Bogdan Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu (foto), pe numele căruia fusese emis în lipsă un mandat de arestare, a fost identificat luni seară, la Londra, iar în prezent se află în custodia poliției londoneze, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare.
Bogdan Alexander Adamescu este acuzat de două infracțiuni de dare de mită.
„Până în prezent, procurorii anticorupție au făcut numeroase demersuri pentru a asigura prezenta inculpatului în fața organelor judiciare, însă acesta a urmărit tergiversarea cercetărilor față de el și în final sustragerea de la urmărirea penală. (…) La data de 25 martie 2016, procurorii au înaintat Tribunalului București referatul cu propunere de arestare preventivă în lipsă a inculpatului Adamescu Bogdan Alexander, pe o perioadă de 30 zile, de la data punerii în executarea a mandatului de arestare preventivă”, informa DNA.
Potrivit sursei citate, respectivul dosar s-a constituit ca urmare a disjungerii dintr-o cauză penală în care au fost trimiși în judecată patru judecători din cadrul Tribunalului București — Secția a VII-a civilă, în legătură cu pretinderea și primirea unor sume de bani și bunuri în schimbul favorizării unor interese de afaceri.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.