Mesajul lui Biden, de la Bruxelles, pentru Putin

Washingtonul nu va permite Rusiei să redeseneze harta Europei, a declarat vineri vicepreşedintele american Joseph Biden, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, relatează Interfax Ucraina în pagina electronică, citată de Mediafax în pagina electronică.

„Acesta este un moment în care Statele Unite şi Europa trebuie să fie unite şi ferme. Nu trebuie să îi permitem Rusiei să redeseneze harta Europei, pentru că exact asta face”, a spus Biden.

Vicepreşedintele american a insistat că SUA şi Uniunea Europeană trebuie să fie unite şi să susţină politic şi financiar Guvernul ucrainean.

„Noi, Statele Unite şi Europa trebuie să fim împreună, să fim alături de Ucraina în acest moment. Ucraina are nevoie de asistenţa noastră financiară şi de sprijin pentru reforme. Chiar şi în faţa acestui atac militar cu care se confruntă în timp ce continuă reformele”, a subliniat Biden.

Joseph Biden a pus sub semnul întrebării dorinţa preşedintelui rus, Vladimir Putin, de a obţine pacea în Ucraina. El a afirmat că Putin „continuă să ceară noi planuri de pace, în timp ce trupele sale acţionează pe teritoriul ucrainean, şi ignoră toate acordurile semnate de ţara sa în trecut”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.