Ursula von der Leyen: De ce trebuie să câștige Ucraina războiul

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat sâmbătă, înainte de summitul UE-Ucraina de săptămâna viitoare, că Ucraina beneficiază de sprijin necondiţionat din partea blocului comunitar şi că această ţară trebuie să reziste în faţa atacurilor ruseşti pentru a apăra valorile europene, relatează Reuters.

„Suntem alături de Ucraina, fără niciun fel de ‘dacă’ sau ‘dar'”, a afirmat Ursula von der Leyen într-un discurs ţinut la un eveniment al partidului său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), la Düsseldorf, în Germania.

Ucraina „luptă pentru valorile noastre comune, luptă pentru respectarea dreptului internaţional şi pentru principiile democraţiei şi de aceea Ucraina trebuie să câştige acest război”, a spus ea.

Von der Leyen şi colegii săi comisari europeni plănuiesc un summit UE-Ucraina la 3 februarie.

Totodată, ea a pledat pentru trecerea în forţă a Germaniei la energiile regenerabile, pentru binele climatului şi pentru a reduce veniturile Moscovei, potrivit DPA.

„‘Nu se poate reveni la dependenţa de combustibilii fosili ruşi în nicio circumstanţă”, a afirmat Ursula von der Leyen în acelaşi discurs.

„Acesta este un obiectiv pentru generaţii pe care trebuie să-l rezolvăm”, a insistat ea.

Ursula von der Leyen, membră a CDU, s-a exprimat la o reuniune a partidului său în landul Renania de Nord-Westfalia, un centru industrial puternic, unde se află Köln, Dusseldorf şi Dortmund.

Acest land din vestul Germaniei are toate premisele pentru a ieşi mai puternic din această transformare către tehnologiile curate, a spus ea.

Dar lupta împotriva schimbărilor climatice nu trebuie să fie abordată în detrimentul economiei, a ţinut săbserve şefa Comisiei Europene.

Preşedintele rus Vladimir Putin ‘a crezut că ne poate şantaja cu dependenţa noastră de petrol, cărbune şi gaze din Rusia’, dar Germania a găsit repede alte surse, a mai spus Ursula von der Leyen.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

84 de Comentarii

  1. Serios,criminalo,ne apara Ucraina saun ne ingroapa pe mana ta? Nu aveti voi pe agenda 21 si 30 depopularea cu 95# a planetei prin orice mijloace?

  2. „Suntem alături de Ucraina, fără niciun fel de ‘dacă’ sau ‘dar’”-CUM SĂ NU FIE -DOAR NU AU TRECUT 5 ZILE DE CÂND O„PERSONALITATE UCRAINEANĂ”A FOS MĂTRĂȘITĂ PENTRU PREA MULTĂ SAU PREA PUȚINĂ -CORUPȚIUNE- ADICĂ CINE SE ASEAMĂNĂ SE APĂRĂ!!!
    1)PROBLEMĂ :ÎN URMĂTOARELE ZILE UCRAINA VA PRIMI 100 TANCURI -ABRAHAMS,LEOPARD,CHALLENGER. CÂTE TANCURI ABRAHAMS,LEOPARD,CHALLENGER VA AVEA RUSSIA PESTE O LUNĂ ?

  3. Poate ea e aproape de boul ăsta!…nu poate obliga ca alți să sprijine un război de exterminare a minorităților naționale din Ukraina!…

  4. Deci mă băieți mă.. Ucraina luptă pentru principiile fundamentale ale democrației, pentru dreptul internațional mă.
    Nimic despre clanurile de la Kiev, corupție și jaf, reglări de conturi, nimic despre șmecherii de la Kiev care își fac vacantele la Dubai, nimic despre faptul că ministerul apărării din Ucraina a cumpărat fasolea pentru armată la 5 euro kila ca să fure din banii ue..
    Nimic! Mâine poimâine trebuie să mergeți la război în Ucraina să apărați această țară care apără UE și democrația.

  5. Mda,..Banii vorbesc,..Poate a aflat cumva din ”surse” că ukraina e o democrație care respectă drepturile minoritățior,. că nu are corupție și oligarhi,.Că de fapt nu au furat gazul rusesc din conducrte și nu au o datorie colosală.. Că rusia poate fi invinsă ca urmare a unui război mondial cu final apocaliptic,. Deci ”pacifista” nu știe de bufon nazist ukran, de șantajist cu tabla impărțirii, de fiul lui robinette cu afaceri in ukraina,. și multe altele cum ar fi și prețul petrolului Brent vizavii de prețul petrolului Ural..Despre ”liberalizare” și sancțiuni, să nu mai povestim,,.

  6. Legea Minorităților, a Educației, a Popoarelor Autohtone sau persecuția preoților români: VALORI EUROPENE !
    FLGM, toootah !?

  7. Labareala progresista tipica cretinilor. Lepra asta duce la RUINA Europa.

    Scimbam depententa de rusi cu cea din ALTE surse de vreo 7 ori mai scumpe… Parfum?

    Ridicate tu sa ma pun eu.

    Tuta e imbecila cu diploma.

  8. Crizele din energie si gaze care macina Europa au fost generate si amplificate chiar de liderii UE prin masurile absurde, iresponsabile de sanctionare a Rusiei si Ursula vorbeste de ,,valori comune” cu Ucraina ! Presiunile pe Rusia trebuiau sa fie eminamente diplomatice, impreuna cu SUA. Este limpede ca nu se vrea, interesele de-a dreptul malefice, fiind altele. Daca privim cine sunt liderii marilor puteri, incepand cu senilul Biden, intelegem ca au fost ,,alesi” pe spranceana.

  9. „Suntem alături de Ucraina, fără niciun fel de ‘dacă’ sau ‘dar’”

    Asta afirma dupa ce le-a DARuit si Luna de pe cer ? Asta este capabila sa se nege pe sine-insasi, viitorul ESTE feminin !

  10. „Program” „politico-economic” al unei naziste. Adevarul fiind altul, si anume, $ de care depinde si euro. Primul, si, deci, si euro, fiind pe drojdie, inclusiv din cauza pierderilor enorme din economiile europene din cauza asa-zisului „covid” – instrumentat, ca tot veni vorba, tot de UrSSula, al carei sot lucreaza la … Pfizer = conflict urias de interese, de care, pâna acuma, KioveSSy si Parchetul european, platiti din banul public, nu s-au sesizat -, si-acuma, din cauza lipsei de materii prime si altor produse (agricole si industriale) din Rusia. De gargauni, însa, Parchetul tzinându-se – la fel UrSSulei, infractoarea. Nazista jubileaza ca-ngroapa UE: la berna – si economica, si politica, si dpdv al natalitatii, ultima fiind în functie de primele doua – , care-i în populatia continentala, Uniunea n-are cum sa-i reziste concurentei. Madam conteaza pe SUA brzezinskistilor. Cu … zeci de mii de trilioane de datorii …). Rusia n-are datorii, economia-i sanatoasa si legaturile comerciale cu Africa (1 miliard de locuitori), China (1 miliard 400 de milioane), India (1 miliard 400 de milioane…), prospera. Veniturile din export ale tarii, fata de perioada ei de comert cu UE, s-au cvadruplat. Plus ca Rusia-i auto-productiva, auto-suficienta. Fata de SUA sau UE, arhi-dependente, fiindca dezindustrializate si cu tereurile agricole distruse. Apropo : tipii distrug, actualmente, si terenurile agricole, agricultura Ucrainei. Lasa tara sa moara de foame. Holomodoarul de care au avut tupeul sa-l acuze pe Stalin (criza Ucrainei fiind si-atuncea produsa tot de VEST. Copie la indigo a crizei actuale, cu, în Ucraina, actori esentiali: Poroscenko (pe rol de kulak), Zelensky (al doilea Hitler, cf. TFX Bankman Fried – Ponzi, în Ucraina. Acelasi cadru care, în Germania interbelica, l-a produs si pe primul).

  11. La prima impresie, discursul pare rostit la Sportpalast din Berlin, explicnd populatiei ce bine e cu „Totaler Krieg”.
    E necesara o a doua lectura ca sa constati ca nu e 1943, ci 2023…
    Dar oamenii nu se schimba, nu-i asa? Nazistii au nepoti, bolsevicii au si ei nepoti, iar popoarele-carne de tun au si ele nepoti…
    Cine nu cunoaste istoria, ce e condamnat sa faca, copii?

  12. (II): Revenind : petrolul si gazele de care-ar fi avut nevoie UE le sunt furnizate Chinei, Indiei, Africii de Sud, Turciei …
    parte fiindu-i revânduta, pe terte piete, Europei, la preturi de 2-3 ori mai mari. Alimentând Mafia. Adica pe … UrSSula. Si producând inflatie, falimente – adica … „dezindustrializare” -, si saracie pe Vechiul continent. Clicii americane a îmbogatitei de pe urma razboiului, a traficurilor de tot soiul, exemple : Robinette, UrSSula-siameza-lui-Jale-nsky… Vitali Klitscho, primarul Kiev-ului, Nuland, Yatzeniuk, unul din primii maidanezi, azi, în California, pe mosia proprie, Poroscenko si restul clicii de pe Coasta de Azur, BHL si Holomoisky, inclusiv …, – de la ARME, la CARNE VIE, BANI si DROGURI-, nici ca-i pasa, ba chiar se si felicita de saracirea si-ngroparea (care nu-i clasa I) a Ucrainei si, o data cu ea, a UE, adica a sute de milioane de oameni … mai ales ca $ si euro = zero barat, în timp ce yuanul deja e, si rubla, pe cale de-a deveni, moneda de rezerva bancara mondiala).Z! Ex Oriente Lux.

  13. Ocuparea Ucrainei de catre bestiile muscalesti ar fi lumanarea pe coliva ptr statelor est-europene. Ciuma muscaleasca ar sta o perioda in asteptare si pregatire, dupa care va incerca sa-si refaca vechea bariera de tari-slugi cu statut de colonie, conform politicii rusesti arhicunoscute de expansiune continua aimperiului.
    Cu Putin sau cu altul in locul lui, Rusia nu se va multumi niciodata cu ceea ce are, ea va cauta sa aiba si mai mult.
    Partea pozitiva actuala a invaziei in Ucraina este ca tarile europene incep sa-si urneasca economiile in asa fel incat sa renunte la dependenta de resursele energetice rusesti, cu care lepra kremlineza a incercat sa le santajeze, ca orice sarlatan ordinar. Politica de santaj a piticaniei demente s-a intors impotriva Rusiei……[Rumburak-fanul dementului kremlinez]

  14. Pe cand un scandal si in „incorupta comisie europeana”? . Parlamentul nu sifoneaza,cred, nici 1% din banii sofonati de comisie. Opinie. Alo, tovarasa de la parchetul european, prin comisie nici -o turnatorie.?!?! Alles gute?! Ja Ja, alles in ordnung. Ha ha

  15. Doamna „lider european” dovedește încă o dată că are idei puține, dar fixe! Acesta este, de fapt, și motivul care a adus-o in funcție; cei care trag sforile nu aveau nevoie de o persoană competentă și integra, ci fix de vita asta sinistră… Nimic bun nu ne așteaptă!

  16. erata: Clicii americane a ÎMBOGATITILOR de pe urma razboiului, a traficurilor de tot soiul, exemple : Robinette, UrSSula-siameza-lui-Jale-nsky…, etc.

  17. Stricata asta nu scoate decât bășini pe gură… să îți trimiți ăia 7 copii că să lupte in Ucraina ,eroina p…i ma-tii ce ești

  18. „Ucraina „luptă pentru valorile noastre comune, luptă pentru respectarea dreptului internaţional şi pentru principiile democraţiei şi de aceea Ucraina trebuie să câştige acest război”, a spus Ursula von der Leyen.
    Care valori comune d-na Ursula von der Leyen ?
    Interzicerea partidelor de opoziție si arestarea opozantilor?
    Interzicerea si cenzura aspră a presei?
    Interzicerea limbiilor minoritatilor in scoli, licee, facultati?
    Prigonirea , maltratarea preotilor ortodocși? Interzicerea limbii române in bisericile ortodocsilor romani ?
    In Ucraina este o dictatură severă!
    Vreti să invingeti pe dracu’ ajutand pe tată-su?
    Câtă ipocrizie ! Sau e prostie disimulată in naivitate ipocrită!
    Ajutand Ucraina si sanctionand sever Rusia ati pus economia EUROPEI la pământ.
    Mai bine , adica mult mai bine , voi liderii UE mergeti la presedintele Biden și căutați cat mai repede o solutie de oprire a luptelor si ÎNCEPEȚI negocieri pentru PACE!
    LĂSAȚI utopia ipocrită ca veti invinge RUSIA !Stiti bine că RUSIA nu poate fi învinsă. RUSIA e cea mai mate putete NUCLEARĂ a planetei.
    Deci treceti pe drumul păcii!
    Acum mergeți pe un drum care poate duce la o confruntate NUCLEARĂ.

  19. Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen „Ucraina beneficiază de sprijin necondiţionat din partea blocului comunitar”
    Exact asa si trebuie Putin trebuie pedepsit, Rusia nu stie decat de frica armelor
    Daca Ucraina si-ar fi pastrat armele nucleare, Putin si tot Corul Kremlinului urlau la Luna

  20. Da…apara „valorile” ue :
    -desfraul sodomia educatia sexuala la copii de 4 ani
    -sa mancam gandaci si viermi
    -sa stam in frig la 17 grade
    -sa fim monitorizati prin pasapoarte digitale si inchisi in case…fara bani cash…
    -apara „valorile” ue prin persecutia minoritatilor prigoana impotriva Bisericii Ortodoxe – miza satanistilor iudeomasoni globalisti care au acaparat puterea la Kiev in 2014 prin lovitura de stat si 5 miliarde de dolari…
    Acestea sant „valorile” pentru care se lupta intre ei fratii rusi si ucrainieni la imstigarea evreilor – lupii in blana de oaie care au acaparat puterea la Kiev cu sprijinul occidentului imperialist iudeomason decadent satanist
    ……

  21. Când o absolventă de Medicină, care nu și-a practicat meseria ci a făcut politică, demisă din ministru fiindcă a fost prinsă cu mâța-n sac își dă cu despre programe energetice cu impact major peste ani finalitatea nu poate fi decât grave mișcări sociale și război.

  22. Primo: UCRAINA TREBUIE SA PIARDA SI RESTITUIE TARILOR VECINE PAMÂNTURILE FURATE, CU MINORITATI NATIONALE DE CARE REGIMUL DE LA KIEV ÎSI BATE JOC! HUO, nazista-îmbogatita de covid si razboi UrSSula!!! AFARA CU URSSULA si COMPLICII din COMISIA TOTALITARA, NEALEASA SI NELEGITIMA, Parlamentul European, JALE-NSKY, inclusiv si KULAKUL POROSCENKO, cu totii, sosii ale REGIMULUI NAZIST DE LA WASHINGTON, DIN VIATA PUBLICA!!!

  23. Noi,
    Supusii Parazitului Globalist – Excelenta Sa Klaus Werner Iohannis – supt Conducerea Inteleapta a Prof. Dr. Docent Cimpanzeul Gheneral cu 4(patru) Stele Nikulaie Magnifikul am Semnat o Jalba de Protest impotriva Bulibasei PSD, blondul Ciolacu Marcel in care-i Explicam in Graiul American Urangutanului Suprem al Pentagonului, tovarasul Lloyd Austin oportunitatea de a Roti cu 360 de Grade actuala Stapinire din Principatele Unite.
    In Buna Traditie a Baronului Von Brukenthal, Este Imoral ca Mujicii Mioritici sa Detina Bani sau Pamint Arabil astfel ca Sarutul Drept in Cur promovat ca Politika de Stat numai de Hienele Ciumei Galbene in Mod cit se poate de Sincer justifica, credem noi, Continuitatea in forma actuala de Democratie Originala. Sacalii Ciumei Rosii supt Conducerea blondului Ciolacu Marcel nu Detin un Numar suficient de Doctorate pentru a Aspira la Guvernare sau Presedintie.
    Speram ca Administratia Strigoilor lui Zombie Joe TaliBiden in frunte cu tovarasa Victoria Nuland va intelege ca fara Suportul Determinant al Ostirii Principatelor Unite si Alienarea Romanilor nu se poate Vorbi de Victoria Skamatorului Khazar Zelenskyy impotriva Tsarului Vladimir I al Rusiei. Presedinta Noului CCCP, tovarasa Ursula nu stie Carte.
    SS INDESCIFRABIL
    KOMMANDANTUL GOVERNULUI MIEU
    PROF. DR. DOCENT CIMPANZEUL GHENERAL 4(PATRU) STELE NIKULAIE MAGNIFIKUL

  24. Eu când o văd pe țața asta hoață, vreau invers decât vrea ea, fiindcă m-am vaccinat contra manipulărilor ei retardate.

  25. Minciuna,crima,prostitutia,relatii contranatura,saracirea populatiei prin marele jaf,incultura,agresivitatea,supravegherea si controlul populatiei,distrugerea religiei si a familiei implicit astea sunt valorile europene de azi(bolsevica UE).

  26. Pentru Europa, asta este o victorie à la Pirus !
    – subordonată total Americii, militar, politic, economic
    – cu pretinsele ei mari puteri (Anglia, Germania, Franța, Italia) surclasate vizibil dpdv tehnologic, economic, financiar de noi zone-centre de putere ale lumii
    – incapabilă, de sute de ani, de a-și dezamorsa nenumăratele ei butoaie cu pulbere, astfel că înțelegerile de pacificare au avut vieți tot mai scurte (Viena, Versailles, Ialta, Helsinki, Malta, Maastricht etc) Neputincioasă fiind, începând cu primul război mondial și până la cel din Ucraina, vedem mereu prezentă „codița” tutorelui american.
    Fără niciun dubiu că, ajunsă „oarbă, surdă și senilă”, își merită denumirea de Bătrâna Europa.

  27. Toți se fac ca uită problema inițială de la care a pornit războiul de fapt și anume că natoul a trecut linia roșie și vrea să racoleze noi pulifrici din spațiul exsovietic. Nici vorbă de „valori de export democratice” …astea-s de rîsul curului la propiu și figurat ?️‍?. Apoi Rusia a fentat și ea căci nu a declarat război pe față preferînd „operațiune”, după care au fentat cei din „colectiva u€” care zic că dacă nu au soldați în uniformă pe linia frontului, atunci ei nu sunt cobeligeranți. În rest se faultează economic care cum poate, cu blocaje financiare, cu sancțiuni, cu embargo și de-o parte și de altă. Suferă populimea din ambele părți, iar rakeții și mafioții din gubernie au profitat de okazie să se „refugieze” ei cu ? la valiză, la cripto, la cont, care cum poate. Aștept totuși emargoul din Februarie ac. apoi vorbim de „reziliență” ? In rest totul pare un blat aranjat, o operetă de prost gust cu un regizor limitat în imaginație si un actor de mîna a doua care dictează lumii întregi. ??

  28. Von der Leyen, de Ucraina te doare in fund. Tu si nemtii tai vreti ca Zelenski si evreii
    Reservei Federale sa cistige razboiul pentru ca numai asa Zelenski o sa va poata vinde pamintul bogat din Ucraina la pret de ciine mort. In plus, cum i- ati lasat pe ucrainieni la miseria, o sa accepte sa lucreze pentru o farfurie de supa. Dar, von der Leyen, cind rusii o sa sature Germania cu bombe de hidrogen, o sa blestem ziua in care te ai nascut.

  29. Simplu:
    Pentru ca Ursula sa nu intre la puscarie pentru ca a furat miliarde de euro europeni si a ucis sute de mii de oameni cu „vaccinele” experimentale Pfizer…, mai multi decat a ucis Covid-ul…

  30. Pentru ca putoarea asta de Ursulea, dusmana de moarte a europenilor vrea ca Ucraina sa castige razboiul, este imperios necesar pentru dreptul la viata al europenilor ca Ucraina sa capituleze neconditionat in fata Rusiei. Ucraina este teritoriul raului absolut in care se fabrica arme biologice indreptate atat impotriva oamenilor cat si impotriva animalelor. Pentru Romania, Ucraina a fost si ramane principalul furnizor de boli de laborator precum si de otravuri imprastiate din aer. Tot Ucraina este furnizor de carne vie si placa turnanta a fabricarii de adenocrom, drogul acela extras din copii chinuiti pana la moarte si destinat bogatasilor lumii. Se pare ca Hunter Biden nu este strain de afacerile cu adenocrom din Ucraina, timpul ne va arata adevarul. Tocmai de aceea Ucraina trebuie sa dispara cat mai urgent.

  31. Rusia a castigat razboiul.
    Orice vrajeala cu tancuri si armament din Vest, cu bani din Vest nu mai schimba situatia.
    Cu aproape 100 de miliarde de dolari bagati in curul Ucrainiei pana acum, Ucraina nu a aratat nimic, ba chiar acum se retrage. Iarasi.
    Orice iluzie desarta scrisa de cei care vor ca Vestul sa castige arata ca ei nu vad situatia reala asa cum este.

  32. Cât timp niște ordinari ca ăștia/astea conduc kibutzul european suntem sortiți războaielor de tot felul și mai ales pierderii oricărei speranțe de mai bine !

  33. nebuna periculoasa dublata de prostie.
    cum draq sa produci tinichele fara energie ieftina…
    prostia e uriasa si individa trebuie gnita cu pietre
    energia regenerabila e UTOPIE…preluata de oamenii PROSTI

  34. DOAMNE, DUMNEZEULE, FIE CA ACEASTA FEMEIE HOATA SI CRIMINALA SA PIARA CU TOT NEAMUL EI SI CU URMASII EI! SA NU AIBA PARTE NIMENI DE NIMIC DIN CE A FURAT IN VIATA EI!
    SI CINE O URMEAZA IN NEBUNIA EI SA AIBA PARTE DE ACEEASI SOARTA!

  35. @ Prostia dezgropată 17:45
    Măi Prostie, a căta oară să-ți repet ?
    Armele nucleare erau doar plasate pe teritoriul urkkan. Comanda, Butonul Roșu, codurile și toate celelalte ERAU LA MOSCOVA, măi Prostie.
    Dacă Urkkaina încerca să păstreze armele nucleare împotriva voinței Moscovei ce crezi ca se întâmplă, eeeh ? ?

  36. Discurs cu fraze din Soros( Biden)în limba de lemn ” progresiști liberă” . Evident , nici o legătură cu realitatea și adevăratul plan= un război cît mai lung pt.implementarea resetarii….

  37. Vulpea blonda de la Bruxelles vrea neaparat sa bage tarile Europei intr-un razboi impotriva Rusiei,avind tot sprijinul american, care la ora actuala sa intins cu acest NATO ,pana la granitele Rusiei.Acum ramane de vazut cum va reactiona China, care stie foarte bine ,daca Rusia va fi invinsa acum, urmeaza ea sa intre in vizorul americanilor.Criminalii astia de americani chiar vor sa stapaneasca intreaga planeta.

  38. ,,Ne- am eliberat de energia lui Putin…Germania a găsit repede alte surse mai curate” ia de americani sau de la indieni tot gaz rusesc dar lichefiat si de 5 ori mai scump.Slava Z!

  39. Sîntem prostiți că-n ranișa fiecărui soldat stă bastonul de mareșal (Bonaparte a fost bogat) în timp ce duamna Ursula, născută Albrecht:
    Barthold Albrecht (1557–1642), pastor
    Statius Albrecht (1603–1651), medical doctor
    Johann Peter Albrecht (1651–1724), medical doctor
    Johann Günter Albrecht (1676–1745), medical doctor (Oberlandphysicus) in Hildesheim
    Johann Peter Albrecht (1703–1753), state councillor (Hof- und Regierungsrat) in the Electorate of Cologne
    Johann Friedrich Albrecht (1737–1799), county governor of Isenhagen
    Franz August Heinrich Albrecht (1766–1848), county governor of Syke
    Karl Franz Georg Albrecht (1799–1873), state councillor and director-general of customs in the Kingdom of Hanover
    George Alexander Albrecht (1834–1898), consul and cotton merchant in Bremen; married Baroness Louise Dorothea von Knoop (1844–1889)
    Carl Albrecht (1875–1952), cotton merchant in Bremen; married Mary Ladson-Robertson
    Carl Albrecht (1902–1965), medical doctor and psychologist
    George Alexander Albrecht (1935–2021), conductor
    Marc Albrecht (1964–), conductor
    Ernst Albrecht (1930–2014), director-general of the European Commission and Prime Minister of Lower Saxony
    Ursula von der Leyen (1958–), President of the European Commission
    Hans-Holger Albrecht (1963–), businessman
    PS Mai are neamuri în SUA, foști proprietari de scalvi, mari bogătași, în Rusia Țaristă încuscriți cu cel mai bogat la vremea lui, precum în mai toată Europa occdentală.

  40. Aceasta ispravnica nu are copii si nepoti acasa? Nu o poate trimite nimeni si nimic la plimbare, sa-si vada de gospodaria ei. Europa nu e ograda ei sa dicteze toate aiurelile care-i trec prin cap! Putin bun simt, daca nu exista cultura, Frau Ursula!

  41. @19:21:doar in mintea ta de pasarica ruseasca era butonul la Mooskova,numai o repetenta ca tine,fara liceu nu stie/nu cunoaste rosturile armelor Slava Ucrainei!

  42. Cred că nu sunt decât două variante: ori cîștiga Rusia ori murim cu toții în conflictul final nuclear. Nu cred că e nevoie de mare perspicacitate sau de informații de prima mîna, ca să ajungi la concluzia asta. Decit sa moară doar ei, rușii vor alege să murim cu toții. Mi se pare o chestie de bun simț, oricine în locul lor ar face la fel. Dacă politicienii occidentali nu înțeleg, ghinion. Al nostru, al tuturor.

  43. Duamna Ursula e ori cea mai buna ginecoloaga dintre inginere, ori cea mai buna inginera dintre ginecoloage! Din aceasta dilema nu puteti iesi!

  44. n a z is mul este valoare europeana…? wow. pastreaza aceasta „valoare” pentru voi, parazitilor. criminali in slujba raului. noi europenii ne pastram CREDINTA, traditiile, independenta si suveranitatea statelor din care facem parte. voi sa va duceti la groapa de gunoi a istoriei ca si pretinul vostru h it ler. satan este distrus de propria-i samanta.

  45. trista femeie ursula… faptul ca gura ei vorbeste cu ea sau fara ea, are o relevanta mai mica. cuvintele pe care le rostogoleste sint un afront adus vietii. si ea devine exact ceea ce vorbeste. UE a devenit o coina infecta plina de trogloditi si gunoaie expirate. nu exita UE fara toate tarile europene, inclusiv Rusia! UE este o facatura strict comerciala in care criminalii si bisnitarii fac misto de fraieri. Vezi schengen. iar freierilor le place si spun : mai vrem. asta e ursula, exponenta crimei, bisnitarelii, iluziilor vindute pentru un presusupus viitor care nu se va intimpla niciodata pentru ca este construit din minciuni. asta este modalitatea escrocilor de a-si vinde marfa: apelul la un iluzoriu viitor care nu se va intimpla. UE este sinonima cu crima! sigur vrem sa fim parte la ea? inca este in libertate dupa comedia covid ?

  46. energia regenerabila este ciubucul notei de plata la cotlete.

  47. ScUrSSula daca tot vrea ca Ukraina sa cistige nu ar fi bine sa mearga „volintir”cu tot familionul si sa-l ajute pe Jalensky ?Dar unde ati vazut „paduchi”sa paraseasca traiul bun pentru transee?Sau macar acolo „vivandiera „?Impreuna cu @ Elena Popa si celelalte „iubitoare”de ukraineni sa formeze batalionul : „VIVANDIERELE LUI JALENSKY”?Ca „Batalionul Azov „l-au avut….

  48. @Prostia îngroapă…: Nu mai dezinforma, agentule, Ukraina NU a avut niciodată arme nucleare! Pe teritoriul RSS Ukrainiana s-au aflat staționate arme nucleare ale URSS, așa că du-te pe front să-ți aperi patria și mai lasă-ne în pace!

  49. datorita unui conflict Europa a refuzat sa mai consume hidrocarburi, o minune a facut ca in Europa sa fie plus in plina iarna, iar in Asia MUNUSURI MARI, astfel ca necesarul de hidrocarburi a crescut in Asia. Este fantastic cum actioneaza natura, iar unii se cred „STAPANII” care pot dirija fenomenele si povestesc de decarbonizarea Europei. Daca nu consuma gaz daca este mult mai mic CO2 in Europa de ce este cald in plina iarna, iar acolo unde se spune ca este multa poluare este iarna adevarata, chiar exangerata pt ca zona rece este mai aproape de tropice decat Romania spre exemplu. Asa cum in nordul Africii a fost mai rece decat la noi. Cat de decorticati sunt „savantii” din lumea civilizata si cat de profund este lipsa de logica de nu inteleg ca Pamantul are propriile legi/cicluri climatice pe care muritorii inca nu le cunosc si inteleg. Cand vor raspunde la o intrebarea:Ce a provocat o era glaciara?”

  50. Da de ce voi Europa nu luptati ca Romanua parte a Europei sa-si recupereze pamantul romanesc european furat de ucrainieni.???

  51. Tara aia se cheama deja Rukraina, se vede in orice poza recenta, chiar daca gospodina cu 7 copii nu recunoste realitatea. Sa-si faca o harta a ei, cu Ukraina pe ea. Altfel, sa aiba grija de cei 40 mil de locuitori care vor navali in Germania.

  52. Cuvintele doamnei der Leyen au fost foarte clare inca de la inceputul invaziei in Ucraina si aparitia acestui razboi fratricid .„Federatia Rusa nu mai poate exista in actuala ei formula reprezentativa ” ne zicea doamna cu pricina .Poporul roman este in marea lui majoritate alaturi de Ucraina .NATO si UE sprijina confurm regulilor universale o natiune ce este atacata si care nu se poate apara asa cum a facut America pentru Rusia in cel de al doilea razboi mondial .Acum intreg Occidentul ba chiar si aliatii lui „54 de state ” ajuta Ucraina .Dupa ce timp de zeci de ani UE a consumat discretionar gazele rusilor a venit vreamea decuplarii definitive . Pretul gazelor a scazut dramatic .Germania s-a decuplat total si acum se poate inarma (daca nu cumva este deja inarmata si deja posesoare de capacitati nucleare altele decit cele stationate de SUA ).Tristetea cetatenilor romani este enorma atunci cind vad o serie intreaga de ageamii ce inca mai spera ca Rusia sa cistige confruntarea si sa ii extermine pe ucrainieni . Tancurile germane vin si ele si sunt dublate de toate fortele necesare ce sprijina o Brigada de tancuri in actiune .Zelenski este deja aparatorul Europei ce va fi consemnat depururea in analele Istoriei ca fauritor de tara si aparator al Batrinului Continent .

  53. „Ucraina „luptă pentru valorile noastre comune, luptă pentru respectarea dreptului internaţional şi pentru principiile democraţiei şi de aceea Ucraina trebuie să câştige acest război”, a spus ea”. Femeia asta intelege ce vorbeste? Tocmai ucrainienii au dat foc la niste biserici prin partea de Bucovina luata de la noi. E total democratic, inclusiv uciderea si schinjuirea preotilor si calugarilor de acolo. Din nefericire de asta nu va invinge occidentul , din cauza unor individe ca aceasta care a aruncat la gunoi toate normele democratice in numele unor principii care convin numai lor. Inca mai exista bani si putere mediatica dar cu asemenea mod de a prezenta realitatea toate astea se vor evapora foarte curand.

  54. Iar @ bunul samaritean ne da lectii . Si vorbeste in numele nostru….Cica , citez : „poporul roman a fostin marea lui majoritate alaturi de Ukraina „… Poate. Am fost alaturi de refugiatii ukraineni „bunule samaritean”,nu alaturi de leprele ce conduc Ukraina .Pentru ca asa face un popor cu credinta in Dumnezeu. Isi ajuta aproapele. Dumneata cum il ajuti ? Facind apologia razboiului ? Sunt criminali si Jalensky si Putin . Dar aia care iti pun arma in mina si te indeamna la distrugere ce sunt ? In termeni legali ?Eu stiu ca in termeni legali asta se numeste COMPLICITATE LA CRIMA !. Vad ca dumneavoastra aveti alta parere. Si deja ii inchinati „Ode „actorasului. Se pare ca in spatele samariteanului se ascunde unul din „Cei 4 cavaleri ai Apocalipsei „!Mai iesiti din bula atemporala in care traiti si vedeti realitatile asa cum sunt.Sau sunteti unul dintre miile de mancurti care incearca sa-i convinga si pe alii de „binefacerile mancurtizarii” Que va.SLAVA CENZURA!Cenzura= frica de adevar .

  55. Sa vedeti cineconduce lumea”libera”.Scrieti pe Google zelenski piano penis. ,adica presh.zelinski canta la pian cu penisul sau.Acest individ confunda meseria de mascarici cu razboiul si musai vrea sa inceapa razboiul nuclear sa se distreze.

  56. Esti dementa nene, ca o capra in calduri, mereu cu coada pe sus dupa…tzap. Daca ai fi si sincera inseamna ca habar nu ai pe ce lume traiesti. Gandesti fai idioato, ce s-ar intampla sa „castige” razboiul fascismul ucran ! Zi fa idioato ?! Dar inceteaza cu bla, bla, bla…!Pana si chilotii de pe tine, daca porti, ar mirosi a cenusa atomica. Tampitilor si ticalosilor care sunteti. Va alintati ca cioara in latz, vorba lui Creanga, firati ai draku sa fiti de la un capat la altu’.

  57. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite ne spume SITEul de fata dar cu toate astea nimic nu se intimpla ? oare de ce ?Onorabilitatea unor comentarii este parte a discursului unui limbaj ingrijit ce contesta princiopii nu oameni despre care nu stii mare lucru .

  58. Aceasta hoasca expirata cu mentalitate nazista si limbricul drogat de la Kiev Jeglensky sint gunoaiele slugi ale Diavolului drogat si pedofil criminal si transgender amerlicannRusia are support de la peste 5 miliarde de oameni iar in Amerlica sinCanada peste 30 la suta din populatie sustin Rusia ,speram ca in majoritatea tarilor NATO vor incepe miscari de masa si chiar razboaie civile

  59. Vedem o serie intreaga de contestatari ce se erijeaza in cunoscatori ai legilor universale neintelegind ce inseamna o invazie si care sunt cutumele ce sunt specificate foarte clar la ONU atunci cind o alta natiune ataca si declanseaza un razboi impotriva unei natiuni libere si independente Dreptul la aparare este specificat foarte clar .Statele lumii au obligatia de a ajuta natiunea atacata ce nu se poate apara in fata invadatorilor altfel fiecare putere se trezeste ca ocupa cit poate si cit vrea . Dupa ce se intelege asta cetateanul se poate exprima .Parerile personale se pot spune doar in masura in care se intelege ceea ce se intimpla .A bate cimpii de la Ana la Caiafa e contraproductiv si face rau persoanei ce nu intelege cum functioneaza universul pamintean .

  60. „Depinde doar de Putin să retragă trupele din Ucraina și să pună capăt acestui război fără sens care a costat deja viețile a sute de mii de oameni”ne spune Cancelarul Germaniei si cit de multa dreptate are . Atacul fratricid asupra unei natiuni libere si independente nu poate fi acceptat nici macar de cei mai inversunati dusmani daramite de prieteni .Statele lumii se unesc . De curind si Cehia a inteles asta . Este fara discutie o obligatie a tuturor natiunilor lumii .

  61. Am fi atit de bucurosi daca Rusia si-ar retrage trupele .Nimeni nu va ataca Rusia vreodata dar libera determinare acordata natiunilor de dreptul international nu poate fi calcat in picioare de nimeni .Cine stie poate Rusia se va retrage pe masura ce isi epuizeaza solutiile . E prea mare incrincenarea pentru un rezultat final atit de derizoriu .Ii trebuie Rusiei Ucraina cum ne trebuie noua Patagonia .Deja cele doua natiuni nu vor mai putea locui una linga alta usa linga usa .Imensitatea Rusiei poate sustine populatiile rusofile din Ucraina fara nici un fel de problema . Cine vrea sa plece sa plece cine nu sa ramina .

  62. @ bunul samaritean -nu suntem „Cunoscatori ai legilor universale „, ci doar pe alea ale bunului simt. Dumneavoastra traiti o „efervescenta „cind ne vorbiti de”batalioane de tancur”si mai ales in numele nostru. Vorbiti in numele dumneavoastra .Nu am ajuns toti chiar atit de „mancurtizati „incit sa nu intelegem.Cind am spus ca : „traiti intr-o bula atemporala „cred ca v-am ghicit . Eu cind gresesc imi fac „mea culpa”. Dumneavoastra nu ‘gresiti”dar rastalmaciti totul in „favoarea ‘dumneavoastra .Si cel mai rau este ca deja il „zeificati „pe unul din criminali. Ce „conducator „isi sacrifica tara si locuitorii ? Au ajuns ukrainenii acum ca fiind cel mai mare numar de migranti in Europa si in lume. Si ne lamuriti dumneavoastra -„MARELE GURU „cum functioneaza si evolueaza „universul pamintean” ? Nu ar fi „contraproductiv ‘daca ati fi mai explicit(a) ..De „calitatile presedintelui „Romaniei ne-ati aburit – probabil faceti parte din „Romania (aia) educata” ,nu? Acum aveti si inclinatii cosmogonice . sau sunteti o ‘fintur”din Demiurg . Un Nostradamus modern si neinteles .”Un gazetar sau scriitor bun poate prin scrierile sale sa influenteze masele si lumea „. Dumneavoastra cum le influentati ? Instigind la CRIMA ?Cam asta reiese din comentariul dumneavoastra de la ora 11:12.Iar acum ne spuneti de cutumele ONU… Dar pentru Iraq, Afghanistan , Yugoslavia , Siria , Libia,etc. Si mai nou Somalia si Fisia Ghaza nu-s aceleasi cutume ?Fiat gavareala pereat mundi !SLAVA CENZURA !

  63. @ bunul samaritean -nu suntem „Cunoscatori ai legilor universale „, ci doar pe alea ale bunului simt. Dumneavoastra traiti o „efervescenta „cind ne vorbiti de”batalioane de tancuri”si mai ales in numele nostru. Vorbiti in numele dumneavoastra .Nu am ajuns toti chiar atit de „mancurtizati „incit sa nu intelegem.Cind am spus ca : „traiti intr-o bula atemporala „cred ca v-am ghicit . Eu cind gresesc imi fac „mea culpa”. Dumneavoastra nu ‘gresiti”dar rastalmaciti totul in „favoarea ‘dumneavoastra .Si cel mai rau este ca deja il „zeificati „pe unul din criminali. Ce „conducator „isi sacrifica tara si locuitorii ? Au ajuns ukrainenii acum ca fiind cel mai mare numar de migranti in Europa si in lume. Si ne lamuriti dumneavoastra -„MARELE GURU „cum functioneaza si evolueaza „universul pamintean” ? Nu ar fi „contraproductiv ‘daca ati fi mai explicit(a) ..De „calitatile presedintelui „Romaniei ne-ati aburit – probabil faceti parte din „Romania (aia) educata” ,nu? Acum aveti si inclinatii cosmogonice . Sau sunteti o „frintura”din Demiurg . Un Nostradamus modern si neinteles .”Un gazetar sau scriitor bun poate prin scrierile sale sa influenteze masele si lumea „. Dumneavoastra cum le influentati ? Instigind la CRIMA ?Cam asta reiese din comentariul dumneavoastra de la ora 11:12.Iar acum ne spuneti de cutumele ONU… Dar pentru Iraq, Afghanistan , Yugoslavia , Siria , Libia,etc. Si mai nou Somalia si Fisia Ghaza nu-s aceleasi cutume ?Fiat gavareala pereat mundi !SLAVA CENZURA !

  64. @bunul samaritean
    Tu spui la urma: „Zelenski este deja aparatorul Europei ce va fi consemnat depururea in analele Istoriei ca fauritor de tara si aparator al Batrinului Continent”. Tu chiar esti tampit? Cum poate fi aparat Batranul Continent de insusi satana Zelenski, cand Zelenski este reprezentantul de varf al unei oculte satanice, dedicata prin natura ei doar raului omenirii? Este evident ca nu esti roman si nici crestin, apartii si tu unui popor satanic.

  65. Unii ginditori purtatori de „vivandiere ” nu stiu nici macar ce inseamna o crima cu atit mai putin o crima in caz de razboi sau o instigatia la crima atunci cind este razboi intre o natiune ce isi apara hotarele si o alta care o invadeaza .Crima poarta o amprenta personala si nicidecum general afirmata .Dar de unde sa stie un biet „vandankilier ” ce inseamna o instigatie la crima sau o crima comisa de catre o persoana .Omul e gabarnist sadea crezind ca stie ce inseamna a zeifica pe cineva sau ceva .Confunda zeificarea (te pomenesti ca participi pe la astfel adunari noncomestibile )si confunda un adevar cu zeitatile mai mult sau mai putin cunoscute ale lumii .Apoi infricosat de zicerea cu crima comisa pasamite de instigatorul necunoscut fuge de raspundere si arunca discutia in eter .Adicatelea „ cam asta reiese „din nebuloasa gindirii vivadierului .Cit despre insiruirea Iraq, Afghanistan , Yugoslavia , Siria , Libia,etc. Si mai nou Somalia si Fisia Ghaza nu-s aceleasi cutume ?aici nici macar nu se cunoaste care si cine a decis aceste interventii si motivatia deciziilor . Amice lasa habarnismul . Citeste Cartea ONU si statul NATO si vezi in ce conditii pot aparea interventii de felul celor reclamate de tine . Cind aflii ne zici .

  66. Corect @ bunule samaritean : „cind aflii ne zici”. Deci sunteti mai multi si va place a va juca cu vorbele. noi cei ce „nu traim in sferele inalte „,suntem „gabarnisti „/Ce a putut face „Romania educata”din dumneavoastra . Dumneavoastra sunteti „fantastic”. Pacat . Daca va descopera O. Bufnila sigur face un regal SF cu dumneavoastra . Si „vanndankillier”oare ce o fi insemnind ? Noi nu suntem „educati „si nu cunoastem „romgleza”. Poate ne dati noul DEX al „Romaniei educate „,sau daca nu-l aveti lamuriti-ne pe wiki…Nu eu cint „ode”si ridic pe piedestal un CRIMINAL. Crima a comis si Hitler si Stalin ,nu ? Saddam a fost sau nu criminal ? Reagan , Obama si Biden impreuna cu Zelensky si putin Nu sunt criminali ? Sau numai cei care va convin sunt ?De la a inalta „ode”de catre „cei multi „pina la zeificare sete doar un pas.”Mancurtii stiu de ce „!Cit despre Iraq va pot spune si exista documente ca Marea Britanie si USA au mintit la ONU . Si mereu „primul pas” conteaza , nu ?Si daca „Crima poarta o amprenta personala si nu este general afirmata „, de ce Putin , Saddam , Hitler au fost si sunt criminali.Pai la „Somalia si Fisia Ghaza nu se cunoaste cine a decisaceste interventii si motivarea deciziilor”, ca sa va citez.. chiar nu stiti cine a luat deciziile ? Pai mai ieri-alaltaieri Biden -Robinette spunea ca a decis sa „vandankiliereasca”niste somalezi pe motiv ca-s islamisti. Si-s pericol pentru „marea democratie mondiala” ! Deci „o tempora „dumneavoastra minuitor de flecareli , nu depasiti „bula atemporala”. Aici nu am gresit . in rest sunt si eu supus greselilor ca oricine si mi le asum . Nu numai sa „gavaresc vorbe „ca dumneavoastra . Punct. Ati avut destula atentie de la un”purtator de vivandiere” .Lasati propaganda . Stim cu totii ca si „Iadul este pavat cu intentii bune „!Luati legatura cu O Bufnila . Sunt mare fan . Are o imaginatie prodigioasa si un limbaj… Il depaseste pe cel „de lemn”. SLAVA CENZURA

  67. @ bunul samaritean,29 ianuarie 2023 la 14:47
    Bati campii necajitule, scrii fraze fara sens ca sa justifici ce? Esti intr-o ceata a mintii totala si nici macar romaneste corect nu stii sa scrii; esti un pricajit de diversionist in slujba puterilor raului. Vai de capul tau, cand se vor sterge intunecatii tai stapani cu tine la „editat”, sa nu indraznesti sa te plangi. Cauta sa dobandesti darul deosebirii, sa ai discernamant si sa nu mai consideri ca raul este bine.

  68. Din război, în război !… De 77 de ani ” cea mai mare democrație a lumii ” a distrus și atacat țări fără nici un motiv ( Coreea ,Vietnam , Irak, Iugoslavia ,Afganistan , Libia ) , tari care nu se învecinează și nici nu reprezentau vreun pericol pt. reptilieni ! Acu ‘ vrea sa distrugă nu numai Russia , ci chiar Europa – Macrou și spălăcita bătrână urSSuza fiind agenți amerloci cu misiunea bine planificată ! Dacă popoarele Europei nu se revolta sa scape de toți guvernanții scelerați , atunci lumea merge sigur spre Armaghedon !

    Rușii nu vor renunța niciodată la teritorii istorice RUSESTI – locuite de ruși ; pierderea războiului ar însemna dezintegrarea Rusiei și Putin a spus ferm : ” – Daca Russia nu va mai exista ce rost ar mai avea lumea sa existe ! ” , dând de înțeles că cea mai mare putere nucleară a lumii nu va accepta sa fie învinsă !!!
    Retragerea rușilor din uKra , prin absurd , ar lăsa o țară superinarmata de stil nazist ( și pe noi ” ne- ar lua dracu’ ” a zis cineva !!! ) cu instalarea de ” artificii ” la nici 5 minute de Moskova !!! Deci , rușii acu’ știu că lupta pt. existența lor !

    E un măcel planificat și provocat de reptilieni care vor dispărea ca și dinozaurii – nesătui , acu’ 65 de milioane ani ! Și , din nefericire , reptilienii au cucerit Estul Europei fără să tragă un glonte cu păcăleala ” prosperității ” Europei ( cu 143 MILIARDE DATORIE și vânzarea pe nimic a resurselor = SLAVIE PE VECI !!! ) și ” protectia scuturilor ” ( că doar radiațiile cad doar pe Pământ !! ) .

    Majoritatea europenilor vor pace și neutralitate , doar guvernele fanatice ii sprijina pe neo-naziști ( cultul lui Bandera cu nume de străzi și instituții, ostracizarea tuturor etniilor , eliminarea televiziunilor și partidelor de opoziție , CORUPTIA infinită , etc . ) !!

  69. Din război, în război !… De 77 de ani ” cea mai mare democrație a lumii ” a distrus și atacat țări fără nici un motiv ( Coreea ,Vietnam , Irak, Iugoslavia ,Afganistan , Libia ) , tari care nu se învecinează și nici nu reprezentau vreun pericol pt. reptilieni ! Acu ‘ vrea sa distrugă nu numai Russia , ci chiar Europa – Macrou și spălăcita bătrână urSSuza fiind agenți amerloci cu misiunea bine planificată ! Dacă popoarele Europei nu se revolta sa scape de toți guvernanții scelerați , atunci lumea merge sigur spre Armaghedon !

    Rușii nu vor renunța niciodată la teritorii istorice RUSESTI – locuite de ruși ; pierderea războiului ar însemna dezintegrarea Rusiei și Putin a spus ferm : ” – Daca Russia nu va mai exista ce rost ar mai avea lumea sa existe ! ” , dând de înțeles că cea mai mare putere nucleară a lumii nu va accepta sa fie învinsă !!!
    Retragerea rușilor din uKra , prin absurd , ar lăsa o țară superinarmata de stil nazist ( și pe noi ” ne- ar lua dracu’ ” a zis cineva !!! ) cu instalarea de ” artificii ” la nici 5 minute de Moskova !!! Deci , rușii acu’ știu că lupta pt. existența lor !

    E un măcel planificat și provocat de reptilieni care vor dispărea ca și dinozaurii – nesătui , acu’ 65 de milioane ani ! Și , din nefericire , reptilienii au cucerit Estul Europei fără să tragă un glonte cu păcăleala ” prosperității ” Europei ( cu 143 MILIARDE DATORIE și vânzarea pe nimic a resurselor = SLAVIE PE VECI !!! ) și ” protectia scuturilor ” ( că doar radiațiile cad doar pe Pământ !! ) .

    Majoritatea europenilor vor pace și neutralitate , doar guvernele fanatice ii sprijina pe neo-naziști ( cultul lui Bandera cu nume de străzi și instituții, ostracizarea tuturor etniilor , eliminarea televiziunilor și partidelor de opoziție , CORUPTIA infinită , etc . ) !! Și, oricum , uKra e zob și moloz !

  70. Timid , da , timid incep oamenii sa-si spuna parerile . dar cei din „palatul de clestar ‘vin si le spun ca nu-i „political corectnness”. Dar ce fac si spun ei ,doar ei , este „political…”?mai nou incearca UE sa ne impuna sa nu putem critica si sa ne spunem parerea despre „alesii”, nu aia alesi de noi in Parlamentul European , ci aia alesi de ei in anumite functii…Si asa apar mancurtii care ne cinta „ode”despre conducatorii ( lor ) iubiti.Conducatori care in afara „cercului lor strins”si al familiilor lor ii doare-n cur , da CUR ,de populime.Si precum in Biblie ,ni se spune ca vor aparea „falsi profeti”,noi ii vedem cum incearca sa ne manipuleze.Nu credeam ca vom decadea pina itr-atit. Si ca vor fi „lighioane”fara dragoste de tara si stramosi care sa-si vinda sufletul pentru „30 de arginti”. M-am inselat . De la IUDA si BICLIS au prosperat urmasii lor.Eu merg la groapa , dar ce las in urma copiilor si nepotilor mei ? Daca nu lupt acuma cit mai pot , atunci cind ? Cind voi fi pe nasalie si ma va lauda popa ? „Decit o viata de sclav , mai bine o zi vultur „!FANTANA ALBA .Cenzura= frica de adevar

  71. Cita brambureala poate fi in mintea unora .Vivandierele de serviciu ,ce ne insotesc armatele, isi dovedesc cu prisosinta nestiinta . Citesti cartea ONU si musai vei afla care sunt conditiile in care pot aparea forte militare asa cum s-a intimplat in Afganistan acolo unde si Romania a fost reprezentata de catre Generalul Ciuca (asta doar ca un exemplu simplu de verificat ).Verificati legile din SUA ce permit , in anumite conditii , oferirea unor ajutoare militare asa cum a facut SUA in trecut cind a ajutat Rusia si acum cind ajuta impreuna cu alte 54 de natiuni Ucraina .Totul este parte a cunosterii legilor .Nazdravaniile scrise de unii glumeti din fire ca si valoare suprema dau dovada de nestiinta a lucrurilor .Ati auzit despre dreptul de autodeterminare sau despre drepturile omului reflectate in legislatia universala .Probabil ca nu .Faceti referiri dubioase, ca si vivandiera , ce nu poate deosebi adevarul de minciuna . Daca tot nu puteti intelege ce se intimpla acum in Ucraina cu toate ca cele 54 de natiuni democratice va ofera aceasta posibilitate macar ar trebui sa nu bateti „sampul ” Este inutil sa va mai zic un adevar de o simplitate fara egal .Razboiul este una , invazia este alta .

  72. @bunul samaritean
    Tu vorbesti despre dreptul la autodeterminare? Pai chiar asta se intampla in Ucraina si Crimeea, populatia rusofona pe care dictatorul khazar sionist Zelenski si nazistii ucraineni incearca sa-i extermine fizic, doresc autodeterminare si unificarea cu patria mama, cu Rusia. Interventia militara a Rusiei are caracter de autoaparare impotriva fortelor agresoare ale NATO si pentru protejarea populatiei rusofone. Simbioza asta dintre nazismul ucrainean si leadership-ul khazar ne dovedeste ca si nazismul din periaoda WWII este tot de sorginte khazaro sionista. Trebuie ca cineva sa fie tampit irecuperabil pentru ca sa nu priceapa lucruri atat de evidente. Nu sunt partizan al Rusiei dar sunt partizan al adevarului si bunei vecinatati intre popoare. Ucrainenii simpli (dar nu Zelenski si acolitii) sunt rusi veritabili, intemeietori ai primului stat rus care a avut capitala la Kiev.

  73. @Mr. Protector: De fapt, esti destructor.

    Patria mama Rusia sa binevoiasca sa recunoasca libertatea tarilor pe care le-a subjugat cindv.

    Ce ze intimpla acum in Ucraina s-a intimplat in 1990-1992 in Republica Moldova. Atunci sub ochii complezenti ai Occidentului. Acum, acesta pare ca s-a trezit cit de cit, dar nu chiar de tot.

    Putin trebuie sa fie oprit acum din nebunia sa. Altminteri, nu se va opri decit la Atlantic, precum odinioara voia Stalin.

  74. @ bunul samaritean – ce ar fi sa va schimbati nickul in „vivandiera de serviciu „? Ar fi mai mult decit corect. Nu va mai deranjez . Cu cei „spalati pe creier”nu te poti intelege.Cit despre „invazie”care nu-i sinonima cu razboiul , s-a vazut in : Korea , Vietnam , Panama , Honduras, Venezuela , Iraq, Afghanistan , Yugoslavia , Siria ,Libia, etc…Deci si acolo au fost invazii nu razboaie. QED!!!!!!!!!

    • Mi-a facut placere sa mai schimbam niste contre pe SITE fie doar si pentru a mobiliza alte persoane in a-si exprime cu curaj parerea . Adevarul este undeva la mijloc , nici eu nici batalionul d-voastra nu suntem purtatoari de adevar absolut . Singura mea parere de rau contine doar folosirea limbajului nonecesar si atacul direct la persoana .Dar cum nimic nu este perfect nu pot decit sa va urez succes in demersurile d-voastra mobilizatoare .Nu va suspectez de necunosterea partiala a adevarului si nici nu doresc sa o tinem asa la nesfirsit dar daca , pe alte teme , ve ti mai folosi Nameul cu batalionul (o companie nu era mai utila ca oricum nu puteti face fata la un batalion -era o gluma usor deplasata )poate ne mai „ impungem alecuta .O zi bunuta sa aveti .

  75. Mda @ bunul samaritean – eu v-am inteles jocul ,numai ca nu suntem chiar rupti de realitate . cu toata propaganda . „Scinteia’lui Ceausescu si Sputnik -una v-ar invidia iar alta chiar va invidiaza.Oricum ramine cum am stabilit. Iar chestia cu ‘impunsul’chiar mi-ar face placere sa se repete. La un sfirsit de saptamina tern , nu strica putina animatie si putin exercitiu pentru ginditor. Si -atentie, nu-s specialist in domeniul IT, mi-am blocat facebookul ( sa nu intru in jocul unora mai prosti ca mine ??????)iar singura distractie este sa-mi scormonesc amintirile si sa „ma contrez „cu cite cineva .Chiar nu suntem depozitarii „adevarului absolut”. Macar sa fim in masura in care putem pe cel din zilele noastre.Cit despre „vivandiere „faceam o „recomandare „: „alesei Ursula „sa-si faca batalionul respectiv in locul „batalionului Azov”si sa mearga sa-l ajute pe Jalensky!Eu va doresc : Viata frumoasa , liniste si pace ! Auguri !

  76. @Anonim
    Tu degeaba te scremi de-ti ies ochii ca sa convingi pe cineva de minciunile tale sfruntate. Tu fiind unul dintre cei spalati pe creier, esti incapabil sa vezi o realitate incontestabila, ca Rusia nu a invadat nici o țară de la dizolvarea Uniunii Sovietice și că S.U.A. au invadat sau au răsturnat regimuri în peste 50 de țări în același interval de timp. Nici nu mai pun la socoteala ce a facut SUA inainte de 1991. S.U.A. mențin peste 800 de baze militare în țări din întreaga lume. Actuala situatie din Ucraina a fost planificata de SUA care a obligat Rusia sa raspunda amenintarilor NATO. Ucrainenii sunt rusi veritabili, razboiul nu este cu ei ci cu imvadatorii khazari care au pus laba pe putere in Ucraina. SUA este invadatorul si ocupantul unui mare numar de tari, inclusiv europene. Germania se afla sub ocupatie militara inca de la terminarea WWII, iar Romania a intrat sub ocupatie americana odata cu intrarea ei in NATO. NATO nu apara ci jefuieste si impune regimurile politice. Democratia este vorba goala, este doar o denumire a dictaturii corporatiilor aflate in proprietatea ocultei a oligarhice din diverse tari. Asta este trista realitate, doar niste rataciti iremediabil sunt incapabili sa inteleaga ceea ce vad si aud la tot pasul.

  77. Ucraina trebuie musai să câștige războiul, în primul rând pentru ca Ursula să scape de pârnaie. Și cum Ucraina nu va câștiga, Ursula pe ea se va…rima.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.