Românii dispăruți în urma uraganului Irma, primele mesaje

Update Cei trei români dați dispăruți după ce uraganul Irma a devastat mai multe insule din Caraibe au fost găsiți. Aceştia se află pe insula St. Martin. Rudele nu mai reușiseră să ia legătura cu ei de mai bine de 10 ore.

“Am fost disperaţi până acum. Însă acum câteva secunde am aflat o veste … că este bine şi ne-am mai liniştit. Altcineva de acolo de pe insulă a prins un semnal, nu ştiu ce-a prins, un telefon de la cineva care avea semnal şi a spus că toţi sunt bine care erau colegi acolo. Am trecut prin clipe groaznice vă daţi seama”, a declarat Dorina Curte, mama unuia dintre români.

„Sunt trei români. Este soţul meu şi încă doi români care lucrează acolo şi nu reuşim să dăm deloc de ei. Ştiu că…Eu am mai fost în uragan. Locuiesc în zonă de mulţi ani, dar e un sentiment neplăcut”, a relatat pentru Digi24 Ioana Bercean, soția unuia dintre români.

„Ultima dată am vorbit cu soţul meu în jurul orei 1 (ora 13:00, n.r.) şi atunci am vorbit la telefon. Înainte de asta, căzuse curentul. De fapt, în timpul unor astfel de evenimente se taie utilităţile, apă, curent, tocmai pentru a se evita alte dezastre, dar liniile telefonice mai mergeau. În jurul orei 1 am vorbit ultima dată cu el şi de atunci nu mai funcţionează nimic, dar ştiu că între timp a trecut şi (uraganul – n.r.) Irma peste ei. Când am vorbit eu la 1, tocmai se pregăteau să intre în ochiul uraganului, urma perioada aceea de acalmie. Acum am văzut că e deja în Puerto Rico. A trecut de ei. În principiu, a trecut de ei, dar nu există niciun fel de posibilitate de comunicare cu ei, acolo. Sunt afectată, pentru că eu duminică am plecat de acolo. Eu am venit să mă înscriu la şcoala doctorală. Am trecut prin atâtea uragane, dar acesta este cel mai puternic pe care Saffire l-au înregistrat în Oceanul Atlantic, adică, nici măcar nu mai puteau să îl încadreze la categoria 5”, a povestit românca.

MAE a transmis că are în atenţie cazul acestor cetăţeni aflați în insula St. Marteen, care nu mai pot fi contactaţi.

Ministerul Afacerilor Externe susține, prin reprezentanții săi, că a întreprins, în regim de urgenţă demersuri pentru a obține informații cu privire la existența unor cetățeni români afectați de uragan.

Ambasada României la Washington a luat, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autoritățile din St. Marteen, pentru a verifica situaţia acestora.

De asemenea, prin intermediul Ambasadelor României la Paris și Haga, au fost efectuate demersuri pe lângă autoritățile franceze respectiv olandeze, pentru obținerea de informații privind existența unor cetățeni români în zona afectată.

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, comunicarea cu autoritățile din zona afectată se efectuează cu dificultate.

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunilor diplomatice, este pregătit să acorde asistenţă consulară, în funcție de solicitări.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.