„Fără voință politică și curaj din partea liderilor, nu va fi posibil să se finalizeze o negociere care trenează de 26 de ani”, a declarat Lula, conform Euronews.
Președintele brazilian a vorbit vineri la telefon cu Giorgia Meloni, prim-ministra Italiei și persoana care a cerut amânarea semnării acordului pentru ianuarie 2026.
Citește și: Corespondență. Lupta cu ouă, cartofi și cauciucuri incendiate la Bruxelles
„Toată lumea vrea să facă afaceri cu MERCOSUR”, a adăugat Lula. „Multe țări își doresc acest lucru. Și cu siguranță vom putea finaliza acordurile care nu au fost încheiate în timpul președinției mele (n.r. a MERCOSUR, care se încheie la sfârșitul lunii decembrie).”
Acordul, amânat la cererea lui Meloni
Semnarea acordului dintre Uniunea Europeană și MERCOSUR a fost amânată până în ianuarie 2026. Documentul ar fi trebuit să fie semnat sâmbătă. Premierul Italiei Giorgia Meloni a cerut mai mult timp pentru a le explica fermierilor pe îndelete consecințele semnării. Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, a făcut anunțul la summitul de joi de la Bruxelles.
În încercarea de a liniști fermierii din întreaga uniune, instituțiile UE au accelerat miercuri seara aprobarea unui text suplimentar care prevede reintroducerea tarifelor dacă importurile de carne de pui și vită din America Latină destabilizează piețele europene.
„O dată ar urma să fie stabilită la mijlocul lunii ianuarie, dacă semnarea va fi amânată pentru 2026”, a declarat un oficial UE pentru POLITICO.
Ce este acordul UE-MERCOSUR
Ce presupune acordul UE-MERCOSUR, conform Libertatea:
- Mercosur va elimina taxele vamale pentru 91% din exporturile UE;
- UE va elimina progresiv taxele pentru 92% din exporturile Mercosur;
- UE va oferi cote mărite de import.
Proteste la Bruxelles și Strasbourg
Mii de fermieri europeni, printre care și români, au protestat joi la Bruxelles. Au fost mai multe ciocniri între manifestanți și forțele de ordine. Fermierii au aruncat cu diverse obiecte și au aprins mai multe focuri, iar poliția a reacționat cu tunuri de apă și gaze.
Fermierii sunt nemulțumiți de politica agricolă europeană, care prevede un buget insuficient. Totodată, ei protestează și împotriva acordului dintre UE și MERCOSUR.
Mai mulți manifestanți au aruncat cu cartofi către forțele de ordine, scrie News.ro. Fermierii au blocat mai multe străzi importante din centrul Bruxelles-ului cu utilaje. Manifestații similare, dar mai puțin violente, au avut loc și miercuri în fața Parlamentului European din Strasbourg.
