
Senatorul Titus Corlăţean sustine că partidul a ajuns unul în care nu se mai poate vorbi liber. Candidat la şefia PSD, Corlățean acuză actuala conducere a social democraților de rezultatele dezastruoase de la ultimele alegeri și spune că deciziile în partid sunt luate în continuare de aceeași echipă: Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu.
”Dacă noi am ajuns în acest partid să nu mai vorbim liber și deschis în partid, asta înseamnă că intrăm într-o perioadă de ființe care poartă numele de moluște, suntem mimetici, nu mai avem curajul opiniei, nu mai suntem un partid viu, deci nu mai suntem un partid democratic. Și moartea politică ne așteaptă” a declarat Titus Corlățean prezent la Piața Victoriei de la Europa FM.
”Oamenii care sunt lângă mine sunt în realitate foarte mulţi, şi sunt oameni de calitate. Nu este, însă, încă un moment de asumare publică, pentru că viaţa politică într-un partid cum este PSD e complicată.(…) Există modalități de supraveghere, de monitorizare, de presiune, de intimidări, de amenințări, mai prin mijloacele din presp, mai direct, prin oameni de prin instituții” a mai afirmat Corlățean care susține că bătălia din interiorul partidului este una dură, mai ales pentru lucrurile care nu se văd.
Social democratul a mai declarat că dacă va ajunge președinte al PSD nu va face alianță cu AUR și nici nu va scoate partidul de la guvernare, deși deciziile luate de Guvern se răsfrâng asupra imaginii PSD.
”Dacă ai intrat la guvernare, nu prea mai ai cum să ieși acum. În octombrie îți mai vine o ultimă evaluare pe niște ratinguri de țară. Nu dorește nimeni, din oamenii raționali, să vedem cum ne prăbușim în junk și cum asseturile României devin foarte ieftine și cum niște băieți din afară, scuzați-mi expresia, ne lasă în pantalonii scurți. Miza economică și soliditatea României sunt foarte importante. Dacă ai intrat la guvernare măcar schimbă calitatea guvernării”.
Am inteles”patriotule”, cu AUR nu vei face alianta dar cu UDMR ?
Paaaai…SUNTETI ILEGITIMI! DECI NU EXISTATI !!!
Eu zic ca, intelept ar fi ca, sa se retraga toti de la conducerea Romaniei, sa vina presedinte gs00 si premier sa fie cg11 sau invers ! cg11 este salvarea Romaniei care ne duce pe toti la Socola.
„Există modalități de supraveghere, de monitorizare, de presiune, de intimidări, de amenințări, mai prin mijloacele din presp, mai direct, prin oameni de prin instituții”
Pai si ce? De ce v-ati lasa intimidati? Ce vi se poate intampla? Hai sa vedem ! Ca la poker – call ! Si de ce nu amenintati si voi? Sabia taie in ambele sensuri. Si cum adica prin oameni din institutii? Da voi ce sunteti? Gluga de coceni?
„Dacă ai intrat la guvernare, nu prea mai ai cum să ieși acum.”
Sa mori tu?
” În octombrie îți mai vine o ultimă evaluare pe niște ratinguri de țară.”
Cu atat mai mult! Paraseste corabia inainte sa se scufunde si sa te traga si pe tine cu ea.
„Nu dorește nimeni, din oamenii raționali, să vedem cum ne prăbușim în junk”
PSD -ul o sa ajunga junk asa ! Sau asta iti doresti?
Titus Corlățean: ”Moartea politică ne așteaptă”. Foarte bine, dacǎ așa gândiți: asta meritați. Pe vremuri PSD mai avea un dram de patriotism, acum de când sunt proeuropeni asta le pute. De aia lumea nu vǎ mai vrea: fiindcǎ sunteți trǎdǎtori.
Gresit. Lumea nu-i mai vrea pentru ca placuta suedeza este sinonim cu dezastru. Suntem ultimii in Europa. Muntii nostrii de Octavian Goga. Neamul calau a pus jug de gatul romanilor.
un partid plin de secaturi securiste.acum asta mai lipseste sa ne ia mila ca in psd este dictatura.ce te opreste sa pleci din psd?
Bolojan amenințǎ cu demisia, dar nu pleacǎ, PSD-ul amenințǎ cu ieșirea de la guvernare dar nu iese, ǎilalți își plâng de milǎ cǎ le este foarte greu și tot așa… Pǎi plecați, nu vǎ reține nimeni! Ia sǎ vedem, o faceți? Nu o faceți! Fiindcǎ sunteți niște mincinoși trǎdǎtori și nu aveți caracter!
Chiar dacǎ „asseturile României devin foarte ieftine” nu ești obligat sǎ le vinzi. Sau ești? Hai, valea trǎdǎtorule!
Astept „Calin, te iubim” presedinte la PSD decand un membru CC al UTC, activ informator olograf la sesekukupopo cea usista a fost pus presedinte la PNT. Apropo, unde este PNT, unde va fi PSD ?
MAI BINEZIS POLITRUCII DE DUPA 1989 AU DISTRUS O TARA NUMITA ROMANIA
Da’ de ce nu te aliezi cu AUR tovarase corlateanu? Te deranjeaza ca a fost votat de MULT MAI MULTI ROMANI decat a fost votat PSD? Adica, nu-i suporti pe oamenii liberi?!?
Singura realizare a lui iohanis ( cu largul concurs al lui ciolacu ) a fost distrugerea PSD.
@BIE corect! dar poate cu aceasta ocazie o sa va dati si tu si altii seama ca la distrugerea tarii au pus umarul la greu si PNL,PDL, USR
Toți v-ați USR-izat și niciunii nu mai sunteți social democrați! În maximum 6 luni, cred că veți dispărea definitiv din cauza minciunilor și promisiunilor făcute, nu v-ați ținut de cuvânt și până în 5-7 februarie 2026 pe copcă manelizatilor pe linie USR-ista! Sper, da!, sper ca toți cetățenii români să conștientizeze că trăiesc în secolul minciunilor, al hoțiilor, al distrugerii pas cu pas a tot ce înseamnă Romania și națiunea română, dar nu cu ură, cu unire în gând, creier și fapte pozitive, sa poată veni și binele ușor în România.
N-o sa te lase sistemul, Corlatene, sa preiei partidul. Sunt multe pericole in joc.
Venim sa aprindem lumanari!!
Doamne ajuta!
Din surse absolut sigure vă spun că la șefia PSD va fi înscăunat Călin Georgescu.Veti vedea cei care va îndoiți.
Asa-i proiectul, fiindca PSD, UDMR, AUR si Georgescu sunt creatia republicanilor americani care-s creatia AIPAC care-i condus de Netanyahu.
Doar ca Netanyahu e pe duca. Pana se duce la Nurnberg II, mai face ce stie el cel mai bine: genocid, crime de razboi si terorism de stat.
Proiectul Georgescu e mort. Ca si proiectul PSD. Corlatean asta ori e naiv, ori nu-l ajuta inteligenta.
Corlateanu la fel ca toti ceilalti din PSD ,uita ca tot dezastrul care este acum in Romania ,se datoreaza lor ,claselor politice care au ruinat tara si au invrajbit romanii intre ei, ajungind acum ,chiar ei in partidele politice sa nu se mai inteleaga .
Sa ajunga Corlatean,pastor penticostal si ofiter SIE,2 in 1 cu gust de gaina,la conducerea PSD, ne-am dus pe garla-n jos