vom vedea ce anume se va întâmpla, probabil că investițiile în infrastructură vor fi stopate, proabil că se va proceda la reducerea cheltuielilor, poate și a salariilor, mai departe vom vedea cum vor fi direcționate fondurile bugetare pentru anul următor”, a declarat Buzatu.

Liderul PSD Vaslui crede că au fost mai multe cauze care au dus la succesul moțiunii, care „nu au fost tratate la timp”.

„Cauzalitatea este foarte complexă. Am vorbit despre o anumită gestionare deficitară a majorități parlamentare, dar în același timp trebuie să spun ca una dintre cauze a fost întocmirea listei și plasarea unor persoane care s-au dovedit a fi foarte <tari> de caracter și care nu au rezistat la propunerile acelora care le-au sugerat că ar fi bine să părăsească majoritatea parlamentară. Asta e o altă cauză. Sigur, dacă vom inventaria lucrurile acestea s-ar putea să găsim mai multe cauze, care, netratate la timp, au condus la acest rezultat”, a spus liderul PSD Vaslui.

El crede că una dintre greșelile făcute de PSD a fost cea care a vizat raporturile cu ALDE.

„Poate că greșeala cea mai evidentă a fost cea legată de raporturile cu cei din majoritate, cu cei din ALDE, cu partidul domnului Tăriceanu. Sigur, nu cunosc detaliile sau mobilurile care au dus la luarea hotărârii de către domnul Tăriceanu de a ieși din majoritatea parlamentară, dar aici sunt sigur că există foarte multă subiectivitate. Pentru că în ceea ce privește programul economic și politic al majorității a fost dus la îndeplinire, într-o proporție covârșitoare. Au existat foarte multe lucruri bune de care au beneficiat cetățenii în această guvernare și evident eu mă gândesc că nu o sa treacă șase luni de zile și toți acei care se bucură azi de succesul moțiunii vor avea multe de regretat”, a mai spus Buzatu.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

12 Comentarii

  1. Nu a cazut guvenul PSD ci doar sa schimbat premierul dupa formula cu Grindeanu, acum probrabil vom vedea un USL ( PRO+ALDE+USR+ce mai ramne din PSD +UDMR++)
    Acum ar fi cazul sa cerem azil politic in Coreea de Nord sau Siria pentru ca in mai putin de un an ne vom aminti de democratie ca de o fantoma

    P.S nu sunt fan PSD, sunt doar realist

  2. Haideți cu bunăstarea!!! Asta o sa vedem de la guvernul peticit care urmeaza

  3. Care-i deosebirea dintre Dancila si Orban?
    Una singura, sexul, in rest prostie si fudulie cat incape!
    Romani, aveti ceea ce meriati!

  4. Cum e asta cu implicarea președintelui pentru trecerea motiunii, asta nu trebuie sa fie imparțial?Si ce frumos ii mulțumește mascariciul Orban pentru asta, ca in plina era stalinistă, ca tot sunt la moda vechii bolsevici, ca Sora. In rest, îmi iau popcorn si ma asez sa viziobez circul care va urma.

  5. Dacă părintele a fost Imre, numai un Ludovic poate fi premier din partea unui istoric Partid Național în țara al cărui președinte este Klaus Werner Iohannis. În acest fel îndemnul din Hora Unirii “ Hai să dăm mână cu mână, Cei cu inima română” se va împlini cu folos.,

  6. Din cate imi amintesc, PRO-Romania si ALDE-nu sunt partide parlamentare,par a AEP au mentionat in scris! Cum sa participe la guvernare,doar ca au racolat cativa membri din alte partide? UDMR parca e grup parlamentar,deci,nu e partid politic, cum sa participe la guvernare daca nu e partid politic? La fel si UNPR-ul! Trocul intre putere si opozitie este echivalenta cu petitia „pro-bunastatea cetateanului”. Sa vedem ce bubastare aduc si astia, ceilalti ne-au imbolnavit cu bunastarea si cu cresterea salariilor si pensiilor turuind seara de seara! Sa vedem si ce ramane din criticile adresate guvernului:drumuri si sosele,cai ferate si trenuri,spitale si tot ce tine de sanatatea bolnavilor,educatie-invatamant si securitatea personala plus a copiilor nostrii,plus destule! O sa auzim ca nu a fost timpul necesar pentru a pune in practica dar 1 an de zile e deajuns pentru debutul oricaror schimbari daca se vrea!

  7. Doamne ferește! A zis Băsescu că Johanis o să fie mai rău că el ,uite că s-a ajuns la vorbele lui.Cine sa ne mai înțeleagă ca popor? Așa ceva numai în filme cu proști mai vezi.Sa preferi un măscărici să conducă țara,de parcă nu era de ajuns unul,ne mai trebuia încă unul.De fapt cine se aseamănă se adună!!!!Trebuie schimbat imnul ,că tot degeaba o dam cu deșteaptă -te române ….,nu ne mai deșteptăm in vecii vecilor!!.

  8. 2. Şi iată că au ieşit din râu şapte vaci, frumoase la înfăţişare şi grase la trup, şi păşteau pe mal.
    3. Iar după ele au ieşit alte şapte vaci, urâte la chip şi slabe la trup, şi au stat pe malul râului lingă celelalte vaci;
    4. Şi vacile cele urâte şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la chip şi grase la trup; şi s-a trezit Faraon.
    Geneza cap.41

  9. Curios, dacă nu de speriat faptul că nu are nici o repercusiune dezvăluirea domnului Orban Ludovic că Președintele “mediator” este cel mai mare dușman al unui partid, al unui Guvern ales și că își folosește prerogativele spre a sabota o guvernare, de a santaja prin justiție spre a darâma guvernul. Bun, prost cum a fost acest Guvern, schimbare conform Constituției este atribuția Parlamenului și a alegatorilor. Este grav că liberalul domnul Orban în orbirea de a fi prim ministru acceptă acest spijn chiar dacă încălcă Constituția. Milă pentru dezmoșteniții de soarte ce protestează anti guvernarea PSD la gardul școlii unde predă doamna profesoară de enleză Carmen, ca au ramas foră obiectul acțiunii și fară motiv nu cred să le mai dea cineva bani.

  10. Nu cred ca piticii lui Ponta si Tariceanu ar vota un guvern condus de PNL. Pro Romania va inghiti PSD si va fi viitorul mare partid, care-si va pacali in acelasi fel votantii, va cumpara ziare si ziaristi, va continua „opera” de distrugere a PSD. Astfel PSD, pacatele si panaramele lor in frinte cu videleanca vor disparea.

  11. super tare 2019-2012=7. urmarim cu atentie, numai ca-i cam mult 7 ani cu vacile slabe…speram in scurtarea timpului…

  12. ” Persoana desemnată să fie premier sunt eu” (L.ORBAN-alias sica mandolina)- din ciclul „mama mea sunt eu ” .
    Mult succes !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.