Juncker: Istoria îi va da dreptate Angelei Merkel

Președintele Comisei Europene a luat apărarea politicii cancelarului german pentru imigranți, spunând că istoria îi va da dreptate Angelei Merkel.

”Să iei poziție și să te lupți pentru aceasta când te afli sub presiune este parte din fișa postului de șef al guvernului”, a spus Jean-Claude Juncker pentru tabloidul Bild, rugat fiind să comenteze pe marginea poziției lui Merkel față de ceilalți lideri europeni cu care s-a întâlnit la Bruxelles la finalul săptămânii trecute, pentru a discuta despre viitorul Marii Britnaii in UE.

”Cancelarii au fost respectați mereu atunci când și-au menținut poziția, chiar și în perioade grele. Mă face să mă gândesc în special la politica reunificării a lui Helmut Kohl”, a spus Juncker. ”Istoria a dovedit că a avut dreptate și asta va dovedi și în cazul Angelei Merkel”.

Juncker a spus că se înregistrează deja progrese în aplicarea măsurilor pentru combaterea crizei imigranților, în special în cooperarea cu Turcia.

”Angela Merkel va supraviețui actualelor critici. Politica pentru refugiați pe care o susținem noi doi va avea câștig de cauză. Să spui ”Putem să facem asta” este dovada unui leadership politic puternic. Orice altă atitudine ar însemna să capitulezi în fața populiștilor”, a spus Juncker.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.