Judecătoarea lui Borcea, detalii despre accidentul cumplit

Fosta judecătoare Geanina Terceanu, implicată într-un accident în județul Bacău în urma căruia a fost grav rănită, a relatat luni seară la Antena 3, de pe patul de spital, momentele de groază prin care a trecut. Fosta magistrată a povestit că s-a răsturnat cu mașina de două ori, precizând că nu știe cum a scăpat.

”Am văzut moartea cu ochii, nu știu cum am scăpat. Normal trebuia să mor! (…) Viteza cumulată a fost de 150 la oră. Ne-am răsturnat de două ori cu mașina. A revenit la poziția inițială. Am fost conștientă. Pe seară mi-au zis doctorii că am hemoragie internă la stomac și m-au băgat de urgență la operație”, a spus Terceanu.

Fosta judecătoare a mai precizat că i s-a tăiat din intestinul subțire aproximativ 40 cm, iar medicii i-au spus că are o fractură de stern.

Geanina Terceanu a fost condamnată în noiembrie 2016 de Curtea de Apel Bucureşti la cinci ani şi şase luni de închisoare pentru că a luat mită de la fraţii Ioan şi Victor Becali şi de la Cristian Borcea, când era judecătoare la Tribunalul Bucureşti, pentru a da o soluţie favorabilă în dosarul “Transferurilor de jucători”.

Decizia nu este definitivă, a fost contestată la instanţa supremă.

accident E 85 Terceanu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.