Login Inregistrare ca membru
Mar, 09 Feb 2010, 18:48
Actualizat: acum 5 ore si 22 minute
Actualizat: acum 5 ore si 22 minute
ULTIMA ORA
Miron Cozma bate toaca să audă sponsorii
Miron Cozma este, începând din acest an, „icoana“ Festivalului Internaţional de Toacă, o iniţiativă a părintelui Octavian Smădu, parohul unei biserici ctitorite de mineri în oraşul Victoria.
Festivalul Internaţional de Toacă „Cântecul care zideşte“ a ajuns la cea de-a cincea ediţie. Între 6 şi 8 iulie, în oraşul braşovean Victoria se vor întrece la bătut toaca o sută de copii între 13 şi 15 ani din România, Serbia, Ucraina, Bulgaria şi Slovenia.
Miron Cozma, cunoscutul lider al minerilor în anii ’90, se numără printre organizatorii acestei ediţii, fapt ce a atras, mai mult decât în anii precedenţi, atenţia presei. Nu şi a sponsorilor. „Cu câteva zile înainte de deschiderea festivalului, nu avem încă bani pentru cazare, nici pentru masă, nici pentru premii“, a declarat pentru Cotidianul părintele Octavian Smădu, iniţiatorul şi sufletul acestui festival. Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, din Victoria, unde se va desfăşura concursul internaţional de bătut toaca, este ctitorie a minerilor din Valea Jiului. Miron Cozma, unul dintre ctitori, s-a arătat indignat că Monica Iacob-Ridzi, fiică de mineri din Valea Jiului, nu a găsit nici un leu pentru a susţine iniţiativa, irosind, în schimb, sute de mii de euro pentru contestatele petreceri de Ziua Tineretului.
Festivalul, marcă înregistrată la OSIM, mai cuprinde, în afara concursului de toacă, o paradă a portului popular, o expoziţie de icoane pe sticlă, un simpozion pe tema artei bisericeşti, pelerinaj la Mănăstirea Brâncovenească de la Sâmbăta de Sus şi o vizită la casa memorială a lui Gheorghe Cârţan.
Cotidianul va oferi tuturor celor o sută de participanţi câte un pachet de cărţi din colecţiile proprii. Pentru donaţii în lei, parohia a deschis contul RO02RNCB0060009271050007 la BCR Victoria, judeţul Braşov.
-
Cotidianul.ro iti recomanda stirea de business a momentului: Pragul de 5% la SIF-uri a primit aviz negativ din partea Comisiei pentru politică economică (VIDEO)
0 comentarii
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
- Actuary - Total Business Solutions
- Packaging Manager - Total Business Solutions
- Specialist Bankassurance - HR SERVICES & SOLUTIONS
- Reprezentant vanzari servicii webdesign, creatie publicitara si service IT - Imagine Plus
FEATURES
Daniel Breaz, matematician, "cel mai bun cercetător din lume în 2009 în teoria geometrică a funcţiilor"
Din aproape 4500 de matematicieni din lume, Institutul de Cercetare pentru Ştiinţe Matematice din cadrul Universităţii Kyoto îi va decerna pe data de 21 mai, la Osaka, românului Daniel Breaz premiul de „cel mai bun cercetător din lume în 2009 în teoria geometrică a funcţiilor”, scrie Jurnalul Național.Sir Terry Pratchett: "Dacă aș ști că pot muri când vreau eu, abia atunci aș trăi"
Seara trecută, celebrul scriitor de fantasy, Sir Terry Pratchett, diagnosticat în 2007 cu o formă rară de Alzheimer, și-a livrat pledoaria în favoarea morții asistate. Discursul se cheamă “Shaking Hands With Death” și explorează maniera în care societatea modernă, confruntată cu o creștere a populației în vârstă, dintre care tot mai mulți suferind de boli incurabile, trebuie să-și redefinească realația cu moartea și pledează pentru înființarea unor "tribunale non-agresive" care vor decide care cerere de moarte asistată e justificată și care nu. Scriitorul se oferă drept “cobai” unor astfel de tribunale. cotidianul.ro prezintă discursul."Bebeluşii continuă să vină pe lume în Haiti, în mijlocul dezastrului"
Gândul a vorbit cu Jon Bugge, ofiţer de comunicare pentru situaţii de urgenţă la Salvaţi Copiii despre drama copiilor din Haiti.Cum i-a dat un judecător din Pătârlagele 10% din judeţul Buzău unui cetăţean care susţine că e urmaşul lui Preda Buzescu
O sentinţă judecătorească, nedefinitivă încă, a instanţei de la Pătârlagele a retrocedat cea mai întinsă moştenire din România. Teodor Năstase, un urmaş al unor boieri munteni din familia lui Preda Buzescu, este proprietarul Munţilor Buzăului, în total 63.000 de hectare de pădure, reprezentând 10 la sută din judeţul Buzău. Gândul explică cum a fost posibil.Ţiriac a avut un anagajament cu Securitatea în anii '60. Nume de cod: Titi Ionescu
Fostul mare campion la tenis ar fi fost recrutat de Securitate în 1963 şi ar fi semnat un angajament sub numele conspirativ „Titi Ionescu”. CNSAS nu-i dă verdict de poliţie politică. În decembrie 1966, agentul Titi Ionescu a fost abandonat, pentru că a dat dovadă de rea voinţă şi nu oferea destule informaţii Securităţii.- Cel mai mare mall în cea mai mare Casă a Poporului lângă cea mai mare catedrală din cel mai neîngrijit oraş. European
- Oamenii politici și rolurile care le vin mănușă. Elena Udrea în "Femeia mării". Iliescu distribuit cu Anna Lesko
- Ţiriac a avut un anagajament cu Securitatea în anii '60. Nume de cod: Titi Ionescu
- Ion Raţiu, comemorat la 10 ani de la dispariție, în orașul natal, Turda
- Sir Terry Pratchett: "Dacă aș ști că pot muri când vreau eu, abia atunci aș trăi"
- Ziua în care s-a strigat: „Moarte intelectualilor!”
- Cum i-a dat un judecător din Pătârlagele 10% din judeţul Buzău unui cetăţean care susţine că e urmaşul lui Preda Buzescu
- Top 10 Voci pentru România (Video)
- Daniel Breaz, matematician, "cel mai bun cercetător din lume în 2009 în teoria geometrică a funcţiilor"
- "Bebeluşii continuă să vină pe lume în Haiti, în mijlocul dezastrului"
- Cel mai mare mall în cea mai mare Casă a Poporului lângă cea mai mare catedrală din cel mai neîngrijit oraş. European

F5 a licenţiat Cotidianul.ro companiei Casa Serafim, deţinută de jurnalistul Cornel Nistorescu
Azi - 13:22 0 comentarii
F5, compania de new media a grupului Realitatea-Catavencu, a semnat astazi un contract de licenta pe perioada nedeterminata cu compania Casa Serafim, detinuta de jurnalistul Cornel Nistorescu, prin intermediul caruia ii transmite drepturile de folosinta si dezvoltare a marcii Cotidianul.ro.
Publicitate
GHID CULTURAL DE CALATORIE
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".
-
-
Business
Servicii si e-Commerce