Cotidianul.ro: Omul Anului 2014

Pentru al cincilea an consecutiv,ziarul Cotidianul.ro propune scenei publice din România o recapitulare a performanţelor izbutite în anul 2014 de principalele personalităţi ale României. Gala “Omul anului 2014” organizată de Cotidianul.ro și-a propus să fie un bilanţ al performanţelor româneşti. Gala laureaţilor devine astfel un prilej de celebrare a compatrioţilor noştri cu performanţe spectaculoase în domeniile în care activează.

Decernarea trofeelor va avea loc în data de 19 februarie, la ora 18.30, în salonul Diplomat al Hotelul Hilton din Capitală.

Evenimentul organizat de Cotidianul.ro reuneşte elite ale mediului artistic, economic, sportiv, politic, social, din mass-media şi din sănătate. Dincolo de emoţiile oricărui bilanț, evaluarea efectuată de redacţia Cotidianul.ro se constituie într-o hartă subiectivă a succeselor româneşti.

Indiferent de domeniul în care şi-au dovedit profesionalismul şi îndemânarea, toţi nominalizaţii pentru acest trofeu au dat importanţă anului 2014.

Juriul Cotidianul.ro, format atât din redacţia publicaţiei, cât şi din personalităţi ale societăţii româneşti, a desemnat câştigătorii trofeului “Omul Anului 2014”. Opt trofee şi opt diplome vor merge în acest an către personalităţi din următoarele domenii:

Arta
Teatru
Politica
Actorie
Regie
Economie
Muzica
Sanatate

Omul Anului 2014 este demersul pe care echipa Cotidianul.ro îl realizează cu scopul de a scoate la lumină şi de a lăuda eforturile unor compatrioţi dedicaţi în egală măsură profesiei dar şi comunităţii. Şi care, prin truda lor, ne-au oferit destule argumente de a continua şi strădania noastră.

Le mulțumim celor care ne sunt alături si care au facut posibilă festivitatea din acest an: Alexandrion Group si Banca Transilvania.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.