PNRR, să nu rămânem doar cu șansa. Bani sunt, suntem în stare să îi folosim?

Europarlamentarul Corina Creţu a declarat, vineri, că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este o şansă istorică pentru România şi că speră ca fondurile alocate să fie cheltuite până în anul 2026, astfel încât să nu fie restituite.

„În cadrul Consiliului ECOFIN, miniştrii economiei şi finanţelor din statele UE au ajuns la un acord cu privire la faptul că fondul de redresare post-pandemie, denumit şi NextGenerationEU, nu va fi extins dincolo de anul 2026. Acest lucru înseamnă că toate proiectele din PNRR trebuie implementate până în acel an, iar fondurile alocate să fie cheltuite (…).

PNRR-ul este o şansă istorică pentru România şi sper din tot sufletul să nu ne trezim în 2026 că nu am folosit banii alocaţi şi că trebuie să îi trimitem înapoi la Comisie”, afirmă eurodeputatul Corina Creţu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Fostul comisar european pentru politica regională a subliniat că a treia cerere de plată pe PNRR, în valoare de 2,7 miliarde de euro, a fost depusă de România în luna decembrie 2023 şi că nici până la ora actuală nu a fost aprobată, deşi termenul prevăzut în regulament pentru evaluare a expirat la 15 februarie.

„În prezent, am încasat din PNRR aproximativ 9,4 miliarde de euro, aflându-ne într-un grad de 32% de încasare. În anul 2024, printre investiţiile şi reformele care ar trebui să aibă loc se numără: dotarea a 75.000 de săli de clasă cu mobilier, 1.200 de autobuze electrice pentru transportarea elevilor, 10.000 de laboratoare de ştiinţă, cel puţin 25 de spitale publice vor beneficia de echipamente şi materiale care contribuie la reducerea riscului de infecţii nosocomiale, investiţii în 25 de unităţi de terapie intensivă, iar 50% din investiţiile în infrastructură feroviară şi rutieră trebuie finalizate”, a menţionat europarlamentarul.

Corina Creţu a precizat că, în anul 2022, când se negocia în Parlamentul European Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, a depus amendamente care să prelungească termenul de implementare a banilor din PNRR până în 2026, termenul iniţial propus de Comisie fiind 2025.

„Am făcut acest lucru, deoarece, încă din perioada când gestionam fondurile europene în calitate de Comisar, cunoşteam lentoarea implementării proiectelor din anumite State Membre, printre care şi România”, a mai scris europarlamentarul Corina Creţu, în postarea menţionată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

10 Comentarii

  1. Alianta USL 2,alaturi de UDMR si haur distrug tot ce au construit cei de la USR.Da,PNNR este munca celor de la USR. Pensiile speciale ii impiedica pe nesimtiti sa aplice proiectele din PNNR.

  2. va rog frumos ….

    nu s-ar putea ca toate Actele depuse – de firme , intreprinderi , ministere si societati – pentru a se folosi de acesti Bani Europeni , sa fie depuse direct la DNA ??

    Hai sa castigam TIMP.

  3. Pentru trolul trotinetar „piticul cracanat” PNRR este un act de trădare națională făcut de useristul in sandale Ghinea, păi dacă este așa benefic pentru țară,de ce este secretizat ,de ce nu a fost dezbătut deschis în plenul Parlamentului ,să știm fiecare cetățean ce conține acest act și la ce ne obligăm sau mai bine zis îndatorăm,usr este un cancer nociv. La fel că PSD și PNL ,cu membrii a căror interese ,nu corespund cu nevoile țării și ale cetățeanului,ei își trag seva din ONG-uri globaliste

  4. banii pe pnrr sunt credit cu dobinda ? daca da care e dobinda…
    mie imi pare a econolie dirijata..politic
    ce nu are nimic deaface cu economia de piata
    bani..care sunt dirijatzi direct in buzunare celor care au facut jocurile…
    multi din servicii isi iau tainul…prostii platesc creditul si dobinda

  5. cu-cu,cu- cu,nu mai are angajament ,tovarasii la ordin o scot iar la hora,dar nu se mai uita la ea nimeni

  6. X Amice,esti un mare dobitoc. PNNR scoate Romania din mocirla ba buimacule.Tradare nationala a fost cand Iliescu a chenmat minerii sa ucida studenti.Sau cand Dragnea a chemat jandarmii sa bata copii, femei si batrani.Ordonanta 13 a fost tradare nationala.

  7. Am scris de-atunci, de la aprobarea PNRR: PNRRul Romaniei va fi un ESEC rasunator, marca PSD-PNL!
    Asta au demonstrat deja cat au guvernat si unii si altii: incompetenta si corupttie, nimic pentru Romania!!
    Nici o sansa ca Romania sa reuseasca pana la final de 2026!
    Probabil ca vom avea „n+3” sau chiar „n+5”, ca la absorbtia fondurilor europene!!!
    Adica, pana in 2029 sau chiar 2031!

  8. te preseaza stapanii sa aduci banii nostri, in buzunarele lor lungi. largo si fara capat, sub conditie de lat la jugl nostru, fir-ai ai heenei de z dre an tza ordinara…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.