Zegrean: Sper că nu mă arestează pe mine

Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat marți că în cadrul instituției nu s-a schimbat nimic, după ce DNA a cerut arestarea preventivă a lui Toni Greblă, având în vedere că Greblă nu a fost trimis în judecată, caz în care acesta ar fi suspendat din funcția de judecător.

„Solicitarea arestării nu schimbă situaţia pentru că, numai în ca cazul în care va fi trimis în judecată, el va fi suspendat din funcţia de judecător. (…) Nu avem nicio posibilitate. Am discutat cu colegii şi acum, am analizat, nu avem ce să facem noi. Soluţia este până la urmă la dumnealui dacă îşi dă demisia sau nu şi-o dă”, a le-a declarat Zegrean jurnaliştilor, la ieşirea din sediul CCR.

Zegrean a mai spus că Toni Greblă nu şi-a anunţat intenţia de a demisiona şi că a discutat cu acesta care i-a spus că este uimit şi că nu a făcut faptele de care îl acuză procurorii.

„Dacă aş şti ce a făcut, dacă aş fi în eu în situaţia lui, aş putea să vă spun ce aş face, dar nu sunt în siutaţia lui şi sper nici să nu ajung”, a precizat Zegrean.

Augustin Zegrean le-a mai spus jurnaliștilor că mâine, la ora 12, este ședința CCR, adăugând că speră că nu îl arestează pe el.

DNA a cerut marți aviz de la Senat pentru arestarea preventivă şi trimiterea în judecată a judecătorului Toni Greblă, pus sub acuzare pentru fapte de corupție.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.