
Ministrul Transporturilor a anunțat, joi, într-o conferință de presă, că în jurul datei de 1 decembrie vor fi dați în circulație primii 16 kilometri din autostrada Pitești-Sibiu.
„În această dimineaţă am mai fost pe două şantiere, pe lotul 5 de la Piteşti la Curtea de Argeş, din celebra autostradă Piteşti-Sibiu, data de finalizare a acelui tronson este finalul anului 2025.
Eu vă spun că în această toamnă, în jurul datei de 1 decembrie, vom da în circulaţie primii 16 km de autostradă spre Curtea de Argeş, urmând ca diferenţa să fie gata în primăvară. Acolo lucrurile sunt devansate ca lucrări şi stăm foarte bine”, a declarat Sorin Grindeanu.
„Am oprit şi la lotul 4 de aici care face legătura în autostrada A1 şi pot să vă spun şi un calendar legat de darea în circulaţie: între 15 şi 20 noiembrie se vor da, pe lotul 4, primii 20 de km, de la km 88, unde se termină acum, până la km 108, descărcarea de la Albota, urmând ca diferenţa de la Albota până în A1 să fie terminată pe finalul anului, dar am zis că dacă sunt gata 20 km nu are rost să stăm şi să nu îi dăm în circulaţie. Aici, după 25 noiembrie se va circula pe cei 17-18 km.
Felicit constructorul care a luat această lucrare unde progresul era până în 50% şi a reuşit să facă într-un an ce ceilalţi nu au făcut în patru ani”, a mai spus oficialul.
Intrebarea pe care si-o pun romanii este de ce nu se fac taieri de panglica la fiecare 3 km.de autostrada terminati.Suntem singura tara din lume care tae panglica si serbeaza terminarea unei autostrazi pe bucatele .Tocmai bine pana termina toata autostrada ,incep reparatiile la prima portiune care a fost terminata in urma.
Si ce, va ofticati? Daca era vorba de nimicusor, sau bolojan, sau blidar, ce osanele le ridicati.
Cum puteți totuși ca 1 DECEMBRIE Sărbătoarea națională a României să o asociația cu adverbul taman? Unirea cea mare poate fi bagatelizată formulări batjocură?
Grindeanu este mare frate. Urias. A facut ceea ce nu au facut toti ceilalti 9 ministri ai transporturilor de dupa 90. Asta este. Da doamne sa ramana in functie( mai ales ca a inceput tare si cu calea ferata)….toti ceilalti ministrii pot pleca nu-i nici o paguba, numai Grindeanu sa ramana ! Va fi greu cu A8 pentru ca trece prin Harghita si secuii fac presiune la unguri care sa faca lobby la UE sa tergiverseze lucrarile poate ,poate, se opresc. La fel si cu Brasov- Bacau care trece prin Covasna dar si Comarnic – Brasov care „ar duce” Bucurestiul in tinutul secuiesc(la aceasta ultima ungurii fac lobby furibund la U.E.)
Imparatul este gol…noroc cu sfetnicii care-l inconjoara.In rest, magnifica tarisoara….