Interzisă în Ucraina, Diana Șoșoacă plusează

Am fost informată că există o amenințare foarte serioasă

De L.V.
Interzisă în Ucraina, Diana Șoșoacă plusează

Am fost informată că există o amenințare foarte serioasă

Diana Șoșoacă, lidera S.O.S.,  susține că are informații că SBU vrea să o asasineze.

„Am fost informată că există o amenințare foarte serioasă și iminentă la adresa vieții mele prin faptul că Serviciul Secret al Ucrainei SBU a ieșit în față cu acest anunț în loc să lase MAE ucrainean să se ocupe de comunicare. SBU arată în acest fel că se ocupă în mod direct de mine. SBU este acel serviciu infam care organizează asasinate în străinătate…

Eram interzisă și înainte. Având în vedere că statul Ucraina nu există, că este un stat artificial și a cărui putere ilegală și neconstituționala îmi discriminează românii din Bucovina de Nord, Bugeac, Hotin etc… ignor și nu dau doi bani pe interdicția lor. EU VOI INTRA ORIUNDE, ORICÂND, ORICUM PE PĂMÂNTUL NOSTRU ROMÂNESC DIN BUCOVINA DE NORD. BUCOVINA DE NORD ESTE ROMÂNIA!

Iar ăștia ce se dau a fi stat ucrainean au demonstrat azi că sunt neofasciști și criminali. JOS ZELENSKI! TRĂIASCĂ BUCOVINA LIBERĂ ȘI UNITĂ CU PATRIA MAMĂ ROMÂNIA”, a scris Diana Șoșoacă pe Facebook.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a interzis luni Dianei Șoșoacă, europarlamentară și lidera partidului S.O.S. România, intrarea pe teritoriul țării timp de trei ani, informează Ukrainskaia Pravda.

SBU justifică măsura prin faptul că politiciana sprijină războiul rusesc împotriva Ucrainei și scrie scrisori către președintele rus, Vladimir Putin, în care laudă invazia pe scară largă a Rusiei și cere ‘confiscarea’ țării vecine.

‘Șoșoacă pune la îndoială suveranitatea națională a Ucrainei și frontierele recunoscute la nivel internațional, în special în regiunile sale de vest și sud-vest. În plus, răspândește în mod regulat narațiuni ale Kremlinului în timpul discursurilor sale publice în România și în alte țări ale UE’, mai argumentează SBU.

Potrivit Ukrainskaia Pravda, Diana Șoșoacă i-a scris recent o scrisoare lui Putin în care se plânge că nu a putut să se înscrie ca și candidat la președinția României și afirmă că vrea să ‘revendice’ teritorii presupus românești care aparțin Ucrainei.

Conform unei postări publicate luni pe pagina sa de Facebook, SBU continuă să documenteze activitățile de subminare ale complicilor străini ai Rusiei care amenință securitatea de stat a Ucrainei și va continua să ia toate măsurile necesare pentru a proteja securitatea națională a țării noastre în conformitate cu legea

Distribuie articolul pe:

48 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate