Primarul Chișinăului, reacție după ce a fost interzis în România

Ion Ceban, primarul municipiului Chişinăului, susţine că interdicţia de intrare în România şi în spaţiul Schengeneste  o „răfuială politică” a actualei guvernări de la Chişinău, scrie stiripesurse.ro.

Ceban o acuză într-un mesaj video pe preşedinta Maia Sandu şi Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS, de guvernământ).

„Iată că au ajuns să bată cu pumnul în masă şi cu piciorul în podea şi să roage personal ca să fiu blocat într-o formulă sau alta. Asta se întâmplă de o perioadă mai lungă de timp. (…) Asta este înţelegerea lor despre lupta politică”, a declarat Ceban, citat de NewsMaker.

Republica Moldova se pregăteşte de alegeri parlamentare, pe 28 septembrie, considerate cruciale pentru parcursul proeuropean al ţării.

Ceban, care a intrat în politică propulsat de Partidul Comuniştilor, apoi a trecut în tabăra socialiştilor şi a susţinut apropierea de Moscova, şi-a făcut în ultimii ani propria formaţiune politică, Mişcarea Alternativă Naţională (MAN), propunând o alternativă la actuala conducere proeuropeană de la Chişinău.

„Va fi cea mai murdară campanie electorală parlamentară din câte le-a avut Republica Moldova. Dar vă transmit un mesaj: Nu mă veţi pune în genunchi, nu ne veţi pune în genunchi echipa. Noi mizăm pe suportul oamenilor aşa cum a fost dintotdeauna. Am primit apeluri foarte multe de susţinere. Iar noi muncim în fiecare zi, anume pentru oamenii care sunt aici, acasă, la Chişinău, în Republica Moldova, sau dacă se află peste hotarele ţării. PAS neapărat va pierde aceste alegeri”, a declarat Ion Ceban în mesajul video.

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, și încă doi cetățeni din Republica Moldova au interdicție de intrare pe teritoriul României, a informat, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

‘Din motive ce țin de considerente de siguranță națională, România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru domnul Ion Ceban și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova. Decizia este de resortul instituțiilor competente din România, în conformitate cu reglementările în vigoare în materie’, a transmis MAE.

Măsura este o interdicție de acces în spațiul Schengen, precizează ministerul

Recomanda [votes_up id=860822]

11 Comentarii

  1. Decizia a fost luata pe 9 iulie 2025. Deci decizia apartine (editat) – ministru de externe si noului prezident Mucisor, ale carui atributii in politica externa sunt precizate in Constitutie. Ideea ca primarul Chisinaului ar putea fi un pericol pt siguranta Romaniei, este de-a dreptul cretina si spune totul despre decidenti. Nu ne mai mira nimic, pana si primul Israelului ar fi in nesiguranta in Romania, ar fi arestat si predat Curtii Penale Internationale (citat prezidential)

  2. Trebuia prins si condamnat,ca spion rus,la 40 de ani puscarie fara posibilitatea de eliberare!Pana cand o viata amara si un trai nefericit

  3. poate NE gavareste aia ce nu vrea ROMANIA adica maia grivessky sandu CEVA CE A FACUT IN ACESTI ANI ?

  4. Ca sa vezi, necunoscutul Ion Ceban,e mai periculos pentru siguranta nationala decat tzantarul Victor Orban !
    Ai nostri ca brazii ,cu mucii pe piept.

  5. Oricum e masură “democratică de liberă circulație și exprimare” tip Ucraina sau Moldova regretabilă, iar dacă e și român, MAE are minte cât un țoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.