SUA se tem de alegerea Germaniei

”Astăzi există doua lumi: una de 1,2 miliarde de suflete, lumea așa-ziselor economii avansate, și una de 6,8 miliarde de oameni care contestă hegemonia celei dintâi. Este o ciocnire între economiile bazate pe producție și economiile bazate pe servicii și finanțe. Este o ciocnire între valori reale și valori volatile”, scrie economistul Alasdair Macleod, pentru Goldmoney.com.

”Acum, ciocnirea hegemonilor se concentrează pe Ucraina. Anterior, conflictul a avut loc în Afganistan sau Siria. De fiecare dată, Statele Unite, care conduc NATO și rețeaua de intelligence „Five Eyes”, nu au reușit să învingă axa asiatică, pentru că aceasta s-a ferit să fie atrasă într-un conflict direct. Dincolo de apărarea propriilor interese, Rusia si China au privit cu interes la neînțelegerile din cadrul NATO. Inițial, am avut refuzul Marii Britanii de a sprijini un conflict deschis al Vestului în Siria. Apoi, Turcia, membru NATO, a semnalat că interesele sale sunt congruente mai degrabă cu cele ale axei asiatice decât cu cele ale Vestului. Va urma oare Germania?

Teama Washingtonului ține de alegerea Germaniei – își va urma interesele economice foarte evidente și se va alinia cu Rusia și China sau își va urma stăpânii din NATO? Am văzut acest conflict al intereselor în ezitările Germaniei privind trimiterea tancurilor Leopard în Ucraina. Presa de mainstream ne-a spus că este vorba despre reticența germanilor de a trimite arme pe un teatru de război care a fost anterior invadat de naziști. Este evident că acest lucru trezit niște amintiri neplăcute, dar, în primul rând este vorba despre etosul post-Război Rece al Germaniei, care ține de dezvoltarea legăturilor comerciale cu Estul.

Pentru Rusia și China, refacerea relațiilor comerciale naturale cu economia bazată pe producție a Germaniei este reciproc avantajoasă. În egală măsură, acest scenariu ar duce la dispariția UE în actuala sa formă. Poate că tocmai această poziție importantă a Germaniei este cea care atrage SUA și NATO într-un conflict in Ucraina.

Ar trebui să analizăm și perspectiva Germaniei. De la înfrângerea în Al Doilea Război Mondial, Germania a fost esențială pentru existenta NATO. Primul secretar general al Alianței, lordul Ismay, spunea că scopul NATO este de a ține URSS afară, pe americani înăuntru și Germania cât mai jos. La fel ca și Pactul Ribbentrop-Molotov, acest principiu al NATO descrie bine situația de astăzi. Din punctul de vedere al Americii, NATO a fost soluția militară pentru Europa, iar soluția politică se poate găsi doar prin menținerea legăturii puternice dintre Germania și Vestul Europei.

Există mai multe istorii despre cine este adevăratul părinte fondator al Europei Unite, iar versiunea care s-a impus a fost cea autorizată de Comisia Americană pentru Europa Unită, creată în 1948 de lideri ai CIA. După 75 de ani, Germania continuă să se ploconească în fața serviciilor americane”, scrie Alasdair Macleod.

”Liderii europeni nu știu cine sunt cu adevărat”, spune premierul Ungariei, Viktor Orban, citat de The American Conservative. ”Dacă îi întrebi, îți vor spune că sunt liderii unor țări care sunt de partea bună  a istoriei. Convingerea aceasta, faptul că sunt presați de Washington și teama de presa liberală îi face să gândească astfel și să nu ia în calcul ce este în interesul țărilor lor. (…) Germanii suferă pentru că ei știu ce anume ar fi in interesul lor național, însă nu pot să spună asta, arată Viktor Orban. Orban sugerează că liderii Germaniei știu că nu trebui să se implice într-un război cu Rusia, însă, din diverse motive, nu pot să refuze Washingtonul. (…) Dacă ofensiva de primăvară a Rusiei va avea succes, atunci țările NATO se vor confrunta cu dilema trimiterii soldaților lor pentru a lupta în Ucraina. Acest lucru îi preocupă pe tot mai mulți europeni ale căror țări ar putea fi devastate din cauza extinderii războiului. Vestul este în război cu Rusia. Asta este realitatea. Ne afundăm tot mai mult în această realitate cu fiecare zi ce trece”, mai spune Orban, potrivit The American Conservative.

”Însă, așa cum a arătat recentul episod cu tancurile Leopard, începe să se manifesta o rezistență față de acest statu-quo. Știm că o serie de lideri germani au fost nemulțumiți de regimul monetar al Băncii Centrale Europene. Jens Weidman, care a demisionat din fruntea Bundesbank, nu este singurul critic al acestei politici monetare. Dar se pare că Bundesbank a început o epurare a acestor critici ai BCE”, scrie amintitul Macleod.

”Sunt două motive pentru care Germania este reticentă. Berlinul a fost forțat să abandoneze politica banului bazat pe producție și să se retragă de pe piețele asiatice. Însă o reluare a ostilităților dintre Rusia și NATO poate duce la reducerea acestor presiuni ale SUA asupra Germaniei. Cancelarul Scholz știe că este puțin probabil ca Rusia să fie înfrântă și de aceea încearcă să-și mențină cât mai multe opțiuni.

Dacă NATO va pierde în Ucraina, Rusia își va consolida poziția, iar Putin va rămâne un lider puternic. Germania trebuie să fie pregătită pentru refacerea relațiilor cu Rusia. Nu ține doar de apropierea geografică, ci și de industria germană, care ar beneficia din nou de accesul la resursele din Rusia, la piața rusă și la cooperarea cu China.

Cu siguranță că etosul comercial german are mai multe în comun cu revoluția industrială plănuită de axa asiatică decât are oricare altă economie din UE. Dacă Germania nu ar fi controlată politic de SUA, ar putea crea o în timp o nouă Ligă Hanseatică, un coridor comercial din Europa de Est până la Marea Blatică, cuprinzând toate statele baltice și Olanda. Probabilitatea unei asemenea evoluții face ca SUA să nu renunțe la controlul asupra Germaniei și a UE”.

Dar, scrie Macleod, Washingtonul ar putea fi forțat să facă concesii Rusiei și să facă astfel și un pas în spate în lupta pentru Europa de Vest. Motivul este că războiul din Ucraina poate distruge moneda euro și poate întreaga UE.

O escaladare a conflictului din Ucraina va face ca țările UE să împrumute mai scump pe piețele financiare, va însemna dificultăți mari sau chiar falimente în sistemul bancar european. Aceste efecte se vor manifesta mult mai acut în economii bazate pe servicii și finanțe decât în economiile bazate pe producție și materii prime.

Euro, Macleod, este un vol-au-vent al monedelor fiduciare, o monedă mereu supuse riscurilor, iar, în situația puțin probabilă în care Rusia nu va fi învinsă repede, o nouă escaladare în Ucraina va duce la creșteri usturătoare ale prețurilor în UE. ”Banca Centrală Europeană va avea de ales între majorarea ratei dobânzii (pentru a nu pierde controlul în favoarea piețelor financiare) și consecințele  acestei decizii de a majora dobânda pe care le vor avea de suportat finanțele guvernelor din zona euro. Mai mult, ar putea apărea riscul insolvenței în întregul sistem euro.

”Fie ea și una pe termen scurt, soluția este ca America să facă un pas în spate în lupta pentru Europa de Vest și să recunoască interesele Rusiei ce vizează Ucraina”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 42

39 de Comentarii

  1. imbirligatura dracului. de ce? pentru ca nicio tara mentionata in articol nu este onesta si nu-si poate asuma ceea ce este cu adevarat. nimeni nu lasa ochii in pamint cind care biciul in mina. nu exista rusinea/remuscarea propriilor fapte ci doar incriminarea celorlalti ca sursa a raului. rusia, sua, china, germania, uk, franta, olanda, belgia, israel, japonia si care or mai fi, sint rebuturile si repetentele istoriei la fel ca orice imperiu. puteau fi marete dar au ales sa fie o bascalie primitiva, un sos gretos format din crima, infatuare, mizerie imorala, primitivism, dispret fata de viata. cind nu-ti ajunge ceea ce esti si cauti in alta parte, supunindu-i pe alti, nu esti decit un criminal cu singe rece, indiferent, care refuza viata! criminalul numarul 1 al zilelor noastre ramin SUA/NATO – (puterea oficiala ca rezultat al puterii din umbra), sclavul numarul 1 al lumii. asocierea cu un criminal se numeste complicitate.

  2. Deocamdata conflictul Rusia-Ucraina a relevat Gernania ca o colonie jalnica intrecand chiar Romania in slugarnicie. Ambasadorul ucrainean isi batea joc de Olaf ca de ultimul fraier. Au fost taiati de la Nordstream si nici piu, piu n-au zis. Econonia lor ramasa fara energie ieftina o sa sufere. Posibil la nivel local niste capitalisti sa mai fi protestat dar evident nu au putere adevarata. Capotalistii-industriasi au fost eliminati de la putere atat in USA cat si in restul Europei de niste capitalisti speculatori care speculeaza atat finaciar cat si politic fara sa creeze nimic util. Rezultatele le vedem…dorinta de conflicte, propaganda ingrozitoare, cenzura, taxe pe carbon care ajung in buzunarele lor orin onguri si companii parazite si evident PUTEREA absoluta si continua care este tinta finala. Democratiile ajung incet dar sigur in dictaturi unde nici macar nu stim cine este seful adevarat.

  3. Despre ce coridor estic vorbeste acest autor ales cu grija de Markevici? Tarile estice au ramas in majoritate comunitarii de mana a doua deci cei mai vulnerabili la schimbare. Mai repede vor privi spre noua lume in expansiune si in formare unde isi vor gasi firesc locul lor pe linia unui start egal tuturor. Vechea Europa nu va avea ce le oferi in plus de ceea ce le-a oferit pana acum. Pentru Romania si alte tari ca ea se iveste o noua oportunitate.

  4. Germania se va trezi repede. Altfel are șanse maxime sa dispară.inceputul distrugerii este evident.nimeni nu vrea razboi pe minciuni acasa, sa fie la americani daca le place asa mult razboiul.

  5. In mod cert este unul din cele mai bune editoriale scrise de dl Marchievici.
    Ce trist pentru Germania să aleagă (să fie obligată să aleagă) varianta a doua:”…își va urma interesele economice foarte evidente și se va alinia cu Rusia și China sau își va urma stăpânii din NATO?”

  6. Ai citit editorialul sau doar titlul? Spre deosebire de Bode, Calin spune mereu de unde citeaza chiar si pentru 99% din continut.

  7. Ce vrei tu „străine” de la 8:39, oricum logica-ti lipsește? Ce treabă are comentariul meu cu … Bode?! Ah, nici una, bine !

  8. Oare berbecii astia politici de la noi si din afara, stiu ca prima tara din Est care a recunoscut RFG si a stabilit relatii la nivel de ambasada, este Romania? Acum, drept recunostiinta, Germania face industrie, fabrici auto, in Ungaria si Cehia/Slovacia? De aia nemtii merita sa fie calariti de americani, nu au simtul recunostintei! Oare ce le-a dat Rusia dupa 1990, ii indreptateste sa sprijine Ukrania, stat succesor al URSS, cu orientare nazi? Cistigatoare din Brexit si razboiul din Ukrania, este USA!! Slava prostilor!!

  9. Germania a fost deja „executata” public prin gaurirea conductelor NordStream de catre americani/britanici…
    Slava Z !

  10. ,,,,OARE CUM DE-SE CAM SPUNE ADEVĂRUL (mai tare,mai în surdină dar se cam spune)? DUREROASA CONCLUZIE:ROMÂNIA IAR ESTE DE PARTEA CELOR CE AU LĂSAT ÎN „URMA INTERVENȚIEI CU LOPATA ÎN SĂDIREA COPACULUI USCAT -NUMIT DEMOCRAȚIE AMERICANĂ-MORȚI,RUINE,DEZORDINE ȘI MIJLOACE ALE MORȚII CU TEHNOLOGIE AVANSATĂ- AFGANISTAN,LIBIA,IRAK, Ș.M.A.-.CE VA RĂMÂNE DIN UCRAINA PESTE 5 LUNI,IAR PESTE UN AN DIN ROMÂNIA,MOLDOVA , POLONIA ȘI GĂLĂGIOASELE LA COMANDĂ ȚĂRI BALTICE? IAR BULGARIA ȘI UNGARIA SUNT MAI DEȘTEPTE! DUPĂ NENOROCIREA DIN TURCIA ȘI SIRIA VOM ASISTA LA „EXTINDEREA” CHINEI -și cine are cele mai strânse legături economice cu CHINA oare nu Bulgaria,Serbia și Ungaria? D-LE PM CIUCĂ CHIAR NU AȚI RĂMAS CU CEVA ÎNVĂȚĂMINTE DIN AFGANISTAN?-ori nu v-ați mai revenit după ceaiul cu MAC-MAC,?că despre KWJO-oiu,helvig,aurescu,ce să mai zicem -ei sunt INSTRUMENTELE FĂȚIȘE ALE BĂTĂII DEJOC DISTRUCTIVE-SUNT ALOGENI,PLĂTIȚI ETC!

  11. Victorie pentru Rusia iar singura sansa a Germaniei este sa treaca de partea BRICS si sa nu mai fie o colonie a Diavolului drogat si criminal amerlocc

  12. @Zalmoxis @Cenzura = FRICA DE ADEVAR
    Subscriu. De multe ori, dupa ce citesc comentariile, nu mai am nimic de spus.

  13. Ceea ce nu se intelege sau nu se intelegea pina acum este dorinta UE de a ajuta total Ucraina . Din acest moment in care UE deja a dat Ucrainei 50 de miliarde de euro spre ai fi de ajutor jocul este inchis .Razboiul nuclear iese din discutie el fiind doar partea de propaganda din partea Rusiei .Occidentul are si el arme nucleare si are nu numai arme nucleare dar poate distruge la nivel de armament conventional aproape toate tintele nucleare ale Rusiei.Acum ne este foarte clara directie in care merge razboiul si stim deja care este planul .Trebuie mereu sa aducem, aminte cuvintele doamnei der Leyen si pe cele ale lui J.R.Biden (apropo – va cistiga un al doilea mandat ):rusia nu poate ramine in formula ei actuala federativa si nici nu stie ce il asteapta .Citez din memorie .

  14. Un nefericit „expert” care amesteca asiaticii cu musulmanii, cu africanii si cu sudamericanii si antagonizeaza „economiile avansate” cu sursele lor de materie prima si de energie. Ce fumeaza asta, sa ma feresc. Dupa ce acum 2.000 de ani ai dat drumul la balaurul religios cu zeitati regionale si rasiale, vine acum un toc-dobi sa amestec balegarul produs. Doar in mintea perforata cu droguri intense se pot impaca, prin invazie , hotii cu pagubitii, in numele a unor Inexistenti. Decand si scrierea a devenit virtuala, nu mai poti da intrebuintarea igienica acestor texte pe hartie moale. Poate „avansatii” Zewa gasesc o solutie. Despre „incalzirea globala” a creierelor cu polutii imaginare nu trage sirena vreun Vasile Roaita modern ?

  15. Asa cum este folositor spre a intelege nu trebuie decit sa luam in calcul faptele existente .Coalitia natiunilor ce ajuta Ucraina are la nivelul PIB comun peste 80 la suta din banii planetei si forta militara ce cuprinde forta NATO dar si toate capacitatile militaro -umane ce sunt puse la dispozitie ,in integralitate lor, deciziei venite de la NATO atunci cind este sau va fi nevoie . Occidentul are astfel o armata ce cuprinde armatele tuturor natiunilor componente si a aliatilor lui .Germania este una dintre natiuunile ce vor iesi cistigatoare o data cu incheierea razboiului atunci cind armata Rusiei ,de voie sau de nevoie , va pleca din Ucraina .Germania s-a decuplat total de Rusia . Germania se poate inarma si poate deveni o forta nucleara de top .Germania isi va reface intreaga structura militara cu echipamente de ultima generatie o data cu distrugerea armamentului invechit in razboi .Germania isi reface si toate prioritatile comerciale plecind din China si Rusia .Germania impreuna cu multe dintre natiunile UE vor reface in intregime Ucraina si acum si Turcia .Toate deciziile Rusiei sau dovedit gresite .Intreaga omenire are nevoire de tehnologia germana asa ca ….. nu va agitati degeaba .

  16. Un titlu la misto, urmat de un articol comic!Germania cu 40.000 de militari americani in diverse baze interne si SUA ,’se teme”???
    PS De la fabulatie la fabula nu mai e decat un pas

  17. Un articol excelent bazat pe argumente solide si pertinente. Toti cei care inca judeca cu capul pe umeri si cu mintea limpede stiu ca Germania este coridorul SUA catre Europa si explicit catre est. Numai ca Germania a fost infrant odata de Rusia, si va fi invins din nou daca se va implica si mai mult in razboiul din Ucraina.

  18. SUA se tem sau SUA se teme?

    „De-a lungul timpului, în presa vremii, au fost folosite ambele variante, însă una dintre ele este greșită din punct de vedere gramatical. În 1887, un scriitor de la ziarul „Washington Post” a declarat că Războiul Civil „a soluționat pentru totdeauna problema gramaticii… Scrierile domnului Davis și a generalului Lee au însemnat o tranziție de la plural la singular”. Patru ani mai târziu, duhovnicul G. H. Emerson a scris că „schimbarea de la plural la singular a fost vitală, deși a fost nevoie de un război pentru a face diferența inconfundabilă”.
    Înainte de Războiul Civil American, toată lumea spunea „Statele Unite sunt”. Din punct de vedere gramatical așa este corect, fiindcă țara a fost văzută ca o colecție de state independente. După conflict, însă, oamenii au început să folosească verbul la singular, „Statele Unite este”
    În concluzie, din punct de vedere gramatical Statele Unite ale Americii trebuie tratate la plural, însă din punct de vedere politic unitatea statelor adus la crearea unei singure țări”:))
    Draku stie cum e mai bine…

  19. Care frica si care alegere a Germaniei? Germania a ales demult decand trupele germane ale lui Hitler preferau sa se predea americanilor si nu babuinilor rusnaci,aceleasi maimutze primitive asa cum au demonstrat-o deja si in ziua de azi in Ucraina.Oare ce or bea seara astia care viseaza apoi atat de frumos despre Rusia si China si atat de nasol despre America? Adica ei viseaza ca daca rusnacii tot escalaseaza ei cu alte sute de mii de ucugasi razboiul din Ucraina,americanii se vor speria si se vor izola la ei acasa ca sa lase iar Europa unor jeguri de dictatori,care apoi vor asupri popoarele Europei bagandu-le in saracie ca tiranii sa isi imbuibe liota de securisti si armate fara numar cu care vor inca de acum sa saboteze America si restul lumii,asa cum visa si Hitler De ce ii credeti,voi putinistii,pe nemti atat de prosti incat s-ar izola Germania de Occident si de America ca sa ramana la discretia armatelor rusnacilor si chinezilor?

  20. „Coalitia natiunilor ce ajuta Ucraina are la nivelul PIB comun peste 80 la suta”

    Minciuna asta te incurajeaza, rezisti, inca ?

  21. Teoria Prostului Samaritean este teoria lui Bula care proclama ca. 1.Rusia a invadat Ucraina. 2. UE ajuta de drag Ucraina……Realitatea este alta. 1. De 350 de ani tot ce se face in Politica Mondiala fara Rusia este o facatura proasta, care provoaca Razboi.2. NATO a agresat Rusia vreme de 30 de ani pana a obligat – o sa reactioneze militar. 3. UE ajuta Ucraina cu mare sila, doar fiind obligata de Hegemonul American. Iar Hegemonul American ajuta Ucraina pentru ca exploatarea nazismului ucrainian este cea mai la indemana cale pentru a distruge Rusia. Rusia este marele obstacol in calea Dictaturii Planetare Americane.

  22. Daca Europa ar avea conducatori care sa judece ,le-ar face bagajele americanilor ca sa plece la ei acasa si sa lase Europa in pace sa se descurce singura dupa cum vrea ea.Europa trebue sa isi aleaga singura partenerii de afaceri si nu asa cum este la ora actuala cind este obligata sa faca aceasta alegere.Cu siguranta ca ar fi mult mai multa liniste si oamenii ar avea o viata mult mai frumoasa, daca Europa ar fi lasata libera si nu cum este acum o colonie americana.

  23. „Este o ciocnire între economiile bazate pe producție și economiile bazate pe servicii și finanțe”.
    Far’de „economiile bazate pe productie” , cele de pe urma ar muri din prima / tot si-ar manca rahatul pana ce n’ar mai ramane nici stelice de energie .

  24. Cu gaz scump cresti pretul produselor,cu gaz ieftin il scazi,devenind competitiv.Nemtii vor repara de buna voie si nesiliti de nimeni conducta Nord Stream de pe fundul Marii Baltice chiar arborand steaguri verzi.

  25. PT. PROSTUL SAMARITEAN [BOULE ]NU AM VAZUT MAI MULTE PROSTI LA UN LOC SCRISE DE UN CACANAR .ALUPIGUS.

  26. Săracul Marchievici nu mai știe din cine să mai citeze. Mai nou l-a găsit pe ginerele lui Rupert Murdoch.

  27. Germania a pornit la drum si nimic nu o mai poate ori in acest moment .Iluzia unora cum ca Germania tine cu Rusia nu se sustine . Germania doar s-a folosit de Rusia si de avantajele obinerii gazului la un pret de nimic cit vreo doua tigari litrul de benzina .Germania avea nevoie sa se poata inarma si sa poata deveni o putere nucleara . Acum nimeni si nimic nu ii mai sta in cale .Putin i-a deschis acest culoar nemaipomenit vreodata .Japonia poate face acelasi lucru in partea ei de lume .Armata europeana este ca si infiintata mai trebuie doar adus totul in public etapizat pe masura ce Rusia cade din greseala in greseala poate chiar intentionat .

  28. „Cancelarul Scholz știe că este puțin probabil ca Rusia să fie înfrântă”, dar postacii români știu mai bine decât el ce urmează.

  29. Cand presa de propaganda vestica, TOATA, vorbeste de comunitatea internationala, in realitate MINT ORDINAR, pentru ca doar tarile sclave ale SUA, NATO-G7 si inca cateva sustine „ordinea internationala bazata pe reguli” care reguli nu exista, ele apar brusc si dispar, interpretate tot timpul in favoarea SUA. SUA s-a ales ca putere globala, ei vor sa controleze tot globul pentru a isi permite stilul de viata. Daca te uiti la ce se intampla in momentul de fata in SUA si restul vestului civilizat, vezi o decadere sociala, educationala, religioasa si stiintifica… plin de cersetori, drogati, criminali, prostituate, proxeneti, socialisti, marxisti, pedofili, devianti sexuali, dezaxati mintal, ideologii bolnave, justitie in functie de rasa si orientare politica, sexuala, etc. Cand dobitocul ala de premier al Poloniei vorbeste despre necesitatea de a distruge Rusia pentru o „renastere a civilizatiei Vestice/Europene” nu stiu ce dracu vede el bun in Vestul actual. A devenit mai mult o Sodoma si Gomora

  30. eu mai cred doar in … MISHTEAUX !
    (de restul profetilor fara ulterioritati sunt lamurit … astept SCANDALUL din GERMANIA curand si pe urma in 12 martie „ROCADA”)
    De ce cred in mishteaux 😀 ?
    Pentru ca e singurul ale carui comentarii (de 2-oi ani de cand scrie la COTIDIANUL) s-au straniu implinit 100% …inclusiv politica din tiparnita dollarului si euroiului … in spatele istoriei prezentului sunt cei din spatele BCE si FED !
    DA ! …
    nu-s toti prosti pe lume … mai exista si oameni … MISHTEUAUX! (genetic blestemati sa fie mai inteligenti decat …semenii 🙁 )

  31. il citesc pe mishteaux in COTIDIANUL inca de-acum 2-oi ani decand spunea „ceva” traznit atunci
    real-fioros acum despre …LAPTOPUL DIN IAD al lui Hunter Biden !
    recitindu-i comentariile de-a lungul a 2-oi ani si filtrandu-le de … CAMUFLAJUL 😉 de rigoare
    observ ca
    MISHTEUAX e cineva … absolut special !
    [statistica predictilor si cuvintelor lui „cheie” … ‘mi arata matematic ca …”ceva e la mijloc” 🙁 … in strania-i capacitate de-a anticipa EXACT …viitorul practic al istoriei, in curs, umane ]
    SHALOM amicilor ! PUP !

    [„lumea ca o cepa” …oare la ce nivel sunt analizele lui , demne de RAND Corpo. , din SPRE interiorul „cepei” daca … „”arhivarul”” e straniu si chiar pueril COTIDIAN ! 🙁 ]

  32. Nu doar atat … vezi in COTIDINUL
    ce spune clown-ul MISHTEAUX …din timp util (!) 🙂
    despre
    COVID !
    (de-aia zic … cine-i tipul si de ce … e deviant de la propaganda oficiala ? 🙁 Intreb …o sa fie rau-rau sau doar rau la nemti 🙁 ?)

  33. ce-a fost … investititv CHINEZESC …in exact 4 februarie
    si ce insemna asta …straniu profetit 🙁 …pentru USA

    Cum spunea cineva … multe servicii secrete si-ar da batalione sa afle ce DEMULT stia MISHTEAUX !
    Cel mai bun camulflaj e cel in anostul cotidian ! 😉 😉 😉 TRUFIA …si ORGOLIUL … orbesc profund ! 😀 (e deja clar !) 😛
    😀

  34. Asa cum bine stim intrega lume civilizata cu exceptia unor „grohaiti” s-au oferit sa sprijine Ucraina in demersul ei atasat lbertatii .Propaganda anilor 45 cind Occidentul asa zis decadent era perdant in fata comunistilor rusofili s-a dovedit o iluzie . Acum se incearca a se incalzi ciorba de fasole .Nu se mai poate . Occidentul este posesorul a 80 de procente din averea omenirii si armata sa este de departe cea mai bine inzestrata forta militara .Doar prosticutii de serviciu mai gtohie pe ici pe colo fara rezultat .

  35. Business as usual?
    Nu cred ca Rusia va mai vinde resurse Europei.
    Se va alia cu China.
    Germania este o tara ocupata militar, nu prea are multe de spus.

  36. Averea aia a occidentului depinde de valoarea REALA (nu cea nominala ! 😀 ) a
    dollarului ca moneda emisa si impusa prin 950 de baze militare internationale ca …. TREZORIERA !
    Ce se intampla insa da a DOLLARUL va fi in viitor atat de putin aparat MILITAR (de-caderea militara a imperiului 😉 )
    incat …TARILE LUMII vor vrea sa „se scape de dollarul” in dissolutie monetar TIPARISTICA ?

    Se vor intoarce la MAMA lor care i-a emis pentru ca-i foloseste (spre deosebire de altii) si ca MONEDA INTERNA ! n
    Sti ca SUPERNOVELE gigantice sunt obligate la explozii care le fac mici ?
    La fel tarile emitente de FIAT trezorier cresc …pana …inevitabil matematic …explodeaza !
    De ce crezi ca avea USA gigantica armata ? Stagnarea economica aduce mereu … lumea a 3-a la nivelul celei
    stagnante …ISTORIC … vezi doar Francia … Roma taman la caderea din stagnare a Romei 😉 !
    spunea si blestematul de MARX (shalom!) asta !
    IQ=?
    😉

  37. FELICITARI ! 🙂
    Te-ai prins in sfarsit care-i „carligul” in … afacerea „PLANUL MARSHALL”
    si eventual cine detine …societatile pe actiuni nemtesti !
    (repet … n-ati vrea sa stiti cate e obligat IN DETALIU sa stie Mishteaux ! 🙁 )

    Iti dau o thema de meditatie …
    – Daca china nu-i avea taman acum in plina criza a vestului pe yankei cu 5000 de miliarde de koko datori
    aveam orientarea … anti-chineza a … mass-mediei yankeie ? 😀

    Ce crezi co sa faca yankeii cu banii chinezilor … (banii ca moneda insemna o datorie in schimbul marfii) … care-au dat marfa buna pe NUMERAR (desigur cu gandul sa-l reschimbe-n marfa mai tarziu = bunul e un garant societal, deci revocabil, ca vei primi ianapoie in marfa EXACT cata marfa ai dat pentru a primii banii 😉 TEORETIC 😉 ) ?

    O sa-i „confiste” pe motive … „razboinice” ?

  38. Articol si comentarii pline de propaganda ruseasca de rahat…….sictir Editat mergeti la rusi sa va balaciti Editat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.