Semne de întrebare. ”Hamas chiar avea singur capacitatea de a pregăti un astfel de plan?”

Se ridică niște semne de întrebare foarte serioase. Hamas chiar avea singur această capacitate și sofisticare de a pregăti un astfel de plan”,  a întrebat senatorul PSD Titus Corlățean. „Este adevărat că această operațiune a fost extrem de profesionist organizată și planificată – și de aici niște semne de întrebare, a insistat fostul ministru de externe.

„Este o realitate recunoscută în primul rând de autoritățile israeliene faptul că serviciile de informații israeliene au fost luate prin surprindere și serviciile de securitate în primele ore au părut a fi luate prin surprindere. Există explicații, profesioniștii vor spune, cu siguranță, mai bine decât mine, dar există o explicație pe care o pot menționa și eu, discutând astăzi și cu israelieni, și cu oameni de-ai noștri care sunt foarte racordați la subiectul acesta. S-au întâmplat niște lucruri în societatea israeliană în ultimele luni, ultimul an, știm foarte bine tulburările interne politice, sociale, legate de un anumit plan de reforma judiciarului promovată de premierul Netanyahu – și de aici o fractură, o scindare în societatea israeliană”, a mai spus Corlățean, la un B1TV.

„O scindare, o fractură, aș spune, fără precedent în societatea israeliană, care, între altele, a avut o consecință foarte directă asupra modului în care trupele, comandanții au fost foarte motivați în timpul acesta să își facă datoria. A existat un impact psihologic și probabil scăderea capacității de atenție, de monitorizare, a motivației acestor trupe, care, iată, au fost surprinse”, a adăugat fostul ministru.

„Ceea ce este cel mai surprinzător pentru noi, cei din exterior, oameni care cunoaștem Orientul Mijlociu și capacitatea israeliană de apărare și de securitate, intelligence-ul israelian nu a știut de o astfel de operațiune”, a conchis Corlățean.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5

45 de Comentarii

  1. Asta e o întrebare capcana? Se știe ce state îi sprijină, presa internațională deja au analizat și aspectul acesta. De fapt , cine pune întrebarea asta?

  2. Tutlul articolului: „Semne de întrebare. ”Hamas chiar avea singur capacitatea de a pregăti un astfel de plan?”

    Răspuns: întrebați Mossad-ul şi CIA.

    Evident că e o făcătură! Cine poate crede că o astfel de operațiune se organizează aşa, în coasta Israelului, bătând din palme, şi nimeni să nu afle? De Pearl Harbour ați auzit?

    Rămâne de văzut dacă doar Bibi e ținta sau dacă e un plan mai comolex. Probabil că e mai complex. Iar miorlăiturile de rigoare, de susținere şi condamnare, uitați-le.

  3. Ce te miră omulețule,la noi în ’89 serviciile au ajutat la răsturnarea regimului comunist,de ce n-ar fi făcut Mosadul același lucru acum în Israel…
    Revoluții, răsturnări de guverne,de președinți…etc..toate sunt făcute de către serviciile secrete,…

  4. P.S. Probabil că se urmăreşte deschiderea încă unui conflict în Orientul Mijlociu, care să implice Iranul, fiindcă cel din Ucraina începe să se fâsâie şi din perspectiva alegerilor din SUA acesta nu mai e profitabil.

  5. Sint absolut convins ca servicii secrete straine au legatura directa cu planificarea operatiunii !
    Pe cale logica, cine ar avea cel mai mult de cistigat ?
    E clar ca SUA va trebui sa-si concentreze toata atentia pentru a sprijini Israelul. Asta inseamna ca trebuie sa acorde o mai mica importanta altor conflicte, de ex celui din Ukraina.
    Si asta se va intimpla.
    Nici macar americanii nu-si vor permite sa pompeze sume uriase in doua conflicte militare, mai ales daca sub o forma sau alta va fi implicat activ si Iranul.
    Asa ca mai incet cu Ukraina.
    Cine este cel mai cistigat din aceasta intorsatura a lucrurilor ?
    De aici mi se pare clar , ce servicii puteau fi implicate…

  6. Ei nu au stiut! Este o gluma de acoperire. Un fel Pearl Harbor israelian.
    O sa vedem ce urmeza. Desigur , nu un genocid!

  7. Miroase de la o poștă a trădare! Bibi a fost trădat de servicii!

  8. oeratiunea Hamas cel mai probabil are o legatura cu existenta unitatilor gruparii ruse Wagner in Africa si a armatei ruse in Siria😜
    Putin are nevoie ca de ma-sa de alt razboi,care sa abata atentia americanilor de la agresiunea rusa in Ucraina 😜

  9. chiar nimic-nimic de Hezbollahu?

    -MINCIUNI:
    au inscenat ceva pe seama hamasului
    pentru ca nu isi pot perminte sa minta pe seama Hezbollahului,
    nu fara consecintze!

  10. O intrebare fara rost. Sponsorul Hamas e Iran iar pe langa rachete și alte tipuri de armament nu e greu de presupus că livrează logistica și spinonaj. Nu se spune în gura mare acum pentru că asta ar însemna război de anvergură in Golf.

  11. Prin titlul articolului, e o intrebare geniala la care orice cetatean isi poate raspunde in functie de informatiile stiute sau citite in ultimii ani. Or fi hamas patrioti, dar si iordania e aproape, si rusica isi baga ghearele chiar daca e departe de zona de conflict israelian. Apropo, aseara an vazut pe fly24 ultima zburatoare mica in israel, de fapt, era deasupra la gaza, dupa plecarea acesteia din zona, nicio rusnaca nu a mai aparut pe fly24! Putem banui orice, curios e faptul ca pana aseara, de aseara nicio privire aeriana in zona! Oare se tem de hamas sau de israelieni😏?! Doar intreb.

  12. Serviciile israeliene nu au știut ca Hamass era in pod și belea oaia, iar SUA era la fântână și scotea apa cu frânghia spanzuratului.
    PS. Intr-un bombardament,în Ucraina, au murit 2 civili si toata presa internațională s-a inflamat. Când mor sute de palestinieni cifra constitue, tot pentru presa, un moment de satisfacție și în cel mai fericit caz de indiferenta. Când morții sunt din cealaltă tabara, lucrurile stau exact ca și cu cei din Ucraina. Poporul ales are drepturi divine. Ceilalți au și ei drepturile pe care le sunt oferite de cei cu drepturi divine. Ciudata mai e și viata celor care împart viata după bunul lor plac și fac din ea un prilej de bucurie sau unul de înmormântări fără regrete.

  13. Corlățene lasă-i tu pe cei din izrael ,mai bine tu ca membru vechi al psd ,fost ministru de externe, puneți întrebarea, de ce naiba peste 6 MILIOANE de români au luat drumul bejeniei și umilinței în speranța unui trai decent ? Voi politicienii imbuibați aveți cu totul și cu totul alte precupări decît soarta românilor de rînd, fir-ați voi să fiți de ipocriți !

  14. Excelenta INTREBAREA .

    Raspunsul il putem intui :

    -In spatele HAMAS se afla = Iran , Rusia , nord-Korea , Egipt.

  15. Cei mai multi studenti palestinieni studiaza la institutul Lomonosov din Moskova,de acolo vin teroristii

  16. Ameruca intra in faliment. Ameruca are nevoie de razboi cu Iranul sa-i poata fura petrolul. Evreii kazari satanisti amerucani au sacrificat evvreii adevarati trimitindu-i la moarte sigura. Vor al 3 lea razboi mondial si ocuparea pamantului de SATANA. Satana l-a luat pe Issus si l-a dus pe o inaltime. Si a zis. Iti dau toate imparatiile pamantului numai sa te inchini mie. E ultima svacmire a sarpelui cel vechi de a cucerii pamantul.

  17. Ce se întâmplă la această oră în Israel e foarte asemănător cu România, adică e consecința directă a intereselor personale înaintea binelui țării … în trecut evreii erau foarte uniți,acum sunt dezbinați ca și românii de tot felul de ONG-uri și se vede rezultatul

  18. … întrebați la Mosad si CIA, ei sigur știu să vă răspundă nominal chiar. Despre ”Cui prodest?”, rămâne de văzut în funcție de cum evoluează lucrurile. Văd că rusofobii știau răspunsul la această întrebare de săptămâna trecută …

  19. ‘ Avantajele și dezavantajele unui conflict armat ‘, războiul ‘dinte pentru dinte’ este aprins și stins periodic din 1948, părțile interesate sunt cunoscute, renumite servicii israeliene nu știau nimic !!! Off-topic : ostilitătile israelienilor față de politica găndită de Netanyahu au încetat.

  20. Raspunsul la intrebarea din titlu este : bineinteles ca NU ! I-a ajutat Zelenski cu arme primite moca si vindute pe bani frumosi dar murdari, ca doar vilele construite sau cumparate prin diferite colturi ale Lumii costa, nu ? Probabil ca singura rugaminte adresata Hamas-ului a fost aceea sa aiba grija si sa nu distruga viloaca parintilor, din Israel.

  21. ‘Războiul local’ din Orientul mijlociu va afecta ‘războiul local’ din S-E Europei ?

  22. Tov Iosif Visarionovici spunea ca moartea unui om e o tragedie, moartea a milioane de oameni e statistica. Politica-i o mare dama de consumatie. De Pearl Harbour, de 9/11 ati auzit? Sa fi pus si mosadu’ un pic umaru? Cine a facut planu’ l-a detonat prin atentatul de mai ieri din Siria? Mai pe romaneste, ce stia tot satu’ nu stia mosadu’? Miile alea de rachete le-au carat hamasii cu barca de pescuit? Bre, ne lesi?

  23. Mai lipseste doar o debarcare chineza in Taiwan ca sa putem spune ca am avut un week-end frumos si interesant ! …

  24. Si la ei se poarta abaterea atentiei? Au vrut sa opreasca menifestatiile impotriva lui Bibi?

  25. Cica s-ar fi gasit pasaportul lui Putin pe trotuar in Tel Aviv…

  26. China ne spune rezolvarea .Crearea a unui Stat numit Palestina .Deja Israel asa cum a anticipat ONU este atacat si din
    Liban iar talibanii din Afganistan cer ca Iran , Irak si Iordania sa treaca in forta spre Israel spre a cuceri Ierusalimul .Atacul terorist, ce a ucis pina acum peste 500 de cetateni israelieni si a ranit peste alti 3000 ,a fost organizat de catre Hesbollah si Hamas cu ajutorul altora .Fara sprijin logistic si fara informati satelitare nu putea reusi .Evident acest sprijin nu este la indemina oricui .Daca scoatem din joc SUA si UE vedem cine mai ramine capabil spre a oferi un astfel de sprijin .In Romania deja se amorseaza o anume vina a lui Netanyahu ce a dezbinat societatea israeliana ,rezervistii si membri de marca ai serviciilor secrete si care a scos zeci de mii de oameni in strada mult prea multa vreme. Cetatenii din Gaza devin refugiati si intraega zona va deveni un cimp de lupta acolo unde supravietuirea civililor devine imposibila.Israel va fi obligata sa loveasca la baza si la temelia celor care au asigurat armele , transportul , informatia primara si care acum danseaza in strada si striga „moarte americii ” ceea ce ar insemna un nou razboi mai mare chiar decit cel dintre rusi si ucrainieni care isi pierde din relevanta sa politica de pina acum .Vom vedea ajutorul acordat de J.R.Biden (daca Netanyahu il cere – deja se pare ca in Israel se va forma la conducere un Guvern de unitaste nationala ce va contine toate fortele politice )si care este impactul electoral dupa ce J.R.Biden ofera acest ajutor .UE si aliatii sai occidentali vor suporta o vreme toate costurile razboiului din Ucraina .Tare imi este teama ca un nou razboi va incepe si intre fratii din Coreea (fratii rusi din Ucraina si cei din Gaza au inceput deja )asta daca Coreea de Nord dă armament Rusiei .

  27. Cel din Venezuela e mult mai aproape, de ce nu ar ataca Venezuela, daca petrolul iranian ar fi cauza principala a atacarii lui?

  28. Netanyahu era in cadere libera, acum are toate sansele sa devina erou! Pacat de oameni care mor si sufera in aceste coflicte !

  29. VICLENIE, MANIPULARE, STRATEGIE
    Capacitatea israeliană de apărare și de securitate,
    intelligence-ul israelian NU AU Știut de o astfel de operațiune ?!
    Posibil un nou Pearl Harbor…ca să aibă motive de război guvernul lui Nethanyahu.
    Până mai ieri in marile orașe din Israel, sute de mii de evrei demonstrau împotriva lui Netanyahu
    si a guvernului său…acum are prilejul să scape de demonstranti !

  30. Era nevoie de un motiv serios pentru a abandona Ucraina. Iată un motiv serios, s-a ivit fix la timp, o coincidență fericită, ca atâtea altele. Rusia nu mai avea nevoie de alt război, de astă dată departe de granițe, e suficient cel deja câștigat contra occidentului colectiv în Ucraina.

  31. Dar ai rabdare…pe rand . Acum urmeaza Iran , Siria, Egipt Liban si China.

  32. Și „aleșii” ăia intellighenț’ tzirkumtzizaț’ „s-au culcat pe o ureche” în ultima vreme, că, după atîția ani de dominare militară totală a arrăbeților, lojik a apărut sentimentul de satisfacție față de propria persoană.
    Că se știe că orice națiune ce își începe cariera vînjoasă pe paturi de lemn tare, pînă la urmă sfîrșește în Istorie dormind pe un așternut moale……[Rumburak]

  33. E ca la Braila:fiecare cu gasca lui,ce va mai bateti capetele atita?

  34. Bibi nu a fost trădat de ”servicii”. Dimpotrivă i s-a făcut un serviciu.. Rezbelu-l curăță de păcate , distrage atenția de altele interne de care era acuzat..

  35. Raspunsul la toate semnele de întrebare este: Maștera RuSSia sta in spatele atacurilor! Căci Fiara Rusă a pierdut orice reper cu omenia și omenirea. Fiara Rusă nu are empatie și nicio remuscare. Că, deh, Fiara – un Eldorado al abuzurilor, al fanatismului, al nevropatilor teroriști – este ca o zeiță la volan. Ea conduce și ceilalți se roagă. Or, viața a demonstrat că Terorismul politic modern este copilul din flori al unui incest macabru între KGB și bandele de asasini din lume.

  36. Iranul nu deranjeaza SUA, cât Israelul. E scrisa in constitutia lor distrugerea Israelului.

  37. Bai baieti, america daca nu si-a daramat singura turnurile gemene, a fost surprinsa! Conform folclorului evreii sunt cei mai tari in inteligence. Dar e vorba de folclor. Nu cumva priceperea lor este umflata cu pompa? Nu cumva in spatele Mosadului e CIA? Si cum CIA s-a umplut de prosti!!!! Ce dracu inteligence sa aplici cu aia care comunica prin porumbei voiajori. Vrajelile acestea cu vor sa-l sape pe Bibi sunt prostii. Evreii fac o mare greseala. Cand sunt atacati omoara fara noima invocand dreptul la aparare si gluma ais ca sunt poporul ales. Poate nu stiti de ce se taie mielul de pasti! Mielul a salvat copii evrei si i-a omorat pe cei egipteni. Hamasul spera ca lumea araba pana la urma sa se uneasca in urma represaliilor fara noima ale Israelului. Au profitat si ei, Hamasul, de impotmolirea din Ucraina. Concluzia este ca o mana de oieri, fara laptopuri si studii la Harvard s-au pisat cu presiune si pe Mosad si pe CIA. Oricum trebuie sa fii tampit rau ca sa-ti populatia in teroare pt un rahat de fasie de pamant!

  38. Nu, nu avea. Nici 10 August nu s-a organizat singur, ci reteaua hashtag rezist USR a fost organizata, dar serviciile ori au tacut ori au dormit.

  39. si atentatul la syrieni a fost pentru ca: „DRUMUL MATASII” (care atentie: NU PLACE DELOC AMERICANILOR anti-chinezi
    era, deja efectuat de Bashar al Asaad in CHINA ! (vor yankeii o „china” langa ei , in Syria ? 😀 ) -> IQ=?
    Gandeste pana la capat CAUZELE altfel nu afli …cine-a-nceput LA INCEPUT 😛 ?
    😀

  40. Vor fi scosi curand CHINEZSTE-SYRIAN-DIPLOMATIC 😐 😀
    de LA POMPA, americanii din Syria … curand ?
    Sau ce ?
    (Toate le [ante-]stii ? 🙁 fratre !)

  41. +10! Uneori adevarul este la vedere. Shi nimeni nu-l simte.

  42. „Rammstein spune:
    08 OCT. 2023 LA 7:46
    Ce te miră omulețule,la noi în ’89 serviciile au ajutat la răsturnarea regimului comunist,de ce n-ar fi făcut Mosadul același lucru acum în Israel…
    Revoluții, răsturnări de guverne,de președinți…etc..toate sunt făcute de către serviciile secrete,…”

    Daca erai atent la bazaconiile misteriosului MISHTEAUX poate daca aveai IQ-ul necesar stiai si tu din timp util ce-si-cum 😀
    DE ce n-au stiut evreii batui de soarta acum ( e infiorator sa vezi poze si clip-uri cu mortii de la festivalul de cantec pentr tineret ! ) .
    Dece n-au stiut din timp evreii ce-au patit ?
    Au devenit prea zgarciti 🙁 … informatiile nu se cumpara niciodata IEFTIN ! 🙂 … mai multe nu spun ! 🙁

    „Mi-era teama de POGROAME !” se pafre ca n-a fost o teama inventata ! IQ=?
    Reciteste ATENT palvrele-n timp ale misteriosului 3301 si pe urma intreaba-te sincer: Face pe nebunul asta ? Stie ce ante-stie !
    Putini ca el !
    Acum intelegeti ca nu multi pot duce cate-i informational el sa duca ! 🙁 !
    Recitestei PÜROPHET-ului comentariile MACAR acum CU MINTEA DE PE URMA ! Mishteaux e invizibil prin „anostitatea „lui
    desi …evident e un GENIU care va lasa sa participati la 1-la-mie dinc e ante-stie !
    SA va spuna cu se va termina razboiul iudeo-arab in deschidere cum 🙁 ?
    Avu-ta premonitie cu ce-i deja gata la ukrani ? 😛
    ____
    M-ai tarzior astea …omul trebuie sa fie si „frizer” cat nu-i TATA LOR ! The invisibile genius ! 😐
    [V-am mai zis …cand pare ca nu stiu: STIU! si cand pare ca stiu. STIU ! 🙂
    SHALOM , amicilor ! mi-e mila de Israel insa

    MOSSAD-ul chiar stia ce-si-cum ! Cum puteam ante-sti eu altfel !
    Sfatul meu e sa nu mai fie zagrciti cu chestii elementare … 😐
    Si sa nu depaseasca masura MORALA cu – bine inteleasa RAZBUNARE pe non-hamasii plaestiniielor Israelului teritorial ! MDA !

  43. De ce cu mintea de pe urma … puerilitatiile unui geniu … devin inteligibil GENIALE ?
    IQ=?
    😉
    3301

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.