Explicațiile președintelui după întâlnirea diplomatului cu Lavrov

Întâlnirea dintre deputatul român Lazăr Comănescu și ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a fost explicată de Nicușor Dan. Întrevederea dintre cei doi a avut loc la cel de-al 28-lea Forum Economic Internațional de la Sankt Petersburg, iar Nicușor Dan a detaliat:

„Doamnia sa (n.red. Lazăr Comănescu) este secretarul unei organizații de cooperare la Marea Neagră, ca persoană fizică, nu ca reprezentant al statului român, și în această calitate s-a întâlnit cu un reprezentant al Federației Ruse, care este parte din această organizație”, a spus Nicușor Dan.

După întâlnirea din 20 iunie (vezi foto), reprezentanții Ministerului rus de Externe precizau:

 

Diplomatul român Lazăr Comănescu, în prezent secretar general al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), a avut o întâlnire oficială cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în marja celui de-al 28-lea Forum Economic Internațional de la Sankt Petersburg, desfășurat pe 20 iunie 2025.

Au fost discutate o serie de probleme actuale legate de activitățile și sarcinile viitoare ale CEMN. A fost confirmată importanța Organizației ca platformă cheie pentru cooperarea socio-economică în regiunea Mării Negre, cu accent pe comerț, transport, digitalizare, energie și securitate alimentară. A fost subliniată necesitatea unui dialog pragmatic depolitizat în acest format panregional.

Partea rusă a remarcat importanța consolidării în continuare a identității independente a regiunii Mării Negre, care joacă un rol important în asigurarea comerțului internațional, a transporturilor și a fluxurilor energetice, inclusiv în contextul implementării inițiativei emblematice a președintelui Federației Ruse, V. Putin, de a crea un Parteneriat Eurasiatic Extins (#BEP).  

Recomanda [votes_up id=857632]

3 Comentarii

  1. Ma bucur de aceasta intalnire. Trebuie sa reparam (mai pe fata, mai pe șest) relatia cu Rusia.
    In definitiv, vom rmaane langa ei pana la sfarsitul pamantului.

  2. Eu as fi vrut s-o vad pe „Mam’zel” Toiu fata in fata si discutind cu Lavrov ! He he ! Va dati seama ce aberatii poate crea Romania ! …

  3. Foarte bine…așa se mai pot spăla mizeriile făcute de către unii cretini…in special aia cu America în cap…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.