De ce scăderea TVA la 5% poate fi o iluzie pentru consumatori

Scăderea TVA de la 9% la 5% pentru produsele tradiționale, prin decizie a Guvernului, nu înseamnă automat ieftinirea acestor bunuri în magazine. Există deja două exemple în care aducerea TVA la 5% a consemnat de fapt o creștere a veniturilor pentru comerciant, nicidecum a prețurilor sau tarifelor.

La începutul acestui an, unul dintre cei mai mari operatori de săli de sport din România, World Class, a crescut tarifele lunare cu 40% la cele mai ieftine abonamente și cu 20% la cele mai scumpe în ciuda faptului că de la 1 noiembrie 2018 TVA-ul pentru sălile de sport a fost redus la 5%. Abonamentul basic, cel mai ieftin, a crescut de la 30 la 45 de euro pe lună. Acesta era valabil la trei cluburi din țară: World Class Ploiești, Timișoara și Cluj. Abonamentul W, cel mai scump, a sărit de la 109 euro pe lună la 129 euro. World Class este o companie înregistrată în România iar acționarul majoritar este fondul de investiții polonez Resource Partners. Societatea nu poate fi încadrată la categoria multianționalelor pentru că plătește că acționarul urmărește profitul în special din vânzarea firmei.

Un alt exemplu este cel de la restaurante, unde de asemenea TVA a fost redus la 5%, dar prețurile nu au fost micșorate. Aici, însă, menținerea prețurilor poate fi justificată în parte de creșterea costului cu forța de muncă și de creșterea de preț la alimente, având în vedere că inflația este peste 4%.

”În ultimele zile am avut întâlniri în teritoriu, cu autorități locale, oameni de afaceri, fermieri, salariați. Am discutat cu oamenii despre realizările Guvernului PSD-ALDE. Am văzut stadiul implicării proiectelor din fonduri guvernamentale și europene. În același timp am discutat cu oamenii despre așteptările lor.

Noi ținem cont de preocupările oamenilor și în acest sens vom face toate eforturile ca programele pe care liderii locali le-au promis cetățenilor să se transforme în realitate”, a declarat premierul Viorica Dăncilă la începutul ședinței de Guvern.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Cosmin Pam Matei 4562 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Nu mai mancati gogosile PSD !Si daca se reduce TVA-ul la zero,preturile nu scad!Chiar nu pricepeti economia capitalista,preturile sunt stabilite de piata,nu de TVA sau PSD!

  2. In Romania preturile sunt stabilite de foamea nemasurata a comerciantilor si prestatorilor de servicii.

  3. si ce e rău dacă de această dată se stimulează producătorii români , o ramură tradițională și pe care au omorât-o transnaționalele?????? fără a putea să invoce UE ajutorul de stat.

  4. Normal , daca nu au concurenta, pt. ca asa vrea statul , si nu au pt ca statul sunt ei, nu noi prostimea .Numarul firmelor romanesti scade direct proportional cu interesul statului pt o concurenta reala .De fapt stie toata lumea, toti asteapta sa bubuie iar mamaliga

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.