
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, candidat pentru un nou mandat, precizează că Biroul Electoral Municipal a luat decizia renumărării voturilor la secţia 352.
„Ştim că s-a luat decizia (de către Biroul Electoral Municipal, n.r.). Nu a fost formulată încă hotărârea şi nici motivarea. Aşteptăm să fie formulată şi să fie transmisă către Biroul Electoral de Sector”, a spus Mihaiu, pentru AGERPRES.
Anterior, în cadrul unei conferinţe de presă, Radu Mihaiu a solicitat renumărarea voturilor în peste 30 de secţii, afirmând că există „suspiciuni documentate de fraudă” în cazul a peste 2.000 de voturi.
„Cer Biroului Electoral de Sector, Biroului Electoral Municipal, Biroului Electoral Central şi decidenţilor politici să respecte votul cetăţenilor Sectorului 2. Avem suspiciuni documentate de fraudă pentru peste 2.000 de voturi. 2.000 de voturi care fac diferenţa. Din punctul meu de vedere, aceste alegeri trebuie să fie validate după ce toate aceste suspiciuni sunt verificate. Avem o secţie (numărul 352, n.r.) în care s-au inversat rezultatele. Avem 504 voturi dispărute. Avem 1.345 de buletine dispărute din secţii. Asta din datele oficiale de pe site-ul AEP. Cer PNL să se disocieze de această tentativă de fraudare a alegerilor. Cer să voteze în Biroul Electoral de Sector şi al Municipiului pentru renumărările cerute”, a spus Radu Mihaiu.
El a făcut referire şi la cazul secţiei de votare nr. 352, unde cele 333 de voturi pe care pe care le-a obţinut au fost inversate, în procesul verbal, cu cele ale unei contracandidate. Cei din secţia de vot au recunoscut greşeala şi au cerut corectarea ei, spune primarul.
„Oamenii din secţia de votare au spus: ‘am transcris greşit’, iar cei din Biroul Electoral de Sector refuză să ia măsurile normale de a renumăra, pentru a vedea care este realitatea. În plus, în Biroul Electoral de Sector au apărut peste noapte două voturi nule, care nu existau înainte şi pe care nu le recunosc cei din secţia de votare. Aşa ceva este inadmisibil şi cer tuturor forţelor politice să respecte votul oamenilor şi să voteze în birourile electorale pentru renumărarea transparentă a voturilor”, a declarat primarul USR.
Nu stiu cum s-a intamplat la ac alegeri, nu-mi amintesc sa mai fi vazut vreodata de cand tot votez si in acelas timp si urmaresc rezultatele de peste tot, dar niciodata nu am vazut asa multe ciudatenii. F. multe conpetitii din catune sau orase mai mari s-au castigat/pierdut la doua-trei voturi. Ac. fiind un aspect. Al doilea aspect, mastodontii pe care-i credeam vesnici au pierdut copilareste in fata unor neica nimeni, unii saraci in avere dar indeosebi in pregatire si experienta.
Mihaiule, intoarce-te la ma-ta la Poplaca si pune mana pe coasa! N-ai fata de Bucuresti. E drept, nici Tuţă n-are. Parcă-i tractorist. A decăzut si SRI-ul.
Sectorul 2 a fost optimizat zeci de ani de mafia Oprea-Onțanu-Popescu. Un sector cândva de frunte al Bucureștiului, a ajuns cu mult în urma Sectoarelor 1, 3, 4 sau 6. După zeci de ani de mafie, a venit un om care chiar a făcut ceva, mă refer aici la reabilitatea a numeroase străzi și parcuri. Probabilitatea ca un primar în funcție, care chiar a făcut ceva ÎNTR-UN SECTOR NEGLIJAT, să fie înlocuit de un meganimeni în drum pur și simplu nu există. Mă uit la aparițiile de la televiziunile de casă ale Partidului Unic ale acestui Hopa-Mitică – repetă ca o moară stricată că să se respecte legea, că încrederea în instituții și că este exclus ca cineva din echipa PSD să fi mituit alegători sau să fi fraudat voturi. Evident, nimeni nu îi adresează nicio întrebare incomodă, că doar e în joc un ciolan de foarte multe milioane de euro. Nu îl suspectez pe Hopulică de cunoașterea istoriei PSD, dar și Adrian Năstase era foarte șmecher când dădea ordine instituțiilor statului prin coada de topor Rodica Stănoiu, până s-a trezit că instituțiile statului nu mai răspundeau la ordine.
Dacă Opincă iubește atât de mult instituțiile statului și legea, îi recomand să citească jurisprudența pe dosare penale de infracțiuni electorale, va afla că imaculatul PSD este campion la astfel de infracțiuni, discut aici despre hotărâri definitive. Dacă Hip-Hop-Pălincă e atât de sigur de iubirea nețărmurită a cetățenilor sectorului 2, de ce nu cere reluarea turului de scrutin? Că dacă este atât de iubit, va câștiga din nou garantat! Să fie fără griji!
N-o fi grozav ca primar acest Mihaiu, nici Clotilde, dar macar sa stii ca au pierdut pe bune si nu trisati.Daca te crezi mai bun decat ei numara voturile acelea si de 10 ori si demonstreaza-i ca au fost penalizati de electorat. Intra in mandat cu fruntea sus, si nu dand in spatiul public stiri aberante, minciuni cum ca umbla Clotilde pe la ambasadele straine–noaptea. Unde-s pozele? Pt ca securistii sunt in alte partide, sunt in mastodontii care tocmai au acaparat tara si vor chiar mai mult, vor chiar totul precum Ceausescu. De aceea se tot pregatesc pt sept, nov…..
Ei nuuuuuu!, asta la noi nu se poate. Parca prin SUA s-au numarat voturi vreo juma de an, la noi nu se poate?
Si mana GREBLA se facu!
DEMITEREA sau DEMISIIA celebrului Grebla pentru organizarea extrem de deficitara al acestui scrutin electoral.
”Radu Mihaiu, prima victorie la BEM”
Victoria vine de frica legii.
La ac. alegeri sunt atatea rezultate inexplicabile (in toata tara)!
Acele campanii ”la firul ierbii” cum le place multora sa spuna…..mai ales facute prin catune, cred ca sunt f ”eficiente”. Harnici baietii, mai ales ai PSD-ului, si buni.
Si atatea greseli intre listele de vot (aparute doar la partidele/indivizii care trebuiau ”aranjati”) si listele electronice, nu prea s-au mai intalnit. Cum s-au nimerit atata incompetenta si neatentie tocmai la sectoarele unde sunt primari incomozi? Listele acelea sunt ”varza”. Au lucrat cu picioarele?
„CELE MAI ATIPICE ALEGERI-ORGANIZATE ÎN VREO ȚARĂ EUROPEANĂ! PĂGUBOASE! S-AU ÎNREGISTRAT ÎNCURCĂTURI CU ATÂTEA HÂRȚOAGE,NUME,PARTIDE ! DE CE A TREBUIT SCHIMBAT MODUL DE DESFĂȘURARE- EUROPENELE -ÎN ACEAȘI ZI CA ÎN MULTE ȚĂRI -UE! IAR CELE LOCALE ÎN SEPTEMBRIE ! CUM SE VA DESFĂȘURA ACTIVITATEA ÎN CONSILIILE LOCALE,PRIMĂRII,CONSILII JUDEȚENE,PREȘEDINȚI JUDEȚENI-UNDE CEI A CĂROR MANDAT EXPIRĂ ÎN SEPTEMBRIE ȘI AU PIERDUT ÎN IUNIE ALEGERILE-??? CARE DINTRE EI ÎȘI VOR LUA „CONCEDIU”?,CARE VA COMANDA? CÂȚI SE VOR LUA LA „HARȚE”-LA LOCUL DE„MUNCI”?