Prima mutare

(VIDEO) Iohannis a „Rezolvat!”. Acum o scaldă!

Klaus Iohannis a anunțat joi,  la scurt timp după ce Guvernul Dăncilă a fost demis de Parlament prin moțiune, că va convoca partidele la primele consultări vineri la ora 11.00 și a început să fluture și tema anticipatelor.

„Voi convoca partidele parlamentare la prima rundă de consultări mâine (vineri – nr.), începând cu ora 11:00, pentru că avem urgentă nevoie de un nou guvern. Voi asculta opțiunile partidelor și voi propune o soluție de Executiv cu un mandat foarte clar, care să asigure o guvernare responsabilă și eficientă până la următoarele alegeri parlamentare, indiferent când se vor desfășura acestea”, a anunțat Iohannis, într-o declarație susținută la Palatul Cotroceni.

Președintele nu se mai grăbește cu „Guvernul meu”?

Iohannis a spus însă că soluția cea mai bună este „întoarcerea cât mai rapidă la votul cetățenilor, adică alegeri anticipate”.

„Cea mai bună soluție pentru redarea legitimității Parlamentului este, evident, întoarcerea cât mai rapidă la votul cetățenilor, adică alegeri anticipate. Aceasta însă nu se poate face decât dacă există un consens al formațiunilor parlamentare actuale. În cadrul consultărilor, voi constata în ce măsură există un astfel de consens și care este cea mai bună variantă pentru bunul mers al României în perioada imediat următoare”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a afirmat că România are nevoie de un buget „corect” pentru anul viitor.

„Sunt chestiuni care necesită o rezolvare urgentă. România are nevoie de un buget corect pentru anul viitor. De asemenea, trebuie ca în cel mai scurt timp să facem o nominalizare de comisar european care să respecte standardele de profesionalism și credibilitate cerute de partenerii noștri din Uniunea Europeană.

Suntem aproape în pragul alegerilor prezidențiale și avem responsabilitatea să asigurăm desfășurarea lor corectă și organizarea în cele mai bune condiții, inclusiv pentru românii din diaspora. Sunt, așadar, probleme care nu suportă nicio amânare. Voi lua o decizie cu respectarea Constituției și având în vedere ca, indiferent de opțiunea aleasă, să fie asigurată stabilitatea României”, a completat Klaus Iohannis.

În aceeași declarație de presă, Iohannis a tradus, în stilul propriu, votul la moțiune.

„Rezolvat. Astăzi a câștigat România. Astăzi votul românilor dat pe 26 mai la referendum a fost întru-totul respectat. Căderea guvernului PSD este rezultatul firesc al reacției întregii societăți față de abuzurile și incompetența acestui guvern”, a afirmat acesta.

Totodată, le-a mulțumit liberalilor și partidelor de opoziție care au susținut moțiunea de cenzură.

„Felicit PNL pentru inițiativa acestei moțiuni de cenzură, pentru eforturile liderilor și parlamentarilor liberali de a găsi susținere și sprijin pentru reușita unui demers necesar României. Felicit și celelalte partide de opoziție care au pus umprul la debarcarea acestui guvern eșuat”, a subliniat Iohannis.

 

Declarație de presă susținută de Președintele României, Klaus Iohannis, privind votul moțiunii de cenzură a Guvernului condus de Viorica Dăncilă

Declarație de presă susținută de Președintele României, Klaus Iohannis, privind votul moțiunii de cenzură a Guvernului condus de Viorica DăncilăPentru a fi la curent cu următoarele transmisiuni în direct, vă rugăm să dați like paginii Privesc.Eu!

Publicată de Privesc.Eu pe Joi, 10 octombrie 2019

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

19 Comentarii

  1. Liberali, de astazi la treaba! Poporul va votat in 10.10.2019 fara program de guvernare, adicatelea pe incredere. Taieti toti ce prindeti! Udrea la puscarie! Terminati cu fluieratul din tribuna! Intrati pe teren si munciti si sambata si dumnica si in sarbatorile legale. Care nu vor sa munceasca sa plece la PSD!

  2. Asta vorbeste ca lider pnl si nu ca functionar in cel mai inalt scaun al tarii incalcand Constitutia? Wow! De acum,fiecare respecta legea dupa exemplu concret al cotrocenistului!

  3. Azi, 10.10.2019, nu poporul a votat alaturi de liberali, ci tradatorii.
    Apreciez faptul ca presedintele vede anticipatele solutia de rezolvare a actualei situatii politice din Romania, asa este corect, ramane de vazut care va fi dorinta tradatorilor si a fomistilor.

  4. Acest preşedinte şi candidat este al tuturor românilor ?? Dacă din nou îl votăm,ură şi prăpăd va fi! Măcar acum vedem clar CINE ESTE !

  5. Acum încolonarea și poftiți ‘la țepe’ în Piața Viictoriei unde sunteți așteptați de îohannis și ai sai 15. 000 de ‘specialiști în …. ‘ . Off-topic : acum să vedeți rectificare, 200% pentru bugetul președintelui !

  6. Guvernul a cazut…
    Acum, in locul lui Dancila, as spune:
    „- Ati vrut sa cada guvernul. A cazut. Spuneti ca orice secunda cu PSD la guvernare este rea pentru tara. Atunci va dam posibilitatea ca sa guvernati cat mai repede. Cu alte cuvinte, maine la orele 10.00, actualul guvern paraseste, DEFINITIV, cladirea guvernului fie ca veniti sau nu cu alt guvern.
    PSD nu va participa la negocieri si vom lasa ca romanii sa aiba ceea ce si-au dorit in 26.05.2019.”.
    In felul acesta l-as pune pe IohaniSS sa negocieze toata noaptea cu partidele pentru un nou guvern, in asa fel incat, la orele 10.00, sa aiba guvern provizoriu.

  7. Fariseismul fostului presedinte GEG este de o scarbosenie insalubra cand vorbeste de „intoarcerea la votul oamenilor” dupa ce nu l-a respectat din 2016, deasemenea cand se refera la Constitutia calcata cu carambii de presedinte de onoare al GEG…

  8. Misoginie, numele tau e Johannis. A batut o femeie. Care – în afara unei mari tâmpenii care-a fost „adoptia” Sorinei în SUA cu sirul de ilegalitati din … „justitia româna” Birchall-Vasilescu Lia Olgutza = interventii la judecatori corupti -, n-a facut nimic. N-avea cum: România fiind, între timp, deposedata de economie si patrimoniu – resurse naturale si arhitectura istorica -, de Nastase Adrian, cu odioasele „legi” ale individului si complicilor, de asa-zisa „privatizare” – cu subevaluarea intreprinderilor de stat, inclusiv a impozitelor populatiei investite-n ele -, si-asa-zisa „restituire” a unor imobile de patromoniu unor descendenti ai unor colaboratori ai nazistilor. Si deputatii opozitiei n-au fost, si nu sunt, nici ei, decât misogini ordinari. Dupa hartuire, demiterea guvernului. De catre infractori. Spre jubilatia Penalului de la Cotroceni. Alegerile anticipate : 1. înainte, în acelasi timp ori dupa prezidentiale? Toate costând bani. Din buzunarele contribuabilului secatuit si de care lui Johannis-sindrom velo-cardio-facial nici ca-i pasa. 2. tipul imagindându-si realegerea, în decembrie, individul si Orban-betivul vânzând, adica, blana ursului din padure. 3. PSD-ul poate sa câstige anticipatele. Daca Johannis ar fi reales, si urmatoarele guverne PSD = aceeasi hartuire din partea lui Johanis-sindrom velo-cardio-facial (= rigid, potential mental si de exprimare, foarte redus). Paralizia tarii, la fel ultimilor 15 ani (10 Basescu + 5 Johannis). Orban-betivul si Johannis-sindrom-velo-cardio-facial nefiind în stare sa conduca nici macar o trotineta nefurata, fara ajutorul vreunui procuror-judecator corupt. Asa ca sectia de investigare a infractiunilor din justitie trebuie desfiintata. Nu ca infractiunile n-ar exista, însa, macar, sa si le-acopere, Penalul de la Cotroceni.

  9. Haaaaaaaampfff!… Sa vedeti de acum chiolhanuri liberale.. Adidasii din ultima excursie stateau aruncati sub tron plini de rahat imparatesc…
    Hi, hi ,hi – Cel mai tare e Orban – are un orgasm permanent de cand a aflat ca va fi uns premier..

  10. Astazi a avut loc victoria fortelor reactionare si revansarde asupra democratiei. Lepadaturi din toate partidele opozitiei au sugrumat singura posibilitate a tarii si a romanilor de a iesi din marasmul in care ne-a tarat „buretele de democratie” numit Uniunea Europeana. Clubul „celest” in care doua superputeri calaresc 25 de state independente si le impugn conditionarile lor. Hala democratie! Curat murder! Cretinii care au votat reactiunea de tip iohanist la 26 mai vor simti pe pielea lor ce inseamna tirania sasului subordonat intereselor Germaniei . Sictir!

  11. Este de anticipat că … nu vor fi ‘anticipate’, pentru că ‘ș-a văzut sacii în căruță’ acum nu știe cum ‘să-l flituiască’ pe Orban .

  12. Hihihi! A trecut Motiunea! De-acum sa te tii la distractie pe televiziunile burdusite de „comentaci” si „formatori de opinie”, „gurnalisti” si datatori cu parerea! Wow! Cascadorii rasului in toata splendoarea lor! Cat despre „politicienii” (hahahha) care vor prelua puterea, io cred ca deja a inceput sa le fie frica de guvernare. Nu de alta dar sloganul lor tembel (de oameni redusi mental) „M….e PSD” va fi repede transformat in „M…e PNL, USR sau oricare partid naninst de 1% care se baga in seama doar pentru a prinde niste resturi din ciolan (d’alde ALDE,PRO,PMP si ati rahitici). Forza Dan Diaconescu, Gheorghe Funar si Gigi Becali, ca voi sunteti cei mai buni in politichia romaneasca! Presimt ca „ne vom rade la greu in urmatoarea perioada ( bine, noi cei care mai avem oareceva „bani la ciorap”, ca pentru prostime va fi cam naspa)

  13. Doliu mare in Aleea Kiseleff 10 , Tiraspol si Piata Lubianka ! Numai tampenii va bese mintea ! Nu poate produce Iohannis cat rahat puteti manca voi ! E un idiot aici care zice ca de maine de la 10.00 Dancila si sleahta trebuie sa plece din Palatul Victoria , chiar daca opozitia nu are un guvern ! Nu zau ! Nu Ivane , PSD a avut in gestiune Romania si trebuie sa predea gestiunea contabiliceste , cu proces-verbal de predare-ptimire ! Nu unul vine , si-altul pleaca ! Intai trebuie vazut cat ati bagat mana in buzunarul romanilor si apoi puteti pleca : unii acasa altii la puscarie ! Ce-ati mai rade voi sa va puneti palma-n tuhas si sa dispareti ca magaru-n ceaţa !

  14. Urmeaza taierile de salarii si pensii, reduceri de buget la invatamant si sanatate. Deja vu… prin 2010-2012. Tot aia vor guverna si acuma. Stolojan zilele trecute zicea ca nu sunt bani ptr cresterea pensiilor ptr cei mai prapaditi pensionari din UE. In timp ce in UE alocarea medie din PIB ptr pensie se cifreaza la 14% in RO procentul este de doar 7,5% … si pare mult liberalilor !! In schimb tot ca pe vremea fostului PDL azi PNL, li se pare ca profiturile record ale multinationalelor sunt prea mici iar minusculele impozite platite de acestea sunt prea mari.

  15. Sunt curios daca STS nu se baga in alegerile anticipate dorite de iohaniSS si poporul voteaza PSD 55% ce va mai zice nazistul!? Respecta votul popular??

  16. Feliciți pe dracu… dacă nu erau ALDE și ProRomânia ca să voteze contra, nu cădea nici un guvern. PNL-ul actual e zero barat și-așa va rămâne.

  17. Sasul si ungurul ce se vede premier vor lua praful de pe toba. Toti romanii recunosc ca victoria totala este a lui Ponta si tariceanu. Ei fac jocurile si nu cei doi ‘luzeri’.

  18. „Rezolvat. Astăzi a câștigat România.” a spus acest impostor ordinar, acest infractor hot de case dovedit, pe care-l doare-n cot de Constitutie si legile tarii! Si o spune fara pic de rusine! Nu a castigat Romania, ci ati castigat voi, gasca de infractori! Scopul lui este sa desfinteze SIIJ ca sa-si puna procurori si judecatori docili ca sa fie spalat curat, el si ravasitoarea lui, de hotiile comise! O figura jalnica care pina la urma va simti rigorile legilor pe care acum le calca in picioare!

  19. „Buget corect …, alegeri corecte…., tara normala …”, ce este altcumva se incadreaza in clasicul GHINION – si cati din cei care se anima (la mare victorie a betivanului Sica & Imobiliarul Mut) se vor trezi ca s-au nascut in zodia ghinion.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.