Login Inregistrare ca membru
Lun, 15 Mar 2010, 20:23
Actualizat: acum 14 minute
Actualizat: acum 14 minute
ULTIMA ORA
Home
»
Vasile Blaga
1148 articole
Szasz Jeno: Am vrut să dăm un mesaj politic prin decizia de oficializare a limbii maghiare
Preşedintele Uniunii Civice a Maghiarilor, Szasz Jeno, declară că decizia aleşilor locali din Harghita, Covasna şi Mureş de a vota oficalizarea limbii maghiare în autoproclamatul Ţinut Secuiesc este „un mesaj politic, o dorinţă a comunităţii maghiare ca limba maternă să aibă un statut egal cu al limbii române”.PDL: Referendumul din noiembrie 2009 trebuie finalizat de urgenţă
Vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, a anunţat că prioritatea partidului, la discuţiile de astăzi, convocate de şeful statului pe tema modificării Constituţiei, o reprezintă finalizarea voinţei poporului şi punerea în aplicare cât mai curând a rezultatului referendumului pentru parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari.Blaga, despre deciziile secuilor: S-au exprimat, asta nu înseamnă că trebuie să îi băgăm în seamă
Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, înaintea şedinţei BPN, referindu-se la deciziile luate de iniţiatorii proiectelor aprobate de Adunarea Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc, că aceştia nu reprezintă niciun for instituţional şi că nu trebuie să fie băgaţi în seamă.Blaga: Este posibil ca numărul consilierilor locali să fie redus cu 25 %
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat, vineri, în Poiana Braşov, la o întâlnire cu circa 130 de primari din întreaga ţară, că este posibil ca numărul consilierilor locali să fie redus cu 25 %, iar preşedintele Consiliului Local în cadrul şedinţelor de plen să fie primarul.PD-L nu a reușit să pună mâna pe șefia Senatului
Senatul a fost miercuri teatrul unui adevărat război. PD-L, sprijinit de UDMR și așa-zișii senatori independenți, a încercat să forțeze debarcarea lui Mircea Geoană, pentru a pune mâna pe singurul post major în stat care nu-l deține. De cealaltă parte, cu sprijinul regulamentului Senatului, al Constituției și al unei Decizii a Curții Constituționale, PSD și PNL au rezistat tentativei de puci a PD-L.Lucian Bolcaş a fost exclus din PRM
A fost exclus şi Corneliu Bichineţ. Vom reveni cu amănunte. Rămâneţi pe cotidianul.roCorneliu Vadim Tudor: "Biroul Permament a votat în unanimitate excluderea lui Bolcaş. Domnul Bolcaş nu a mai venit la sediul PRM de un an. Bolcaş va pleca pe postul de consilier prezidenţial".
Lucian Bolcaş: "Domnului preşedinte Vadim Tudor îi transmit tot respectul meu."
La Traian Băsescu, nimeni nu a scăpat fără cadouri
Cei mai mulţi dintre oamenii care i-au fost alături lui Traian Băsescu în diferite momente ale mandatelor sale de preşedinte al României au primit recompense consistente în posturi bine remunerate. În galeria recompensaţilor stau Teodor Baconschi, Elena Udrea, Cătălin Predoiu, Daniel Funeriu, Theodor Stolojan sau Emil Boc.Tot mai mulţi români-infractori în străinătate
Infracţiunile comise de conaţionalii noştri pe teritoriile altor state cresc de la an la an. Aşa reiese din bilanţul pe anul trecut al Ministerului de Interne care arată că furturile, tâlhăriile şi alte infracţiuni au crescut cu nu mai puţin de 11% faţă de anul 2008.Ce am eu de spus:
Priponirea lui Solomon
Arestarea lui Antonie Solomon m-a lăsat cu gura căscată. Jur că n-am crezut că va avea loc. Şi când am citit primele cuvinte despre reţinere, am zis, ce să spun, mâine îi dă drumul! Uite că n-a fost aşa. Antonie Solomon s-a ales cu încă 29 de zile.
Singuri în faţa inundaţiilor: “Dumnezeu e prea supărat pe noi“
Deşi ministrul Internelor, Vasile Blaga, declara că autorităţile au reuşit să ţină sub control efectele inundaţiilor din ultimele zile, localnicii mai multor sate afectate din judeţul Teleorman susţin că la ei nu a intervenit nici o autospecială de-a pompierilor.Ce vreau eu să spun:
Teoria prospăturii
Adrian Năstase şi-a anunţat retragerea lăsându-ne să înţelegem cât de mult contează vulnerabilităţile. Nu te lasă să dormi, te încurcă în decizii şi te pot face să taci când ai chef să vorbeşti. Chiar şi campania lui Miron Mitrea tot asta ar putea să însemne. Exact când ai treabă iese ursul din pădure şi îţi pune o labă pe umăr.
Cui serveşte o unire fabricată la Moscova?
14 Feb 2010
Razvan Ciubotaru , Cristian Oprea, Cristian Anghelache, Cristina Mihalascu |
2 comentarii
Rusia urmăreşte în tăcere acordarea unui credit românesc de 100 de milioane de euro şi apariţia unor posturi de televiziune româneşti peste Prut, primii paşi în proiectul unirii cu România, pus la cale de preşedintele Mihai Ghimpu, susţine „Nezavisimaia Gazeta”. Observatorii vieţii politice văd în această iritare doar o sperietoare pe care Federaţia Rusă o arată Europei.
Ministrul Blaga, "luptător remarcat" al revoluţiei la care a dormit acasă
Au fost terorişti pe care nu i-a găsit nimeni, niciodată şi au vinovaţi care n-au fost condamnaţi nici până acum. Şi a avut loc o „revoluţie“ ale cărei dedesubturi sunt confuze.Cristian Preda, PD-L: Nu mă las intimidat de colegii care sunt împotriva reformării partidului
"Întrucât relatările din presă referitoare la reuniunea de la Poiana Braşov şi, în general, la susţinerea ideilor de modernizare a PD-L pe care le-am avansat sunt destul de contradictorii, ţin să fac o precizare foarte scurtă. În afară de Sorin Frunzăverde şi Vasile Blaga, am fost singurul dintre vorbitorii din reuniunea PDL ascultat în linişte şi susţinut de aplauzele generale ale participanţilor, în chestiunea delicată a reamenajării organizaţionale", scrie Preda, pe blogul personal."Reformarea" PDL începe cu o nouă siglă: De la roza vânturilor la nodul marinăresc şi barcă
Democrat-liberalii au discutat, sâmbătă, timp de peste şase ore, strategia în perspectiva alegerilor interne din acest an. Traian Ungureanu l-a contrazis pe Cristian Preda, conform surse MEDIAFAX, iar Monica Macovei s-a contrat cu Vasile Blaga și Adriean Videanu, notează Hotnews.Colegiul Director al PDL decide graficul alegerilor interne în partid şi comisia de statut
Liderii democrat-liberali din întreaga ţară au fost chemaţi pentru sâmbătă la Poiana Braşov pentru a participa la un Colegiu Director lărgit care trebuie să pregătească Convenţia Naţională a PDL din acest an, for ce urmează să decidă liniile de reformare internă a partidului.Reformarea PD-L, între "Ceea ce a început nu se va opri" și "Ce o aia grija de noi?"
"Ceea ce a început nu se va opri (...) PDL cred că este fericit că ne are. Avem o atitudine proaspătă" (Preda & Macovei) versus „Nu cred că este OK să ne arogăm tot felul de iniţiative care sunt în dezbaterea partidului de săptămâni bune” (Udrea). Presa comentează gradul de probabilitate ca ceea ce își dorește Cristian Preda chiar să se petreacă.Va fi doar o schimbare la faţă a PDL? Sau îşi vor schimba şi politica de “resurse umane”?
Două dezbateri au venit din PDL parcă să contreze puţin vîlva din jurul comitetului executiv PSD, în care se înfruntă Mitrea, Diaconescu şi Geoană. Cristian Preda şi Monica Macovei au avut o discuţie pe marginea felului în care promovează sau sînt aleşi oamenii PDL în funcţiile cheie. În timp ce Sever Voinescu şi Vasile Blaga au venit cu probleme de schimbare a brandului care să arate clat că PDL este un partid popular. Jos trandafirii din sigla partidului! Vor reuşi să schimbe doar sigla sau şi fondul?Vasile Blaga: Cred că PD-L ar trebui să devină Partidul Popular cât mai repede
Secretarul general al democrat-liberalilor spune că această decizie trebuie luată la viitorul congres al formaţiunii. Pedeliştii fac parte din familia populară europeană.Cristian Preda se confruntă, azi, cu "judecata" conducerii PD-L, însoțit de Monica Macovei. Sever Voinescu se mai gândește
În tandem, Cristian Preda și Monica Macovei vor prezenta astăzi, în fața conducerii PD-L o platformă de principii care sa elimine, printre altele, nepotismul și oligarhizarea partidului, precum și o clarificare doctrinară, scrie România liberă. “Ființa mea morală vibrează alături de asemenea valori", a declarat Voinescu, neputând preciza daca va merge la ședința Biroului Permanent pentru a se alătura celor doi sau nu.Jefuitorii băncii de la Cluj au fost capturaţi (Video)
Jaful armat a avut loc la filiala Băncii Transilvania din cartierul clujean Mănăştur pe 13 februarie 2009.Guvernul discută despre cele 100.000 de disponibilizări propuse de ministrul Finanţelor pentru 2010
Membrii Cabinetului Boc discută despre planul de disponibilizări pentru acest an, dar şi despre legea pensiilor prin care propun introducerea plăţii contribuţiilor asigurărilor sociale pentru cei care sunt remuneraţi pe baza contractelor de drepturi de autor.Preda îi asigură pe Blaga şi Udrea că va veni la BPN al PDL pentru a discuta problemele partidului
Europarlamentarul PDL Cristian Preda le mulţumeşte lui Vasile Blaga şi Elenei Udrea pentru invitaţia de a discuta în BPN despre problemele Partidului Democrat Liberal şi îi asigură că va veni.Parlamentarii din comisiile de finanţe au adoptat bugetul pe 2010 după 18 ore de dezbateri
Comisiile de buget-finanţe au reuşit să finalizeze duminică dimineaţă votul pe proiectul bugetului de stat şi bugetul asigurărilor sociale pentru 2010, în urma unei şedinţe maraton presărate cu pauze de consultări, contradicţii şi marcate de o premieră-reluarea votului pe un buget respins anterior.Raportul de Evaluare Schengen în domeniul frontierelor maritime a fost adoptat
Documentul subliniază că activităţile legate de controlul frontierei maritime în România sunt în concordanţă cu acquis-ul Schengen, anunţă Ministerul Administraţiei şi Internelor.Guvernul Boc a fost validat de Parlament
Guvernul Emil Boc a primit votul de încredere în Parlament. 276 de parlamentari au votat pentru Guvernul Boc, 135 împotrivă.Guvernul Boc IV dă extemporal în comisii
Miniştrii guvernului Boc intră astăzi în focul audierilor din comisiile parlamentare. "Balul" începe la ora 11,00 şi este programat să se termine în jurul orei 20,00 când toate rapoartele cu avizele pozitive sau negative ar trebui să fie gata. Miercuri, guvernul va trece probabil de votul plenului celor două camere, acolo unde are majoritatea.Guvern de afaceri şi recompense
În sfârşit, Emil Boc, Piticul Ascultător, ne-a anunţat o formulă de guvern. Până la trecerea prin comisii, acesta ar fi guvernul Salvării naţionale.
INTERVIU PAULA SELING ŞI OVI
„Cel mai titrat blogger al Eurovision-ului situează piesa noastră în primele cinci”
Azi - 11:37 0 comentarii
Artiştii Paula Seling şi Ovi Cernăuţeanu, selecţia ţării noastre pentru finala Eurovision din Norvegia de pe 29 mai, au acordat un scurt interviu pentru cotidianul.ro în care vorbesc despre cum va arăta showul lor din Oslo şi despre speranţele pe care le au de la această competiţie.
De mâine pe cotidianul.ro
Dialoguri cu Sanda Nicola
14 Mar 2010 1 comentarii
Echipa cotidianul.ro se îmbogăţeşte cu jurnalista de televiziune Sanda Nicola. Prezentatoare de ştiri, dar şi corespondentă a unor televiziuni europene (acum este şi corespondenta canalului France 24 pentru Europa de Est), Sanda Nicola a urmat şcoala BBC şi Academia de Media din Londra, fiind şi profesor la mai multe şcoli de jurnalism din România, în care predă tehnici de vorbire în faţa camerei de luat vederi.
Artistul anului la Premiile RRA,
Minculescu are interzis la concertele rock
Azi - 11:08 0 comentarii
Cristi Minculescu, solistul trupei rock Iris, a acordat, cu câteva minute înainte de a fi desemnat de către Radio România Actualităţi artistul anului 2009, un scurt interviu pentru cotidianul.ro.
Dosarele de presă Cotidianul.ro
Mai poate fi Bucureştiul „Micul Paris”?
13 Mar 2010 5 comentarii
Cu ediţia de astăzi, cotidianul.ro începe publicarea unor dosare de presă dedicate marilor subiecte şi cauze ale Românei. Dosarele noastre îşi propun un istoric al problemei, un inventar al punctelor-cheie, o sumă de date şi un şir de portrete ale celor implicaţi, inclusiv responsabili. Dosarele cotidianul.ro nu ambiţionează o epuizare a subiectului abordat. În schimb ne dorim să punem la dispoziţia autorităţilor şi a cititorilor un minimum de informaţii necesare unei schimbări. Sau chiar unui alt început.
Pe piaţa internaţională
Arta sfidează criza economică
Azi - 14:55 0 comentarii
În luna martie, vânzările operelor de artă, fie în cadrul târgurilor, fie în licitaţii, par să sfideze criza economică prin numărul pieselor şi prin preţurile obţinute. O privire fugară asupra tranzacţiilor relevă principalele direcţii ale intereselor colecţionarilor şi galeriştilor.
Batman şi fotografiile de nuntă
Azi - 15:16 0 comentarii
Ieri-seară s-a deschis la Sala Nouă a Teatrului de Comedie, din Strada Sf. Vineri, o expoziţie româno-austriacă, exclusiv feminină, cu înşelătorul titlu “Idila/Idyll”.
Neospaniola şi iaurtul bulgăresc
14 Mar 2010 0 comentarii
La Teatrul de Comedie a avut loc aseară cea de-a doua reprezentaţie cu spectacolul-coupé “Cântăreaţa cheală” şi “Lecţia”, în regia lui Victor Ioan Frunză.
Emilia Popescu: „Dacă există o singură fiinţă pe lumea asta cu care poţi comunica, atunci viaţa merită să fie trăită”
11 Mar 2010 1 comentarii
De curând, Emilia Popescu a fost nominalizată la Premiile UNITER la categoria Cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru rolul Alla Vadimovna din spectacolul "Casa Zoicăi”, un spectacol care vorbeşte despre comunism.
Familiile Cantacuzino şi Brâncoveanu, către Boc şi Băsescu
10 Mar 2010 8 comentarii
Cele două familii istorice ale României au adresat o scrisoare preşedintelui României, prim-ministrului şi ministrului Justiţiei pentru a semnala tergiversarea unei operaţiuni de restituire a unui teren aflat în centrul Bucureştilor.
Publicitate
GHID CULTURAL DE CALATORIE
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".







