Drulă îi atribuie lui Grindeanu un „eşec colosal”

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, susţine că ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a blocat autostrada A3 Ploieşti-Braşov, dar a mers la semnarea unui contract de drum judeţean care trece Carpaţii „cu care Ministerul Transporturilor n-are nicio treabă”.

„Sorin Grindeanu, care a blocat autostrada A3 Ploieşti-Braşov, merge la semnarea unui contract de drum judeţean (cu care Ministerul Transporturilor n-are nicio treabă) care trece Carpaţii printr-un pas la 1.300 m altitudine. O falsă alternativă la Valea Prahovei, o cârpeală de la oameni care atâta pot: drumuri judeţene, nu infrastructură mare, europeană”, a scris Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor, într-o postare pe Facebook, intitulată: „O poză cât un eşec de ţară: Sabotarea autostrăzii Ploieşti Braşov”.

El a transmis că sunt doi ani de la semnarea contractului de proiectare pentru Autostrada Ploieşti-Comarnic-Braşov, în martie 2021, în timpul mandatul său, şi de un an şi jumătate nu se mai întâmplă nimic în cadrul contractului.

„În septembrie, peste 6 luni, ar fi trebuit predat studiul de fezabilitate cu studiu geotehnic, proiectare de traseu, structuri, tunele. Suntem tot la 5% progres din activităţile necesare, exact ca acum 1 an şi jumătate. Acest eşec colosal are Grindeanu/PSD scris mare pe el. De fiecare dată când staţi în coadă la Buşteni, Sinaia, Comarnic, Azuga, Predeal să ştiţi cine e de vină”, a mai scris Cătălin Drulă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

11 Comentarii

  1. Domnule Drula nu ai dreptate, nu Grindeanu este de vina. Stiu ca esti/ai fost mai bun „la transporturi”, decat el, insa esecul total al Autostrazii Ploiesti-Comarnic-Brasov se datoreaza bestiei basiste si mai apoi lui Ponta, Maior si Coldea. E nenonrocire, iti vine sa cobori din masina, sa dai cu benzina si pus foc. Daca ar depinde de mine te-as pune urgent Ministru la Transporturi cu obligatia sa te muti cu domiciliul in Comarnic si sa conduci direct constructia Autostrazii pe tronsonul Ploesti – Brsaov…?! Da ! Si as mai aduce pe Umbrarescu, Casuneanu si Nelu Iordache sa execute intreaga Autostrada, iar la terminarea autostrazii v-as da la toti patru, din partea poporului roman, cate un premiu personal de cate 2.000.000 euro. Neimpozabili ! Iar hotilor si tradatorilor care stau in „umbra” lui Astaldi, Bechtel,etc. le-as rupe picioarele ?! Da ! Asta ca sa ne intelegem de la inceput.

  2. De 33 de ani P.S.D.-ul ”modernizează” România: corupție, pensii speciale, prescrierea delapidărilor, mineriade, bătaia din 10.08.2018 etc.

  3. drula plange si el dupa paraindaratul de pe urma studiului de fezabilitate (al catelea) nu ca l-ar interesa autostrada!! da uite ca mai gaseste gugustiuci sa-l creada, stie el ce stie!!!

  4. Nazistul de Durlă a stat câţiva ani la conducerea ministerului transportului, dar n-a mişcat un deget. Acum este cel mai aprig critic a omului care a început să ne facă autostrăzi. Îl critică pe Grindeanu pentru că a scos la iveală mizeria de pe Bâstroe, ori pentru că Auti’ostrada Moldovei A 7 prinde contur, sau poate că cea a Bucureştiului este pe terminate. Dar nu înţeleg de ce Cotidanul îi face reclamă unui individ. De ce nu-şi povesteşte realizările lor de la Primăria Capitalei ori cele de la sectoare unde au ajuns tartori.

  5. Altul! Berbec @Vasile: Drula a fost la minister doar 8 luni de zile. Tot in mandatul lui a inclus in PNRR si a obținut finantare pentru Autostrada Moldovei. Confunzi oamenii.

    Dar nici macar despre asta nu este vorba. Orice ministru MT care a fost cât de cât competent nu a realizat mare brânza la MT pentru ca grupurile de interese corupte care conduc de fapt țara fie au redistribuit fondurile ce trebuiau alocate inevstitilor in infrastructura către mita electorală sau clientela de partid, fie au sabotat, amânat si făcut tot posibilul sa atribuie licitațiile firmelor care erau dispuse sa ofere kickbacks / mita comision procentual din valoarea contractului plătită sub diverse forme.
    Sa va explice mai multe cei mai seniori ca mine. 15:38 le zice bine.

  6. Pt Dr , pai tocmai asta e, in 8 luni abia a invatat care sunt usile birourilor din minister si cu ce se ocupa functionarii de din acele birouri, asa ca nu-l mai laudati atat ca nu a facut NIMIC.

  7. Dobryy vecher ! Bataia primita din 10.08.2018 a fost prea blanda pentru tentativa ordinara de maidan portocaliu. Dragnea si cu Putin au furat viitoru’ luminos, educat, fara gen si sterilizat la oameni. Slava sau ghinion !?

  8. bai tefeletzilor, nici draq nu va mai voteaza, acu ca v.a krapat si mumia impaiata si va bateti pe mostenire! plicusor a promis caldura si militariu sta in frig de o saptamana . cand atj inselat fraierii si ati fost la putere nu ati facut NIMIC! Asa ca pauza, ciocu mic si joc de glezne!

  9. Exista ordine de afara ca aceasta autostrada sa nu se faca. Cu tarnacopul si lopata daca o faceam, din anul 2002 cand a fost inaugurat santierul pe prima varianta propusa , era gata. Exista interese oculte sa nu se faca. interesele oculte pornesc de la faptul ca nu vor deschidere catre vest si inchiderea vestului pentru sudul carpatilor si estul carpatilor pentru o perioada cat mai mare de timp. Izolarea economica a vechiului regat cat se poate de mult, pana ce vor apare oprtunitati de izlare forata. Stavilirea fluxuluoi de marfuri turcesti si orientale catre vest, ‘sufocarea ” concurentei pe piata de marfuri, o concurenta reala bazata pe calitate si pret , protejarea marfurilor si fluxului de marufri invers. Imginat-va ce se intampla cu tirurile de marfuri care acum sunt incetinite pe defieleuri?!?!Ajung la destinatie cu intarziiere , iar cand marfa este si perisabila…..Faceti legatrua si cu neintrarea in schengen!. Nimeni nu va reusi sa inceapa constructia la Comarnic – Brasov. Doar poporul roman daca se intalneste la Pades cu lopetile si tarnacoapele si de acolo….

  10. Dpdv economic Comarnic-Brasov nu se justifica.
    Nu arunci 3-4 mld € pentru turismul de weekend. Cateva centuri ocolitoare in statiuni si treaba e rezolvata. Din cauza asta nu pot fi accesati bani europeni, autostrada asta nu se justifica. Coridorul de transport este pe Pitesti-Sibiu.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.