
Nicușor Dan a spus luni seara că ar fi procedat altfel în cazul unor măsuri adoptate de Guvern. Președintele nu vrea să polemizeze cu guvernul, motiv pentru care nu a precizat la ce decizii se referă.
Întrebat dacă îl ”enervează„ Ilie Bolojan, președintele a replicat că nu are voie să se enerveze. A spus, de asemenea, că nu regretă că l-a numit pe acesta în funcția de premier.
‘Nu am voie să mă enervez. (…) Nu, nu (regret – n.r.). Am făcut ceea ce am spus în campanie. În campanie, dacă vă aduceți aminte, am spus că mi se pare o alegere potrivită și asta am făcut, inclusiv, ca să vă spun ceea ce cumva este cunoscut în spațiul public, a fost o așteptare din partea tuturor partidelor participante la această coaliție’, a precizat el.
”Avem o coaliție care a trecut niște pachete de măsuri. Bineînțeles că sunt oameni care vorbesc unii împotriva altora, dar, una peste alta, până în acest moment, dacă ne uităm la rezultatele acestei coaliții, vedem că ea a reușit să se armonizeze pe niște pachete de măsuri care evident că nu sunt perfecte.
Evident că multe dintre ele, în opinia mea, se puteau face altfel. Dar s-au subsumat acestui obiectiv de a nu permite un derapaj al deficitului care să ne ducă într-o spirală periculoasă”, a declarat Nicușor Dan, la Antena 3.
”Nu mai vreau să adaug și eu o dispută la asta”, a mai spus Dan.
„În momentul acesta deja sunt foarte multe dispute și nu mai vreau să adaug și eu o dispută la asta. Vreau să spun două lucruri.
Unu – era nevoie să se ia niște măsuri într-un timp scurt. Și atunci le iei cum poți. Doi – ele erau, în ansamblul lor, necesare, pentru că altfel era și mai rău, adică inflația ar fi fost și mai mare decât e acum.
Trei – se vede capătul tunelului, care e finalul lui 2026. În 2026, în sfârșit, o să stabilizăm deficitul. O se ne împrumutăm mai ieftin. În 2026 o să intrăm în OECD și asta înseamnă că România o să fie atractivă pentru firme care să vină să investească. În 2027 o să începem să extragem gaz din Marea Neagră și o să fim foarte interesanți din punct de vedere energetic și al industriilor care se bazează pe asta. În 2028, în sfârșit, o să terminăm autostrada care leagă portul Constanța de vestul Europei’, a spus el.
Inflația va afecta puterea de cumpărare a populației, dar că ignorarea deficitului ar fi generat o inflație și mai mare.
‘Faptul că avem o rată a inflației care se va duce spre 10% înseamnă că oamenii vor cumpăra cu 10% mai puțin. Și asta este important. Dar trebuie spus că nu prea era alternativă la chestiunea aceasta. Adică ignorarea deficitului ar fi făcut ca piețele financiare să nu mai vrea să împrumute România și ca inflația să fi fost și mai mare’, a explicat Nicușor Dan.
Întrebat dacă îl deranjează faptul că Ilie Bolojan nu i-a respectat punctul de vedere privind TVA și pensionarea magistraților, Nicușor Dan a declarat că într-un astfel de context ‘nu mai e loc de umori personale’.
”Când suntem în poziția asta, nu mai e loc de umori personale. Și cred că trebuie să avem un echilibru și un calcul pe termen mediu și lung cu ce înseamnă fiecare din deciziile pe care le-am fi luat. (…) Da, (TVA – n.r.) a fost parte din înțelegerea pe care am avut-o când s-a format Guvernul.
După care am avut o discuție în care, în fine, pe niște calcule… cu unele am fost, cu unele n-am fost de acord, dar Guvernul a spus ‘numai așa putem’, spunând că are alte date față de cele pe care le avuseserăm când am avut înțelegerea. Una peste alta, niciodată în politică oamenii nu vor fi complet aliniați. Totul este ca, în deciziile pe care le iei, să te gândești la consecințe pe termen scurt, mediu și lung”, a conchis Nicușor Dan.
Mucusor este cinstit, asa i-a recomandat doctorul, sa nu se enerveze.
Nu face bine la autism.
Pe mine ma enerveaza ori ce sociopat ce isi traiest poftele sicanind pe altii. Ca sef pe tarla are o masa mai mare de oameni pe care ii poate sicana si umili, fara sa suporte cosecinte, dupa pripriile pofte. Ca am avut atitea exemple ce s-au perindat prin politica ai posturi cheie, cene-au facut viata un calvar, marind taxe, impozite, scumpind mincarea, benzina, caldura, curentul , … Si czm ori ce prostie poate fi justificat logic sa para adevarata, au facut sa-si justifice rautatile din plin si o vor face in continuare daca nu-i opreste nimeni
Desigur, medicul sau i-a interzis sa se enerveze , starea pacientului fiind destul de agravata de evenimente politice.
Nicusor Dan si Bolojan sunt doi oameni onesti nevoiti sa repare dezastrul lasat in urma de cuplul comic Ciolacu-Ciuca. Nevoiti, ca sa puna tara pe picioare, sa ia masuri nepopulre in urma cheltuielilor nesabuite facute de predecesorii lor sunt, bineninteles, injurati de romanii dobitoci.
Ma simt ca pe vremea lui ceausescu. aproape. tovarashu’ maerge in vizite. tovarashu este in vaganza. tovarashu cuvanteaza si, ca si atunci, nimeni nu intelege nimic. toashu arata explicit pran gesturi ce doreste sa ne spuna, dar …mainile sunt incrucisate !!! capul plecat intr-o parte. tocashu rade intruna ca un babushel zdrik kat. of!
O gargara de minciuni de care ți-ar fi rușine și în campania electorală darămite după. Faptul să sunt emanate la Antena 3, pist ajuns mai mizerabilă decât B1 acum 15 ani spune totul.
În această situație, sunt doua clanuri: unul care l-au plasat pe mucul aiurit și infect, al doilea e cel care l-au plasat pe Bolojaf și, daca se faultează, se ajunge la dezvăluiri și urmări grave, mai bine sa colaboreze prin compromisuri mizerabile decât să se cotonogească. E metoda prostului cu lipsa de personalitate, vulnerabil, nedemn care e împins precum gunoiul în râpă.