Războiul din Iran poate îngenunchea economia UE

”Războiul din Orientul Mijlociu a creat o situație complet nouă. Ungaria va solicita oficial, mâine, ca Bruxellesul să elimine de pe agenda sa propunerea încetării definitive a aprovizionării cu surse de energie din Rusia și să pregătească imediat un studiu de impact despre consecințele războiului din Orientul Mijlociu și despre măsurile pan-europene necesare pentru a înlătura pericolul”, a scris, duminică, premierul Ungariei. ”Efectele războiului iraniano-israelian care a izbucnit vineri dimineața ating Ungaria. De aceea, am început discuțiile economice. Situația se schimbă de la o ora la alta”. ”Acum este limpede cât de mioapă a fost politica Bruxellesului de a sancționa sectorul energetic rus în ultimii ani. Asta a cauzat deja probleme grave, închideri de fabrici și inflație peste tot în Europa. Dacă sursele din Orientul Mijlociu sunt amenințate și ele, economia europeană va fi îngenunchiată”, a spus Viktor Orban.

Postarea pe Facebook a premierului maghiar a fost catalogată drept propaganda rusă. Ungaria, lipsită de ieșire la mare, este dependentă de gazele și petrolul care mai sunt pompate încă din Rusia, în baza unor concesii făcute Budapestei și Bratislavei de liderii UE. Se vorbește însă mult mai puțin despre faptul că Germania face același lucru: nu mai importă gaze prin conductele Nord Stream, însă în 2024 și-a sporit cu 500% importurile de gaze naturale lichefiate din Rusia față de cele din 2023, în special prin porturi din alte state, în special din Franța. Potrivit Financial Times, care citează rapoarte ale unor ONG-uri din Germania și Ucraina, Germania a importat gaze naturale lichefiate din Rusia în valoare de 7,32 de miliarde de euro. Este de notat că, la finalul anului trecut, Reuters relata că ”ajutorul Germaniei pentru Ucraina va fi redus la 4 miliarde de euro in 2025, față de 8 miliarde de euro în 2024, potrivit proiectului de buget pentru 2025”. Așadar, Germania cumpără energie din Rusia în aceeași valoare ca și ajutorul pe care îl oferă Ucrainei pentru a lupta împotriva Rusiei. Dintr-o asemenea situație nu poate ieși decât un învingător (Rusia) și un mare înfrânt (Germania).

 

Imediat după atacul israelian asupra Iranului de pe 13 iunie, prețul petrolului a sărit de la circa 60 de dolari, la 75 de dolari pe baril. Au apărut prognoze privind o creștere până la cel puțin 100 de dolari barilul, în cazul în care Israelul va lovi marele terminal iranian de petrol de pe insula Kharg (iar Iranul va riposta prin blocarea strâmtorii Hormuz, pe unde trece 25% din comerțul mondial cu petrol). Însă Israelul nu a atacat, până acum, terminalele iraniene. Secretarul american pentru Energie, Chris Wright, a declarat că ”Consiliul National de Securitate monitorizează cu atenție situația din Orientul Mijlociu și potențialul impact asupra pieței mondiale a energiei”.

Chiar și fără o explozie uriașă a prețului petrolului, războiul Israelului este o veste bună pentru Rusia. Prețul petrolului a crescut și flota fantomă a petrolierelor ruse poate aduce profit frumos.  Apoi, presa nu mai este doar cu ochii pe frontul din Ucraina. ”Atenția acordată Ucrainei se va reduce”, a spus Serghei Markov, analist al Kremlinului. ”Un război între Israel și Iran va ajuta la succesul armatei ruse în Ucraina”. Moscova a semnat recent un parteneriat strategic cu Iranul, însă asta nu-l va împiedica pe Vladimir Putin să trateze cu relativă indiferență regimul ayatollahilor. Și-a oferit deja serviciile de mediator între Iran, SUA si Israel, a discutat cu președintele Trump despre asta și vede în războiul din Iran ocazia de a-și schimba imaginea în ochii lumii – de la războinic în Ucraina, la pacificator într-un conflict care poate avea consecințe mai grave în întreaga lume.

The Wall Street Journal a scris că armata israeliană a făcut pregătiri timp de opt luni pentru loviturile aeriene pe care le dă acum Iranului. Dacă jurnaliștii americani au aflat acest lucru, cu siguranță ca ele erau știute de ani de zile la Kremlin. Și aceasta poate fi una dintre rațiunile pentru care Putin a refuzat încetarea focului in Ucraina, chiar și atunci când SUA au sugerat că vor recunoaște de facto cuceririle ruse și vor închide ușa NATO pentru Ucraina.

Europa pare o țintă fixă în aceste conflicte, lovită mereu, inclusiv de propriile sancțiuni împotriva Rusiei. Europa nu poate juca rolul geopolitic pe care și-l doresc eurocrații de la Bruxelles, pentru că procesul de decizie în UE este unul colectiv, iar solicitările statelor suverane vor crea mereu piedici. Germania sau Franța nu vor putea da un impuls suficient pentru decizii majore ale UE, dacă nu vor avea susținerea covârșitoare a celorlalte state membre. De aceea, singura cale pe care UE poate ajunge un actor geopolitic important este cea a energiei ieftine care să alimenteze industria, nu o energie care este de 2-2,5 ori mai scumpă decât cea din SUA și China, așa cum se întâmplă după sancțiunile impuse Rusiei. În schimb, SUA continuă să creeze diviziuni în cadrul UE și o dependență excesivă de energia americană scumpă, transportată peste Ocean. Pentru a depăși această situație, Europa ar putea deveni multipolară, la fel cum se reconfigurează întreaga lume – o Europă cu piață unică unde statele să colaboreze, însă cu instituții europene cărora să le fie redusa autoritatea de a sufoca statele membre.

Recomanda 16

12 Comentarii

  1. dupa „OCHII PE BUTELIE” … asta se vrea (💀”NINGE PE FED”💀 … „pretul petrolului” via IRAN e un scurt RESPIRATIO 🙂 )
    Calin Marchievici … ASTA DE VREA !
    -> ❤️❤️❤️ ->
    asta e planul USA
    (care-a acceptat planul russnac in OCEANUL INGHETAT … daca „citeai” c-o A.I. prophetiile mele 😉 … stiai si tu ! TACI ! 😐 Nu uita si IRSAELUl castiga pe BURSE ce-a pierdut in razboiul local cu harapii prin „atacul” la persi 🙂 )

    IQ~160

  2. Ha, ha! Asta chiar ar hi o ivoluție! Cum Bala di Zmău s-o ‘nghenunce cân ia să târăie ca râma?…

  3. Cand a fost dislocat ultima oara la Dej jectat Nevropatshcu? Am si uitat dupa cati troli si clonele lor navalesc asupra mea tur bat te
    precum fi ia are le…Pana ieri fruntasii UE impuneau si ce aflam azi, „conducerea UE e colectiva”…Asta vine de la CAP…

  4. Nu cred ca exista un slugoi ras put Tino Id mai infam pe sita decat asta…Nu poate dormi nici noaptea de dorinta de a executa cat mai eficient ordinele de la Moskwa…Pe fatza, asa cum procedeaza toti I’le Galii, vezi Orban care datorita acestui comportament a avut un statut special acordat de camarazii din fruntea Colhozului BOLSEVIC european…

  5. Pana la conflictul din Ucraina petrolul si gazul rusesc se scurgeau prin conducte in Europa. Poluare minima. Acum ajung la destinatie pe ocolite si pe vapoare. Mult mai ecologic ca doar se stie ca velele umflate de vant nu polueaza.

  6. „….o Europă cu piață unică unde statele să colaboreze, însă cu instituții europene cărora să le fie redusa autoritatea de a sufoca statele membre….”

    Oare „conducătorii” patriei Mamă ce părere au ?
    Care este poziţia dânşilor ?
    În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !

    PS. „Zâmbeşte, mâine va fi mai rău!” (Murphy)

  7. UE are în față ani grei de criză – economică, politică, militară și, foarte important, o criză de leadership.
    Fundamentele lumii cu care ne-am deprins după 1989 se prăbușesc cu zgomot, iar noua lume încă nu s-a născut.
    Tocmai de aceea, Europa unită este obligată să se mențină în prima linie a succesului, cu compromisuri minimale, altminteri va deveni o piesă de muzeu politic și nimic mai mult.

  8. Nimeni nu va reduce puterea autoritatilor europene de a sufoca statele membre, pentru simplul motiv ca ” ce s-a dat nu se mai ia”.E in firea lucrurilor ca AUTORITATEA sa acumuleze tot mai multa putere, pana cand crapa. Dupa scurta perioada de euforie, noua AUTORITATE o ia de la capat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.