Călin Georgescu: Ce îți pot face niște păgâni?

Ploaia abundentă nu i-a ținut departe de preferatul lor pe susținătorii lui Călin Georgescu. Aceștia au venit în număr mare la Buftea pentru a-i fi aproape fostului candidat la prezidențiale în momentul în care a ieșit din sediul Poliției unde a semnat controlul judiciar.

„Ce îți pot face niște păgâni? Așa mână de viteji se transformă în oastea poporului, acesta este sentimentul pe care îl am. Însă, vedeți, respectul unui popor izvorăște din respectul și ordinea relației sale cu Dumnezeu. Asta demonstrează oamenii astăzi. Este chipul Iisus Hristos sădit în fiecare om de aici. Și un conducător de națiune are datoria să fie oglindă demnă a acestei imagini.

Eu spun că astăzi țara stă să cadă și că statalitatea României este în moarte clinică. Dictatura s-a instaurat deja și este nevoie de o nouă republică. Țara va reînvia și își va reveni, își va recăpăta demnitatea de altădată prin atitudinea noastră creștină, fermă, având iertarea, numai iertarea în față. Doar cu Dumnezeu putem mai mult!” a declarat Călin Georgescu în fața jurnaliștilor.

Recomanda [votes_up id=878669]
Author

16 Comentarii

  1. N-am nimic cu ceea ce zice doar cu folosirea nefericită a cuvîntului păgân. Paganus în latină, de unde vine, înseamnă OM, adică tot ce nu este funcționar, soldat, orășean, însemană locuitor al satului. Mă feresc de celălalt cuvînt, țăran, ce este de ocară.
    La fel familia în latină înseamnă sclavi. În rest, Meșterul Manele.

  2. „Muncești la STAT ?”

    Decat negri si tractoarele muncesc … Eu sunt patriot roman, imprumut statul roman sa functioneze. Voi cu munca, eu cu dobanda !

  3. Dacă-l mai țin ăștia-n plimbare câteva luni ajunge ca de la lictori cu insignă și fundație să vină însoțit de pretorieni ce fac recuperare și pe bonuri de masă..

  4. Fiti convinsi ca CG chiar se crede un Iisus. Nu degeaba a trantit el chestia aia cu intalnirea si discutia cu o ,,fiintza non umana”. Subliminal incerca sa ne faca sa intelegem ca s-a intalnit cu Dumnezeu sau alta entitate cereasca (la fel ca Petrache Lupu)……[R u m b u r a k]]

  5. la Buftea la centrul cinematografic,putea semna pentru rolul principal in filmul’Toti fraierii colonelului’scenariul si regia SIE

  6. Zici că-i un popă când predică. Un popă fals bineînțeles, un șarlatan. Dacă i se va ridica controlul judiciar va suferi rău pentru că nu-l va mai aștepta nimeni să-i asculte inepțiile.

  7. Declaratii din capitolul; ,,Tarisoara mea, Roooomaniaaaaa!”. Prind bine la 48% dintre ovinele mioriticea……[Rumburak]

  8. Unii predau și sunt în pauza dintre curs și seminar.
    Tu unde ești?
    Muncești la STAT ?
    Sau ai PENSIE SPECIALĂ ? măR🤮g…
    ● Știi tu ●

  9. @Marian

    Unii oameni chiar cred in Iisus. Pentru ei CG este un martir chinuit ca si Iisus de niste necredinciosi.

    In alta ordine, nu l-am votat, dar tot ce se intampla in vremurile astea nu prea seamana cu lumina…par vremuri intunecate

  10. Ce dictatura viseaza omul asta? Nu-l ascundeti odata,sa scapam de compunerile lui? Cred ca-i lipseste un dosar penal pentru instigare la revolta si anarhie.

  11. Hahaha, pe Luna nici americanii n-au aselenizat, spune un strain imbracat in general ! In particular, este imbracat intr-o pijama in dungi, cu manecile înnodate.

  12. omul este mai mult poet in ultimul timp. nu imi dau seama cum crede ca il ajuta, fiindca facand acest lucru mereu pare ca isi erodeaza imaginea, incepe sa plictiseasca

  13. Moșule, ai peezdit-o. Fără vină, dar ești copt. Când te-a luat în cătare sistemul plutonierilor din procuratură, dar în solda securității gay soroșiste, nu mai scapi. Văzând ce (editat) de președinte au preferat (editat) (există explicații, desigur!), nu poți zice decât mare păcat…

  14. Ce inseamna numar mare cand nu se specifica: 7 sau 30 sau 50 ? Unde sunt cei 2,12 milioane care au pus stampilele pe buletinele de vot numarate si renumarate ? Minciuna are picioare scurte !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.