Risc de recesiune adus de războiul din Ucraina

Războiul purtat de Rusia în Ucraina nu numai că a cauzat o catastrofă umanitară, cu mii de civili ucişi şi alte milioane de persoane strămutate, ci a dus şi la o încetinire profundă a economiei din regiune şi la o serie de efecte negative care s-au răspândit la nivel mondial, conform raportului „Perspective econo­mice globale“, publicat de Banca Mondială.

Aceste efecte negative care se răspândesc în economiile de la nivel mondial amplifică problemele care au apărut din cauza pandemiei, cum ar fi blocajele în lanţurile internaţionale de aprovizionare şi creşterile semnificative ale preţului multor mărfuri.

„La puţin peste doi ani după ce COVID-19 a provocat cea mai profundă recesiune globală de după al Doilea Război Mondial, economia mondială este din nou în pericol. De data aceasta se confruntă cu o inflaţie ridicată şi o creştere lentă în acelaşi timp. Chiar dacă o recesiune globală este evitată, inflaţia mare ar putea persista timp de câţiva ani. Pe fondul războiului din Ucraina, al inflaţiei în creştere şi al ratelor dobânzilor în creştere, creşterea economică mondială este de aşteptat să scadă în 2022. Acum este posibil să avem câţiva ani de inflaţie peste medie şi de creştere econo­mică sub medie, cu consecinţe potenţial destabilizatoare pentru econo­mi­ile cu venituri mici şi medii“, afirmă David Malpass, preşedintele Băncii Mondiale.

După mai bine de doi ani de pandemie, efectele invadării Ucrainei de către Rusia vor duce la încetinirea creşterii economice de la nivel mondial. Astfel, economia mondială ar urma să înregistreze în acest an o creştere de 2,9%, faţă de un avans de 4,1% previzionat în ianuarie 2022, conform Băncii Mondiale. „Creşterea preţurilor la energie şi alimente, împreună cu perturbările lanţurilor de aprovizionare şi comerciale declanşate de războiul din Ucraina şi adaptarea necesară ratelor dobânzilor care este în curs de desfăşurare reprezintă cele mai importante motive ale scăderii prognozei de creştere economică“, explică preşedintele Băncii Mondiale.

Războiul din Ucraina duce la preţuri ridicate la mărfuri, contribuie la întreruperi în lanţurile de aprovizionare, sporeşte inse­curitatea alimentară, sărăcia, exacerbarea inflaţiei, contribuie la înăsprirea condiţiilor financiare, accentuează vulnerabilitatea financiară şi sporeşte incertitudinea politicilor publice, conform raportului citat.

„Prosperitatea pe termen lung va depinde de revenirea la o creştere mai rapidă şi de un mediu politic mai stabil. Există motive întemeiate să ne aşteptăm că, odată cu încetarea războiului din Ucraina, vor fi eforturi care vor veni inclusiv din partea Grupului Băncii Mondiale pentru a reconstrui economia ucraineană şi a relansa creşterea economică mondială. Între timp, factorii de decizie de pretutindeni trebuie să lupte împotriva celorlalte crize care sunt în dezvoltare în lume: catastrofa preţurilor mai mari la alimente şi energie, ameninţarea inflaţiei mari prelungite, creşterea inegalităţii şi a instabilităţii, schimbările climatice şi surplusul de datorii în creştere“, a spus David Malpass.

În acest timp, Ucraina se confruntă cu o provocare cu consecinţe grave în toată lumea: 20 de milioane de tone de cereale sunt blocate în porturile sale.

Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori de grâu, porumb, orz şi ulei de floarea-soarelui din lume, produse alimentare care sunt esenţiale pentru multe ţări în curs de dezvoltare.

Înainte ca războiul să izbucnească, Ucraina putea exporta până la 6 milioane de tone de cereale pe lună, dintre care majoritatea erau expediate din portul din Odesa.

Dar accesul la Marea Neagră este acum complet restricţionat de prezenţa marinei ruse, blocând efectiv principala rută comercială a Ucrainei.

Exporturile din ţară au scăzut dramatic, în timp ce capacităţile sale de stocare sunt la limită. Pierderea bruscă a produselor din Ucraina a dus preţurile alimentelor la niveluri record, punând o presiune financiară enormă pe ţările cu venituri mici.

„Războiul ameninţă să arunce zeci de mili­oane de oameni în insecuritate alimen­tară, urmată de malnutriţie şi foamete în masă , într-o criză care ar putea dura ani de zile“, a spus secretarul general al Naţiunilor Unite António Guterres, citat de Euronews.

Armata Rusiei a pus mâna pe o mare parte a coastei de sud a Ucrainei, iar navele sa­le de război controlează accesul în por­turile ţării la Marea Neagră. Moscova a dat vina pe Ucraina şi pe Occident pentru per­tur­­barea exporturilor de cereale ucrainene.

„Dacă cineva vrea să rezolve problema exportului de cereale ucrainene, cea mai uşoară cale este prin Belarus. Nimeni nu vă opreşte. Dar pentru acest lucru trebuie să ridicaţi sancţiunile din Belarus“, a spus preşedintele rus Vladimir Putin, citat de Reuters.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

9 Comentarii

  1. Dacă a zis Banca Mondiala, a zis. Asa ca dacă dispare Ucraina, dispare și lumea și dacă disparea lumea rămân animalele de companie șingure și cine le mai scoate la plimbare? Aceasta e adevărată tragediei. Adică, sa nu ai vedere lunga ca sa poti analiza consecințele ziceri unei Bănci care este în slujba Americii și care spune întotdeauna adevărul mințind și oferă bani santajand, adică punând condiții indecente.

  2. Tot repetati, zilnic si chiar de 2-3 ori pe zi,aceiasi placa rasuflata cu recesiunea economica si foametea !Chiar nu ati obosit de atat efort intelectual?

  3. Cand se rugau rusii de vest sa negocieze astia aemnintau arogant cu „sanctiuni din iad”. Acum se plange vestul ca a ajuns in iad. Greu cu prostovanii astia auto0intitulati liderii lumii libere.

  4. „În acest timp, Ucraina se confruntă cu o provocare cu consecinţe grave în toată lumea: 20 de milioane de tone de cereale sunt blocate în porturile sale.”
    20 de milioane de tone de cereale reprezinta sub 0,7% din productia mondiala care e in jur de 2600 de milioane de tone. Asa ca mai lasati-o cu consecinte grave. Se pune de o specula gigantica la nivel mondial.
    „La Chicago, anual, se tranzacţionează de 46 de ori producţia mondială de grâu şi de 24 de ori producţia mondială de porumb.” Christine Lagarde ministrul francez de Finanţe (2010)

    Citeste mai mult: /adevarul.ro/international/in-lume/cine-umfla-preturile-produsele-alimentare-1_50b9f92d7c42d5a663ad6520/index.html

  5. RECESIÚNE s.f. (Liv.) 1. Retragere. 2. (Ec.) Diminuare temporară a activității economice dintr-o țară.

    Dimunueaza cineva intentionat sa moara unii de foame ? Cea mai proasta meserie este la gazetarie !

  6. Minciuni patentate de capitalisti sau, cum zicea mos Gheorghe, „minti ca o gazeta imperialista!”. Problema este Europa si nu restul lumii, astia din vest nu mai au cu ce sa-si cresca porcii si nici ulei ieftin. Problema economiilor mici vine de la borfasii care vand alimentele in lume si nu de la acest conflict local (ca nu-l putem socoti regional).

  7. Bine ca exista acum o scuza pt. tot ce se intimpla prost in lumea asta mare.O sa citim pana la urma ca si daca este seceta sau ploua cu grindina ,tot datorita acestui conflict militar este si bineinteles ca tot Putin este vinovatul.Chiar nu va dati seama dragilor din presa si televiziune ca deveniti ridicoli si caraghiosi cu aceste informatii de spalat creierii oamenilor ?

  8. HAHAHA, ce gunoi de analiza… observati ca se vorbeste de o recesiune cauzata de „razboiul din Ucraina”… nu de o recesiune cauzata de niste SANCTIUNI, decise de aproape jumatate din economia mondiala, asupra Rusiei, care este un mare exportator de materie prima si energie pe piata mondiala. Recesiunea care vine e o consecinta directa a SANCTIUNILOR, economia mondiala nu depinde de cateva zeci de milioane de tone de cereale din Ucraina

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.