Dosar penal pentru scurgeri de informații în cazul Colectiv

Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a anunţat marţi dimineaţă că s-a deschis un dosar penal care privește scurgeri de informaţii din interiorul instituţiei, făcând referire la apariția în presă a unor fragmente din rechizitoriul dosarului Colectiv.

Licu a precizat, marți dimineață, la sediul CSM, că l-a sesizat pe procurorul șef al Secției care instrumentează cazul Colectiv pentru constituirea unui dosar penal în cauză deoarece, a susținut el, ”s-a săvârșit infracțiunea de compromitere a intereselor Justiției”.

„Din păcate (…) a apărut în media un draft al rechizitoriului, de fapt, sincer, nu este nici măcar un draft, este un document de lucru al procurorilor. Mie îmi pare foarte rău că a apărut acel document în presă, este ceva inacceptabil, fapt pentru care vreau să vă aduc la cunoștință că în cursul zilei de ieri am sesizat-o în scris pe doamna procuror-șef Secție, doamna Camelia Sutiman, pentru constituirea unui dosar penal în această cauză pentru că, din punctul meu de vedere, s-a săvârșit infracțiunea de compromitere a intereselor Justiției”, a spus Licu.

„Nu este posibil să apară asemenea documente în media, cu tot respectul pentru informarea publică, cu atât mai mult cu cât este mai mult o dezinformare publică, acel document fiind efectiv un document de lucru al procurorilor”, a mai spus procurorul general interimar.

Deocamdată, dosarul penal pentru scurgere de informații este in rem, adică nicio persoană nu este suspectată în momentul de față.

Licu a menționat că dosarul Colectiv va fi trimis în judecată în circa o săptămână, procurorii lucrează la rechizitoriu, iar media va fi anunțată când documentul va fi finalizat.

Agențiile de presă au anunțat wekeend-ul trecut că procurorii de la Parchetul General au finalizat ancheta în dosarul Colectiv, prezentând informații din draftul de rechizitoriu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.