Cu ce se mai ocupă Ion Iliescu

Ion Iliescu,  ajuns la 92 de ani, nu a mai ieșit în spațiul public de mai bine de cinci ani.

Digi24.ro a stat de vorbă cu Ionuț Vulpescu, unul dintre apropiații fostului președinte, care a dat detalii despre Iliescu.
Cu doar câteva excepții, de obicei prilejuite de aniversări sau alte sărbători, colegii de partid par să fi uitat de Ion Iliescu. “Din păcate, expertiza domnului președinte este foarte puțin folosită, atât în chestiuni care țin de politica de partid, cât mai ales în problematica instituțională din România, deși exista toată disponibilitatea din partea sa”, a spus Ionuț Vulpescu. Întrebat dacă există vreun sfat al bătrânilor foști președinți sau dacă actualul președinte, Klaus Iohannis, l-a căutat vreodată pe Ion Iliescu pentru a-i cere vreo opinie, a spus: “Nu greșiți dacă scrieți că nu. Din păcate, nu există un dialog între foștii președinți”.  În ultimii ani, Iliescu a ieșit din casă doar pentru plimbări în jurul casei, pentru a merge la spital, la controale de rutină, și pentru câteva intervenții chirurgicale. “Mai iese la scurte plimbări, dar aproape de casă. La munte nu a mai fost de câțiva ani, nici măcar la Festivalul Enescu nu a mai fost, deși e un fidel meloman”, a povestit Vulpescu. Iliescu se uită la tv la snooker și la tenis. Din spusele consilierului său, Ion Iliescu “nu se mai uită de câțiva ani la talk-show-uri politice”, singurele emisiuni televizate pe care le urmărește cu fidelitate fiind transmisiunile meciurilor de snooker și tenis. Fostul președinte a primit recent o invitație de a participa la un turneu de snooker care va avea loc în curând la București, a mai informat Ionuț Vulpescu, care a precizat că “probabil nu o va onora”. Iliescu este un fan al jucătorului Ronnie O’Sullivan, pe care l-a întâlnit la București în 2015, la turneul organizat de Adrian Thiess, atunci când “au stat mult de vorbă”. La fel, fostul președinte este bun cunoscător al turneelor de tenis, atât masculin, cât și feminin. “Nu ratează nici un turneu de tenis, în special cele de Grand Slam”, spune Ionuț Vulpescu.

Sursa foto: Ionuț Vulpescu

Integral AICI

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

8 Comentarii

  1. Dar la executia lui Ceausescu se mai uita? Auzi ce ocupatie are,se uita la snooker! Victor Stanculescu cind a iesit de la Jilava cica isi consuma timpul jucand la pacanele . Arhetipul tradatorilor cinici .

  2. poza spune tot:3 zaharisiti, doi sustin un al treilea,care ,lasat liber, se lichefiaza pe parchet

  3. Ilici ca ilici.Parfumul zilei e o țâpurătură de Breitbart privind una proaspătă din laptopul Hunterului, năpârstocul beizadel al lui moș Robinet, supranumit „10%”.Și demnă de știrea românească este referința unei chestii tinerești de câteva milioane între beizadeaua cu pricina și un „monden loco, Gabriel Popoviciu pre numele său, actualmente cocoloșit la Londra sub directa îndrumare a unor arici de partid și de stat americani,păstoriți la vremea faptei de toașu Obama și cu concursul nemojlocit și pronunțat rar de dulapul nostru prezidențial, Iancsu „4 hausen”.Aștept amănunte picante…

  4. un fost prezident al izrealului a fost condamnat pentru „viol”:
    a fost inalta tradare, trebuiau sa-i dea glontzu da’ cica intre ei nu fac d-astea…..

  5. Nu cumva „incriminatul”a eliberat „populimea” din sclavia chiriei, prin plata unei sume modice,care i-a transformat in proprietari ?
    Acum vin bancile si le iau casele, dar ei il injura tot pe „incriminat”, ca asa este „in trend”.
    Aceasta este o opinie (adica intreb si eu, nu dau parul).

  6. @Cetatean Bucurestean
    ca sa clarificam
    mai draga:
    tot ce s-a construit in Bolshevism
    (observa exprimarea impersonala!)
    A FOST FARA DREPT!

  7. @maxtor
    Malaxoare, mai draga sa-i zici lui tactu’ si cu mine sa vorbesti frumos !
    Cat despre ce ai inteles din postarea mea, mai bine „las-o asa” de Beatles.

  8. Domnule maxtor/ fără frecții la picior/ și,,putred,, în interior/ fă bine și ia aminte/la aceste trei cuvinte/: Partidul, Ceaușescu, România/ au luptat cu burghezia/ și, da, chiar cu sărăcia/și-mi făcură ,,comunism,,/ treaptă spre capitalism/ cel adus de-o revoluție/ cât o contraevoluție/și asta nu e deloc drept/ia nu te mai da deștept/ de-mi răspunzi, fă-o cu rimă/ nu din nou cu vreo ,,bă-și-nă,,! PS: Dacă înțelegi pamfletul/sigur n-o să scoți stiletul/ căci eu nu prea știu de șagă/,,măi animalule, dragă!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.