Una din firmele cumnatului lui Ponta, amendată de mai multe ori pentru lucrările de la Comarnic

Una din firmele cumnatului lui Victor Ponta, SC Grossman Engineering Group, care a executat proiectul privind extinderea reţelei de canalizare la Comarnic, a fost amendată de mai multe ori, pentru că termenul de finalizare era anul 2014, dar lucrările s-au oprit, transmite MEDIAFAX.

Proiectul a început în anul 2012 şi trebuia terminat anul trecut, termenul de finalizare fiind prelungit întrucât lucrările nu sunt gata, după ce au fost oprite în decembrie 2014.

Proiectul a fost finanțat cu fonduri europene de asocierea din care fac parte şi SC Hidro Prahova, firmă constituită de CJ Prahova, şi SC Grossman Engineering Group SRL, una din firmele lui Iulian Herţanu, informează Mediafax.

Potrivit primarului oraşului Comarnic, Dorian Botoacă, pe durata derulării contractului autorităţile locale au amendat de cel puţin şase ori firma Grossman Engineering Group SRL, pentru nerespectarea avizelor emise de primărie în derularea acestor lucrări.

Primarul a explicat că amenzile au fost date pentru faptul că, după ce au spart străzile, constructorii nu au adus carosabilul la starea iniţială.

Potrivit lui Botoacă, după primirea amenzilor reprezentanţii Grossman Engineering Group SRL au contestat la Judecătoria Sinaia sancţiunile, iar în primă fază au câştigat, procesele fiind acum în stadiul de recurs.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.