Turneul Campionilor (VIDEO) Novak Djokovic, calificat în semifinalele Turneului Campionilor

Novak Djokovic, numărul 8 mondial, s-a calificat miercuri în semifinalele Turneului Campionilor după ce l-a învins pe rusul Andrei Rublev (7 ATP) cu 6-4, 6-1, obţinând a doua sa victorie în două seturi în tot atâtea meciuri.

După ce a trecut luni de grecul Stefanos Tsitsipas (3 ATP), cu 6-4, 7-6 (7/4), în primul său meci din Grupa Roşie, sârbul şi-a asigurat un loc în ultimul careu indiferent de rezultatul meciului de vineri împotriva rusului Daniil Medvedev (5 ATP), care a fost eliminat de Tsitsipas miercuri seara.

Djokovic, al cărui sezon a fost scurtat de refuzul său de a se vaccina anti-Covid, este în căutarea unui al doilea mare titlu în acest an după Wimbledon.

La 35 de ani, el va disputa a unsprezecea sa semifinală în cincisprezece participări la turneul care îi reuneşte pe cei mai buni opt jucători ai sezonului şi vizează un al şaselea titlu pentru a egala recordul lui Roger Federer.

„Am jucat foarte bine, probabil e unul dintre cele mai bune meciuri ale mele în 2022. Sunt motivat. Sunt mulți rivali tineri în acest turneu și vreau să demonstrez că încă pot concura împotriva lor. Italia? Este țara în care mă simt ca acasă și asta îmi dă încredere și putere, de aceea pot juca cel mai bun tenis al meu aici”, a spus Novak Djokovic la interviul de după meciul cu Rublev.

Campionul sârb a confirmat și faptul că interdicția de a intra pe teritoriul Australiei a fost ridicată.

Primul calificat în semifinalele Turneului Campionilor a fost norvegianul Casper Ruud, din cealaltă grupă. Ruud a obținut biletul pentru penultimul act marți.

Componența grupelor la Turneul Campionilor

  • Grupa Verde

Rafael Nadal (1)

Casper Ruud (3)

Felix Auger-Aliassime (5)

Taylor Fritz (8)

  • Grupa Roșie

Stefanos Tsitsipas (2)

Daniil Medvedev (4)

Andrey Rublev (6)

Novak Djokovic (7).

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

2 Comentarii

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.