Declarații controversate ale primarului din Sfântu Gheorghe

Primarului municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a precizat, luni, că în discursul său din 15 martie nu s-a referit la un „conflict armat sau la o stare de război” atunci când a spus „ceea ce trăim acum în Transilvania nu este război, dar nici pace nu putem numi”, ci la „o realitate complexă” marcată de tensiuni sociale, provocări economice şi incertitudini politice.

„În discursul meu, am afirmat că ‘ceea ce trăim acum în Transilvania nu este război, dar nici pace nu putem numi’. Această afirmaţie nu face referire la un conflict armat sau la o stare de război, ci descrie realitatea complexă pe care o traversăm: tensiuni sociale, provocări economice, incertitudini politice şi transformări care influenţează comunitatea noastră. Am subliniat faptul că trăim într-o lume marcată de crize succesive, de schimbări rapide şi de provocări globale. M-am referit la lecţiile istoriei, la momentele în care oamenii au fost nevoiţi să facă faţă haosului şi incertitudinii, aşa cum se întâmplă şi în prezent. Totodată, nu putem ignora realitatea geopolitică din regiune. Războiul hibrid purtat de Rusia împotriva României şi a altor state europene este o ameninţare reală, manifestată prin dezinformare, atacuri cibernetice, presiuni economice şi tentative de destabilizare socială. Aceste strategii nu implică un conflict armat clasic, dar afectează securitatea şi stabilitatea societăţii noastre. În acest context, este esenţial să rămânem vigilenţi, să consolidăm instituţiile democratice şi să promovăm unitatea în faţa acestor provocări. Nu am susţinut şi nu am sugerat în niciun fel că în Transilvania ar exista un conflict armat sau că situaţia actuală ar trebui interpretată în această cheie. Orice altă interpretare este o deturnare a sensului real al mesajului meu” menţionează primarul Antal Arpad, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Primarul din Sfântu Gheorghe a susţinut, sâmbătă, o alocuţiune de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, în care a vorbit despre provocările cu care s-a confruntat comunitatea maghiară de-a lungul secolelor, dar şi despre provocările actuale, şi i-a îndemnat pe membrii acesteia să dea dovadă de solidaritate şi să vegheze la păstrarea unităţii, identităţii naţionale şi pământului natal.

„Noi, maghiarii, nu am primit niciodată nimic pe gratis (…) Am trăit vremuri grele, iar acestea, deşi ne-au decimat, i-au făcut pe cei rămaşi să aibă un caracter de neclintit, ne-au întărit credinţa, făcând-o de nezdruncinat, iar iubirea noastră de patrie şi libertate a devenit de neînfrânt (…) Astăzi (…) nu doar vieţile noastre sunt tulburate, ci întreaga lume e în fierbere. Dezordinea, panica şi haosul s-au răspândit (…) Să nu mai vorbim despre războiul îngrozitor care face ravagii la graniţele noastre de trei ani. Am putea crede că nu ne priveşte, că nu ne poate afecta, însă Crimeea este, în linie dreaptă, mai aproape de Sfântu Gheorghe decât este Budapesta…Simţim pericolul, trăim zilnic consecinţele şi vedem clar conturarea unei noi ordini mondiale. Ceea ce trăim acum în Transilvania nu este război, dar nici pace nu putem numi. Istoria ne oferă numeroase lecţii: a fost haos în 1848, a fost haos în 1990, şi este haos şi astăzi (…) Sunt unii care cred că trebuie să ne mulţumim cu ceea ce avem (…) Nu…Eu cred că avem o misiune, că Sfântu Gheorghe are o misiune, că trebuie să ne ridicăm în faţa furtunii dacă este nevoie, pentru că puterea poporului maghiar stă în faptul că, şi în vremuri grele, rămâne loial libertăţii (…) În trecut s-au luat multe decizii peste capetele noastre şi încă se iau şi astăzi, fără ca noi să le putem schimba. Totuşi, există un lucru asupra căruia nimeni nu poate avea influenţă: dragostea noastră profundă pentru pământul natal, loialitatea care ne defineşte”, a declarat primarul Antal Arpad, conform traducerii oficiale asigurate de organizatori.

Sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, câteva sute de persoane au participat la o defilare pe străzile principale şi la o adunare publică organizată în Piaţa Centrală, la care a fost prezent şi Hidveghi Balazs, deputat în Parlamentul Ungariei şi secretar de stat adjunct în cabinetul premierului ungar Viktor Orban

Recomanda [votes_up id=833227]

16 Comentarii

  1. elementele care ii biziie prin cap primarului primitiv nu converg spre armonie si coabitare ci are tenta de dominare/supunere, aceeasi mentalitate imbicsita. enumerarea acestor date este atit de graitoare:

    „a fost haos în 1848, a fost haos în 1990, şi este haos şi astăzi …”

    asocierea cu azi, fie ea si inconstienta, a unor evenimente pe care ungurii si le-au dorit favorabile scoate in evidenta adevarta intentie si spre ce jinduieste specimenul: 1848, crima ungureasca impotriva romanilor, 1989 – elemntul definitoriu al comportamentului – sa joci fotbal cu capul unui om si mirsavia, cu ajutorul ungariei, de la Tg. Mures din martie 1990… azi, vrea din nou ceva si spera…

    si inca ceva nu ati veniti cu pamintul dupa voi din stepe! atentie ca faceti confuzii majore in masura in care cautati diferentierea si nu apropierea. si atunci cind faceti asta sintem indreptatiti la orice forma de manifestare in aplicarea prevederilor constitutionale, de drept si de fapt. aveti rabdare, tot ce s-a retrocedat optantilor , absolut totul se va anula.

  2. daca cineva crede ca poate ascunde in spatele vorbelor pe care le foloseste adevarata intentie, se inseala amarnic!!!

    • sa lamurim an..alfabetu care nu este in stare sa citeasca:

      …”‘ceea ce trăim acum în Transilvania nu este război, dar nici pace nu putem numi’
      in primul rind e vorba de Romania nu de Transilvania, pentru ca nu exita uat-ul Transilvania, si in al doilea rind vorbim despre proiectia unuia care isi expune intentia in gura mare „nici pace” pentru ca asta ii serveste intereselor.

      daca esti atit de nesimtit/las/vicios incit vrei sa te bagi in vorba fara sa stapinesti subiectul, n-ai decit sa o faci dar ca si pina acum nu vei demonstra decit ceea ce si cine esti. exact asa cum primarul isi devoaleaza intentiile crezind ca face pe desteptu.

  3. De felul ăstuia sînt trași cu cheița de oamenii din umbră. Arpi, zi ceva să faci valuri să ținem turma ocupată cu nimicuri!

  4. Daca statul roman, asa bolnav si jegos cum e el in momentul de fata, isi ia mina de pe baietii astia cu vise erotice iredentiste si alte trianoane, a doua zi vor pune scaunele pe mese, lacatul pe usa si cartonul cu „ZARVA” in vitrina !

  5. Un șovin și iredentist și nemernic ca toți politicienii unguri din toată lumea. Cică “maghiarii nu a primit pe gratis” după ce ei maghiarii sute de ani i-a oropsit, exploatat crunt și lipsit de drepturi pe românii totdeauna majoritari. Din anii 50, de la János Fazekas la Barna Tánczos maghiarii au avut oameni plasați în funcții cheie prin care și-au favorizat, toată cinstea și beciuletul, maghiarimea.

  6. Ati amprentat istoria cu crima, suferinta, hotie, minciuna, dubla morala, v-ati ridicat pe suferinta si exploatatea altora. Ati deraiat de la normalitate o zona in care domnea armonia, tradiția. Nu sunteți facatori de istorie, sinteti distrugători de civilizatie. Asa ca fonfleurile voastre existentiale nu fac nici cit o ceapa degerata pentru ca sint lipsite de puritatea intenției. Lasitatea si frica nu sint virtuti!

  7. Suferință si frustrari transformate in automutilare. Vieti fara sens pe altarul segregației. Pina la urma fiecare pe limba lui piere… Piere pentru ca nu este in stare sa realizeze ca dincolo de orice vorbim despre oameni. Probabil ca de aceea le este atit de usor sa ucida iar istoria consemnaza crimele odioase pe care le au infaptuit maghiarii in istorie. Sa ne aducem aminte munca si vietile furate romanilor? Iertam dar nu uitam. Dar fiți conștienți ca pentru voi nu mai exista data viitoare.

  8. Poate vor intelege si romanii batuti in cap, de ce este Victor Orban pudelul lui Putin.
    Sa cititi discursul primarului maghiar prin prisma sustinerii pe care o are Victoras din partea lui Putin, a dezgustului pe care il au Trump si Putin fatza de romani si a politicii de impartire a Europei de Est cu care sunt amandoi de acord……[Rumburac]

  9. Secui prost
    In loc sa zici merci pentru cate drepturi aveti – ca nici nu stiti sa vorbiti bine romaneste – o dai inainte cu povestea ca nu e pace in Transilvania.
    Nu e pace in capul vostru frustrat si alimentat cu nostalgii păguboase de Budapesta.
    Ce mai vreti maaa???? Nu e pace, asta zici , cap sec! Cum nu e pace? Vrei alteceva??

  10. „Eu cred că avem o misiune” [Antal Arpi]

    Toti cauta o misiune, sa-si aduca aportul. La fel si Arpi, el aduce steagurile ilegale pe fatada Primariei. Altfel n-ar exista AUR si Simion. Nu stiu ce ne-am fi facut fara Arpi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.