Serviciu social, numai după un ”control în teren”

Niciun serviciu social nu va mai putea funcţiona fără controlul în teren al inspectorilor sociali iar furnizarea de astfel de servicii fără licenţă va fi sancţionată penal, a anunţat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

Camera Deputaţilor a adoptat marţi proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul asistenţei sociale, proiect al cărui parcurs legislativ a început pe 7 septembrie 2023 când a fost prezentat în primă lectură în şedinţa de Guvern.

În context, Bucura-Oprescu a arătat că documentul aduce reglementări clare, ferme şi curajoase care stabilesc limitele în care se desfăşoară activitatea furnizorilor de servicii sociale în interesul oamenilor. De asemenea, legea întăreşte asistenţa socială la nivelul comunităţilor mici.

„Se modifică modalitatea de finanţare a serviciilor sociale pe principiul „finanţarea urmează beneficiarul”, iar banul public este cheltuit transparent, cu un traseu mai uşor de urmărit. Se consolidează rolul inspectorului social şi capacitatea funcţională a Inspecţiei Sociale. Furnizorii de servicii sociale vor fi consiliaţi gratuit de către reprezentanţii ANPIS astfel încât să cunoască toate obligaţiile pe care le au potrivit legislaţiei. Niciun serviciu social nu va mai putea funcţiona, nici măcar provizoriu, fără controlul în teren al inspectorilor sociali. Va fi înfiinţat registrul naţional electronic de evidenţă a persoanelor beneficiare de servicii sociale şi revizuit registrul electronic unic al serviciilor sociale, astfel inspectorii care fac verificările din teren vor avea, în timp real, toate datele necesare. Pentru prima dată se introduc sancţiuni penale pentru furnizarea de servicii fără licenţă. Amenzile cresc de 5 ori, până la 100.000 de lei”, a scris ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale pe pagina sa de Facebook.

Ea a precizat că prin adoptarea acestei legi sunt îmbunătăţite 6 acte normative esenţiale pentru sistemul de asistenţă socială din România: Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în serviciile sociale, Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, OUG nr. 113/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi OUG nr. 82/2016 pentru aprobarea statutului special al funcţiei publice specifice de inspector social şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

„Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în procesul de elaborare a noii legi: organizaţii neguvernamentale, Avocatul Poporului, Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali, reprezentanţi ai cultelor religioase, mediul universitar, organizaţii patronale şi sindicale, UNICEF, Banca Mondială. Acest proiect este un rezultat important, dar trebuie să continuăm munca împreună în procesul de implementare a reformei asistenţei sociale şi regenerarea încrederii”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

4 Comentarii

  1. Mîî, ce proiect frumos, Mîî ce proiect frumos, doar că toate aceste servicii sunt dedicate celor care se pot pensiona la 45 de ani în plină putere și mai trebuie ceva la pensia specială ca să faci relaxat concediul în Golful Persic și să ai și o mașină electrică.

  2. „fără controlul în tren ”
    asa am citit pe diagonala,
    ne gandeam deja la trenurile mortii…..

    cam acum 4 ani
    celor de peste 6,5 de ani
    li se pregatea evacuarea la „hoteluri”
    -le-au dat vaxxin
    cu raze de vacantza si unde de fericire!

  3. Au uitat să spună și despre trecerea proprietății pe numele capilor escroci, apoi intra daca au chef pe teren să vadă despre ce este vorba.

  4. dictatura mao se ridica pe „control” pentru „ajutor social”… :))

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.