Ce a mai zis Bode înainte de vot?

Orice compromis în interesul României va fi acceptat, a declarat, joi dimineaţa, ministrul de Interne, Lucian Bode, înainte de începerea reuniunii Consiliului JAI, care are loc la Bruxelles şi care are pe agendă aderarea ţării noastre la Schengen.

„Aici toate lucrurile se negociază, toate pot avea la un moment dat un compromis şi orice compromis în interesul României îl vom accepta. În acest moment, noi intrăm la dezbatere şi vot cu propunerea de aderare împreună – România şi Bulgaria. În funcţie de poziţionările fiecărui stat membru, (…) lucrurile pot evolua într-o direcţie sau alta, (…) cum am spus mandatul meu e să susţin aderarea României la spaţiul Schengen şi vot astăzi”, a precizat Lucian Bode.

El a arătat că până la 1 ianuarie România este în măsură să pregătească frontiera externă Schengen, aşa cum cer toate reglementările în domeniu.

„Practic, dacă proiectul de decizie aflat pe ordinea de zi s-ar adopta, aşa cum este el prevăzut astăzi, cu ridicarea frontierelor terestre începând cu 1 ianuarie şi ridicarea frontierelor aeriene începând cu 26 martie, România este pregătită să intre în spaţiul Schengen cu ridicarea controalelor la frontieră, aşa cum prevede această decizie, pentru că am discutat şi am prezentat în toate forurile tehnice, am prezentat scenariile prin care relocăm resurse umane, tehnică, capabilităţi de pe frontiera de vest, pe frontiera de est, respectiv pe frontiera cu Serbia”, a mai declarat ministrul român.

Bode a subliniat că România a pornit pe drumul către aderarea la Schengen împreună cu Bulgaria, însă interesul României este mai presus de orice.

„Acum, legat de ce şanse sunt să intrăm separat – noi am pornit pe acest drum împreună cu Bulgaria, am fost evaluaţi împreună cu Bulgaria, suntem într-un parteneriat cu Bulgaria şi într-o relaţie de bună vecinătate cu ei. Noi ne dorim să intrăm împreună, dar interesul României este mai presus de orice. România trebuie să fie membră a spaţiului Schengen începând cu anul 2023”, a subliniat Bode, care a adăugat că „mandatul României este ferm”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

13 Comentarii

  1. Compromis adica santaj si jaf in schimbul intrarii in Schengen. Ce mizerie, ce nenorociti! Astia sunt „cinstitii” si „civilazatii” de fapt niste milogi agresivi care iti umbla direct in buzunare si te santajeaza! Nu vreau sa mai facem parte din acest colhoz cocina imputita de UE.

  2. ”Orice compromis în interesul României va fi acceptat,…”????? adică ???? DEMISIA Klaus Iohannis! DEMISIA Ciucă! ALEGERI ANTICIPATE! PLECAȚI toți … fără „la primăvară”! Ne-ați făcut varză „Constituția” (tot e ziua ei astăzi), justiția, economia, viața, totul pentru o himeră… plecați și lăsați pe alții care au tupeu să discute cu „civilizatii europeni”!

  3. DEMISIA JOHANIS ! In numele cui vorbesti, cand accepti santajul penal „orice compromis in interesul Romaniei va fi acceptat..”,
    ne-ai saracit bai, Johanis, ne-ai adus ca la 1907 in sapa de lemn, nu vrem sa mai dam nimic, nici o coaja de paine, Austriei, ne-a jefuit la sange nenorocitii astia.

  4. ma duc la puscarie benevol si promit sa imi achit singur, prin MUNCA IN DOMENIUL A-DEE-PEE, LA SADIT PANZELUTZELE FIRIENE, IN ORICE ZEZON, CA LA DOREL MERGE ORICE?, pentru a-mi plati chiria la zeghe si o masa pa zi?? TREBUIE SA FITI JUDECATI PENTRU DISTRUGEREA ECONOMIEI SI GENOCID ASUPRA POPORULUI ROMAN! INTRE VOI SI DICTATORUL CEAUSESCU NICI O DIFERENTA C UR VE TE LOR!

  5. Am lucrat in Olanda in fabrica. Olandezii urasc de moarte germanii inclusiv pe Johanis. Am lucrat so in Austria. Acolo la putere sunt fascistii. Acestia urasc de miarte evvreii. Si Romania are politica externa in mana evvreului Aurescu’ care e condus de evvreii americani.
    Cum vreti voi sa voteze???? Faceti curat in Romania.

  6. „orice compromis în interesul României îl vom accepta” ! Intr-o romana chinuita de doctor (mamoș) prostovanu’ asta se declara gata sa faca si 100 de flotari intr-o mână in Piata Mare din Bruxelles, numai ca sa se împauneze si el cu o „realizare” ! Bai Bode, nu ti-e rusine de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, al carui portret se vede in spatele tau, si pe care stramosii masoni ai celor care te-au pus pe tine in scaunul de „ministru” l-au facut intr-un mod criminal sa abdice ?!

  7. E o vorbă la români „…nu se îngrașă porcul in ajun de crăciun „…
    Auzi în cele câteva zile până
    la sfârșitul anului se reglementează granița la est!…
    Bă boule, n-ai avut timp de 4 ani să securizezi granița și hop acum în trei zile rezolvi problema!…
    Cine te mai crede!…
    Navetistul în 8 ani la durut în bască ca să nu zic altceva, de schengen…
    Adormirea maicii domnului te-ai trezit…

  8. Bode, ai uitat cele 3 cuvinte de la zona ghetoista „nu manca r….”! E ieftin pentru luxosii si nesimtitii din guvern si politica romaneasca!

  9. Bode, cum au trecut fetele din Caracal granițele României care sunt varza cu carne? Cate vile și-au făcut vameșii din spaga la granița? Aud! Huuo!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.