Scrie-ne despre cărţile copilăriei tale, iar noi îţi oferim cărţi de poveşti

Nu cred ca voi reuşi un... top. Voi pomeni, însă, câteva cărţi, aşa cum mi le aduc aminte:

1. Prima mea carte a fost un Abecedar vechi, mai vechi decât cel pe care aveam să studiez la şcoală. Avea nişte litere ciudate, încârligate (cu volute mai accentuate) şi cred că de acolo am deprins caligrafia, pentru că mă străduiam să execut volutele cât mai aproape de cele din abecedarul minune.

2. A doua a fost Almanahul copiilor, o ediţie 1977-78, nu mai tin bine minte. De acolo aveam să învăţ pe dinafară câteva fabule în proză rimată (Vulpea si corbul, Vulpea şi strugurii, Greierele şi furnica...), Aventurile lui Zburlici; şi tot acolo am descoperit benzile desenate pe vreo 4 pagini. Era foarte putin text in benzile desenate si aşa am început să fiu mai atentă la imagini. Şi azi prefer să privesc. Rareori fotografiez.

3. A treia a fost o carte cu povestiri biblice pentru copii. Un format foarte mic, putin ilustrat, cu imagini alb negru. Erau scurte povestiri după Vechiul Testament în prima parte (Avraam şi Isaac, Esau şi Iacob, Visul lui Iacob, Iacob şi fiii săi, Iosif şi fraţii săi, Iosif în Egipt, Moise, Plecarea din Egipt, Căderea Ierihonului, Samson, Sodoma şi Gomora) şi după Noul Testament în partea a doua (Scurte povestiri după Evanghelii), toate repovestite pentru copii. Am învăţat de acolo că Dumnezeu este bun şi că toţi ne închinăm aceluiaşi Dumnezeu.

4. A patra era cartea de lecturi a doamnei învăţătoare, un fel de antologie cuprinzând poveşti de Fraţii Grimm, Charles Parrault, Hans Christian Andersen...). De acolo am învăţat că NIMENI N-A AVUT ŞI NU VA MAI AVEA VREODATĂ O ÎNVĂŢĂTOARE CA A MEA!!! În fiecare sâmbătă după-masa ne strângea în jurul sobei-teracota şi ne citea din cartea-minune. Şi afară ningeaaaa, ca-n poveste!!!

Atunci am ştiut că voi fi învăţătoare. N-a fost să mi se împlinească vrerea... Iar căţile au început să dea năvală!

...au fost Povestile cu Zâne ale Contesei de Segur (Povestea Bălăioarei, a Bunei Căprioare şi a lui Pisoi-Frumos, Bunul şi micuţul Henric, Povestea prinţesei Rozeta, Ursuleţ).

...au fost poeziile lui Vasile Alecsandri (Peneş Curcanul, Sergentul), dar şi Doine şi Lăcrămioare (Andrii Popa), Legende (Dan, căpitan de plai) şi Pasteluri.

...au fost Basmele culese de Ispirescu.

...au fost poveştile lui Slavici si apoi ale lui Creangă.

De aici am învăţat că Făt-Frumos nu există! (Vaaai!).

...au fost Isprăvile Lui Păcală - Petre Dulfu.
...au fost schiţele lui Caragiale.

De aici am învăţat că prostia există! (Vaaai!).

...a fost Povestea vorbii a lui Anton Pann.

De aici am învăţat că prostia poate fi ţinută în frâu.

...a fost O mie şi una de nopţi.

De aici am învăţat că Făt-Frumos poate fi inventat.

...au fost Legendele Ollimpului şi Cântecul Columnei.

Şi am aflat că totul este o singură poveste.

Succes proaspeţilor cititori. Iar cartea care mi se cuvine, doresc să ajungă în mâinile unui copil care şi-o doreşte. În casa mea e plin de poveşti! Fie ca ele să umple cu miracole şi vieţile copiilor noştri!

Dr Marcela Ciortea
Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia

Eu imi amintesc cu nostalgie, ca prin ceata, de o carte ce mi-a intrat in suflet. Se numea "Zana papadiilor" sau "Tara papadiilor" - asa imi amintesc - si povestile erau parca initiatice. Am cautat-o zadarnic prin biblioteci si anticariate. Uneori ma gandesc ca am visat. Nu urmaresc vreun premiu, v-as fi insa deosebit de recunoscator daca m-ati ajuta s-o recitesc.

Alin Leanca
"Observator de Bacau"

LA MULTI ANI tuturor celor care se mai simt copii!

zalmoxis1 (26-Mai-2009 12:34)
Nostalgie
Eu imi amintesc cu nostalgie, ca prin ceata, de o carte ce mi-a intrat Sora papadiilor sa se fi chemat cartea de povesti? :) http://ro.wikipedia.org/wiki/Marta_Cozmin

Multu mim de trecere si La multi ani!

... o fetiţă pe care o chema Maria. Era micuţă, abia de învăţase să desluşească literele, dar ştia că în scurt timp avea să le stăpânească. Şi chiar a reuşit.

Prima ei cucerire a fost o culegere cu poveşti de Hans Christian Andersen. De la Crăiasa Zăpezilor, care a supărat-o tare rău pentru cruzimea de care a dat dovadă, până la Hainele cele noi ale împăratului, la care a râs în hohote, a citit şi recitit această carte cu aceeaşi bucurie.

Au urmat Poveştile Fraţilor Grimm. Era o carte frumoasă, avea ilustraţii, iar poveştile cu prinţese erau o încântare. Cu toate acestea, Maria era puţin indignată să descopere că singurul Năzdrăvan din carte era un cal.

Au mai urmat poveşti cu prinţese şi zmei, dar parcă micuţa noastră eroină vroia mai mult. Aşa că a cucerit Legendele Olimpului. Şi ce cucerire a fost... A citit cele două volume pe nerăsuflate. A detestat-o pe Hera şi a adorat-o pe Atena. Războiul troian a fascinat-o şi nu s-a lăsat până n-a trecut la o cucerire mai mare.

Iliada, Odiseea şi Eneida, într-o versiune în proză pentru copii. L-a regăsit pe Ulise şi a tremurat de emoţie la fiecare încercare prin care acesta trecea. S-a simţit tare mândră de ea când tatăl ei a păcălit-o că tocmai citise o carte "de oameni mari".

Odată descoperită lumea zeilor, a revenit pe pământ şi a citit Insula misterioasă a lui Jules Verne. Nici n-a mai vrut să audă de poveştile cu prinţese, îşi descoperise noii eroi şi o lume fascinantă.

A urmat o serie de cuceriri rapide: cărţile cu poveşti ale Contesei de Segur, îmbrăcate în piele roşie, de mai mare frumuseţea. Îi plăceau copiii din cărţi, mai ales Iacob şi Fetiţele Cuminţi.

Maria credea că acestea fuseseră marile cuceriri şi că orice va urma, nu va fi la fel de interesant. Şi mare surpriză a avut când a descoperit Singur pe lume, de Hector Malot. A citit-o până aproape că o învăţase pe dinafară.

...

Între timp l-a descoperit şi pe Caragiale. Tare simpatic i-a fost nenea Mitică. Până şi Miţele i-au plăcut, însă pe Goe nu l-a putut suferi deloc.

Apoi a urmat Mark Twain: Prinţ şi Cerşetor, Aventurile lui Tom Sawyer şi, bineînţeles, Aventurile lui Huck Finn. Ce poveşti… Tom şi Huck deveniseră ca nişte prieteni buni pentru micuţa Maria, iar ea era partenera lor în şotii.

Cu aşa o armată de prieteni, Maria se simţea foarte norocoasă. Cărţile copilăriei însă nu s-au terminat aici, la fel cum micuţa noastră cititoare nu s-a oprit din a le cuceri. Cu trecerea timpului şi-a dat seama că şi ea este un personaj dintr-o altă poveste, una mare de tot, cu Feţi Frumoşi şi Prinţese, Zei nemiloşi, copii puşi pe şotii, încercări şi finaluri mai mult sau mai puţin fericite, şi parcă îi e puţin dor de vremurile în care toţi aceştia erau doar în imaginaţia ei.

Maria Năzdrăvan, încă un copil pe dinăuntru.

maria_naz (26-Mai-2009 13:25)
A fost odată ca niciodată...
... o fetiţă pe care o chema Maria. Era micuţă, abia de învăţase să Câteva mici comentarii:

Fetele o adoră de obicei pe Afrodita, nu pe Atena. Prin urmare, aş lăsa Iliada, Odiseea şi Eneida pe mai târziu. Nu de alta, dar s-ar putea speria bietii copii.

La fel, aş amâna şi Jules Verne, Hector Malot, Mark Twain pentru finalul gimnaziului sau chiar clasele a IX-a a X-a. Sau le-aş recomanda băieţilor! Nu le prea consider lecturi pentru fete.

În altă ordine de idei, aş schimba titlul pentru Hainele cele noi ale împăratului! Ceva îmi spune că personajul nostru le-a îmbrăcat cu bună ştiinţă, pentru că ironia este întotdeauna cu două tăişuri.

Cât despre imaginaţie... cred ar fi bine să o punem puţin la treabă şi poate reuşim să punem cap la cap o listă de lecturi numa bună pentru mintiuca pruncilor noştri!!!

Pe chestiuni de teorie literara, putem discuta oricând doriţi Dvs. Am convingerea că ne cunoaştem, prin urmare, cred ca aveti la îndemână şi o adresă a mea de mail.

Vă mulţumesc pentru sprijin, Maria Năzdrăvan! Iată un exemplu foarte reuşit de rescriere, analiză şi sinteză totodată! Felicitări!

P.S. Cred că sunteţi de acord cu sugestia mea de a dona cărţile puse în concurs unor copii care chiar îşi doresc să citească.
P.P.S. Să ne vedem cu bine!

marcelaciortea (26-Mai-2009 14:05)
Foarte frumoasa povestea!
Câteva mici comentarii:

Fetele o adoră de obicei pe Afrodita, nu pe Atena. Prin urmare, Fiind vorba de copilăria mea, mi-am permis să fiu subiectivă şi să vorbesc despre mine la persoana a 3a. Chiar acestea sunt cărţile copilăriei mele, de fapt doar o parte.

Să o iau pe rând: A o adora pe Afrodita e un clişeu şi sunt mândră că nu i-am căzut pradă în copilărie. Iliada, Odiseea şi Eneida era o cărticică de vreo 300 pagini, dar uşoară, în proză, chiar o lectură plăcută.

Nu cred în distincţia lecturi pentru fete-lecturi pentru băieţi. Cred în gustul fiecăruia pentru un anume fel de cărţi, iar mie mi-au plăcut cele de aventuri. Ce-i drept, poate le-am citit cam devreme, dar şi asta ţine de preferinţe până la urmă.

Cât despre lista de lecturi... mi-e teamă să nu vă dezamăgesc, dar s-ar putea să nu fiu potrivită pentru asta, sunt în anul I la Comunicare şi RP...

Vă mulţumesc pentru apreciere, şi desigur că sunt de acord să donez cărţile, eu încă mai păstrez volumele copilăriei mele.

Maria Năzdrăvan.

De data această pentru măiestrie! Nu e uşor să te dai de trei ori peste cap, ştiţi foarte bine, dar şi când ne reuşeşte... Acuma, pe dv. va ajută şi numele cu adevărat... năzdrăvan!

Ba chiar sunteţi foarte potrivită pentru a creiona o listă de lecturi! Doar că nu aveţi suficientă răbdare să le aşezaţi intr-o ordine... Aici trebuie să recunosc la modul foarte serios că mi-a luat vreo câţiva ani să mă gândesc la asta.

Câteva întrebări:
Atunci când vorbesc despre mine la persoana a III-a nu e cumva... obiectivare??? Şi viceversa: când vorbesc despre cum ar trebui să fie la persoana I, nu e subiectivare?

Iar cele trei capodopere antice repovestite nu erau cumva în BPT?

Încă o dată felicitări, Maria Năzdrăvan!!! Şi mii de mulţumiri!

Cu prietenie,
Marcela

Toate cartile de povesti ale copilariei mele mi le-a adus mama. Asa ca mama ramane pentru mine zina cea buna din povesti.
Cartea care m-a impresionat cel mai mult cand eram copila este "Singur pe lume" de Hector Malot
Apoi imi aduc aminte de povestile lui Ioan Slavici si de povestile lui Petre Ispirescu care erau editate in cartulii de buzunar cu desene frumos colorate. Mi-aduc aminte ca le citeam mamei in bucatarie cand gatea, eu asezata cuminte pe un scaunel minuscul.
Apoi imi aduc aminte de cartile frumos colorate cu decupaj, pe care in momentul in care le deschideai ti se iveau in fata ochilor printi si printese.
Imi aduc aminte de o alta carte a copilariei si adolescentei mele : Don Quijote de la Mancha de Cervantes.
De asemenea tot mama a gasit o carte de povesti chinezesti in librarii in BPT pe care am citit-o mult timp, chiar mai marisoara fiind, o carte plina de mistere si de farmec.
Nu am ratat bineinteles O mie si una de nopti. Si nici povestile lui Ion Creanga (Harap Alb, Pacala etc).
O alta carte frumoasa care mi-a incantat adolescenta (si nu numai mie) este La Medeleni a lui I. Teodoreanu.
Si ceva mai tarziu am citit Fat Frumos din Lacrima a lui Mihai Eminescu.

"Cartile copilariei mele au fost cartile contesei de Segur, cartea lui Clements Bretano - Basme (are o povestire intitulata Domnisoarea din mirt care este superba - si spun asta si acum la varsta la care altii au nepoti deja....), George Anania - Actiunea Lebada, Nae Roman - Racheta Alba si Stejara, Stefan Dumitrescu si Ioan Dumitrescu - Enigma Diamantului si....cartile (romanele) Marianei Ancut - A doua sansa si Povestea celor 10 bastonase fermecate sau Nu credeti in miracole,....bazati-va pe ele!
Penultima carte a fost republicata si a avut ceva succes....Mi-as dori sa citesc, din nou, aceste carti........"

O privire retrospectiva spre anii de debut in viata: de cititor si de om. Presupune un efort de memorie rasplatit, zic eu, cu un sir de emotii si bucurii.
Si chiar placuta e aceasta reinaltare pe treptele pe care, citind, ne-am ridicat si conturat personalitatea.
In ceea ce ma priveste, voi enumera aici cateva titluri (poate nu voi ajunge chiar la zece, caci ar fi prea multe de spus), intr-o ordine in care mi-au marcat fiecare, in mai mare sau mai mica masura, intreaga fiinta.
Sa fie pentru inceput « Povesti nemuritoare ». Mi-au fost dragi atunci, imi sunt dragi si acum. Si chiar vor fi nemuritoare in sufletul meu. Mi-au marcat copilaria, lecturandu-le numar de numar. Asteptam cu nerabdare fiecare aparitie, pentru ca sa o « devorez » in 2-3 zile. Poate pentru ca incepeam, involuntar, de pe atunci sa invat ceva esential : sa accept si sa respect diversitatea culturala, de traditii si obiceiuri, ca ea exista. Si, cum as spune azi, generalizand, sa respect pe celalalt.
Al doilea popas il voi face la intamplarile hazlii ale lui Pacala. Ele ma plaseaza pe mine insami in poveste. E povestioara nepoatei care isi asculta in fiecare seara bunica narand cate o isprava haioasa de-a personajului in cauza. Ma deprinsesem cu ele astfel incat, mai tarziu, le citeam si reciteam singura. Era o carte de capatai, mare, cu coperti galbene, din care vroiam, probabil, sa deprind cat mai mult din umorul meu de azi, aliat de baza in clipele dificile ale vietii.
O binevenita evadare in ireal: basmele Fratilor Grimm si ale lui Ch. Andersen ma plaseaza chiar pe taramul copilariei. Cand traiam cu feti frumosi si zane in gand si ma revoltau faptele negative ale balaurilor, vrajitoarelor sau zmeilor. Dar am invatat ca binele invinge. Iar raul, oricat de rau ar fi, daca se vrea, poate fi invins. Si atunci, ce poate fi mai frumos ca un happy-end ?
Apoi am mai invatat din carti ca exista si o realitate dura. Un « David Copperfield » sau « Singur pe lume » m-au facut sa ma consider un copil fericit la vremea respectiva. Tin bine minte : aveam mai putin de 12 ani si eram in vancanta de vara la bunici cand le-am citit. M-au sensibilizat aceste exemple de povestiri ale unor copii fara copilarie. Si le-am luat cu mine in suflet peste ani.
Cat despre « Amintiri din copilarie » de Ion Creanga ? Pot s-o ignor ? Desi am citit-o si am perceput-o ca pe o lectura obligatorie pentru scoala, m-a ajutat sa ma consolez si sa-mi explic nazbatiile pentru care aveam mustrari de constiinta. Aveam exemplu concret : « copilul este copil oriunde » si asta era menirea lui : sa faca boacane.
As fi vrut sa inchei aici. Insa mai este o carte. O carte nu foarte cunoscuta si nici foarte valoroasa, poate. Dar pentru mine, da. Este vorba de « Calaretul fara cap » in care am descoperit ceva din farmecul peisajului de peste Ocean. O carte pe care am citit-o de multe, multe ori. A reprezentat prima mea intalnire cu lumea exotica. M-au fascinat instantaneu descrierea si imaginile preeriei sud-americane, mai mult decat actiunea in sine, pe care nici nu o mai tin bine minte. Astazi inca am aceeasi pasiune pentru peisajul exotic. Si pentru cel de peste Ocean.
Aceasta este pe scurt povestea cartilor mele de suflet. Carti care au dubla valoare : tin deopotriva de copilaria mea ca si de viata mea de adult. Si vor fi la fel de valoroase pentru mine. Totdeauna.

Salut initiatorii acestui concurs. Am avut astfel posibilitatea sa-mi aduc aminte de cateva momente placute din copilaria mea. N-o mai facusem demult. Si mai ales sa scriu despre cartile copilariei mele.

Sincera sa fiu sunt cateva carti pe care le caut si acum prin aticariate pentru copiii pe care inca nu ii am. le caut cu speranta ca le vor placea si lor la fel de mult cum mi-au placut mie. Cele mai dragi carti ale copilariei pe care ajunsesem sa le stiu pe de rost si pe care apoi am invatat sa citesc sunt: Basmele lui Hauf, Zanele din Valea Cerbului a lui Nestor Urechia si Povestile lui Ion Creanga. Toate aceste carti aveau ceva in comun: erau tiparite pe o hartie ceva mai groasa cu niste ilustratii minunante pe care mi-a facut o mare placere sa le si colorez cu carioci chinezesti de "lux". Imi pare rau sa o spun, dar nu mai exista carti de povesti ca acestea. Toate editiile de acum sunt prescurtate, imaginile ocupa prea mult in detrimentul textului si astfel se pierde chiar magia povestii

Cat de banal trebuie sa pari cand vorbesti despre puterea parfumului, dupa ce Proust a trimis din cateva cuvinte "madlena" in literatura. Dar nu am cum sa vorbesc despre copilarie altfel. Si nici despre carti. Nu tin minte sa fi avut vreo aniversare fara sa primesc macar o carte. Nu tin minte sa fi venit Mos Nicolae sau Mos Craciun fara vreo carte. Emotia cu care le-am deschis pe fiecare dintre ele pentru prima oara mi-a ramas nu in minte, ci in suflet, odata cu mirosul, cu aroma paginilor, niciodata rasfoite pana atunci. M-ar bate Dumnezeu sa fac vreun top al cartilor copilariei, pentru ca an de an, fiecare dintre ele mi-a facut sufletul mai frumos si mai bogat. De la Fratii Grimm, pana la cartile rusesti cu coperti de carton lucios, pentru care mama depunea eforturi supraomenesti ca sa le gaseasca ( in anii '80, familia mea asedia cu aceeasi fervoare librariile, ca si alimentarele cand se baga carne, sau cofetariile cand venea ciocolata). Am avut mai multe carti decat orice copil. Dupa varsta si inclinatiile mele. Toate, toate, toate le-am citit din scoarta in scoarta si-mi sunt cea mai mare bogatie. Le am si azi pe toate, in camera mea - o bogatie mai mare decat toata bibiloteca mea cu literatura clasica. De la prima carticica cu Pisicutul Pisicel, pana la Doctorul AuMaDoare si Zanele din Valea Cerbului. Cu parfumul lor pe care inca il mai poarta. Chiar daca, ... poate, nu stiu sigur..., doar in mintea mea, de copil de acum multi ani.

Tin minte si acum o intamplare de cand eram mic si pusesem in sfarsit mana pe cei trei muschetari. O cautasem cu nerabdare ani intregi si in sfarsit imi picase in maini. Pe vremea aceea nu se prea editau carti asa multe, iar bibliotecile nu erau atat de bogate in oferta. Asa ca atunci cand am prins volumul integral al lui dumas tatal, m-am pus sa-l citesc cu nesat, cu ardoare pe care cu greu o mai pot simti azi. Aveam sa citesc cartea intr-o zi (asta insemnand 24 de ore non stop, fara sa ma culc - citeam in bucatarie unde si mancam). Dar ceea ce m-a facut sa-mi ramana in minte acel moment, de extaz literar as spune, a fost un sentiment care incepuse sa ma urmareasca spre dimineata, cand foile romanului se imputinasera. Ma uitam cu jind si cu amaraciune la pagini cum se duc. Vroiam sa o termin, sa-i aflu deznodamantul asa cum simti la orice roman pe care il incepi, dar in acelasi timp cu aceasi putere imi doream sa nu se termina, sa se inmulteasca paginile ca sa mai am de citit din povestea aceea atat de minunata. Sentimentul acela paradoxal nascut din dorinta de a termina volumul si din dorinta de a mai avea mult si bine de citit, avea sa ma uurmareasca pana in zilele de acum. Frumos moment de inaltare prin care ceva de neinteles imi umplea sufletul, moment dupa care tanjesc inca. De atunci, tot astept o carte care sa ma faca sa o simt asa cum m-a facut \"Cei trei muschetari\" ai lui Dumas.
Sa incerc acum un top al cartilor din copilarie (ordinea nu conteaza, toate mi-au placut intr-o masura sau alta, dar nu stiu daca intensitatea placerii poate fi masurata intr-un fel):
Peter Pan
Habarnam si prietenii lui
Ciresarii
Cei trei muschetari
Winni the pooh
Povestile lui Ispirescu
Fram, Ursul polar
Poveste fara sfarsit
O poveste cu un hobbit
Tarzan

Copilaria mi-a fost frumoasa si fiindca am citit mult ! Reuseam de fiecare data sa impac scoala, joaca si cititul ( un fel de capra, varza si lup :) ).

Am inceput cu "Povestile" contesei de Segur ( cartea am primit-o ca premiu in clasa I ), apoi au urmat povestile Fratilor Grimm, "Print si cersetor" , "Din marile legende ale lumii "-Ghilgames, Cid-ul, Tristan si Izolda, etc - , "Ciresarii" ( pe care am recitit-o de cateva ori), "Legendele Olimpului", "Intamplarile bravului soldat Svejk", "Insula misterioasa"... Asta ca sa fac si un top la repezeala...

Generatia mea a avut o copilarie fericita fiindca nu ne-am jucat pe calculator, fiindca aveam putine desene animate, dar in schimb citeam cu simt de raspundere !!!

Dintre cartile copilariei in minte imi staruie 2 carti si un autor- prima carte- nu stiu cine a scris-o si cum se numea -era o carte de povesti pe care mi-o citea seara tatal meu, inainte ca eu sa fii invatat sa citesc si tin minte ca am plans foarte mult la o poveste trista, asa ca tati s*a invatat sa nu-mi mai citeasca povesti triste.
Ce de-a doua carte care mi-a marcat copilaria a fost Ciresarii- am citit toate volumele dintr-o suflare si le-am mai recitit de vreo trei ori de-a lungul copilariei, este o carte pe care mi-as dori ca si fiul meu sa o aiba.
Si acum autorul- Jules Vernes- visam odata sa am toata colectia dar am ramas doar cu visul. Cu Jules Vernes am ocolit pamantul, am coborat 20000 leghe sub mari, am suferit cu Copii capitanului Grant.
Asta a fost copilaria mea, si multa joaca pe afara, de parca atunci lumea era altfel

Ciresarii - cartea care m-a fascinat toata copilaria mea. M-am visat de nenumarate ori ca hoinaresc prin munti cu Tic si Ursu si mai mult de atat impreuna cu cativa colegi de calsa ampus la cale si o expeditie. Ne-am facut trasee, ne-am facut liste cu ce trebuie sa ne luam la noi, am facut rost pana si de corturi si de saci de dormit... dar din pacate doar atat, am ramas cu visurile si sperantele de a face ceea ce au facut si ei. Mai tarziu studenta fiind am inceput sa plec pe munte cu cortul dar nu a mai fost la fel. Pacat... am ramas insa cu nostalgia visului din copilarie.

de Neghinita isi mai aminteste cineva? si Alice in tara minunilor ... cat mi-a placut ... apoi desigur Singur pe lume, a, si a mai fost si Morcoveata al lui Jules Renard, si Pinocchio ... Povestile nemuritoare, ce frumos ...

In primul rand "Legendele si miturile greciei antice" - N.A. Kun carte pe care am facut-o ferfenita apoi am calatorit cu Jules Verne peste tot, din Tara de foc in China apoi de la Pamant la luna ... Molnar Ferenc - Baietii din strada Pal, Pistruiatul, Roscovanul, dupa care a aparut in viata mea Pardaillan - Zevaco, apoi Paul Feval ...
In verile in care eramn la bunici eram inebunit de drama unui biet orfan chinez care persecutat de bogatasi, terorizat de gomindanisti cunoaste eliberarea bla, bla, bla ... ce sa-i faci aveam vre-o 12 ani.
Winnetou, Old Shutterthand si mai tarziu Geronimo, Sitting Bull, imi aduc aminte si acum cartulia din Delfin a lui Miloslav Stingl (daca nu gresesc). Dupa un timp am dat de Sven Hassel in aceasi colectie Delfin si apoi am continuat cu Cornelius von Ryan "Un pod prea indepartat", "Ziua cea mai lunga" ... Frumoase vremi !

Bucuria cea mai mare e ca si copii mei citesc la fel de mult.

Citesc de la 4 ani. Ispirescu cu « Tinerete fara batranete si viata fara de moarte » este prima mea carte pe care o tin minte sa o fi citit, pe cand aveam 6 ani. O am si acum in biblioteca.

Copilaria frageda a fost cu "Calutul cocosat" si "Burattino".
Mi-a mai placut Aventurile lui Habarnam a lui Nicolai Nosov, cu Stie-tot, care a inventat balonul cu care au facut o calatorie in "Orasul Verde" al prichindutzelor, doctorul Pilula, pictorul Acuarela, Posibil si Probabil, Dondanel, Zapacila, Grabila, Gusla, poetul Floricica.
Emotionant momentul "impacarii" lui Habarnam cu prietenii si cu prichindutzele pe care inainte le tragea de coditze, regasirea dintre cei doi prieteni, Habarnam si Peticel. Dealtfel la acea vreme personajul meu preferat era Habarnam. Si ce poze frumoase avea cartea !!
Micul Print ma fascina indeosebi partea cu magnificul "Deseneaza-mi o oaie", si copilul acela din "Singur pe lume" care imi evoca multe clatite cu mere si o cana de lapte, si Alice in tara cea minunata si prietenii ei cei intelepti, si Tom Sawyer si Huckleberry Finn si Dorothy din "Vrajitorul din Oz", cu al ei Om De Tinichea.
Pinguinul Apolodor, o carte cu coperti negre, sau cea cu iepurashul Puf-Pufos (acest iepuras curajos) si familia lui (sora Ita-Pufita, mamina Ina-Pufulina, etc). Istorioare de doua pagini, in versuri, cu benzi desenate. Sau Haplea. Apoi "Toate panzele sus", o carte pe care am citit-o prin clasa a II a, apoi am vazut de nu stiu cate ori filmul. Gherasim , Ieremia , Ismail,personaje de neuitat
Muc cel Mic, le aveam intr-o carte mare, groasa, cu coperta galbena, parca si acum o vad in fata ochilor. Mai era o poveste acolo cu Said, care primise un fluier de la nasa lui, o zana. Daca sufla in fluier i se indeplinea orice dorinta, dar doar daca implinise deja 18 ani, si prin cate aventuri a trecut pana atunci.
O a alta carte care mi-a marcat copilaria a fost Fram ursul polar. Alta e Cutia cu chibrituri cu personaje de mare frumusete Inima Buna,Gat Lung.

Un clan, cateva zeci de picioruse si codite, burtici flamande, erori de educatie si primejdii la tot pasul... Un soi de « sorex saga » in care se confrunta personalitati, se construiesc destine, se delimiteaza teritorii…
« Familia Roademult » e cartea copilariei mele. Indoita la colturi, rasfoita cu infrigurare, stransa la piept cu teama, pierduta si recuperata, uitata si regasita…
« Monografie rodentia » avant la lettre, prefigurand portretul de acum celebrului Despereaux, « Familia Roademult » creioneaza inainte de toate un drum initiatic in care aventura, depasirea limitelor si a conventiilor devin stari de fapt.

sorex = soarece (latina)
rodentia = specia rozatoarelor (latina)

,,Nu stiu altii cum sint" dar eu, la aproape 35 de ani nu mi-am iesit din acea carapace de inocenta, bucurie data de linistea si fericirea vazuta doar in ochii unui copil.Nu cred ca vreau sau poate .....nici nu pot.Imi sint dragi amintirile din copilarie, jocurile si cartile care mi-au marcat urmatorii ani.Ascultam cu sufletul la gura povestile spuse de bunicii nostrii Maia si Taia.Ce mult i-am iubit....!Aveam o biblioteca imensa din care mama ne alegea, pe masura varstei, cartile potrivite.Asa am cunoscut personajele din Print si Cesetor, Aventurile lui Tom Sawyer, Coliba unchiului Tom, Singur pe lume, Don Quijote, Vrajitorul din OZ, Ultimul Mohican, Cei trei muschetari.Dar cele care mi-au placut in mod deosebit sint doua carti pe care le caut de foarte mult timp si nu le gasesc: ,,Lupul care a uitat proverbele" si ,,Unchiul Peio". Sint carti pe care ar trebui sa le aiba orice copil, pacat ca nu se mai editeaza.

... de copilarie, de jocurile cu prienenii de pe strada mea, de cartile citite pe atunci, de nebuniile pe care le faceam.
Imi amintesc de o carte anume Ce ne povestesc Milena si Crina de Ioana Postelnicu, dar eram prea mica sa o citesc singura .. stiu ca le innebuneam pe surori sa mi-o citeasca si reciteasca. O stiam deja pe de rost, dar tot imi mai placea sa o ascult. Apoi, primii pasi in lectura i-am facut singura cu seria Povestilor nemuritoare, cu basmele lui Ispirescu sau Amintirile lui Iona Creanga. Imi placea sa citesc, poate si pt. ca nu aveam alte preocupari pe vremea aia ... nu tu Tv cu canale de desene animate (doar Mihaela inainte de Telejurnal si in we Gala desenului animat erau pe atunci), nu tu computer si jocuri electronice .. noi aveam sotronul nostru, ratele si vanatorii, tara, tara vrem ostasi, flori, fete sau baieti ...
Imi amintesc cu mare drag de curtea casei, de ciresul mare si inalt din fata casei, care mi-a fost pe rand ascunzatoare, leagan sau "sezlong" pt. citit. Asa, printre crengile lui am descoperit Ciresarii lui C-tin Chirita si m-am pus in pielea personajelor lui, am descoperit cartea lui I. Teodoreanu La medeleni, Aventurile lui Tom Sawyer sau cartile lui Jules Verne. Citeam mult, cu o curiozitate de nedescris, atat caltile din programa scolara obligatorie, cat si extra.
Ce vremuri frumoase!!!

1. Paolo Coelho era unul dintre scriitorii preferati, fiecare opera scrisa de el ma facea sa plang.
2. Petre Ispirescu, desi aveam carti cu basmele lui, o rugam pe mama sa imi cumpere placi pentru pick-up sa ascult in fiecare duminica basmele preferate.
3.Pildele s-au enumerat si ele printre preferatele mele, aveam o biblie mica albastra cu imagini pentru copii.
4.Povestile cu Nica din Amintiri din copilarie mi se potriveau ca o manusa, asa ca ,chiar daca eu nu stiam sa citesc, au facut deliciul copilariei mele.
4.Aveam o carticica cu povesti scrise de fratii Grimm,acum nu stiu ce s-a intamplat cu ea dar era foarte ponosita de la atatea lecturi.

Nu ma despart prea multi ani de copilarie dar am devenit totusi nostalgic gindindu-ma cit de repede si de frumos au trecut anii inocentei mele. Ca orice baiat preferam joaca in fata blocului, drumetiile cu prietenii, mersul la bunici, dar de mic copil parintii mi-au insuflat dorinta de a citi. Ceea ce mi se parea un chin la inceput a devenit mai tirziu o placere sa constat ca ma regaseam in multe dintre personajele cartilor citite.
Eram, pe rind, in imaginatia mea eroul din "Winnetou", ma regaseam in "1000 de leghe sub mari", ma asemanam si zburam cu "Peter Pann", cutreieram lumea alaturi de "Huckleberry Finn", sustineam infocat ideile lui "Don Quijote", faceam toate boacanele impreuna cu Nica din "Amintiri din copilarie", luptam ca un adevarat cavaler alaturi de "Cei trei muschetari", vorbeam cu animalele invatat de Mowglie din "Cartea junglei", visam pe rimele poeziilor eminesciene, ma credeam mai ceva ca "Praslea cel voinic" si ma consideram ... "Fat-Frumos"...!
Am descoperit cu placere sa-mi regasesc ulterior, in salile de cinema, personajele preferate proiectate in filmele hollywood-iene...
Rememorind aceste clipe am devenit din nou nostalgic si ma intreb: oare "unde esti copilarie, cu padurea ta, cu tot?"

Frumoasa incercare pentru noi toti, sa ne aducem aminte ce ne-a placut sa citim. Imi aduc aminte in valuri, pe unele dintre ele i le citesc fetitei mele de 1 an si 4 luni acum. Tatal meu are aprox. 3.000 volume in biblioteca, asa ca nu am avut probleme in a gasi ceva pe gustul meu, la orice ma aflam. Am citit chiar si la lumanare sau la lanterna, cand ar fi trebuit sa dorm! Habarnam si prietenii sai - ilustrata simplu, gen schite de desen, il uram pe Habarnam ca nu face si nu stie nimic. Pe fetita mea nu o intereseaza, cred ca tot el e de vina! Apoi Doctorul Aumadoare. Foarte frumoasa carte! Plina de povete comuniste, dar recitind-o tot acum, mi s-a parut o carte care iti aduce in prim-plan un set de reguli de bun-simt si iti insufla o dragoste de animale absolut necesara unui om asa cum ne dorim sa fie copiii nostri. E si un cal cu 2 capete acolo, Tragempinge. Foarte haios! Vorbeste pe limba lui, dar doctorul intelege ce spune el. N-ati vrea sa puteti si voi? Ciresarii mi-a deschis apetitul pentru cartile de suspans si mi-am dorit sa devin criminalist sau sa dezleg un mister antic. Ca atare, am virat spre fantezie si m-am oprit la Jules Verne. Copiii capitanului Grant, niste copii care incearca sa isi salveze tatal, dupa ce au gasit un bilet in burta unui rechin. Si ca sa nu fie scurta cartea, au gasit doar o parte a locatiei unde naufragiase tatal lor. Oricum are happy end! Tot cu un capitan la varsta copilariei, 15 ani, si aventurile lui m-am delectat cam in aceeasi perioada. Basmele lui Ispirescu sunt monumentale. Ce interesant ar fi sa avem si noi tinerete fara batranete si viata fara de moarte! Sau plictisitor? Sau sa avem niste mere de aur? Eheeei... Print si cersetor - iarasi multe invataminte pe care le poti trage dintr-o singura carte. Aventurile Baronului Munchhausen sau cum nu trebuie sa minti in viata! Parintii te invata, iar tu fixezi cunostintele prin lectura si prin asocierea cu personajele descrise. (partea intai)

Hans Christian Andersen, nascut acum 204 ani, cu multe povesti si povestiri scrise pentru copii - Cenusareasa, Mica Sirena, Degetica, Soldatelul de plumb, Punguta cu doi bani. Toata lumea isi aminteste actiunea, asa ca nu insist asupra lor. Fram, ursul polar. A, sau Cuore. Un baietel scria despre viata lui la scoala si in afara ei intr-un jurnal, asa cum am facut cu totii. Titluri mi se invalmasesc in cap si surad: Jack si vrejul de fasole, Danila Prepeleac, Cartea Junglei, Alba-ca-Zapada, Ursul pacalit de vulpe, Tom Degetel, Ivan Turbinca, Haraaaap Alb, daaaa, Scufita rosie, Hainele imparatului, Muc cel mic, hehe, Fetita cu chibriturile, Greuceanu. Oooo, nici nu am crezut ca pot enumera in cateva minute atat de multe povesti. Ori eu am citit mult, ori sunt foarte multe povesti extraordinare. Si toate, absolut toate, au cate un sfat, doua, trei, au povete si pilde. Copiii sunt invatati ce e bine si ce e rau, sunt purtati de personaje in lumi fermecate si le stimuleaza imaginatia. Nu ai voie sa te joci cu chibriturile, nu ai voie sa minti, trebuie sa inveti. Exact ce spuneam, cartile ii ajuta pe parinti sa isi educe copiii si nu cred ca un desen animat sau un joc pe pc le pot inlocui. Frumusetea lor ar trebui transmisa din generatie in generatie si parintii au datoria morala sa transmita copiiilor pasiunea si dragostea de carte.

Sunt inca un copil.Am 15 ani si citesc mult.Tin minte prima data cand tatal meu mi'a dat prima carte, iar eu m'am strambat spunandu'i ca nu imi place sa citesc.El s'a uitat dezamagit la mine si mi'a spus "E in regula.".Iar euam ramas uimita si nu intelegeam de ce nu spune nimic, asa ca l'am intrebt "Ce?".Si mi'a dat raspunsul care m'a facut sa iubesc cartile "Daca nu vrei sa fii tot ce iti doresti, asta este."Nu am inteles atunci, dar acum stiu.Cnad citesc, pot fii cine si ce vreau.Pot fii un cavaler neinfricat, prieten cu Ivanhoe.Sau pot fii o printesa intr'un turn care asteapta sa fie salvata.Sau, de ce nu, unul dintre "Ciresarii" lui Chirita.Pot avea tot ce imi doresc.Pot merge unde vreau si pot, chiar inventa orasa, mari si oameni.Pot fii o pasare sau un peste.Pot fii tot ce visez.Insa..cel mai mult mi'a placut sa fiu Winnetou.Sa inot ca vantul, ca ma lup cu fetele-palide si sa ii inving.Sa imi fac prieteni si sa fiu cel mai bun.
Cartile au fost intotdeauna cei mai buni prieteni ai mei.Si n'as putea trai fara sa citesc.O viata fara carti este o viata pierduta.O viata in care pierzi un milion de lucruri,in care nu simti si nu vezi nimic decat intunericul care este acum penste pamant.Vezi numai lucruri rele, care nici nu merita sa existe.Cartile au puterea de a schimba viitorul si de a infrumuseta prezentul.

ZINCA. HARALAMB ZINCA.
Inteligent, misterios, seducator. De la "Şi a fost ora H" pana la "Moartea vine pe bandă de magnetofon". Si pe el l-a vizitat moartea putin.
Mi-e dor de ZINCA. Mi-as mai dori sa simt fiorul starnit de enigmele lui de nedezlegat sau de vreo replica spumoasa ori sfichiuitoare. Nu stiu insa daca mai am sufletul pregatit pentru asa efervescenta traire. Ma tem ca peste nevinovatia din inceputuri, peste setea initiala, s-a asternut puhava resemnarea - ca traiesc intr-o lume imputita, stramba si nedreapta, incapabila de mister, de inefabil, de inalt, de cald... Si ce ma doare uneori direct in plex este ca lumea asta va fi viitorul had al copiilor si nepotilor nepotilor nostri...

Cartile copilariei inseamna bunicul, mama, tata si fratele care imi citeau ore bune dintr-o zi(bine-inteles pe rand,nu toti o data!!). Stiam cartile pe de rost. Daca se intampla ca unul dintre ei sa omita un cuvant sau sa schimbe ceva imediat il "corectam". Iainte sa merg la scoala credeam ca tot ce se intampla in carti era real si visam sa calatoresc si sa intalnesc personajele despre care mi se citea. Cand am invatat sa citesc am fost atat de fericita! Atunci cand spun carti ale copilariei in minte imi vine pentru prima data Habarnam si gasca lui de pitici si piticute cu nume atat de sugestive. Eram(si inca sunt!) fascinata de intamplarile lor. Apoi, Heidi fetita muntilor de J.Spyri este iarasi o carte frumoasa pe care o recitesc tot timpul cu drag. Bineinteles, Ispravile lui Pacala si ale lui Tandala, Doctorul Au-Ma-Doare de K. Ciukovski, Povestile scrise de P. Ispirescu sunt alte carti preferate in copilarie. Cand am mers la scoala am citit multe carti care m-au impresionat: Cuore-inima de copil de Edmondo de Amicis, Coliba unchiului Tom de H.B. Stowe, Singur pe lume de H. Malot si lista poate continua pagini intregi. Sunt zile in care le rasfoiesc si incerc sa retraiesc bucuria momentelor in care le citeam. Cartile preferate ale copilariei mele sunt parte din mine.

Cartile copilariei, ce provocare.
Revad parca mica biblioteca sateasca, demult disparuta, deschisa de doua ori pe saptamana, pe care am devorat-o, incetul cu incetul.
Marea nostalgie: Ghil Thagar, de Viorica Huber, trei povesti minunate si minunat ilustrate. Din pacate lipseau ultimele foi, asa ca nu am sa stiu niciodata cum se sfarseste povestea negutatorilor de suflete...
Pacala al lui Slavici, cu ilustratii pe care le vad si acum limpede, dupa atatea decenii...
Povestile fratilor Grim, Andersen, Creanga, si cati altii...

Ii mai tineti minte pe Baietii din strada Pal, ai lui Molnár Ferenc, maidanul lor fabulos si moartea micului si viteazului Nemecsek?
Caraghiosii Tica si Rica in tara imposibilului, o carticica anonima azi, dar plina de savoare.
Dar pe vajnicii nostri Ciresari ai lui Constantin Chirita?
O mie si una de nopti, pe care le citeam numarand la fiecare jumatate de ora paginile ramase, de teama sa nu se termine prea repede?
Karl May, si aventurile eroilor sai, Winetou, Old Shutterhand?
Povestea de dragoste dintre Tom Sawyer si Becky Thatcher, sau aventurile printului si cersetorului lui Mark Twain?
Sute, mii de carti, poate, asezate cu dragoste in colturile memoriei, modelandu-ne sufletul si caracterul.
Alte vremuri.

abramburika (29-Mai-2009 15:08)
Imi amintesc cu drag...
... de copilarie, de jocurile cu prienenii de pe strada mea, de cartile citite Am si eu o mare rugaminte - daca mai ai cumva Ce ne povestesc Milena si Crina (si esti din Bucuresti) as putea cumva sa fac o copie dupa ea? As dori foarte mult sa i-o citesc fetitei mele, dar mama mea a imprumutat-o cuiva si dusa a fost ... Daca se poate, mail-ul meu este anamaria@dotdesign.ro.

Multumesc mult de tot, Ana-Maria