De ce spune Petre Roman că povestea e cusută cu ață albă rău

Fostul premier Petre Roman a declarat, pentru Mediafax, că demersul procurorului general de a cere redeschiderea urmăririi penale pe numele său, în dosarul Revoluției, este „o absurditate”, o poveste cusută cu ață albă, deoarece el a fost numit premier în 27 decembrie, iar între 22 și 25 era „nimeni”.

„Sigur că ar fi multe de spus, dar cea mai evidentă absurditate care mă revoltă este că ei (procurorii, n.r.) zic că la data comiterii infracțiunii, Petre Roman era prim-ministru și e complet fals. Eu am devenit prim-ministru în 27 (decembrie 1989, n.r) și între 22 și 25 eram nimeni, ca să zic așa. E cusută cu ață albă rău de tot povestea asta”, a declarat Petre Roman.

Fostul premierul a mai subliniat că, în opinia sa, instanța de cameră preliminară nu va admite cererea procurorilor de redeschidere a urmăririi penale în ceea ce îl privește.

„Asta e convingerea mea. Există un rechizitoriu de vreo 520 de pagini pe care eu l-am văzut și care demonstrează între altele și faptul că eu nu aveam cum să fiu implicat în ceea ceea ce s-a vorbit, în ceea ce era acuzația inițială. (…) Există multe argumente, (…) ele au fost preluate de cercetarea respectivă și in rechizitoriu există o motivație de ce Petre Roman nu are cum să fie implicat, e foarte lămurită acolo, în rechizitoriul care deja a fost trimis la camera preliminară. (…) Ceea ce au trimis ei acum e pur și simplu fals”, a mai menționat Petre Roman.

“Singura mea întrebare este ce s-a întâmplat de au ieșit cu chestia asta acum, e foarte ciudat. (…) Pe lângă faptul că conține un fals, ea (cererea procurorilor, n.r.) este și total nemotivată și nejustificată”, a mai subliniat sursa citată.

Precizările vin după ce Parchetul General a anunțat, luni, că procurorul general interimar Bogdan Licu a infirmat luni soluţia de clasare dispusă anterior de procurorii militari faţă de Petre Roman în dosarul Revoluţiei şi va cere instanţei redeschiderea urmăririi penale pe numele fostului premier pentru infracţiuni contra umanităţii. (Detalii AICI)

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

13 Comentarii

  1. Petre Roman trebuie sa inteleaga ca papagalul asta de Licu tre sa suga o acadea,Dan Voinea a supt-o cu Revolutia pana a albit si a iesit la pensie supraponderal/a!
    Simte si Liciu in analize ca vine dreapta la putere/putoare si vrea sa se faca util,poate impusca un definitivat pe post,poate impusca si o decoratie,Allah e mare!
    Ca maine ii spune Iohannis „ia dati demisia, in aia a ma-tii de trantor,”ca lui Banila,si ce se face Licu,ca are casa grea,rate la banca si cate si mai cate..
    Il apara Girbovanka,Halebarda sau Roman?Jamais

  2. Daca as fi in locul procurorilor,l-as ancheta privind distrugerea intreprinderilor care au functionat super pana prin 2000! Sa ne amintim spusele tartorului:”Romania este plina de deseuri feoase si rugituri” apoi a intrat cu privatizarea pe 2 lei a tarii! Si s-a ajuns ca in Romania sa fie talciocul si depozitul deseurilor din multe tari!

  3. https://evenimentulistoric.ro/petre-roman-urmarit-din-boscheti-de-cea-mai-puternica-femeie-di.html?utm_source=parteneri&utm_medium=referral

    „Zoe era eleva, domnul Petre Roman tocmai terminase liceul.  Se intalneau de obicei in parcul Herastrau. Se plimbau de mana in parc”
     …
    „A fost suficient ca Petre sa dispara la studii, la Toulouse, in Franta”

    Ce s-a intamplat de fapt?
    Ceausestii, fara voia lor, l-au trimis pe cel care incerca sa se infiltreze in cercuri inalte(asa cum le este obiceiul neamului din care face parte, de a se infiltra ca lupii in turma de oi) pe individul evreu petre roman, fiul evreului comunist  Walter Roman (născut Ernst sau Ernő Neulander)in occidentul apostat iudeomason ! Pentru a veni ca un „om al poporului”, imbracat intr-un pulover  rosu, la lovitura de stat din decembrie 1989(asa cum peste 28 de ani, un alt alogen parazit avea sa apara in Piata Universitatii imbracat in geaca rosie  pentru a instiga la revolta)
    acest individ alogen…”om al poporului”, avea sa fie primul prim ministru,care impreuna cu alt evreu,  brucan (saul bruckner) sa puna  bazele distrugerii si vanzarii economiei tarii la straini – legea 12/1990 – zisa legea brucan si sa declare prin lozinci parsive si mincinoase de genul : „economia romaneasca e morman de fier vechi” !
    Acesta vanzare si subminare de neam, care continua si in ziua de azi, prin alogenii care s-au infiltrat ca lupii la oi in toate institutiile statului si decid in numele nostru dar in interesul lor , prin statul lor de „drept”, prin „valorile” lor occidentale anticrestine si antinationale, prin politica lor „corecta”, prin „justitea” lor „independenta”, cum sa fim jefuiti mai bine pas cu pas, nemteste, cum sa fim asupriti si batjocoriti de straini mai bine, cum sa fim exterminati, subminati si goniti de pe pamantul nostru stramosesc, pentru a fi invadati de straini !
    Iata cine era acel „nimeni” intre 22-25 dec. 1989 !

  4. lui petre roman o sa ii mai creasca gatul, uitandu-se printre gratii, sa nu mai fie numit omul fara gat .

  5. De 30 de ani suntem luati de prosti. Peste 1000 de morti si nimeni nu a avut nici o legatura. Nici Ion Ilici Iliescu, nici barbosul ala satanist sau ce dracu era yoga-guru-ocultist-vrajitor, nici generalul Victor Stanculescu, nici Mircea Dinescu Poetul nu a avut nici o legatura, nici Ion Caramitru Actorul nu a avut nici o legatura. Sa nu mai spunem de executantii de jos care au tras in oameni. Toti acesti criminali sunt liberi, au pensii speciale, si-au asigurat clanurile din banii de la stat, au pensii de revolutionari, sunt scutiti de impozite si unii dintre ei mai fac si emisiuni cu glumite in care isi umplu matul si barfesc. Iar prostilor li se servesc povesti cu „ata alba”.

    • Ca sa citam un clasic in viata „A fost nevoie sa moara oameni ca aceasta demisie sa se produca.”, declaratie facuta dupa tragedia de la Colectiv. Ce sa mai spunem de evenimentele din ’89 cand s-a „lucrat” pentru daramarea unei oranduiri, respectiv cea comunista.

  6. „Ca contine un fals”: asa e, Petre. „Ca contine”. Citat din operele complete, asa cum apar si-n articol.

  7. Haide ba Petrica, plimba ursu’ ! Tie ti s-a facut pregatirea si „antrenamentul” demult pentru mizeria din decembrie ’89, ai fost la urma urmei doar un pion nenorocit al Occidentului, la fel cum gunoiul de Iliescu a fost pionul Moscovei (sa ne reamintim doar cum se grabea el sa raporteze la sefi „cine sintem si ce dorim” !). Amindoi, ca si altii ca voi, sinteti doar rezultatul intelegerilor oculte dintre cele doua blocuri ale vremii, ale Maltei si implicarii si altor trepadusi care au avut un cuvint de spus (Israel, Ungaria, francmasonerie, etc)

  8. poate ca ,,romanul.. roman ,ne explica cine a spus ,,industria romaniei este (atunci in 1989) un MORMAN de FIARE VECHI ? RUSINE ,odrasla bolsevika!!

  9. Newlander ar trebui judecat pentru faptul ca nici el,nici Iliescu nu au fost in stare ,cu „revolutionarii”lor,sa mentina economia Romaniei cat de cat in parametri!Pentru genocid economi trebuuiau judecati dar azi e prea tarziu!

    • @Filomela : prea târziu nu-i niciodata. E nevoie, însa, si de procurori bine pregatiti si hotarâti. De-un parchet economico-financiar. Pe care nici dracu’ nu l-a-nfiintat în România. Tipii înfiintând, în schimb, DNA, organism terorist si parazit.

  10. Cand ai intrat in joc Petre ?,si condamnarea la moarte a lui Ceausescu a fost ilegala,ati ucis ati trimis la moarte oameni fara a avea un drept.
    Las si lichea este orare il iei din cei care s-au cocotat in balcon sa se arate ca ei sunt alesii celor care au instrumentat lovitura de stat.
    Cand trebuie sa raspunzi de ce-ai facut cauti hirtii,scoateti inregistrarile acelor zile ,ai fost dintre decidenti ,azi te dai fata mare ??,JIGODIA DIN TINE SI LEPRA S-A VAZUT MULT PREA REPEDE.

  11. In toata istoria Omenirii, s-a vazut clar ( prea putine cazuri de oameni oneste dintre ei, care au fost si ei desfinntati tot de ei, cum ar fi un PM de al lor, nu este cazul nostru aici) ca evreii au un tupeu fara margini, nu au limite cind trebuie sa I-si impuna punctul lor de vedere (de multe ori toxic), ca acum cind dupa 2000 de ani incearca sa convinga lumea ca moarte lui Isus, nu are legatura cu ei, asa cum face si PEDRO al nostru. Omul de tip nou a fost de fapt creat pentru ei, crezindu-se acest popor religios si ateu stapinul lumii, fiind in fapt folositi de propaganda marilor puteri, iar sionistii lor le baga in cap la amaritii lor de evrei, ca este invers, ca ei manevreaza marile puteri cu credinta lor „sfinta” ca deja stapinesc tot ce este pe pamint, asa cum le-a promis Vechiul Testament, negind de fapt ca Noul Testament este cel care a incercat cu ei sa-i aduca pe calea Adevarului. Facind rau pun si de un ghiseft gras, si ii sfatuiesc sa tina cont ca tara asta amarita I-a educat le-a dat o pine alba, ( si sa scape de sindromul Stochoolm, urmare existentei de martiri duse in Rusia), si sa nu mai vinda tara la oricine pe 30 arginti, ca asta la Rommy se cheama cersatorie.
    O zi buna
    Con
    P.S. Un las care nu a avut curajul dupa viata dusa in communist sa isi faca cel putin mea culpa(harakiri este la Japonezi care au onoarea lor)!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.