(GALERIE FOTO/VIDEO) Ciucă, avansat la grad de premier: Cine a stricat petrecerea

Guvernul Nicolae Ciucă a trecut de votul de învestire din Parlament. Executivul susținut de PNL, PSD, UDMR și minorități naționale a fost votat cu 318 voturi „pentru” și 126 „împotrivă”.

Votul de învestitură – unul fără emoții în condițiile în care noua coaliție de guvernare se bazează pe o majoritate solidă în Parlament. Nu au lipsit însă atacurile politice, printre cele mai stridente numărându-se cel al lui Șoșoacă, Dan Barna ori George Simion. Florin Cîțu, noul președinte al Senatului, a lipsit de la dezbateri.

Principalele declarații de la tribună

UPPDATE Florin Cîțu și-a făcut apariția și a votat.

UPDATE Câțiva protestatari s-au trântit în fața ușii sălii unde se votează.Sunt protestatari față de OUG 13/2017. Ei critică gestul liberalilor de a forma o coaliție de guvernare cu PSD.

„PNL a pretins că e aliatul nostru, că luptă pentru aceleași valori ca și noi în Piața Victoriei, președintele a stat la aceeași masă cu noi, cu reprezentanți ai grupurilor civice și ne-a cerut sprijinul pentru promovarea referendumului pentru protejarea Justiției. Este incalificabil gestul lor”, a declarat una dintre protestatare.

Un alt protestatar a criticat prezența în Guvern a lui Sorin Grindeanu, care era premier în timpul adoptări OUG 13/2017.

„PNL, vă faceți de rușine! V-ați trădat mandatul. Să nu vă mai permiteți să spuneți că ne reprezentați. Începând de azi nu mai e legitim mandatul vostul”, le spunea o altă protestatară liberalilor din holul Parlmentului.

Protestatarii aveau un banner pe care scria „Tot voi?”.

UPDATE Nicolae Ciucă nu a dorit să mai ia cuvântul la finalul discursurilor.

UPDATE Diana Șoșoacă: ”Suntem în geometria euclidiană: două paralele se întâlnesc la infinit. (…)Domnule general Ciucă, într-o cu totul altă situaţie sanitară poate ar fi fost bine un pic de dictatură militară, aici prin Parlament. Dar în condiţiile unei dictaturi sanitare, să avem şi dictatură militară, nu mai gândesc decât la proiectul domnului Raed Arafat, cu armata lui de cei 90.000 de afgani şi tot felul  de imigranţi care va intra peste noi în case şi ne vaccina obligatoriu. Vă spun în calitate de jurist că există dreptul la nesupunere civică. În momentul în care veţi avea paşaportul verde, sau poate instituiţi paşaportul kaki, aprobat în Parlament şi veţi impune vaccinarea obligatorie, vă spun eu personal voi scoate cât de mulţi români pot în stradă şi cred că şi George Simion la fel şi aveţi cuvântul meu că veţi avea parte de cea mai mare nesupunere civică prin care poporul român îşi va redobândi libertatea, că tot vine 1 Decembrie”.

UPDATE Anca Dragu (USR): „Vă mărturisesc că în cei peste 20 de ani de activitate ca economist am parcurs zeci de programe de guvernare în România, cât şi în alte ţări din Europa. Nu-mi aduc aminte să fi văzut un program atât de slab şi incoerent. În schimb, am găsit măsuri existente în legislaţie, bâlbe şi inadvertenţe”.

Dragu a atras atenţia asupra faptului că în programul viitorului Cabinet este propusă majorarea salariului minim de la 1 ianuarie, dar că „această majorare este deja în legislaţie”. Ea a adăugat că în acelaşi program este vizată majorarea contribuţiilor la Pilonul II de pensii până la 4,75%, „după ce tot PSD a redus contribuţia” de la 6%.

„Se prevede reducerea cotelor de contribuţii pentru sănătate în condiţiile unei pandemii şi ale unui sistem deja subfinanţat. Se prevede maximizarea randamentelor economice în companiile de stat, dar în realitate, presa a relatat cum toate companiile de stat au fost împărţite politic, cu dedicaţie pentru clientela de partid”, a spus ea.

Conform Ancăi Dragu, creşterea pensiilor „a copiat modelul de Black Friday”, ajungând de la o creştere de 40% promisă de PSD la „un biet 10%”, care va fi erodat de inflaţie.

„Mă aşteptam ca astăzi să fie supuse votului în Parlament o listă de miniştri şi un program de guvernare care să cuprindă măsuri ferme de întărire a statului de drept, de luptă împotriva corupţiei şi de garantare a unui sistem de justiţie independent, dar şi pentru dezvoltarea sustenabilă a României. Avem de-a face, în realitate, cu opera pusă în scenă de două partide cu aceleaşi mentalităţi învechite şi retrograde, care promovează modelul statului captivat, unite conjunctural pentru a pune mâna pe părţi cât mai grase din ciolan şi de a împărţi cu lăcomie banii din PNDL 3 şi PNRR”, a precizat ea.

UPDATE Violeta Alexandru, fostă PNL: „Vreau să le spun foştilor mei colegi că politica este despre onoare şi despre cuvânt. Când îi spui omului că PSD este ‘ciuma roşie’ şi este cel care a distrus România şi ai sperat ca omul şi unii ţi-au dat votul pentru acest lucru, ceea ce faci acum este minciună, iar eu nu sunt parte din această minciună. La fel a făcut şi PSD – a înjurat PNL, a vorbit urât despre PNL a spus că a vândut ţara şi toţi ce vă puteţi imagina. Aţi minţit electoratul atunci când le-aţi cerut votul. Este o trădare a încrederii oamenilor în noi, în liberali, în PSD – pentru electoratul lor. Să ştiţi că nu suntem toţi la fel. Nu este totul despre bani şi despre aruncat cu banii publici în stânga şi în dreapta sub stindardul de investiţii. Acei bani nu sunt ai PSD şi nici ai PNL, sunt banii oamenilor care muncesc în această ţară, iar electoratul liberal ştie cel mai bine că, dincolo de aruncat cu banii în stânga şi în dreapta, contează cuvântul, contează ceea ce îi spui omului când te uiţi în ochii lui şi îi ceri votul şi încrederea pentru a putea face ceva în această ţară. Aţi minţit, stimaţi colegi de la PNL, i-aţi minţit pe români şi acest lucru ne va costa, pentru că şi-au pierdut încrederea în guvernarea de dreapta şi aceasta este exact ceea ce aţi făcut astăzi, trădându-i pe români, Mă uitam la Florin Roman cum îl aplauda pe domnul preşedinte Ciolacu. Această imagine o să-mi rămână multă vreme. Mă uitam la colegii mei liberali, cărora le spuneam: ‘Vă place cum domnul Ciolacu la fiecare frază vorbeşte despre PSD, nu despre Guvern, PSD face, are grijă de antreprenori, are grijă de români, PSD este alături de dumneavoastră’?. Liberalii de la PNL aplaudau! Nu suntem toţi la fel, stimaţi români, chiar nu suntem toţi la fel. Există ceva ce banii publici nu vor putea cumpăra niciodată: coloană vertebrală, onoare şi respectul pentru cuvântul dat. Sunt om care a stat în piaţă pe frig împotriva domnului Grindeanu, pe care PNL l-a acceptat în guvern. Lucian Bode aplauda când PSD susţinea discurs, Florin Roman, care este lângă Gabriela Firea, cea care îi spunea preşedintelui Iohannis că nu are o familie normală pentru că nu are copii, primeşte acum portofoliu – ce credeţi? – Ministerul Familiei. Incredibil! Sunt om care a stat în piaţă în frig alături de bucureşteni şi de români. Am fost la mitingul diasporei, mitingul unor oameni care au protestat împotriva acestui stil PSD-ist de a minţi şi de a face promisiuni şi pe de lături umplându-şi buzunarele”.

UPDATE Varujan Pambuccian, de la minorități: „Slavă Domnului, s-a încheiat un an de lupte absurde, continue, cu lăcomie şi sete de putere, cu tot felul de echipe, câştigătoare, altele câştigătoare câştigătoare. Avem în sfârşit o majoiriotate care îşi proune subiecte venite din lumea reală, nu abstracţii care nu interesau pe nimeni. Avem o guvernare stabilă. Apropo, o să îi rog pe unii dintre colegi să se obşinuiască cu ideea că maoritatea are patru componente, a patra componentă e grupul minorităţilor. Intenţionăm să avem o contribuţie activă în guvernare. Ceea ce nu am făcut până acum. Este o guvernare care abordează problemele reale. Sunt probleme pe termen scurt, cum e pandemia şi pe termen mediu şi lung, cum sunt deşertificarea şi criza alimentară”.

UPDATE George Simion, copreședinte AUR:Unde este Florin Cîțu? Unde s-a ascuns, e speriat micuțul? Probabil că e cu domnul Klaus Iohannis, care l-a trimis la produs. Va urma o opoziție la dictatura lui Klaus Iohannis.

Portofele și inele cam asta a fost împărțeala. Au dat și domnului Flutur, și domnului Pandele, să ajungă la toată lumea.

Am înțeles că ați luat până și banii de pe pieptul mortului. Mortul adus în groapă de voi este țara.

Nu vă văd la o căsnicie prea trainică, de care sunteți jenați și unii și alții. Vă așteptăm până în februarie să facem suspendarea lui Klaus Iohannis și alegeri anticipate”.

UPDATE Dan Barna, vicepreședinte USR: Domnule Marcel Ciolacu, vă felicit pentru achiziție. Ați reușit ceea ce nici Ion Iliescu nu a reușit să facă: ați scos PNL din istorie și l-ați pus în buzunarul de la piept al PSD. E prima dată când PNL de bunăvoie și nesilit de nimeni predă guvernarea. De ce nu l-ați chemat direct pe Liviu Dragnea să îi predați Ministerul Justiției? În cel mai bun caz, dacă nu avem ghinion, va fi un guvern al stagnării. Dar aproape sigur va fi un guvern al regresului, al pașilor în spate, pas cu pas. Președintele României e în realitate nașul colaborării de astăzi și sunt surprins că lipsește. Înțeleg că ieri marcarea Zilei naționale nu a avut loc în agendă, dar nu un eveniment de familie, cum e botezul noului FSN. E a patra oară când Klaus Iohannis dă o șansă PSD și o va da și a cincea, și a șasea oară. Pentru Iohannis, țara e un material didactic. Penelismul se separă oficial de liberalism. Penelismul a mers în buzunarul domnului Ciolacu”.

UPDATE Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL: „Nu aş fi crezut acum un an, în pragul alegerilor parlamentare, că la niciun an de la alegeri realităţile Parlamentului nou ales vor dicta o majoritate PNL-PSD-UDMR. Nu am crezut lucrul acesta, nu mi l-am dorit şi spun asta cu toată onestitatea. (…) Da, aritmetica parlamentară spune foarte clar că, azi, singura soluţie pragmatică, responsabilă, realistă şi înţeleaptă este un guvern de largă coaliţie, pentru că istoria ne-a arătat că în vremuri complicate e nevoie să vii cu un guvern puternic, cu o majoritate puternică şi să iei măsurile pe care românii le aşteaptă”.

El l-a contrazis pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, cu privire la ultimii doi ani de guvernare: „Va trebui să-l contrazic pe domnul preşedinte Ciolacu – cei doi ani despre care vorbea domnia sa nu au fost doi ani pierduţi. Au fost doi ani în care România a fost guvernată. Un prim an în care a fost guvernată de un guvern minoritar căruia i se trăgea frâna de mână ori de câte ori încerca să facă, iar în cel de-al doilea an, anul de după alegerile de anul trecut, de care vorbeam, când spun că nu credeam că vom ajunge la această majoritate, i se trăgea frâna din propriul guvern. Partenerul nostru de guvernare, în loc să susţină măsurile liberale, trăgea frâna de mână şi astfel guvernul a ajuns în situaţia în care în septembrie a picat”

UPDATE Marcel Ciolacu, liderul PSD: „Astăzi România se află într-un punct critic. E unul din acele momente în care deciziile pot schimba direcția. Au fost doi ani pierduți. Doi ani în care milioane de români au fost abandonați de stat. PSD e cel mai responsabil și stabil partid din România, de aceea trebuie să facă o alegere. Am acceptat această provocare pentru că PSD nu fuge de responsabilitate.
Trebuie să aplicăm măsurile PSD încă din prima zi. Eu cred că România are nevoie de un nou drum în care statul are grijă de cetățenii săi.
În pandemie cei bogați s-au îmbogățit si mai mult. PSD intră la guvernare pentru a le fi alături celor care au luptat singuri până acum.
Multi români duc o luptă dură cu greutățile de zi cu zi. România trăieste în sărăcie, foame și frig. S-a scumpit tot ce se putea scumpi. Avem datoria să stopăm prăbușirea nivelului de trai. Vom crește alocațiile, salariile, pensiile. Trebuie să punem capăt haosului sanitar.
PSD a venit la guvernare pentru că e momentul ca oamenii să audă tot adevărul. Nu voi minți niciodată că am învins pandemia. Nu putem face singuri asta, ci prin parteneriat. Trei măsuri vor fi esențiale: accesul la medicamente antivirale, testare extinsă și campania de vaccinare”.

UPDATE Nicolae Ciucă, în discursul său: „Ne aflăm astăzi într-un moment mult așteptat de toți românii, unul în care putem în sfârșit să oferim predictibilitate și să garantăm stabilitatea și dezvoltarea României prin toate măsurile și deciziile pe care le vom lua pentru binele cetățenilor. Îmi doresc să fie prima zi a unei abordări în ceea ce privește guvernarea țării. Eu, alături de toți miniștrii, ne angajăm să facem tot ce depinde de noi ca situația economică, socială și sanitară a României să se îmbunătățească (…) Scopul nostru comun constă în modernizarea României și de aceea vom aloca 7% din PIB investițiilor. PNRR e axul principal în îndeplinirea obiectivelor noastre.  Un stat puternic e un stat care sprijină mediul de afaceri . Vom păstra cota unică și suntem împotriva creșterii taxelor.  În îndeplinirea obiectivelor pe care ni le propunem este necesară revizuirea Constituției. Aderarea la Spațiul Schengen este un obiectiv puternic”.

În ceea ce privește relația cu PSD, a spus că „am trecut peste acele lucruri care ne separă și am găsit lucrurile care ne unesc”.

„Am văzut că au fost persoane care s-au arătat suprinse de alăturarea partidelor care compun azi coaliția de guvernare. Consider că au fost fost mai preocupate să găsească motivele care ne despart decât motivele care ne apropie. Noi, cei care suntem azi în fața dumneavostaă pentru a vă cere votul de încredere, am trecut peste acele lucruri cae ne separă și am găsit lucrurile care ne unesc. Am înțeles că mai presus de orice orgoliu se află interesul românilor. Pandemia ne-a învățat un lucru: acela că timpul este prețios”, a mai spus Ciucă.

 

Componența Guvernului

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Ioana Radu 8515 Articole
Author

35 de Comentarii

  1. Nu stiu ce va face MacCiuca ca premier, dar un pic de disciplina tot baga! Si putin rarirea randurilor prin ministere si agentii, ca prea multi vagabonzi si fufe si-au gasit un loc caldut, polatit regeste!

  2. acest soldat o trage bine cu pusca dar scoate doua vorbe cu mare greutate ceea ce insemna ca este scolit sa faca si nu sa comunice …toti politicienii nostri sint produsi dupa o anumita …masura …inceti la minte si docili agentilor israelului coloana a cincia in romania …romanii ….cu traditiile …..romania ca ucraina este usurel preluata de jidani….haosul este cheia in democratie ….imbecili …incendii …si tv show…

  3. Mă intreb de nu l-a făcut general și pe patriotu ăsta izmenarul oprea cu academia lui de impostori..bag de seamă că-i place să aibe șefi,..

  4. Sintem intr-adevar o tara de „Ion Anapoda” ! In timp ce tari din UE numesc la Aparare fufe complet paralele cu militaria, noi punem prim ministru un general (unul din zecile de mii, o adevarata „inflatie” de generali !), care a schimbat doar uniforma pe un costum !

  5. Propun sa-i fie acordat titlul de maresal, ca nu mai avem maresali decat in poze si rade lumea de noi!

  6. ‘ Nu ne putem permite luxul animozităților politice care pot genera noi crize, mai ales atunci când o criză vine cu costul vieții cetățenilor României.’, ce au fácut de la demiterea guvernului Câțu demonstrează contrariu, ministere să ajungă la toată lumea, schimbări la constituție ! Greu de crezut că va putea trece peste ‘reflexele’ de militar !

  7. Coalitia actuala poate fi considerata ca favorabila romanilor doar prin faptul ca a fost gonit de la guvernare partidul extrem de toxic USR. Doar cateva luni au fost suficiente pentru ca o tara intreaga sa se convinga de ce sunt in stare acesti useristi tradatori de neam. Pe deasupra acesti ongisti sorosisti mai sunt si habarnamisti in orice domeniu de activitate.

  8. GENERALU CIUCĂ.AVANSAT LA GRADUL DE ,,PREMIER.?DAR CU ACOFDUL CUI?NU A ,,CIUMEI ROȘII?O BA DA.CUM O FOST SI M AI MULTE GUWERMERE DATE LU.,IMOTEP DE COTROCENI.DAR VU CE PREȚ?

  9. Don Raduca, te-ai indragostit de palavragii tip Sica Mandolina?

  10. Ma uit la lista cu ministri, mot cu generalu-n frunte, ala de se jura ca nu intra in viata lui in politica. Arata exact ca un catalog de bordel, cu Iohannis pe post de matroana – frigida, ciolanoasa, cinica si perversa. Nu conteaza culoarea, orientarea, savoarea. Tot ce conteaza e ciolanul, chiolhanul, banul si, desigur, americanul. Un bordel in care „fetele” isi schimba lenjeria intre ele, in loc s-o spele. Scabros, jegos, lemnos, cit se poate de jos.

  11. Cele peste 120.000 de capete de siguranta ale celor 6-7 servicii de securitate din Sfanta Noastra Romanie papa anual peste 3, 5 miliarde de euro. Sa ne rugam la Bunul Sfantul Dumnezeu ca fiecare securist angajat sa se bucure de banii incasati drept leafa si averile stranse ca salariat ai statului dupa cat de devotat a aparat si apara acesta interesele Tarii, Poporului si Neamului Romanesc, Amin. Nu e curios ca Sfanta Noastra Romanie arata cum arata iar ei securistii huzuresc si se rasfata cu banii primiti drept salarii din contributia amaratilor platitori de taxe??? Tara a fost furata si tinuta in haos tocmai de aceste servicii de securitate care au lucrat si lucreaza impotriva intereselor romanilor si Sfantei Noastre Romanii.

  12. Citu trebuie sa faca ordine in hartii, sa lase locul curat,nu are timp de solemnitati, credeati ca un Simion oarecare stie ce e aia? El e cu galeriile si vuvuzeaua in gura , n-are apasare, l-au ales aurolacii

  13. Acest mercenar odios iohanis isi face de sapte ani guvernele sale de marionete aservite , nu a facut nimic bun pentru Romania , a impins tara in dezastru economic, financiar si social , furnizoare de fonduri (imprumutate) si sclavi la stapanii lui externi !!!!

  14. Mie, ROMÂNUL de rând mi-e totuna daca la buton este o coadă de topor sau o „măciucă” de topor. Niciunul nu prezintă încredere pentru poporul român. Atâta vreme cât execută ordine de pe afara, împotriva LIBERTĂȚII cetățeanului, a drepturilor fiecărui român (oricare ar fi el), nu pot avea decât numele de SLUGOI EXTREMINATORI AI PROPRIULUI POPOR! Nădejdea noastră nu este le niciunul din preaspurcatii care işi batjocoresc frații şi le spunem doar atât: Nu ridicați sabia, căci de sabie veți pieri şi nu ne săpați groapa, căci vouă vi-o săpați! Aşa să ne ajute Dumnezeu!

  15. AUR castiga prin teatrul pe care il face la fel cum facea si USR.
    Circ ieftin, cu masonerie si baieti veseli in spate.

  16. In afara de circ si MINCIUNI, sosoaca asta nu e capabila de altceva. Cand zic MINCIUNI am in vedere faptul ca ea militeaza vocal IMPOTRIVA vaccinarii, dar S-A VACCINAT.

  17. Incapabilii,penibilii, activiStii au revenit la portavoce,circ si zornaiala…au dovedit cat de neprofesionisti sunt si ce mizerie pot face cand trebuie sa lucreze in posturile cheie….Media este vinovata ptca imprastie imediat orice la’tura facand-o publica, in loc sa propage ceea ce merita a fi de stiut de care romani…Iata la STIRI,ora 13 au si dat scandalul!!Bleah!!Wow la a3, comment de comment

  18. DIANA LOTIUNE DE FRECTIE nu s-a putut abtine”Raed Arafat,cu armata lui de cei 90.000 de afgani şi tot felul de imigranţi :)) !Guvernul Mă-Ciucă va guverna pivotal, in frunte cu haham-başa cu gradele aferente,va taia gainile si vitele opozitiei extremiste AUR+USR si ii va face feiciti pe romani!
    Vine iarna si pe cap e musai shtreimelul

  19. Nu fiti rai,bre..Daca se pleaca ,,gogosarul desertului,,dupa o fisa ai zboara nasturele si face infract sireacul.Il iau de pe jos imediat ,,eroii,,lui Arafat sa dea bine la statistia covid.In nadragii aia ,,de elita,,facuti la comanda speciala ,intra la fix pe fiecare crac cate un roman care mananca adata pe zi sai ajunga paralutele pana la urmatoarea leafa sau pensie. Ghinion.Ps .Parca aduce Ce Ma Ciuca a la elefantul Bamboo dupa cum da din urechi si posterior.Pas cu Pas.

  20. @ „gelu”, 25 noiembrie 2021 la 12:47
    „Cam gras Ciucaca asta. Ce bulane de mama eroina are, saracul.”
    …păi tu crezi că degeaba a luptat papagalul ăsta vitejește oltenește în Afghnistan cu ciolanele cu fasole și cu zaibărul, acolo, la popotă, în subsolul bunkărului amerlocilor șăfi păstă el?! LuptĂ pînă obținu VIKTORIYA în șParlament, ce muica dreaq!
    https://www.youtube.com/watch?v=jFHRrnrCAvs

  21. Chiar nu-i rușine lui Ciolos cu astfel de membri rezist? Iar au început să se tăvălească in chinuri pe covoarele casei Poporului după ce au fost alungați de la ciolan? Ăștia chiar cred că o să-i mai fraiereasca încă odată pe fraieri cu aceste metode de a ajunge la ciolan. Huuo hienelor!

  22. Politica Kachi. Guvern Kachi. Rectificare bugetara Kachi. Criza Kachi. Dezvoltarea Romaniei Kachi. PNNR Kachi. Indatorare Kachi. Tiparit bani Kachi. Bulina Kachi. Seruri Kachi. Copii KaChi. Noua Constitutie Kachi. Inflatie Kachi. Focus Cetatean Kachi. Preturi Utilitati Kachi. Taxe Kachi. Impozite Kachi. Mancare Kachi. Inregimentare noi voluntari Kachi. Lupte Kachi. Rezultat Kachi.
    https://www.activenews.ro/opinii/Decizia-care-poate-rasturna-totul.-Un-tribunal-rabinic-a-stabilit-Obligativitatea-vaccinarii-INCALCA-Legea-Iudaica-170852
    https://www.activenews.ro/stiri/PLANDEMIA-COVID-19-s-a-filmat-in-urma-cu-42-de-ani.-Acum-traim-un-„remake-.-Filmul-original-AICI.-VIDEO-170952

  23. Era de așteptat.De ce doamne iartăne să nu terminăm cu circul,dacă se poate prelungi,chiar și cu criza politică.

  24. Deci,.. Avem guvern.. avem promisiuni,. Dar de mâine au deja de tăiat nodul gordian. Nu mai e loc de lălăit și povestit avioane.. Ai de făcut reforme severe, cu care sigur superi clientela,. Ai de făcut reforma administrativă, cu doar două mandate la primari și doar 16 regiuni administrative, cu guvernator autonom. Ai de șters indemnizația de revoluționar și toate specialele. Ai de recuperat altfel decît prin pîrnaie și lucrări științifice la evaziunea fiscală a marilor patrioți ,..și a micilor, care stau in palate cu turnulețe cu tablă..și au trei merțane parcate in curtea cu marmură.. Deci, executarea generale..

  25. ROMANIA LUPTA PENTRU LIBERTATEA TA IN STRADA ! CAND TE TREZESTI ROMANIE DIN SOMNUL CEL DE MOARTE IN CARE TE-ADANCIRA BARBARII DE TIRANI ?

  26. UN GUVERN PT 100 DE ZILE.??

    ANTICIPATE, NU ILUZIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII, prieteniii devin dusmani, dusmanii, niciodata, prieteni!aveti 100 de zile a la NAPOLEON!

  27. Sper ca nu ati uitat perioada cand usr, plus si pnl erau in opozitie! Acum sunt doar: un rest pnl si usr care vor repeta iesirile sponsorizate in strada cu scandal si balamuc! Doar sunt profesionisti nu gluma, in…a crea haos! La usr ma astept pentru ca in octombrie, au inchis cam toate buticurile din multe localitati din tara, nu mai au resurse pana nu se varsa stelele de pe umerii albastri.

  28. Da ce pacatele mele ai patit ,,Marete Urs,,? Ai luat un faringospet ca altfel nu exista expicatie,bre.Esti mai albastru-galben-rosu in gat de nu te recunosc.

  29. Useristii acum fac si ei opozitie,asa precum cainii goniti de la macelarie.In lipsa de altceva ii dau cu anti-PSD si cu reunirea FSN-ului,dar se fac ca nu stiu ca seful lor ales de ei este Ciolos,un fesenist de frunte,ales de fesenistul Basescu din coclaurii MISA si pus ministru la recomandarea fesenistei Macovei,sustinatoarea masculilor tineri MISA pe la care a dat si ea tarcoale.Ca scopul lui Basescu era sa aibe mai multe voturi din partea tinerilor care sunt ei dintre cei mai naivi dintre cetatenii cu drept de vot si pe care ii pacalesc cel mai usor mafiotzii de dreapta,care nu fac si nu au facut nimic bun nici pentru tineri si nici pentru restul unui popor,asa cum s-a demonstrat la noi dupa guvernarea CDR-ului,a PDL-ului lui Boc-Basescu si a lui Ciolos cu „tehnocratilor” lui de rahat de tipul lui Ghinea.Iar acum au aparut ei sub forma de USR=aceeasi mizerie,cu „reforme” de jaf in capul lor,una mai toxica ca alta pentru romani si de aia,mai probabil,au fost lasati la vatra pana nu dadeau foc la tzara cu tampeniile lor.Dar nici cu catzistii nu se poate garanta ca va merge treaba lla guvernare,cu miere pentru toata lumea si cainii cu covrigi in coada dupa ce impreuna cu useristii,si ei,penelistii,au luat impreuna masuri cu consecinte dezastruoase care acum nu se mai stie daca vor putea sa mai fie usor de reparat.

  30. Omul cu grimase, ăla de se lega cu lanturi de Palatul Victoria a ajuns din nou in guvern, vice. Grețos. Si alaturi de el, alți grețoși.

  31. Măcar de ar introduce disciplină,acest premier.Adunătura de derbedei și-o făcut apariția în parlament,atât știe adunătura de derbedei de la ,USR DAR ȘI AUR.POZE TRÂNTIT PE JOS,POZE.CINE LEO DAT GIRU OARE,DE LA CINE O ÎNCEPUT ACEASTĂ GOLĂNEALĂ?NU DE LA COTROCENI?AȘA VOM ASISTA DE ACUMA LA CIRC,UNDE VA INTRA ȘI ȘICĂ BEȚIVU.BINE CĂ AU SALARII MARI ,PLĂTIT DE NOI POPORUL PE CARE IO SĂRĂCIT.DEJA ȘI ȘOȘOACĂ EXAGEREAZĂ CU MONOLOAGELE EI.OARE CIUCĂ VA DA LIBER ÎN CONTINUARE LA ASEMENEA CIRC?NU VA IMPUNE DISCIPLINĂ?VOM TRĂII ȘI VOM VEDEA.DE PARTIDELE DESCREIERATE ,A LU.ȘICĂ,USR ȘI AUR NU PUTEM AVEA PARTE DE ALCEVA.DE CÂT DE GOLĂNEALĂ .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.