ULTIMA ORA
Previous Pause Next
 
Home » Comentatori » Invitati » La revedere!

La revedere!

23 Iul 2008 Sever Voinescu | 81 comentarii | 7688 vizualizari
Rating:
23 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Se întâmplă uneori ca destinul să îţi aşeze în faţă opţiunea de a face ceea ce spui că ar trebui alţii să facă. Dacă eşti un om de onoare şi poţi înţelege mersul lumii după Ecleziast, nu te poţi deroba.
 
Desen de Devis Grebu
Am decis să candidez la alegerile din toamnă din partea PD-L într-un colegiu uninominal din oraşul meu natal, Ploieşti. Colegiul cuprinde cartierul în care m-am născut, am copilărit, am trăit primele vârste ale tinereţii şi în care părinţii mei locuiesc şi acum.

Ideile mele despre felul în care se practică politica în România de azi, dar şi despre ce ar trebui politicul să livreze acestei Românii sunt cunoscute celor care au avut bunăvoinţa de a-mi citi rândurile. Îmi este imposibil să refuz provocarea de a încerca să transform în fapt gândurile şi credinţele mele politice. În plus, tentaţia întoarcerii acasă pentru a servi comunitatea din care m-am ridicat este irezistibilă.

Înţeleg bine că decizia de a intra în competiţia politică mă plasează într-o incompatibilitate morală cu postura de comentator în acest ziar. Spre deosebire de alte publicaţii, Cotidianul nu amestecă politicienii cu comentatorii şi comentatorii cu politicienii. Este bine că e aşa şi aşa trebuie să fie. Sunt mândru că am fost parte a Cotidianului în toţi aceşti ani. Plec melancolic de la cel mai bun ziar din România, iar comentariile politice pe care colegii mei de aici (unii dintre ei, buni prieteni) vor continua să le publice vor fi extrem de preţioase pentru mine.

Când am decis să fac politică, mi-am urmat convingerea că un om politic adevărat este acela care câştigă alegeri. Băieţii de pe la cabinete, numiţi după criterii de cancelarie, ajunşi în funcţii după un algoritm politic sau unşi în scaune după poftele coteriilor de partid, au importanţa lor, fără îndoială, dar nu se pot pretinde politicieni într-o democraţie. Vorba lor, chiar genială să fie, nu are greutatea politică a vorbei cuiva care a câştigat, pe numele său, zeci de mii de voturi. Nu judec acum dacă e rău sau e bine că este aşa, spun doar că aşa stau lucrurile într-o democraţie.

Aşadar am considerat că nu există cale mai adecvată spre politică decât aceea de a candida. Sigur că, în alegeri, poţi pierde sau poţi câştiga. Dacă pierzi, trebuie să te reorientezi. Dacă câştigi, ai datoria morală de a persista. Principalul motiv pentru care am luat decizia de a mă implica în lupta politică este îngrijorarea tot mai acută pe care o simt când văd ce se întâmplă.

În lectura mea, România se află într-un impas politic major, nu doar pentru că avem o Constituţie aşa cum avem, nu pentru că avem un preşedinte aşa cum avem, un guvern precum acesta ori o opoziţie de această factură. Ci pentru că politicienii noştri se zbat într-o beznă morală şi intelectuală de magnitudinea unei catastrofe naţionale. Intru în arenă pentru că vreau să aduc claritate în mijlocul nebuloasei.

Când arde o casă, unii simt nevoia să fugă, alţii simt nevoia să sară să dea o mână de ajutor. Pesemne fac parte din a doua categorie. Spectacolul deprimant al politicii româneşti reclamă, cred, implicare urgentă. Mai toţi oamenii inteligenţi din jurul meu se distanţează de politică. Slavă Domnului, România a ajuns la nivelul de dezvoltare economică şi democratică în care destinele individuale depind tot mai puţin de politic.

Doar binele public şi destinul colectiv au mai rămas pe mâna politicienilor. Iar destinul individual eliberat se trăieşte cu asemenea frenezie încât emanciparea totală de politică devine necesară. Mai mult, admit că ţine de minimul instinct igienic să nu vrei să ai de-a face cu oameni precum Mircea Geoană, Bogdan Olteanu sau Dan Voiculescu. Îi înţeleg deplin pe cei care stau deoparte. Aş vrea şi eu. Dar nu (mai) pot.
 
 
Cotidianul.ro va recomanda portalul MONEY.ro si MONEY WEB TV.
 
Abonare Newsletter
 
 
 

81 comentarii

 
1
Loda 23-Iul-2008 19:11
Drum bun, domnule Voinescu
O sa-mi lipseasca articolele dumneavoastra, la fel ca si postarile pe blog;atat cat ma pricep, mi-au placut analizele dumneavoastra, echilibrul si aplecarea atenta asupra temelor abordate . Eu cred ca in viata politica ar trebui sa intre mai multi oameni noi si, mai ales, tineri, asa ca nu pot decat sa va doresc mult succes si sa regret ca nu va voi mai citi.
2
gabhry_el 23-Iul-2008 19:15
Mă bucur pentru dumneavoastră
şi felicit PDL pentru propunerea pe care v-a făcut-o.

Din păcate eu n-am să vă pot vota, dar vă transmit aprecierea mea deosebită.

Mult succes!
3
gabhry_el 23-Iul-2008 19:26
P.S.
Cu oameni ca dvs. chiar dacă ar pierde alegerile PDL le-ar pierde onorabil.
Sper, totuşi, că veţi şi va învinge.
Baftă!
dacă o să aveţi nevoie şi de noroc :)
4
Barengott 23-Iul-2008 19:38
Nu la revedere!
Ci mult succes!
Avem nevoie in politica de oameni cu o tinuta morala respectabila.
Despre blogul pe care il aveti la Cotidianul, incercati sa-l inlociti cu unul personal. Reprezinta o ancora in realitate.

Singura parte proasta e ca seceta de oameni buni la acest ziar se va adanci ...
5
Monique-Françoise 23-Iul-2008 19:40
RUŞINE, Sever Vonescu !
Îţi motivezi oportunismul şi lichelismul politic cu Ecleziastul, TOCMAI CU ECLEZIASTUL !! cel acre afirmă ca "totul e deşărtăciune şi goană după vânt !"
Ai citit dumneata Ecleziastul cum l-a citit stăpânul dumitale Bă-secu !
IMPOSTURĂ, MINCIUNĂ ŞI OPORTUNISM, asta este Partidul Derahat-Prezidenţial şi toţi membrii lui mai vechi şi mai noi !
6
Loda 23-Iul-2008 19:49
gabrye_el
Daca nu comit o indiscretie, de ce nu poti vota?
7
Gicu_Maracine 23-Iul-2008 20:01
Sper
ca politicianul Sever Voinescu va manifesta aceeasi verticalitate si va practica aceeasi morala ca si jurnalistul Sever Voinescu.
Mult succes!
8
gabhry_el 23-Iul-2008 20:05
Loda
Nu locuiesc în Ploieşti.
9
Dari 23-Iul-2008 20:08
Succes si o RUGAMINTE

Va doresc succes si ma rog sa va iubeasca dumnezeu
Sa dovediti unor oameni din Romania ca o comunitate POATE avea si un reprezentant adevarat
care sa fie o punte vie intre oameni si PUTERE -

As vrea sa va rog sa va faceti un "blog de politician".
Vreau sa va sustin si eu, si vreau sa nu pierdem de tot legatura cu dumneavoastra.

O sa ne fie dor/ sa va faceti blog
10
Pintea Viteazul 23-Iul-2008 20:10
Vrajeala de Buftea

Pleci sa candidezi nu pentru binele pe care oricum nu-l vei face tarii, ci pentru a dormi in parlament, pentru a avea un salar mai mare decat meritele d-tale ti-o permit, pentru a avea masina si sofer la scara, secretara, diurna, deplasari inutile in tara si strainatate. Intr-un cuvant, pleci sa te imbogatesti, sa faci avere. Parasesti un ziar oricum prost, pentru un parlament care nu reprezinta niciodata interesele cetateanului de rand.

Auzi enormitate: e ingrijorat. Esti ingrijorat ca altii la varsta ta au mai mult decat tine.
Parerea despre tine oricum era formata de mult.
Du-te invartindu-te!
11
rat.onul 23-Iul-2008 20:11
succes
felicitari nu pentru ca vreti sa intrati in respectivul circ ci pentru ca in acelasi timp veti renunta la jurnalism. corect.
dar intrebarea mea pentru dvs. este daca voi (jurnalistii cu opinii de centru corecti) va faceti circari cine vor fi inlocuitorii pe post de caini de paza ai democratiei. e cam subtire turma. eu zic sa mai stati un pic in fund si sa judecati. eu va spun de acu nu veti putea face absolut nimic in acel parlament. mai stiu pe cineva (mare om mare caracter) acu 4 ani la intrare. inauntru nu a facut nimic iar la iesire chiar nu mai e el. noroc ca si-a dat seama si s-a hotarat sa nu mai candideze. (directoru de la arcus, poate il cunoasteti)
12
liberal207 23-Iul-2008 20:19
sustinere100%
imi pare rau ca nu sunt din Ploiesti domnule Voinescu ca sa va pot acorda votul meu.Va urez succes si sa munciti cu spor in noul Parlament.Tot binele din lume!
13
AVP comment: 23-Iul-2008 20:27
Bravo, dle Sever !
Întreabă-l pe Mr. Google despre "AVP + Intoarcerea tehnocratilor" ca să vezi ce articol mumos ţi-am dedicat încă de pe vremea când nici măcar n-ai fi visat că vei fi candidat... :)

Însă, aloo, sper că-nţelegi că cetăţeanu ploieştean turmentat e de cu totul şi cu totul alt soi decât melomanu bucureştean rasat... :) Să nu confundăm cele două planuri ca pe o fugă sprinţară, oricât de contrapunctic-marinărească bunăoară ;), căci precis ne vedem la iarnă iară... :)
14
MarianDaniel 23-Iul-2008 20:35
O sa ne lipsiti, domnule Voinescu!
O sa ne lipsiti aici dar o sa fiti unde trebuie, in Parlament! Va urez mult succes si sa faceti in Parlament ce ati facut la ziarul acesta. Sunt sigur ca veti ajunge in Parlament si imi pare rau ca nu voi vota in Ploiesti!
Cu oameni ca dvs, Parlamentul se va schimba, clasa politica si implicit Romania.
Va multumim!!!
15
caraiman 23-Iul-2008 20:35
Aproape aveti un vot
Sunt curios sa va vad in campanie, d-le Voinescu.
N-as vota pdl, in cazul in care as alege sa votez dar in conditiile in care dvs. veti evolua, macar in campania electorala, altfel decat obisnuitii listelor electorale de pana acum, voi trece peste retinerile privitoare la cameleonica si inconsistenta formatiune din partea careia veti candida si puteti conta, deja, pe un vot !
In orice caz, mult succes !
16
bilbofil 23-Iul-2008 20:38
Fara cale de intoarcere...
Va urez din tot sufletul sa reusiti, domnule Sever Voinescu, si sa va reprezentati cu demnitate si eficacitate alegatorii, directi si indirecti.

Treceti de cealalta parte a baricadei si as dori sa nu va rinocerizati ca cei mai multi dintre cei care au apucat pe aceasta cale. As vrea ca judecata, opiniile si observatiile dumneavoastra sa ramina la fel de interesante si de utile ca si pina acum.

Sper insa, ca spre deosebire de altii, de la Stelian Tanase la Bogan Teodorescu, sa intelegeti ca acest durm este fara intoarcere. Dupa contactul direct cu campania electorala, veti fi definitv in conflict de interese cu obligatiile unui jurnalist si/sau comentator.
17
ipse 23-Iul-2008 20:45
DA
daca veti fi la mine in colegiu veti avea cel putin doua voturi, al meu si al sotiei. si poate ca si pe ale baietilor nostri

va stiu de mult, inca de pe vremea dilemei.

va doresc succes si ne doresc succes. si poate ca scapam de data asta de rosii!
18
valalb 23-Iul-2008 20:48
Minunat!
Imi place ca un om care a dovedit ca are moralitate si capacitatea de a intelege corect ralitatea din Romania s-a hotarat sa se implice in acest fel.
Ar trebui ca Parlamentul sa fie compus numai din asemenea oameni, si nu din sforarii care ne-au nenorocit.
Mult succes si o cariera mareatza!
19
Bogdan69 23-Iul-2008 21:12
Pacat!
Pentru pedelea in general si pentru Basea in particular aceasta decizie a lui Sever e o pierdere importanta.

Aerul falsei echidistantei promovat in paginile cotidianului, propaganda pupinbasita, elogiile si adulatia pentru Sarlatanul National produceau ceva satisfactie pupinilor de partid. Asa insa, Severica nu poate decat se se bucure ca pe langa distinsul titlu de fost-viitor ambasadtor, va avea sansa sa fie si fost-viitor deputat. Omul isi leaga viitorul de Basea, iar respectivul e deja terminat.

Pacat, Severica era mult mai folositor cu propaganda pentru Basea si pedelea.

Macar e pentru gloria Sa!

20
lucid 23-Iul-2008 21:16
felicitari in primul rand pentru curaj
Daca si altzi intelectuali v-ar urma exemplul - indiferent pentru ce partide ar candida - s-ar mobiliza cred la vot si patura cat de cat educata a populatziei si sigur se vor vedea rezultate.
21
lucid 23-Iul-2008 21:18
no 19
Tot din 69 scrii? Numai asa tzi se iriga neuronu'?
22
Bleen24 23-Iul-2008 21:21
Sper ca nu e un gest singular. Desi, daca stau bine sa ma gandesc, pana acum e un gest singular.
O bila alba pentru PD-L (care, din cate am auzit, da semne ca ia in serios nominalizarea candidatilor pentru alegerile din toamna) si o bila alba pentru Sever Voinescu, primul parlamentar cu @ in fata. Bafta!
23
corvus 23-Iul-2008 21:27
O idee buna
Mult succes!!
24
NeneaIancu 23-Iul-2008 21:44
Merci
Multumesc pentru Andres Calamaro. In rest e OK, sunt altii mai rai.
25
Bleen24 23-Iul-2008 21:50
@Monique
Nu crezi ca a venit vremea sa te implici si tu direct in batalia politica si sa nu mai stai pe margine? PSD-ul are nevoie de candidati inteligenti si de bun simt ca tine. Te-ai incadra perfect in peisaj. Desi, daca stau bine sa ma gandesc, avand in vedere schimbarea de target, cred ca si PNL-ul te-ar primi cu bratele deschise.
26
AVP comment: 23-Iul-2008 21:52
Şi, aloo, dle catindat... ;)
Vezi să nu ratezi politichia chiar din faşă, drea... :idea: Fă bine şi coboară colea spre a le mulţumi şi celor care precis te-ar vota, n-aşa?, dar şi celor care precis nu te-ar prea vota, din pricina cuiva, cum ar venea, arătându-ne astfel c-ai făcut primu pas spre realitatea care e şi-ai lăsat de pripas Dilemele,aloo, cam pe-acolo unde se sfârşesc Antenele şi-ncep teoremele... ; căci de-acu-nainte, vei întâlni numai oameni fără calităţi, dar cu gură, ochi, nas, mustăţi, plus că cocârjâţi de greutăţi, răutăţi, nedreptăţi şi de alte odioase realităţi, pe care nu le-ar rezolva nici Lăţi-Lungilă, ce-i drept, dar noi trebuie să le oferim turmentaţilor măcar iluzia viitorului luminos al lu... alege tu o rimă mai dactilă, poftim, să vedem dacă de sireacu PD-L îţi e milă... :)
27
aciddu 23-Iul-2008 22:11
nu e nevoie
de ce sa plecati?
28
rat.onul 23-Iul-2008 22:12
bogdanele
tu eşti prost sau te faci. e jurnalist corect. tu un bou cu diploma
29
evanescentul 23-Iul-2008 22:14
Stii macar in ce cacat intri? Hahahaha!
Sever dixt:

"Când am decis să fac politică, mi-am urmat convingerea că un om politic adevărat este acela care câştigă alegeri. Băieţii de pe la cabinete, numiţi după criterii de cancelarie, ajunşi în funcţii după un algoritm politic sau unşi în scaune după poftele coteriilor de partid, au importanţa lor, fără îndoială, dar nu se pot pretinde politicieni într-o democraţie. Vorba lor, chiar genială să fie, nu are greutatea politică a vorbei cuiva care a câştigat, pe numele său, zeci de mii de voturi. Nu judec acum dacă e rău sau e bine că este aşa, spun doar că aşa stau lucrurile într-o democraţie."

Pai nea Severe, si Gugumanul National a castigat fo cateva milioane de voturi. Asta il face cumva mai curat sau mai apretat?
Oricum, sa fii iubit si ai succes! Si iarta-ma din start caci chiar daca esdti matale acum inscris la pedalisti, asta nu ma va impiedica sa-i spurc cum ii prind! Hahahahaha!!!
30
rat.onul 23-Iul-2008 22:16
fain
AVP comment: (23-Iul-2008 21:52)
Şi, aloo, dle catindat... ;)
Vezi să nu ratezi politichia chiar din faşă, drea... :idea: Fă bine şi coboară
dap. o opinie frumosa. sti ce iti lipseşte la pagina respectiva. azi l-am desoperit pe blogu lu fuck you tovarasi. ceasu lu brucan. nu-ş cine-i autoru da e cestie de milioane. îmi fac şi eu unu, care sa funcţioneze manual. ba nu unu, doua. unu acasa si unu la munca. la minutar le fac.
daca ma gandesc bine nup. ca dupa aia ma enervez imi fac valiza si plec in kongo.
31
evanescentul 23-Iul-2008 22:30
Bai Bleen(oragie) esti dus?
Bleen24 (23-Iul-2008 21:21)

Sper ca nu e un gest singular. Desi, daca stau bine sa ma gandesc,
Bai Blee(oragie) ce-ar fi sa le propui tu tutulor pupinilor din acest Cotidian sa treaca in corpore la pedalisti? Hahahaha!!! N-asa c-ar fi cool!? Mie sincer mi-ar placea sa-i stiu inregimentati legal in harmata Marlanului!!

Bai, blenoragistilor, sa stiu ca mananc doar spanac si ca beau doar basamac, si ca dorm stramb in hamac, da` in partidul Penalului nu ma faceam sluga, ba!!!! Sa vina la mine un penal sa-mi traseze "liniile directoare"? Sau sa iau notite zilnic dupa platitudinile rostite de dobitocul de BOC? Sever asta nici nu stie in ce cotidianul.ro a intrat!!Hahahahaha!!
32
evanescentul 23-Iul-2008 22:39
Acu m-am lamurit! Sever e din Ploiesti!
Hahahaha!!! M-am lamurit, Sever e urmas de rivulutionar de Ploiesti! Republican d-ai lu` Candiano Popesco!! Hahahaha!!! D-ala care stie la o adica sa o intoarca pe metru patrat! Ca la Ploiesti!! Hahahaha!!!
Hai ca m-ai inveselit. Fara stirea asta ma culcam mofluz! Hahahaha!! Si visam femei fara tzatze! Hahahaha!!!

PS Pe cine o sa aveti sefa? Cumva pe coana Udrea? Hahahahaha!! Oti fi d-voastra mscul bine, dar aveti grija, ca muierea e tabu, doar Zeus are acces! Hahahahaha!!!
33
Lumy 23-Iul-2008 22:43
D-lui Sever Voinescu ,
un sincer "bravo" din partea unei "republicane" de la Ploiesti "curaj , si vant bun in pupa !
ma gandeam eu ca nu degeaba ati aparut pe o anumita lista ,
chiar merita sa luptati pentru ideile dumneavoastra ,
mult succes !
34
Bleen24 23-Iul-2008 22:45
Tablagiu la tablagii trage
@evanescentul
"...da` in partidul Penalului nu ma faceam sluga, ba!!!!"

Nu-ti face visuri, plutonierii-majori nu au loc decat in PSD-PC-PRM.
35
Katana 23-Iul-2008 23:07
Bleen
Idiotul "muscamor' nu-i nici macar plotoner-majur !
E doar un idiot (tot)oneros :) in solda lui Felix .
36
Katana 23-Iul-2008 23:08
Sever
Mult, mult succes , prietene !
37
corcoos 23-Iul-2008 23:43
Omul potrivit in parlamentul potrivit
Acest domn fost ziarist, actual pedelist, nu imi este deloc simpatic. Si nu, nu din cauza partizanatului politic al articolelor d-lui, ci din cauza lipsei nuantelor indiferent de subiectul abordat in productiile d-lui din Cotidianul.

Ce mi-a ramas in minte a fost pledoaria pentru moace mistice in scoli, pe motiv ca sunt bune pt. elevi si articolul despre dl. Mailat, in care il analiza lombrozian, fara a-i trece vreun pic prin minte domnului ziarist ca nu discuta despre un suspect intr-un caz nu f. clar ca despre un vinovat.

Dar e de comentat si ce scrie mai sus dl. Voinescu. Domnul vrea sa intre in politica pt. a schimba sistemul, argument pe care l-au mai folosit si altii cand intrau in PCR. In fine, dumnealui stie cel mai bine pt. ce intra in PD-L. Totusi, clasa politica va evolua cand societatea va evolua, cel putin asa vad eu lucrurile. Si inca sunt destui oameni in RO, care desi nu accepta sa faca politica, incearca sa schimbe lucrurile in bine acolo unde pot si unde, de fapt, conteaza mai mult.
38
major_ballsack 23-Iul-2008 23:49
va tin pumnii
Aveti dreptate, atunci cand oamenii buni nu fac nimic, suntem napaditi de olteni, bolcasi, vacaroi, ghisi, voiculesti, ponti, adomniti, nastasi, andoni, aplaudati la fiecare minciuna si maciuca data statului de drept de o suita de bazi, gazi, cuitaci, cristoi si multi altii - specii atent crescute si selectionate intru distrugerea a tot ce se apropie prea mult de adevar.

Pacat ca nu pot sa votez in circumscriptia dvs. dar va urez mult succes.
39
skorpion 23-Iul-2008 23:56
mult succes si din partea mea!

Va voi urmari in mod sigur. Daca pina acum nu m-ar fi interesat cine cistiga la ploiesti,

acum sigur ca o voi face..

sper ca si la mine "in sat" voi avea ocazia de a vota un pedalist :)

de talia dvs.

succes!!!!


p.s.
si sa nu va speriati: veti fi atacat, veti fi injurat (unii bolnavi la cap au inceput de pe acum),


dar NU VA LASAT DOBORIT!!!
40
rat.onul 24-Iul-2008 00:11
cocolos adica 37
"Si inca sunt destui oameni in RO, care desi nu accepta sa faca politica, incearca sa schimbe lucrurile in bine acolo unde pot si unde, de fapt, conteaza mai mult." unde frate. exemplifică. sunt în ceaţă. nu da nume ca nui frumos. meserii, funcţii ceva palpabil. da ca ma alătur şi eu lor.
mă faci să râd. asta ţine de sloganurile din 90 "nu ne videm ţara, afara cu ungurii din ţara, golanii, ş.a.
41
Lumy 24-Iul-2008 00:41
pe curand !
daca si badea mircea v-a luat in tarbaca in noaptea asta ,
la sintetizarea presei de pe antena felixosului,
inseamna ca pozitionarea dvs.il deranjeaza ,
adica e de bine , domnule !
42
calif 24-Iul-2008 04:05
Mult succes!
Sever, iti urez mult succes in alegeri si in viitoarea activitate parlamentara!
Sper ca si altii sa-ti urmeze exemplul. Poate mai convingi si alti intelectuali de calibru sa intre in lupta...
43
Kor 24-Iul-2008 06:41
doar atat...
Doar atat va urez, domnule Voinescu: sper sa nu ne dezamagiti si sa nu urmati traiectoria domnului Cioroianu. Nu la partid ma refer, ci la prestatia politica in general. Succes!
44
IonescuIoan 24-Iul-2008 07:23
Sever Voinescu, rara avis
Romania i-ar ajunge repede pe cei ce i-au luat-o inainte, daca parlamentul ce va fi ales in toamna va fi alcatuit din 450 de Sever Voinescu.
Succes!
45
Florin C 24-Iul-2008 07:31
Sever Voinescu,
Deşi de multe ori n-am fost de acord cu poziţiile tale din acest ziar, mă bucur că te-ai hotărît să candidezi. După părerea mea, erai mai potrivit la Parlamentul European, dar nici Parlamentul ăsta n-are nevoie de Furdui Iancu.

La mai mulţi ca tine, în Parlamentul României!
46
filadel 24-Iul-2008 08:09
Decizie curajoasa
care iti face cinste.
Mult noroc, Sever! Te apreciez si astept blog-ul politic. :)
Nu ceda la injuraturile lighioanelor!
47
oryon 24-Iul-2008 08:18
In sfirsit !
Curaj vad ca aveti, deci succes !
48
Rhett Butler 24-Iul-2008 08:22
Felicitari si succes
Daca tot ati decis sa intrati in politica, va felicit pentru ca ati ales PD-L. Cred ca si alti jurnalisti ai acestui trust, ar trebui sa va urmeze exemplul, cu regretul ca nu-i vom mai citi si cu bucuria ca-l vor ajuta pe Traian Basescu sa instaleze un guvern PD-L dupa alegerile din toamna. De asemenea, doresc sa mentionez ca unii jurnalisti de la Realitatea-Cotidianul, i-ar fi buni consilieri presedintelui, iar altii ar reusi sa revigoreze parlamentul Romaniei. Va doresc mult succes la alegerile din toamna, alaturi de toti membrii PD-L!
49
mosh Califar 24-Iul-2008 08:51
Ce surpriza !!!
Serios ?! PD-L ?!? Bafta, daca n-a mers "ambasador" macar un deputat ceva, e mai rentabil.
50
Ionutszky 24-Iul-2008 09:17
Mult succes!
Cu totii ne bucuram pentru aceasta decizie. Mult succes domnule Voinescu.
51
Florin_CINTIC 24-Iul-2008 09:41
Calea cea dreapta
Trebuie incercat, fie doar si pentru a obtine acea perspectiva a alteritatii care sa va rafineze decisiv comentariile viitoare. Sustin entuziast aceasta lectura a uninominalului: sa candidezi in colegiul din care provii sau in care traiesti, pentru ca astfel poti sti, cel putin in principiu, care sunt nevoile reale ale comunitatii pe care o reprezinti. Aceasta e, cred, calea cea dreapta. Ma uit cu stupefactie la lista monstruoasa a PDL-ului prezentata la Iasi de Dan Carlan (cel care a uitat sa-si asume infringerea umilitoare de la locale), si ma intreb ingrijorat cu cine naiba o sa votez la toamna. Succes domnule Voinescu, va tin pumnii.
52
Florin_CINTIC 24-Iul-2008 09:41
Calea cea dreapta
Trebuie incercat, fie doar si pentru a obtine acea perspectiva a alteritatii care sa va rafineze decisiv comentariile viitoare. Sustin entuziast aceasta lectura a uninominalului: sa candidezi in colegiul din care provii sau in care traiesti, pentru ca astfel poti sti, cel putin in principiu, care sunt nevoile reale ale comunitatii pe care o reprezinti. Aceasta e, cred, calea cea dreapta. Ma uit cu stupefactie la lista monstruoasa a PDL-ului prezentata la Iasi de Dan Carlan (cel care a uitat sa-si asume infringerea umilitoare de la locale), si ma intreb ingrijorat cu cine naiba o sa votez la toamna. Succes domnule Voinescu, va tin pumnii.
53
wsand 24-Iul-2008 09:42
sinteti deja alesul meu virtual !
si - bine intzeles - napircile va injura...
sper ca n-o sa fitzi exceptzia aia care intareshte regula de aur a politichii romales !
54
ALL GAARF 24-Iul-2008 09:50
IACA O VESTE BUNA
DOMNULE VOINESCU,FELICITARI PENTRU CURAJUL DE A INTRA IN GROAPA URIT MIROSITOARE A POLITICII DE DIMBOVITA PENTRU A INCERCA (IMPREUNA CU ALTII CA DUMNEATA) O BINEMERITATA AERISIRE.ESTE VREMEA VOASTRA A TINERILOR CU MINTE SCLIPITOARE SI CARACTER VERTICAL.OAMENI BUNI DATI NAVALA DESCHIDETI FERESTRELE VIITORULUI CURAT.
SEVER MULTUMESC,VOM FI CU TINE SI CU PRIETENII TAI,SA VA AJUTE DUMNEZEU!
55
SCORPIO 24-Iul-2008 09:54
Dilemele unui gest plus inca una
Acum Voinescu pierde castigand alegerile sau castiga pierzand alegerile! Da` pdl-ul chiar cistiga, castigand Voinescu sau pierde prin plecarea lui Voinescu de la Cotidianul?! La Cotidianul insa, nu se va intampla numic.
Una, aia cu plus, era de fapt unul: TRU pe cand isi ia "La revedere"?!
Si inca una dupa Voinescu (cert), TRU (probabil) cine va urma? Hai datul cu presupusul, unde esti mey Bleen?
56
julius001 24-Iul-2008 10:50
succes!
..."Intru în arenă pentru că vreau să aduc claritate în mijlocul nebuloasei"..

..inainte de toate va doresc sa intelegeti ce se intampla. Sa pricepeti mecanismul adanc si perfid care tine statul in stare de dezorganizare si marasm - punctele fundamentale care necesita schimbare..
sigur, in linia mai tuturor distinsilor comentatori, va doresc noroc avand convingerea ferma ca numai schimbarea clasei politice cu oameni instruiti, bine intentionati si eficienti, conduce la europenizarea mult incercatei tarisoare..
57
demofil 24-Iul-2008 12:05
candidatura si oportunism
Marturisesc ca nu am mai citit de mult un articol scris de Sever Voinescu. Ma saturasem de zelul sau in puparea si lingerea dosului prezidential. Partizanatul sau, uneori de-a dreptul dezgustator, era deja intr-o incompatibilitate morala cu o postura de comentator in orice ziar, care se respecta cat de cat. Cand am vazut titlul acestui articol, am crezut ca in sfarsit si-a atins telul si mizeria lui morala a fost rasplatita cu unul din posturile ravnite de el. Am citit insa un articol patetic. Propozitia: “...tentatia intoarcerii acasa pentru a servi comunitatea din care m-am ridicat este irezistibila”, este, in opinia mea, demna de Caragiale. Stiu ca in Romania marea majoritate a populatiei este scarbita de actuala clasa politica in totalitatea ei. Dl Sever Voinescu spune acelasi lucru aici. De ce, atunci, candideaza din partea unuia din partidele care a avut un rol important in ajungerea la actuala stare de lucruri din tara? De ce nu candideaza ca independent? Doar este vot uninominal! Desigur fiecare cetatean roman are, conform constitutiei, dreptul de a alege si de a fi ales. Este treaba alegatorilor daca il vor sau nu. Sever Voinescu mi-a dat posibilitatea aici, sa spun ce cred eu despre el (el are dupa cum se vede o parere foarte buna despre el) si am folosit-o. Le doresc alegatorilor romani ca, asa cum spunea Kevin Kostner la intalnirea cu Jay Leno din aceasta seara, dupa patru sau cinci ani, cand cel pe care il vor alege la toamna, istovit fiind de efortul depus pentru a-i sluji, se va gandi sa nu mai candideze, in majoritatea lor sa mearga sa-l roage sa candideze pe motivul “Tu esti cel mai bun pentru noi. Te rugam sa candidezi din nou”.
58
PM 24-Iul-2008 12:05
Un compromis care poate compromite
Dilema care se ridica e sa alegi a fi, asa cum spunea Ionesco, fie omul contemplativ care doreste sa intre in armonie cu lumea, fie omul activ care doreste ca lumea sa intre in armonie cu el. Iar tu vrei sa faci compromisul care trebuie facut. Succes!
59
Dan_Bruma 24-Iul-2008 12:17
Tipul e cacofonic ca ziarist
Un exemplu: "Dacă pierzi, trebuie să te reorientezi. Dacă câştigi, ai datoria morală de a persista" Suna frumos "daca castigi", nu? Ramane de vazut cat este de cacofonic in politica.
60
julius001 24-Iul-2008 12:35
..filodemo..
..."De ce, atunci, candideaza din partea unuia din partidele care a avut un rol important in ajungerea la actuala stare de lucruri din tara? De ce nu candideaza ca independent?"...

..fiindca solutia nu se rezolva prin scarba fata de politician ci prin reformarea clasei politice. calitatea partidelor o da calitatea membrilor ei. daca sever voinescu a acceptat sa mearga cu acest partid asta insemna un plus de valoare si in fapt evolutie pozitiva pentru pdl...cum de altfel ar trebui sa procedeze TOATE partidele romanesti..
Este absolut necesar sa avem partide. adica atitudine politica europeana, organizata, asumata doctrinar. Este daunator un parlament plin cu independenti care nu ar face decat mai multa zarva si s-ar comporta haotic si ineficient.

..actuala stare de lucruri este rezultatul codoslacului psd/pnl stimabile..
61
matache 24-Iul-2008 12:38
nu
incercati sa-l corupeti si pe tru? am avea mai multi jurnalisti "independenti", dvs. doi oricum erati pe fata!
62
diodor 24-Iul-2008 12:41
mult succes
ar fi bine sa existe cat mai multi oameni implicati politic dintre cei care se exprima/s-au exprimat public, si au dovedit calitati morale. In acest fel ar fi mai putin loc pentru lichelele ce aleg cariera politica din dorinta de parvenire in societate si obtinerea de foloase materiale.
63
un prost 24-Iul-2008 13:07
un demers normal
era normal sa faceti acest pas.nu a iesit miscarea cu anbasada,trebuia sa faceti ceva.sunt totalmente petrplex.din 1990 incoace toate sperantele si reperele se naruie.oameni pe care-i priveai cu admiratie si cu speranta te dezamagesc unul dupa altul.nu mai exista repere morale pentru ca toti vor dregatorii si cat mai multi bani. este cazul unor intelectuali ca liiceanu ,patapievici ,plesu (nu in totalitate) si unora de mai mica anvergura ca tru si autorul articolului. si intelectualii fini pe cine sustin? un tip vulgar,curvar ,cam betiv care nu a citit o carte in viata lui si o sleahta de smecheri dintr-un partid in care s-au retras toti securistii de bine. nu mai pricep nimic! imi vine sa plec din tara asta si sa ma duc dracului.
in 90 eram in culmea fericirii ca exista oameni ca cei de mai sus,le citeam cu nesat cartile,savuram apelurile catre lichele ,eram dilematic si fericit si intelectualii mei s-au aliat cu noile lichele.de ce nu cititi cu atentie apelurile catre lichelele noi si vechi?

64
dimitria 24-Iul-2008 13:42
un fel de raspuns la 63


@un prost

cred ca gestul lui sever voinescu e unul asumat si deschis, si (macar prin asta) pretios. se poate comenta la nesfarsit asupra intereselor sale (ambasade, posturi, bla bla), asupra dubiilor pe care le avem unii sau altii daca va fi sau nu ales, daca va fi sau nu un exemplu, daca e un semn de speranta sau de dezamagire. da' nu asta conteaza ma tem, aproape nici comparatia cu alti oameni politici mai mult sau mai putin cititi, mai mult sau mai putin decenti.

multi dintre noi avem impresia ca politica este de prost gust, prea ingusta si prea desantata. poate uneori asa e. poate ar trebui sa ne obisnuim cu ideea. dar faptul ca sunt oameni care vor sa o practice profesionist este o veste foarte buna. expunandu-se si asumandu-si toate dezavantajele, incepand din prima zi. uitati-va la comentariile de mai sus. e dreptul oricarui om sa faca gesturile pe care le considera necesare, iar daca le mai si motiveaza si actioneaza in consecinta, cu atat mai bine. fiecare putem lua din asta cat putem duce.

ma intreb cati dintre noi am avea curaj sa ne expunem zilnic, ora de ora, intr-o astfel de incercare, in romania lui 2008. eu ii multumesc pentru candidatura pentru ca simt ca o face si pentru alti oameni decat pentru cei din ploiesti.

eu stau pe-aproape asadar, asteptand blogul politic.
nu ma mut la ploiesti, dar o sa urmaresc atent ce spun prietenii mei de acolo despre candidatura:)

65
arthur_arting 24-Iul-2008 13:50
Ipocrizia mana in lupta Romania!
Oare ce ii mana in lupta alaturi de Basescu pe "specialistii" de azi spre deosebire de cei 15.000 imaginari care l-au refuzat pe Constantinescu? Sa nu-mi spuneti ca este vorba de program,caracter,educatie ca nu cred. Mai degraba i-a convins pragmatismul lui Basescu care le-a oferit titluri si sinecuri chestii irezistibile pentru intelectulul deontolog roamn! Iar bietul Constantinescu le cerea sa se sacrifice pentru tara,ha,ha,ha!
66
Dari 24-Iul-2008 15:15
"titluri si sinecuri"

a castiga un loc in parlament prin lupta deschisa unu la unu nu e o sinecura
a deveni consilier in guvern ca sa promiti reducerea pensiilor securistilor in campania electorala - si apoi sa "uiti" - este o sinecura
a deveni consilierul lui Traian Basescu ca sa promovezi votul uninominal - nu e o sinecura ci un serviciu in slujba TUTUROR, adica e un serviciu PUBLIC.
67
Sagetzel 24-Iul-2008 15:37
succes si ajutor voluntar
Dl. Voinescu va doresc succes in aceasta actiune. Sunteti unul din comentatorii pe care-i urmaream aparitie de aparitie in Cotidianul. Daca aveti nevoie de ajutorul meu voluntar in campanie puteti sa ma contactati la email mdinculescu@yahoo.com. Sunt pasionat de politica de 18 ani si lucrez in publicitate.

Inca odata regret ca nu mai publicati si doresc sa va vad in parlament! Succes!
68
Loda 24-Iul-2008 15:47
Dari-Ce vorbesti, domne?
,,a deveni consilierul lui Traian Basescu ca sa promovezi votul uninominal - nu e o sinecura ci un serviciu in slujba TUTUROR, adica e un serviciu PUBLIC.''
Hai ,lasa-ma, sa mori tu ? Si stana Angelescu si Udrea ce au promovat ?
,,SINECÚRĂ, sinecuri, s.f. Slujbă, funcţie bine retribuită, care cere muncă minimă sau nu cere nici o muncă''(DEX).
Pai, vezi ?:)

69
Muresan07 24-Iul-2008 15:50
Ma lasa indiferent
Candidatura d-lui Voinescu pentru PDL ma emotioneaza la fel de tare ca si anuntata candidatura a fotbalistului Ilie Dumitrescu din partea aceluiasi partid :)

In rest, ii urez "succesuri" la repetat papagaliceste formularile presedintelui Basescu sau la "editat" frazele emise de seful pe linie de partid, Emil Boc.
70
Perotinus Minor 24-Iul-2008 15:55
urare
Mult succes domnule Voinescu.Pacat ca nu va pot vota.
71
Dari 24-Iul-2008 15:58
Promisiuni

Marius Oprea, Catalin Avramescu, Bogdan Tataru Cazaban sunt toti consilieri - Oprea la guvern, ceilalti doi la Adm. Prezidentiala.
Deosebirea fata de consilierii obisnuiti care se ocupa cu treburi administrative (cum au fost EU si angelescu), acest tip de consilieri se recomanda pentru expertiza lor intr-un domeniu de interes PUBLIC.
M. Oprea si-a ratat propriile promisiuni in domeniul de interes public pt. care a fost angajat : Ordonanta CNSAS, legea lustratiei, pensiile securistilor, elaborarea legislatiei care ar fi trebuit sa anuleze condamnarile suferite de victimele regimului comunist.

72
Pintea Viteazul 24-Iul-2008 16:35
Calcatul pe cadavre
hendrix (24-Iul-2008 15:26)
voinescu si-a dat masca jos!
Toate articolele sale puteau a slugarnicie, a obedienta fata de marlanul national ba-secu, un

Noul sport national, calcatul pe cadavre, si-a gasit in persoana d-lui Voinescu un mare reprezentant. Ca bine le zici frate hendrix. Asta e adevarul, si referitor la Avramescu, la fel.
73
Loda 24-Iul-2008 17:02
Si Avramescu nu a ratat nimc,asa-i?
VU ,pentru care sustii tu ca s-a angajat consilier ,este exact in formal sustinuta de el si de presedinte,nu ?
74
Dari 24-Iul-2008 17:11
VU Exista

VUT a fost dorit de votantii TUTUROR partidelor la Referendum - dar respins de parlament.
M. Oprea n-a miscat nicio lege care sa fi fost macar respinsa de parlament.
75
Loda 24-Iul-2008 18:33
Dari-curios
Daca VU a fost dorit de toti votantii, cum drac de s-a invalidat referendumul din cauza neprezentarii votantilor la vot ?
Oprea nu avea cum sa miste nici ,,o lege" pentru ca nu are drept de initiativa legislativa, eventual un proiect de lege, dar nici aceasta nu depindea 100% de el, trebuia aprobat de tot guvernul, ori, din cate stiu eu, nu Oprea e premier.Oprea a trimis zeci de sesizari procuraturii privind fostii tortionari care inca traiesc si isi mananca linistiti frumoasele pensii, cate din ele au fost luate in lucru de procurori ?
76
Dari 24-Iul-2008 19:00
Guvernul poate da legi

Prin ordonanta de urgenta.
Oprea nu e premier dar a fost adus in guvern de premier pentru un scop declarat.
E foarte bine ca ICCR se preocupa de "cateva" cazuri trimise procuraturii, dar un proiect de lege ar fi solutionat TOATE cazurile.
Ar fi trebuit sa auzim pana acum macar de asta:

Marius Oprea: Am finalizat proiectul de lege privind pensiile fostilor securisti
Rl online
Marti, 27 Mai 2008

Discutia asta ia un curs idiot (ba-tu-ba-tu) asa ca o inchid aici.
77
R.A.Muresan 24-Iul-2008 19:14
si eu cred ca e o idee buna
Sever,
Vaz ca te-au coplesit aproape toti cu incurajari, si bine au facut.
Desi nu ma pricep la lucrurile astea -- ma refer aici la politica si diplomatie --, ceva imi spune ca ai ales bine. Explic, fara a fi totusi pretentios, cred ca deocamdata iti lipseste finetea ceruta unui diplomat (poate asta tine tine si de virsta), ai in schimb energia si convingerile unui politician: in plus, ai virsta celor care trebuie si pot inca sa dovedeasca posibilitatea schimbarii.
Sa-ti spun drept, mi-a venit de mult timp ideea asta, anume ca multi dintre comentatorii nostri jurnalisti au devenit prea buni pentru a mai sta pe margine si ca n-ar fi deloc rau sa intre in politica: gindeste-te numai la ce ar insemna sa intre unul ca CTP in PSD -- omul e de stinga, in mod evident. Multi dintre acesti oameni sint suficient de populari pentru a aduce voturi, mai ales in conditiile date (i.e. vot uninominal), si-apoi, au posibilitatea sa (ne) arate ca se poate face politica si altfel. N-ar mai fi nevoiti sa chibiteze, nici sa cautioneze curente sau oameni politici suspecti: ar schimba ei insisi ce ar putea fi schimbat.
Si eu as vota un om ca tine, numai sa mi se dea posibilitatea.
Iti urez noroc, dar si inspiratie: intr-o lume a banilor murdari, poate fi dificil se devii vizibil, chiar si pentru cineva ca tine. Din pacate, nu sint prea multi cei care in loc de stirile televizate aleg presa scrisa, iar la vot, cei care o citesc nu conteaza prea mult.
In rest, mie imi ajunge ca te stiu de buna-credinta: intr-o prima instanta nu am nevoie de mai mult. Fiindca nu sint foarte pretentios: nu vreau decit politicieni normali, cu respect pentru lege.
Ai respectul meu pentru ceea ce faci acum.
Toate cele bune.
78
demofil 24-Iul-2008 21:03
@ julius001
Desigur ca exagerati cand va imaginati ca ar fi posibil un parlament cu 450 de independenti. Ceea ce spuneti dv seamana cu oportunismul fostilor membrii de partid PCR (se pare ca v-ati nascut cam tarziu), care faceau cerere de a intra in partidul comunist pentru a aduce “un plus de valoare si in fapt o evolutie pozitiva” partidului. Din pacate nu au reusit decat sa scape de sanctiuni (nu puteau fi sanctionati pentru ca erau “cei mai buni dintre cei mai buni”), sa obtina cate o butelie sau apartament si promovari (caci ridicasera valoarea partidului, nu-i asa?!). Faptul ca de la bun inceput Voinescu declara ca va candida din partea PD-L, caruia pana acum i-a facut propaganda din plin in paginile Cotidianului, il face membru PD-L. Personal nu cred in Voinescu asa cum nu cred in cei care “la o halba” considera ca ei ar putea indrepta lucrurile in Romania daca ar fi "acolo sus”. Daca ploiestenii vor vota PD-L (caci de aceea a tinut sa mentioneze din partea cui candideaza) se va vedea. Deocamdata, are precis cateva voturi printre care cel al domnului Caraiman de la nr 13 care va “trece peste retinerile privitoare la cameleonica si inconsistenta formatiune din partea careia veti candida si puteti conta, deja, pe un vot !” si ale domnului Ionescu Ioan de la 40, care deja il vrea clonat in 450 de exemplare.
Si inca ceva. Sper ca in cazul in care va fi ales,, primul lucru pentru care Voinescu va “lupta” va fi reducerea drastica a veniturilor si privilegiilor parlamentarilor romani, avand in vedere rusinosul decalaj dintre veniturile si privilegiile acestora si ale majoritatii populatiei in vremuri in care toti ar trebui sa faca sacrificii.

79
ninel 1 25-Iul-2008 13:02
Ati facut foarte bine
Dupa parerea mea, si sunt convins ca si a d-voastra, va riscati putin facand acest pas pentru ca v-ati compromis meseria de ziarist pe care ati facut-o pana acum la superlativ si unde aveati sanse mari sa cresteti si mai mult. Cu atat mai mult sunteti de apreciat pentru ca ati facut pasul la politica pentru ca intradevar nu se mai poate accepta ceea ce fac politicienii nostri. Daca ii lasam sa faca ceea ce ii taie capul tara noastra se va duce de rapa, toti stau cu mainile incrucisate si asteapta de la alti sa infaptuiasca minuni. Este un lucru extraordinar ceea ce ati facut si sa speram ca o vor mai face si altii pentru a putea reforma clasa noastra politica de mizerie. Sunteti un om deosebit de inteligent, bun orator si veti face o cariera de exceptie in politica. Va urez mult succes si voi fi alaturi de d-voastra pentru ca sunt convins ca veti lucra in interesul cetatenilor Romaniei. Si sa speram ca veti mai scrie si pe la vreun ziar din cand in cand.
80
mondocane 26-Iul-2008 14:46
toamna 2008 vine cu minuni??/!!!
Am fost plecat o saptamana intr-o tara europeana civilizata;binenteles ca nu m-am putut abtine de a frace comparatii intre ce-i la noi sdi ce-i la ei;si binenteles ca m-am infuriat;dar astea sunt chestiuni stiute de multi dintre Dvs.Ceea ce este inedit este stirea ca Domnul Sever Voinescu a hotarat sa coboare in arena ,motiv pentru care il felicit si ii doresc mult succes;totusi nici acest fapt nu m-a impresionat asa de mult pentru ca d.p.m.d.v.gestul mi se pare firesc si ar trebi urmat rapid de muloti qalti tineri;

Ceea ce m-a impresionat au fost comentariile favorabile ,sincere si de bun simt pe care3 le-am gasit ma isus.

Evident ca surpriza mare a fost cand am vazut postarile "unei anumite parti ",ma rog ,cu exceptiile de rigoare ,incat o c;lipa m-am gandit ca am gresit avionul.

Mi=am revenit imediat cand mi-am adus aminte de imbulzeala din ae3roport si traficul din juriul acestuia.

Revin la ideea principala si imi fac iluzii ca poate aceasta toamna vi9ne si cu minuni......,...(normale)...
81
Costin_Sandu 22-Apr-2009 22:26
Domnule, esti fariseu!
Una scrii aici, alta scrii pe http://severvoinescu.wordpress.com/

Nu e de mirare c-ai ajuns in barca marinelului!
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
Citeste si:
 
 
 
 
 
 
INVITATI

„Dreapta“ lui Negoiţă

Liviu Negoiţă este primarul sectorului 3 din Bucureşti şi, mai nou, premier desemnat al guvernului României. Care nu are nici o denumire sau calitate. Nici demis - cum este cel al lui Emil Boc, nici inexistent - cum este cel al lui Klaus Johannis, nici fantomă - cum sunt denumite guvernele preconizate de partidele de opoziţie din Regatul Unit. Liviu Negoiţă declară senin la Bucureşti că este de „dreapta“. Un politician de acest nivel, când declară public ceva, înseamnă că are şi proprietatea termenilor.

Garda, invidia şi dezgustul

Adulatorii lui Băsescu se cred impecabili, aşa cum se simte şi grobianul lor maestru. Drept urmare, se complac în halucinaţia că numai invidia şi resentimentul inspiră criticile ce li se aduc.

Cele trei axe

Indiferent de numărul candidaţilor şi de curentele pe care ei le reprezintă, campaniile electorale sfârşesc întotdeauna prin a fi o confruntare între doi actori principali între care se formează o axă a dezbaterii.
 
ARTICOLE SIMILARE
 
 

Spatiile publicitare F5 sunt administrate de