Şeful spionajului militar american: Rusia își dorește să creeze un conflict de durată în estul Ucrainei

Rusia își dorește să creeze un conflict de durată în estul Ucrainei şi „va continua şi în acest an să exercite presiuni asupra Kievului prin metode militare şi non-militare”, se menţionează într-o declaraţie a directorului Agenţiei de Informaţii Militare a SUA (Defense Intelligence Agency – DIA), general-locotenentul Vincent R. Stewart, făcută în timpul audierilor din Congres pe tema ameninţărilor globale.

Acţiunile Moscovei în privinţa Ucrainei, „corespund noii doctrine militare şi strategiei Rusiei, care provoacă îngrijorarea statelor vecine”, potrivit generalului-locotenent Stewart.

DIA consideră că Rusia şi-a actualizat doctrina militară pentru a putea utiliza „noi metode de război”, înregistrând „progrese importante în domeniul modernizării armelor nucleare şi convenţionale”, Unian.

„Ne aşteptăm ca și în acest an activitatea militară a Rusiei să rămână la un nivel ridicat”, a subliniat Stewart.

Conform estimărilor DIA, Rusia aspiră să-şi creeze forţe armate de dimensiuni „mai mici, dar mult mai manevrabile”, care în viitor să poată efectua o gamă variată de sarcini. În pofida dificultăţilor economice, armata rusă va organiza în 2015 un număr mai mare de manevre decât anul trecut şi va continua retehnologizarea sa.

Rusia, potrivit prognozelor DIA, va continua să acorde o importanţă deosebită forţelor sale nucleare strategice şi modernizării rachetelor sale balistice intercontinentale de pe platforme mobile. Moscova depune eforturi pentru suplimentarea numărului de rachete Topol M şi dezvoltarea sistemului balistic Rubej, a rachetelor balistice Bulava (destinate lansării de la bordul submarinelor) şi a „noii generaţii de rachete de croazieră”.

De altfel Moscova declară deschis că deși în 2015 va tăia serios din cheltuieli, domeniul apărării rămâne prioritar, iar modernizarea armatei va continua.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.