Un arhitect al dialogului între muzică, artă şi beneficiarii ei

În curând se vor deschide din nou porţile Festivalului Internaţional „George Enescu”, unul dintre darurile artistice de nepreţuit pe care le oferă metropola României melomanilor din ţară şi din străinătate. Continuitatea şi celebritatea acestui festival ţin de miracol, în vremuri în care mulţi înclină să trateze arta şi cultura ca pe o cenuşăreasă.

Deşi concertele, spectacolele de operă şi de balet au o parte evanescentă, dăruită emoţiilor irepetabile, înregistrarea evenimentelor muzicale găzduite de-a lungul timpului de Festivalul „George Enescu” le-a adunat într-un Tezaur Muzical pus sub semnul marelui compozitor George Enescu. Un Tezaur şi un Patrimoniu de audiţii, interpretări şi prezenţe artistice pe care şi le-ar dori orice meridian al lumii ce se revendică de la actul culturii. Cu fiecare nouă ediţie a Festivalului nu trebuie să uităm că ţinuta lui, valoarea şi prestigiul de care se bucură se datorează în mare măsură lui Ioan Holender, un român plecat în lume de mulţi ani, care a transformat în Grădina Raiului fiecare loc şi instituţie în care a lucrat şi pe care a condus-o. „Staatsoper Wien” a devenit, datorită lui Ioan Holender, timp de aproape 20 de ani, o grădină a raiului pentru spectacolul de operă mondial. Domnia sa îmi mărturisea: „Oricine ar fi, statul, regele, aristocraţii, republicanii, democraţii, arta nu poate să nu-şi pună problema banilor şi a audienţei, a impactului pe care îl are asupra publicului. Nu prin stiluri putem determina un succes, ci numai prin calitate. În artă, valoarea este principiul unic ce ne face să decidem ce aplaudăm şi ce nu, ce ne emoţionează şi ce ne lasă rece”.

Ioan Holender şi Anna Netrebko, la Balul Operei, în 2007. Foto albumul Closeup

Graţie prestigiului de care se bucură, unei generozităţi dublate de un profesionalism al excelenţei, el a dăruit Festivalului „George Enescu”, al cărui preşedinte de onoare este, momentele lui cele mai spectaculoase. A creat şi la Bucureşti un Eden al muzicii şi aceasta se datorează şi pasionatului Mihai Constantinescu, directorul Artexim, firma producătoare a festivalului.

Revine mereu pentru a ajuta România să intre în normalitate, deşi, la ultima conferinţă de presă, de la Muzeul „George Enescu”, se destăinuia: „Noi, muzicienii, suntem preocupaţi să facem artă. Cultura reprezintă pentru toţi o hrană spirituală. Poate, domnule ministru, a adăugat el adresându-se ministrului Culturii, Kelemen Hunor, vom trăi momentul în care mall-ul cultural despre care eu aud de cinci ediţii se va face şi va exista, pe lângă Ateneul Român, ridicat în 1888, o sală de concert pe care publicul, melomanii şi toţi cei care vin aci ar fi foarte îndreptăţiţi s-o aibă”. Ioan Holender a deplâns faptul că Festivalul Enescu se va ţine tot în fosta sală a congreselor din perioada comunistă: „Nu numai că are mari probleme de acustică, dar este asociată cu imaginea «Răposatului»”.

Ioan Holender. Foto Axel Zeininger

Concluzia conferinţei de presă i-a aparţinut tot lui Ioan Holender, care a punctat faptul că, înainte de a fi declarat „brand”, „Festivalul «George Enescu» este o manifestare a forţelor muzicale existente în această ţară” şi este organizat pentru oamenii de aici care trebuie să se bucure de muzică. „Fatalismul românilor este îngrozitor.” El a reiterat situaţia deplorabilă a lipsei unei săli de concert la parametri optimi, după 20 de ani de democraţie, în timp ce Sala Ateneului Român, construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, era printre primele din Europa în ceea ce priveşte calităţile ei acustice.

Voi încerca să evoc personalitatea acestui geniu al sunetelor, amintind câteva din darurile făcute artei muzicii.

Talent, arta de a conduce, inteligenţă şi un fler special

La Gala de adio, înconjurat de prieteni şi colaboratori

„Un participant la concursurile rodeo trebuie să stea opt secunde pe spinarea unui cal sălbatic. Şi această acţiune necesită curaj, îndemânare, rezistenţă, eleganţă, dar şi noroc”, spunea Georg Springer, directorul general de la Bundestheater-Holding GmbH, în volumul „Ioan Holender und der Wiener Staatsoper”.

Toate aceste calităţi sunt necesare celor care activează în domeniul artei internaţionale şi al industriei muzicale. Este incredibil să stai 19 ani, între 1991 şi 2010, la conducerea Operei din Viena. Ioan Holender a fost unul dintre cei mai longevivi manageri, deţinând postul de director general, depăşindu-i pe Richard Wagner, Richard Strauss, Karl Böhm, Lorin Maazel, Herbert von Karajan, Gustav Mahler. Devenise mai cunoscut decât Cancelarul Austriei. Când a preluat conducerea Operei din Viena îşi putea oare închipui cineva că el va rezista chiar mai mult decât Gustav Mahler? Ce a făcut posibilă această neaşteptată poziţie a unui refugiat politic necunoscut din România comunistă, care a ajuns într-o ţară străină şi, treptat, şi-a croit drum până în vârful ierarhiei muzicale mondiale? Talent sau arta de a conduce şi administra? Dar, desigur, mai sunt şi alţii care posedă asemenea calităţi. Inteligenţa şi un fler special? Desigur, dar totuşi nu este de ajuns. Noroc? S-ar putea, dar totuşi nimeni nu poate fi atât de norocos timp de 20 de ani. Dar atunci ce anume l-a făcut pe Ioan Holender să fie unul dintre cei mai de succes directori de operă din perioada recentă? Un anume sens al viziunii? Cu siguranţă, viziunea este necesară mai ales atunci când cineva se confruntă cu tradiţia solidă a Operei din Viena.

O reverenţă în faţa publicului

Holender a trebuit să continue într-un fel acest trecut glorios şi dens şi să inventeze ceva nou. El a avut de făcut câteva alegeri. Fie să urmeze aceeaşi direcţie provocatoare a noii avangarde, noua modă din Germania şi din restul Europei, sau să fie mai conservator, mai mult în stilul american, făcând ceea ce îşi doreşte publicul, ca să fie pe placul mulţimii. Sau poate a făcut un amestec din ambele tendinţe şi s-a plasat la mijloc. Holy, cum îi spun prietenii, nu a fost un om al extremelor, iar unicitatea sa este şi cea a bunului-simţ.

O viaţă pe scena Operei din Viena. Foto Axel Zeininger

Secretul longevităţii sale ca director general la „Staatsoper Wien” a fost ştiinţa sa de a merge ca pe sârmă pentru a-şi păstra prietenii din toate colţurile lumii, rezistând tendinţei de alienare a publicului credincios, dar permiţând noii tendinţe avangardiste să devină vizibilă. Desigur că a dorit să placă, dar nu într-un mod necondiţionat, ci să şi provoace, acordând atenţie gustului popular, dar neadmiţând prostul gust, invitând artişti, regizori de prestigiu, dar dând o şansă şi tinerelor talente. În majoritatea cazurilor a făcut toate acestea cu graţie şi eleganţă. Şi detaşare. El a ştiut cum să-şi joace rolul. O definiţie a unui actor bun afirmă că în timp ce este angajat în mod total în rolul său, acesta poate să menţină o detaşare rece. Holender şi-a amintit încă de pe vremea când era un tânăr bariton pe scena Operei din Timişoara că pentru a avea succes trebuie să te implici în mod fanatic în tot ceea ce faci.

În sala Operei din Viena. Foto Axel Zeininger

A ştiut să aducă Opera din Viena la un înalt standard artistic, în faţa unui public meloman extrem de exigent, care iubeşte cu prea multă pasiune Opera şi spectacolul de operă, nu numai cu talent, dar luând şi cele mai bune decizii economice, astfel că în timpul mandatului său au poposit aici peste 11 milioane de spectatori.

Ca director general al Operei, a creat 93 de premiere şi peste 6.000 de spectacole, printre care, „Boris Godunov” de Musorgski, „Inelul Nibelungilor”, „Aurul Rhinului”, „Walkiriile”, „Siegfrid”, „Amurgul zeilor”, de Richard Wagner, „Trubadurul” de Verdi, sub bagheta lui Zubin Mehta, în premieră în 22 octombrie 1993, într-o montare de excepţie, „Povestirile lui Hoffmann” de Offenbach, în 20 decembrie 1993, în regia lui Andrei Şerban, la pupitru Christian Badea, coregrafia Niky Wolcz, cu Natalie Dessay, Eliane Coelho şi Placido Domingo. În 2 mai 1994, „Puritanii”, pe muzica lui Bellini, cu Edita Gruberova şi Dmitri Hvorostovsky, a stârnit ropote de aplauze, avându-l ca dirijor pe Placido Domingo. Ovaţii şi pentru „Cosi fan tutte”, de Mozart, la pupitru Riccardo Muti, cu splendidele costume ale lui Odette Nicoletti, cu Cecilia Bartoli, Vesselina Casarova, Barbara Frittoli şi Bo Skovhus. Un alt spectacol-eveniment, „Fedora” de Umberto Giordano, cu dirijorul Fabio Luisi, avându-i ca interpreţi pe Agnes Baltza, Jose Carreras, Ildiko Raimondi, avea loc în 15 decembrie 1994. Premiera cu „Herodiade” de Jules Massenet, la pupitru Marcello Viotti, cu Placid Domingo, Agnes Baltza, Nancy Gustafsson, Ferruccio Furlanetto, într-o excepţională montare, a trezit entuziasmul melomanilor, la fel ca şi premiera „Die Wände”, după Jean Genet, pe un libret de Thomas Körner, pe muzică de Adriana Hölszky, într-o punere în scenă extravagantă. Fascinantă şi premiera cu „Jérusalem” de Giuseppe Verdi, la pupitru Zubin Mehta, cu Jose Carreras, Davide Damiani, Samuel Ramey, Rosa Vento. Un public rafinat a apreciat producţia de la „Royal Covent Garden”, din Londra, cu „Stiffelio”, interpretat de Jose Carreras, alături de Renato Bruson şi Mara Zampieri, sub bagheta lui Fabio Luisi. O montare fastuoasă şi pentru lucrarea lui Arrigo Boito cu „Mefistofeles”, în rolul titular, Samuel Ramey, secundat de Franco Farina, Miriam Gauci, la pupitru, Riccardo Muti, alături de Corul de la „Wiener Staatsoper”.

Angela Gheorghiu şi Roberto Alagna în Faust

Ioan Holender a dorit întotdeauna să aducă pe scena operei vieneze creaţia lui George Enescu, „Oedipe”, şi a reuşit o montare de excepţie cu Monte Pederson, Marjane Lipovsek, în rolul Antigonei fiind distribuită Ruxandra Donose şi în cel al Meropei, Mihaela Ungureanu. Strălucitoarea mezzosoprană Ruxandra Donose a evoluat şi în „Linda di Chamonix”, premieră pe muzica lui Donizetti, alături de Edita Gruberova, Alastair Miles. Fascinantă montarea la „Vecerniile siciliene” de Verdi, cu Roberto Abbado la pupitru şi o distribuţie de mare clasă: Renato Bruson, Ferruccio Furlanetto, David Cale Johnson. Un rol copleşitor al lui Placido Domingo în „Profetul” de Giacomo Meyerbeer, căruia i-au dat replica Agnes Baltsa, Viktoria Loukianetz, Davide Damiani. Să mai adăugăm „Ernani” de Giuseppe Verdi, dirijor Seiji Ozawa, în rolurile principale Carlos Alvarez şi Neil Shicoff, exuberanta „Văduvă veselă” de Lehar, în regia lui Andrei Şerban, la pupitru John Eliot Gardiner, „Don Giovanni”, dirijat de Riccardo Muti, avându-i în distribuţie pe Carlos Alvarez, Adrianne Pieczonka, Anna Caterina Antonacci, „Lulu” de Alban Berg, în regia lui Willy Decker, în rolul titular Anat Efraty, „Femeia fără umbră”, pe muzica lui Richard Strauss, la pupitru Giuseppe Sinopoli, cu Marjana Lipovsek, Deborah Voigt, Johann Botha. De o deosebită apreciere, atât din partea publicului, cât şi a presei de specialitate, care la Viena este foarte puternică, s-au bucurat „Parsifal” de Wagner, „Daphne” de Richard Strauss, într-o fabuloasă montare, în regia lui Nicolas Joel, „Oraşul mort” de Erich Wolfgang Korngold, în regia lui Willy Decker, cu Simina Ivan, Cosmin Ifrim, Stella Grigorian şi Angela Denoke, „Fiica regimentului”, cu Natalie Dessay şi Carlos Alvarez, în regia lui Laurent Pelly. Regia lui David Pountney este copleşitoare în „Forţa destinului” de Verdi, la pupitru Zubin Mehta, cu o distribuţie de mare clasă: Nina Stemme, Salvatore Licitra, Alastair Miles, Carlos Alvarez, Dan Paul Dumitrescu. Furtunoase aplauze a trezit şi „Faust” de Gounod, creat de Stephane Roche, la pupitru, Bertrand de Willy, cu Roberto Alagna, Angela Gheorghiu, Adrian Erod, Alexandru Moisiuc, dar şi „Macbeth”, în regia Verei Nemirova, cu Erika Suunegardh, Simon Kennlyside, dirijor, Guillermo Garcia Calvo.

Cosi fan tutte de Mozart cu Bo Skovhus, Vesselina Casarova, Cecilia Bartoli, Barbara Frittoli, Michael Schade

„«Falstaff» de Verdi este opera operelor, o mare provocare pentru orice teatru liric. Cu «Falstaff» am reuşit o excelentă producţie. Absolut fantastic, baritonul Bryn Terfel, care şi-a început cariera la noi. Krassimira Stoyanova a cântat Alice, iar Carlo Alvarez, celălalt mare bariton care a devenit faimos la Staatsoper Wien, l-a interpretat pe Ford. Un mare, deplin, strălucit succes”, afirma Ioan Holender, în elegantul volum „Closeup Ioan Holender”.

El a pus un mare preţ pe opera pentru copii, aducând la Viena creaţiile Violetei Dinescu, cu „35.May”, „Flautul fermecat”, pe muzica lui Mozart, „Aladdin şi lampa fermecată”, cu Adrian Erod şi Ileana Tonca, pe muzica lui Nina Rota, baletul „Bastien et Bastienne”, pe muzica lui Mozart, în coregrafia Simonei Noja, „Rege pentru o zi” de Verdi, cu Renato Girolami, „Omul din La Mancha”, „Peter Pann” de Wilfried Hiller, şi „Pinocchio”, „Die Omama Im Apfelbaum” (Bunica din măr), pe muzica lui Elisabeth Naske, dirijată de Jendrick Springer.

Die Wande, de Adriana Holszky, după Jean Genet

Ioan Holender a încercat să returneze câte ceva din ceea ce au dat Operei din Viena cântăreţi ca Traian Grozăvescu, Şerban Tassian, Viorica Ursuleac, Ileana Cotrubaş, Ludovic Spiess, Nicolae Herlea, dirijori precum Gogu Georgescu, Ionel Perlea, Cornel Trăilescu, Cristian Mandeal, Christian Badea sau regizorii Andrei Şerban şi Silviu Purcărete, ori din ceea ce ne-a oferit Enescu cu „Oedipe” al său. I-a fost sufletul deschis întotdeauna către muzicienii români, dar singurul criteriu a fost calitatea. A promovat voci tinere foarte bune.

Datorită lui Ioan Holender, pe scena Operei din Viena au debutat Cecilia Bartoli, Ruxandra Donose, Anna Netrebko, Jose Cura, Angela Gheorghiu, Salvatore Licitra, Simina Ivan, Laura Niculescu, Antonio Pappano, Bryn Terfel, Natalie Dessay, Renée Fleming, Marcello Alvarez, Cyndia Sieden, Svetlana Serdar, Carlo Allemano, Simona Noja, Adina Niţescu, Nina Stemme, Norma Fantini, Manuel Lanza, Alastair Miles, Laura Tatulescu, Izabela Labuda, Mihaela Ungureanu, Marian Pop, Christian Badea, Daniela Longhi, Marcello Giordani, Jose Sempere, Dino Di Domenico, Alexandru Moisuc, Ulla Gustafsson, Iulia Isaeev, Dana Liliana Ciuca, Fabio Armiliato, Liliana Nikiteanu, Robert Nagy, Maria Constanza Nocentini, Dan Paul Dumitrescu, Cosmin Ifrim, Carlos Moreno, George Petean, Teodora Gheorghiu, Sorin Coliban, Cecilia Costea, Micaela Carosi, Ştefan Pop.

De la mica Vienă la marea Vienă, o poveste de dragoste

Anna Netrebko şi Roberto Alagna în Manon

Îi place să afirme: „Lumea are nevoie de poveste şi ea însăşi este o mare poveste. Oamenii au nevoie de poveste când citesc cărţi, când merg la teatru, când urmăresc în cascada de sunete libretul operelor, când cercetează arhitectura oraşelor sau aleargă, cum fac eu, pe Corso, la Timişoara, sperând să mă întâlnesc cu prieteni”.

Ioan Holender s-a născut la Timişoara, un oraş în care convieţuiau armonios români, unguri, şvabi şi evrei, unde multilingvismul era la fel de natural şi unde şi-a început educaţia muzicală. Un parfum de epocă se desprinde din amintirile copilăriei, despre serbările păstrate cu sfinţenie, dar şi despre momentele în care nu mai avea jucării, ci doar putea visa la ele, se deghiza cu pălării, se urca pe un scăunel şi dirija muzica pe care o auzea la un pickup, fără să plângă. Sunt amintiri scrise de el în volumul „De la Timişoara la Viena”. Încă din copilărie opera a fost una dintre cele mai mari iubiri ale vieţii sale. A iubit şi iubeşte şi acum Timişoara cu patimă. Dorul de oraşul natal nu i-a dat niciodată pace.

Barbara Bonney în Văduva veselă, în regia lui Andrei Şerban

L-am ascultat în urmă cu nişte ani vorbind studenţilor din Timişoara despre casele prin care s-a perindat, despre anii infernali ai comunismului, despre suferinţele îndurate de familia sa. În 1948, fabrica tatălui său a fost naţionalizată şi tot ce agonisise o viaţă s-a risipit. A trebuit să se angajeze la uzina electrică, obţinând un certificat de vatman. Nu pot să nu-mi aduc aminte şi de filmul „Holy”, în care, în urmă cu câţiva ani, directorul Operei din Viena conducea tramvaiul, în mod simbolic, în oraşul de pe Bega, depănându-şi amintirile. Întrucât din cauza dosarului său posibilitatea de a intra în învăţământul superior era mai mare ca absolvent de şcoală tehnică, a reuşit să intre la Politehnică. Din cauza mişcărilor studenţeşti din 1956, ce s-au răspândit din Ungaria spre Banat, „pentru grave abateri de la morala proletară”, Ioan Holender este exmatriculat din toate facultăţile din ţară pentru faptul de a fi participat la aceste manifestări. O mare nedreptate care i-a creat o altă traiectorie a vieţii… Până în 1959 a fost antrenor de tenis, asistent regizor şi a început să studieze canto.

Ioan Holender în Flautul fermecat, opera pentru copii de Mozart. Foto Axel Zeininger

Din 1959 se stabileşte la Viena. Era epoca lui Herbert von Karajan. „Eram ca un burete uscat care absorbea conştient şi inconştient absolut tot. Doream să aflu cât mai multe, mă duceam în fiecare seară la Operă şi stăteam în picioare.” Ba, mai mult, începe să analizeze tehnica interpreţilor, rămâne la fel de fascinat de opera italiană, dar şi de operele lui Wagner, de cele ale lui Verdi, Schubert. La 25 de ani este acceptat la Conservatorul vienez, primind o bursă, iar în 1961, Institutul Cultural Italian îi acordă o altă bursă pentru Conservatorul din Veneţia. S-a adaptat rapid ţării de adopţie, Austria, a evoluat pe scena de la „Theater an der Wien”, dar şi la Opera din Klagenfurt. A profesat ca bariton. Din 1966, viaţa sa ia o altă turnură, începând să lucreze la agenţia de impresariat „Starka”, pe care a preluat-o după câţiva ani şi a transformat-o într-o agenţie de impresariat foarte cunoscută. Avea talentul de a-şi aprecia just partenerii, dar şi de a le ghici intenţiile. „Wiener Staatsoper” era o mină de aur pentru toate teatrele din lume în căutare de tinere talente. Primele spectacole în calitatea sa de director au fost „Flautul fermecat”, „Paiaţe”, „Traviata”… A ştiut să-i înveţe pe cei tineri să lupte împotriva mediocrităţii.

Romeo şi Julieta de Charles Gounod

În 1988 a fost numit secretar general al Operei de Stat şi al Volksoper din Viena. De la 1 aprilie 1992 este numit director al ambelor teatre, până la 31 august 2007, apoi contractul i-a fost prelungit până în august 2010.

Am amintit toate acestea pentru a vorbi despre Ioan Holender, cel care deţine, din 2003, funcţia de preşedinte de onoare al Festivalului „George Enescu” din Bucureşti.

Scenă din Lohengrin în premieră la Opera din Viena. Lois Lammerhuber/Photoagentur Lammerhuber

A primit de cinci ori titlul de Doctor Onorific, este purtătorul însemnelor de aur ale Vienei, al decoraţiilor de aur ale landului Viena şi ale Austriei, precum şi al „Crucii de Onoare a Austriei pentru Ştiinţă şi Artă”. În 1999 a fost numit şi Ofiţer de prim rang al Artelor şi Literelor al Republicii Franceze, este purtătorul medaliei „Clemens-Kraus”, precum şi al medaliei de aur „Franz Schalk” al Filarmonicii din Viena. A fost decorat, la Bucureşti, în 2001, cu „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer, conferită de preşedintele României, una dintre decoraţiile ce-i sunt cel mai aproape de suflet. În decembrie 2002, preşedintele Republicii Austria, Doctor Thomas Klestin, i-a acordat „Medalia de Aur pentru merite deosebite” a Republicii Austria. În 2004 a primit „Marea Medalie de Aur” a Italiei, acordându-i-se şi titlul de „Comendatore”. De la preşedintele german Heinz Fischer a primit, în 2005, „Europaische Kultur Initiativ Preis”.

Pentru a realiza toate acestea era nevoie de o mână puternică, capabilă să ţină frâul prin exercitarea unei autorităţi prudente şi, uneori, cu severitatea necesară.

„Closeup”

Scenă din Profetul de Giacomo Meyerbeer, cu Placido Domingo şi Agnes Baltsa

În elegantul album, scos la Editura „Lammerhuber”, intitulat „Closeup Ioan Holender”, câteva personalităţi se destăinuie.

„A fost o plăcere pentru mine să făurim planuri împreună şi să le ducem la îndeplinire. Te rog să nu te îndepărtezi de Operă. Îmi vei lipsi mult ca director general al Operei”, scria Zubin Mehta.

„A fost meritul său personal de a aduce mari nume ale scenei, de a cultiva repertorii de clasă. Sunt fericit că am fost în stare să lucrez cu el”, consemna Seiji Ozawa.

Cancelarul Austriei, Wolfgang Schussel: „Teatrul de pe Ring a strălucit cu 300 de spectacole pe an, în comparaţie cu «Scala», unde se joacă 150 sau «Metropolitan» cu 240 de spectacole. În timpul directoratului lui Ioan Holender, casa de bilete a fost întotdeauna închisă, datorită starurilor mondiale şi stelelor în devenire şi celor mai buni dirijori. Tradiţiile vechi au fost păstrate şi altele noi căutate. Directorul Holender a avut inima deschisă pentru copii. Cortul de pe acoperiş, ca o piramidă din sticlă, creat de el pentru cei mici, va dăinui. I-am admirat totdeauna discursul deschis, puternic, bătăios. A fost o mare bucurie să colaborez atâţia ani cu el”.

Ioan Holender în faţa tabloului lui George Enescu

„Când am ajuns pentru prima dată la Opera din Viena eram un tânăr bariton. Am fost uimit atunci când Holender, «marele comandant», s-a apropiat de mine ca să mă felicite pentru debutul reuşit. S-a comportat ca un om extrem de pretenţios în munca sa şi a fost o mare onoare că drumurile noastre s-au întretăiat”, îşi aminteşte Don Carlitos Alvarez. Actualul director al Operei din Viena, Dominique Meyer, spunea: „Holender a inventat povestea Operei din Viena, deoarece a ştiut să conducă cu o baghetă de aur acest unic teatru. El a îmbogăţit repertoriul Operei cu peste 100 de producţii noi, a angajat cei mai buni cântăreţi din lume şi în acelaşi timp a descoperit noi talente care au făcut cariere strălucite pe mapamond”.

Johnny spielt auf, operă în două părţi pe muzica lui Ernst Krenek

Peter Gelb, directorul general al „Metropolitan Opera”, confirma: „Abordarea competitivă, gen «fără prizonieri», a lui Holender atunci când juca tenis şi eu îl observam de aproape este o indicaţie parţială asupra personalităţii sale în afara terenului de tenis. În timp ce Ioan conducea Opera cu o mână de fier timp de două decade, el nu a pierdut niciodată spiritul său ascuţit ca o sabie şi zâmbetul carismatic. Excelent administrator, cu un succes incomparabil în lumea Operei. Să supravieţuieşti şi să înfloreşti la Viena este ceva ce nu poate fi descris, dar aceasta este una dintre principalele trăsături ale carierei sale remarcabile. A fost unul dintre cei mai mari agenţi din istoria Operei, descoperind şi cultivând cele mai bune talente. Sunt fericit că el va ajuta pe cei de la Metropolitan Opera să găsească noi talente, iar eu o să mă feresc din calea lui pe terenul de tenis”.

Scenă din Visul unei nopţi de vară

La finalul mandatului, în iulie 2010, directorul Operei din Viena, Ioan Holender, a organizat o Gală la care au participat nume sonore. Pe scena Staatsoper, 52 de artişti faimoşi au cântat, timp de peste şase ore, arii din 38 de opere celebre, sub bagheta a 12 dirijori, ca Zubin Mehta, Antonio Pappano, Franz Welser Most, Simone Young, Bertrand de Billy, Fabio Luisi, Marco Armiliato. Placido Domingo a interpretat o arie din „Valkyrie”, iar soprana Waltraud Meier a cântat aria „Moartea Isoldei” din opera „Tristan şi Isolda”, Anna Netrebko, o arie din „Manon”. Cu acest prilej, preşedintele Republicii, Heinz Fischer, a dat de curând un dineu în onoarea lui, în Austria fiind imprimată şi o marcă poştală cu efigia lui Ioan Holender. Acesta a acceptat deja funcţiile de consilier artistic la operele din Tokyo şi Budapesta, precum şi la Metropolitan Opera din New York.

Printre interpreţii celebri care au cântat în onoarea lui Holender să-i amintim pe: Anna Netrebko, Natalie Dessay, Diana Damrau, Soile Isokoski, Stefania Bonfadelli, Eliane Coelho, Barbara Frittoli, Angelika Kirchschlager, Violeta Urmana, Plácido Domingo, Michael Schade, Siegfried Jerusalem, Thomas Quasthoff, Thomas Moser, Leo Nucci…

Pentru darurile făcute de-a lungul timpului Festivalului „George Enescu” vă mulţumim, domnule Ioan Holender!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.