„Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” – e un semnal de alarmă

Filmul propus de România pentru premiile Oscar de anul viitor, „Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii”, este despre „abuz, ipocrizie” şi „e un semnal de alarmă despre cum ne irosim, despre cât acceptăm”, a afirmat producătoarea Ada Solomon.

Declarația a fost făcută după proiecţia care a avut loc miercuri seara la Sibiu.

„Este un film despre abuz şi despre ipocrizie în aceeaşi măsură şi despre rezistenţă, despre mijloace de supravieţuire, da, e un semnal de alarmă despre cum ne irosim, despre cât acceptăm, despre până unde şi de ce acceptăm, că nu e un film care judecă. E un film care prezintă nişte ipoteze la care să ne gândim cu mintea noastră şi să decidem pentru noi”, a spus Ada Solomon.

Filmul cu o durată de 163 de minute nu a fost urmărit la Sibiu, de toţi spectatorii prezenţi în sală, o parte dintre aceştia au plecat în timpul vizionării. Producătoarea Ada Solomon a explicat ulterior că acest film, propus pentru premiile Oscar 2024, la categoria „Cel mai bun lungmetraj internaţional”, nu putea fi făcut mai scurt. Una din scenele din film prezintă crucile de pe marginea unui drum din România, unde au avut loc foarte multe accidente de circulaţie, practic şoseaua respectivă are mai multe cruci, decât kilometri lungime.

„În fiecare moment al filmului este ceva de văzut, (…) toate straturile acestea îi dau adevărata complexitate. Sigur că au fost voci care au spus, secvenţa aceea cu crucile trebuia să o faci mai scurtă, poate nu trebuia să dureze patru minute şi nu ştiu câte secunde, ci putea să aibă la jumătate sau să treacă mai repede crucile alea. Pentru mine şi intenţia lui Radu, la secvenţa aceea a fost acest respiro cutremurător, care reprezintă numărul acestor cruci şi toată durerea, toată tragedia pe care o reprezintă, după mine, foarte poetic într-un fel, al existenţei noastre în viteză şi al felului în care putem să dispărem într-o secundă şi că, goana asta nu ne ajută la nimic şi pe urmă rămânem o cruce pe marginea drumului”, a mai spus Ada Solomon.

Regizorul Radu Jude a spus, marţi, despre ultimul său film, „Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii”, că „explodează în mai multe direcţii”, una dintre ele fiind legată de înţelegerea a ceea ce înseamnă un personaj.

„Filmul merge, explodează în mai multe direcţii, una din direcţii e legată chiar de a încerca să înţelegem ce înseamnă un personaj, ce înseamnă crearea unui personaj şi mi s-a părut foarte interesant să existe un personaj care este jucat de Ilinca, care creează un alt personaj care este acest avatar şi care e un amestec între creaţia Ilincăi Manolache, creaţia personajului, creaţia platformei, mă rog, opţiunile pentru platformă, care e pe de-o parte foarte interesantă, pe de-o parte foarte interesantă, cum toate platformele astea gen Tik-tok oferă posibilitatea de răspândire rapidă a fake-news-urilor, dar în acelaşi timp e ceva foarte interesant acolo, în raport cu ce înseamnă un personaj sau ce înseamnă o personalitate”, a spus Jude, la conferinţa de presă prilejuită de lansarea filmului.

El a precizat că filmul va intra în cinematografe începând cu 27 octombrie şi speră că va putea fi văzut în cât mai multe oraşe.

„Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno, unde a fost premiat cu Leopardul de argint – Premiul Special al Juriului, Menţiune din partea Juriului Ecumenic şi Premiul I din partea Juriului Tinerilor.

Filmul va intra în cinematografele din România la sfârşitul lunii octombrie, dar până atunci îşi continuă parcursul internaţional, fiind prezent în programele competiţionale sau ca invitat special în cadrul celor mai importante festivaluri de film din lume, precum: New York, Toronto BFI London, Viennale etc.

„Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” pune în legătură diverse naraţiuni (despre exploatare, despre oboseală, despre moarte, despre imagini), diverse genuri (road-movie, comedie, film de montaj, film documentar), diverse tipuri de umor (de la cel de autobază la cel rafinat) şi diverse strategii estetice. Ilinca Manolache, Ovidiu Pîrşan, Dorina Lazăr şi Laszlo Miske joacă în rolurile principale, alături de celebra actriţa germană Nina Hoss.

Din distribuţie mai fac parte actorii Katia Pascariu, Şerban Pavlu, Nicodim Ungureanu, Ioana Iacob, Claudia Ieremia, Zita Moldovan, Rodica Negrea, Adina Cristescu şi Sofia Nicolaescu. Într-o apariţie specială – cineastul Uwe Boll.

„Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” este o producţie 4 Proof Film şi Micro Film, în coproducţie cu Paul Thiltges Distributions, Les Films d’Ici şi Kinorama, în asociere cu Bord Cadre Films şi Sovereign Films, realizată cu sprijinul Centrul Naţional al Cinematografiei, Film Fund Luxembourg, Eurimages, Arte Cofinova/19 şi Croatian Audiovisual Centre, în colaborare cu Cineplexx România, EssenceMediacom şi Televiziunea Română.

Lista scurtă pentru nominalizările la Oscar 2024 va fi anunţată de Academia Americană de Film pe 21 decembrie 2023, iar selecţia finală pe 23 ianuarie, anul viitor. Cea de-a 96-a gală a Premiilor Academiei Americane de Film este programată să aibă loc pe 10 martie, la Los Angeles.

Recomanda [votes_up id=709997]
Author

7 Comentarii

  1. Filmul cu o durată de 163 de minute?

    Schindler’s List, 1993, 3h 15m,
    peste juma de ora IN PLUS!
    -deja pe atunci cinema-ul american costa 7$ intrarea,
    „more bang for bucks”

  2. La peste doua ore si jumatate cit tine, acum ca vine si iarna si vremea rea, eu cred ca e o buna investitie mai ales pentru homeless … cumperi un bilet si dormi la cald, in sala (cu singura conditie ca proiectia sa se faca ca acum 100 de ani, in epoca filmelor mute) … Singurul lucru pe care nu-l pricep e cum a fost posibil ca regele Solomon … pardon, doamna Solomon, sa nu-i dea rolul principal monumentului cinematografiei romane (?), Maia Morgenstern ?!

  3. Ada Solomon e garantia ca acest film e o minciuna sfruntata de la un capat la altul,facut sa scandalizeze,doar o lua si el ceva ,poate Palme de Aur peste ochii imbecililor care pun botul la batjocorirea Romaniei,dupa filmul altui minoritar o batjocura la adresa Sf Arsenie Boca

  4. …intr-o lume in care nivelul intelectual al populatiei este scazut intentionat, sa faci filme pe care, pentru a le pricepe presupune ca spectatorul sa fie mare maestru la sah, cel putin, mi se pare pierdere de timp, bani, resurse…mare dreptate are primul comentator!…in ultima peroada au fost premiate numai porcarii…

  5. Cu Ada Solomon producatoare, Radu Jude(ea) regizor si 162 de minute de durata (peste doua ore si jumatate, adica cam cit face un accelerat de la Bucuresti la Videle !), filmul poate sa concureze cu succes pentru titlul de „Cel mai lung lungmetraj international” la festivalul de la Ashkelon 2023 ! Artificiile de final vor fi asigurate de catre vecinii din Gaza …

  6. Nu asteptati prea mult de la acest film….eu unu, nu astept nimic. Cred ca e o tampenie cum sunt toate asa zisele opere din ultimii 30 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.